Îmi trimite un prieten zilele astea un link către pagina de Facebook a Luizei Măciucă. Luiza, fotograf, face poze „celor aproximativ 1.500.000 de femei singure, divortate sau vaduve din Romania”. Printre ele, o duduie se plânge că e „prea inaltă ca sa isi gasească iubit”, fiind totuși consolată în comentarii de observația corectă ca principiu, nu neapărat ca gramatică: „Bună iubire nu analtime conteza si sufletul conteaza”. O altă doamnă, pentru care „viata de ciobanită nu e usoară”, dar consumarea nedigitalizată (adică fără degete) a unui sandviș în pijamale, lângă turma de oi, mai reduce din greutăți, e avertizată că „oile si ciinii-s prieteni credinciosi Oamenii schimbă dragostea in ura Atentie cui incredintezi inima.”.
Majoritatea pozelor sunt copleșite de propuneri de socializare mai mult sau mai puțin instituționalizată: „Buna dimineata scunpa domnita Otilia v-a vazut pa postarea telefonului Siam vazut ca sinteti foarte simpatica (…) mie mi-a placut foarte mult de dmnsi daca se poate sa socializam. Amandoi aeu am varsta de saizeci de ani Sint din Buzau ca sa stima”. Autorul comentariului este tras de urechi de un altul care îl îndeamnă prompt „invatate sa scri”!
Doamnele din imagini atrag și critici din partea altor doamne, indignate că „toate care sunteti singure va puneti pe fesbuc in loc sa va vedeti de treaba”
Acestea pe lângă puhoiul de „Doamne ajută” care în curând o să înghită cu totul comunicarea social media în România, până când se va prăbuși tot Facebook-ul de la atâta evlavie digitală.
Înaintea campaniilor electorale recente, am văzut mii de astfel de conturi, stimulând nostalgii istorice, rurale sau comuniste, pentru ca apoi, când au atras destui urmăritori, să se dezbrace de aparențe într-un striptease politic suveranist, pentru că, nu-i așa, ursul își schimbă blana….
Dar înainte să râdem superior la efectele celor 3,3% din buget dedicate educației (cel mai jos procent din Uniunea Europeană și comparativ cu unele țări africane), să aflăm ce spune Roberto Naeimi, cel mai inteligent om din Europa, despre Nicușor Dan?
Matematicianul Roberto N, care la un concurs internațional de IQ s-a clasat pe locul 3 în lume și locul 1 în Europa, cu un IQ de 224, a spus:
„Nu ma interesează politica, dar cred ca nu exista politician in lume mai inteligent decat Nicusor Dan! Cu siguranta daca ar participa la un concurs de IQ s-ar clasa printre cei mai inteligenti oameni din Romania. Un geniu precum Nicusor Dan se poate ocupa cu usurintă de sarcinile de conducere si ar putrea gasi solutii la orice problema administrativă”
Un elogiu minunat al unuia dintre cei mai inteligenți oameni de pe planetă pentru președintele României, care demonstrează că cel în care românii și-au pus speranțele după dezastruoasa epocă Iohannis și care a reușit să țină hidra rusofilă suveranistă departe de putere este nu doar cea mai bună alegere pe care o puteam face la momentul respectiv, ci probabil cea mai bună alegere a românilor din toate timpurile. Mai contează că o simplă căutare pe Google arată că nu există un matematician pe nume Roberto N? El este însă o persoană reală, producător de filme de animație 3D pentru copii, care trăiește în București.
Dincolo de faptul că pare o persoană respectabilă, chiar fără a fi cel mai inteligent om din Europa, ne putem întreba ce caută Roberto N implicat în lupta politică între tabăra binelui, reprezentată de Nicușor Dan, și cea a răului, în frunte cu George Simion și Călin Georgescu. Nimic, pentru că nu a spus cele de mai sus. Știu, pentru că l-am întrebat, iar dumnealui mi-a răspuns că nu a făcut niciodată vreo afirmație despre Nicușor Dan, nefiind implicat sub nicio formă în politică. Toată „cercetarea” a durat mai puțin de 5 minute.
Și totuși, această postare a fost răspândită intensiv în august 2025 pe Facebook în anumite cercuri, inclusiv de către multe persoane din lista mea, ajungând pe wall-ul meu în mod repetat.
Ne-am obișnuit cu dezinformări similare privind liderii suveraniști, însă nu ne-am fi așteptat niciodată la așa ceva de la cei care dau lecții privind dezinformarea, fake news, istoria României și a Rusiei, valorile morale autentice, importanța educației, simțul critic și multe altele, în contrast cu suveraniștii rusofili, încuiați, retrograzi (nu în sens de horoscop), grobieni, violenți, cu mai puține clase decât trenul.
Așadar, să arunce prima piatră cel care nu a fost niciodată indus în eroare de AI! Eu unul nu pot să zic asta, deși nici nu m-am apucat să consolez ciobănițe fără degete pe Facebook. Dar ceea ce la început poate părea hilar, sau cel mult un motiv pentru cei mai corecți politic și gramatical dintre noi să se valideze, denotă o vulnerabilitate cognitivă care va fi exploatată din ce în ce mai eficient de algoritmi construiți în prima fază pentru angajament și interacțiune, apoi pentru orientarea alegerilor (comerciale sau politice), și în cele din urmă pentru construcția unei paradigme diferite în funcție de „bulă”. Când un algoritm are ca unic obiectiv angajamentul utilizatorilor, evident că folosește orice mijloace și resurse pentru a-l atinge (ca în analogia cu agrafele de hârtie), promovând conținut încărcat emoțional (nostalgie, șoc, anxietate, etc.) în exact același mod în care o face și media clasică. Realitatea (cea reală, nu cea a lui Ghiță) percepută e astfel distorsionată precum clima în condiții de încălzire globală: fenomenele extreme par să se înmulțească și să se acutizeze, schimbând inevitabil modul în care ne raportăm la această realitate. Vorbind cu oameni din acea zonă politică, ne dăm seama cât de încărcată emoțional este lumea lor, între anxietate permanentă și ură compensatoare, între frustrare insuportabilă și nostalgie pentru ceva ce nu a existat niciodată, între speranța în ajutorul divin și frica de schimbările mereu mai rapide și mai imprevizibile din jurul lor.
Creatorii Luizei Măciucă sau ai lui Roberto N ne captează atenția și o valorifică financiar sau politic. Ei pot face asta doar din cauza modului în care funcționează algoritmii social media, chiar și în condițiile unor capacități generative ale AI încă foarte limitate. Peste doar câțiva ani, când nu vom mai fi capabili să recunoaștem diferența, realitatea nu va mai fi niciodată „reală”, și vom intra cu adevărat în epoca post-adevărului, în care nu vom mai putea tranzacționa timp contra informație, ci doar atenție contra emoție. Abia atunci asaltul împotriva realității va fi reușit, iar termenul de “dezinformare” nu va mai avea sens, pentru că nu va mai exista propriu-zis o informare.
Walter Lippmann aducea împotriva democrației argumentul celebru că lumea a ajuns prea complexă pentru a putea fi înțeleasă de cetățeanul de rând, care astfel nu poate face alegeri raționale în propriul interes, pentru că nu și-l înțelege. Discutabil, dar cu siguranță nu doar că mediul digital este prea complex pentru înțelegerea celor mai mulți dintre noi, dar inteligența artificială reprezintă un factor de distorsiune care, în opinia mea, nu va mai putea fi nici măcar controlat în curând (de entități bine sau rău intenționate). Lumea în care piața reglează totul prin alegeri raționale ale actorilor săi individuali nu mai există când vine vorba despre tehnologie. Monopolul câtorva companii în domeniu care ucid inovația și concurența prin cumpărarea sau sufocarea celorlalte nu poate fi spart decât prin decizii politice, în caz contrar riscându-se ca ele să ajungă mai puternice decât statele individuale (deja suntem acolo în unele cazuri).
Există prin urmare soluții? Bineînțeles că există, atâta timp cât încă mai avem mâna pe buton și mai putem face ceva (cum a făcut Moldova).
Putem începe (și nu credeam că voi spune asta vreodată), de la exemplul viitorului premiu Nobel pentru pace, încheietorul de războaie imaginare și vocea irațiunii pure, Donald Trump, cel care a obligat recent TikTok să își vândă acțiunile către un proprietar american (la un preț derizoriu), pentru a-și putea continua operațiunile pe teritoriul SUA. După ce singurul domeniu în care UE nu a cedat în fața lui Trump a fost independența digitală, ar fi bine să o facem și efectivă, urmând exemplul atât al SUA, cât și al Chinei. În ciuda faptului că poate părea o soluție ‘neliberală’, protejarea datelor utilizatorilor și controlarea capacității enorme de influență a algoritmilor nu poate fi lăsată în seama ‘pieței libere’, întrucât specia umană și-a demonstrat deja limitele cognitive în fața inteligenței artificiale, iar nota de plată politică o plătim deja (și cu siguranță ea va crește până când nu ne-o vom mai putea permite dacă nu facem ceva). Recentele bătălii electorale ne-au arătat că problema nu este crucială, ci existențială pentru întreaga Uniune Europeană, și pentru fiecare dintre statele care o compun. Propun ‘naționalizarea’ (ca să le placă și ‘celorlalți’) rețelelor de social media și decuplarea, cel puțin temporară, până identificăm alte metode de prevenție și control, de la rețelele altor state. Aceasta se poate face în trei moduri complementare:
- Impunerea unei schimbări de proprietate, pe model american
- Interzicerea accesului utilizatorilor la rețelele sociale care nu se conformează măsurii de mai sus, sau oricărei alte măsuri impuse de legislația europeană, pe model chinezesc
- Promovarea unei rețele social media europene (dacă una privată nu există, se poate realiza un proiect finanțat de UE)
Știu, că niște buni liberali ce sunteți, veți spune că trebuie să avem încredere în puterea magică a educației de a genera rațiune, responsabilitate și simț critic, care există, fără îndoială, dar după ce am sabotat educația atâtea decenii, să ne așteptăm ca ea să rezolve instant un cancer (dez)informațional care se va metastazia în doar câțiva ani înseamnă naivitate, nu principii. Primul pas e să ne dăm seama că suntem depășiți, și că această situație se va agrava. Nu susțin și nu voi susține niciodată vreo formă de cenzură, însă proprietatea asupra datelor și algoritmilor este, repet, o problemă existențială. China și SUA, nu întâmplător statele care dețin marile rețele de social media, au înțeles acest lucru și au acționat radical pentru a se proteja, in timp ce au subminat constant poziția geopolitică a UE folosindu-se tocmai de superioritatea lor în materie de AI si rețele sociale. Noi, mai principiali, sau poate doar mai slabi, dăm cel mult amenzi (de miliarde de Euro, e drept, dar care nu par sa corecteze situația), în timp ce Luiza Măciucă continuă să stârnească pasiunile pensionarilor singuri, pe care apoi le vinde stăpânilor lui Georgescu și Simion.
Ne plângem, pe bună dreptate, de eficiența serviciilor, însă lipsite de uneltele legislative necesare, nici cele mai bune servicii din lume nu pot face față algoritmilor AI. Ne e frică de reacția celor doi coloși geopolitici? Din nou, putem să urmăm exemplul lui Trump și să o „reglăm” din taxe vamale: punem 50-100% și tăiem rețelele, ei se supără, negociem și renunțăm la taxe, dar menținem rețelele tăiate, ca să fie toată lumea fericită că a obținut ceva. Vi se pare neprincipial, nerealizabil sau alt ‘ne’? Oferiți voi o alternativă, că să lăsăm ‘piața’ să rezolve, serviciile să ne apere, sau să dăm amenzi de miliarde clar au funcționat.
Singurul contra-argument solid ar fi că tocmai înapoierea noastră în materie de tehnologie face imposibil un asemenea plan. Corect, dacă jocul ar fi doar în trei. Însă foștii prieteni și aliați ai SUA, precum Japonia sau Coreea de Sud, victimele bullyingului lui Trump, tocmai sunt în căutare de noi parteneri stabili și noi piețe pentru tehnologia lor. Mai mult, o mică insulă care are cea mai mare capacitate de producție în materie de micro-cipuri la nivel mondial a refuzat recent o înțelegere prin care ar fi transferat jumătate din această producție în SUA, pentru că și-ar fi pierdut astfel poziția indispensabilă în lanțul de aprovizionare global și, odată cu ea, garanția de securitate împotriva unui eventual atac. Dacă nu știți cine poate fi acest potențial partener ideal, întrebați-l pe Cristian Ghinea, sigur o să vă lămurească.
