Când Cristi Ghinea a scris ce mizerabil au jonglat pesediștii cu creșterea taxelor la negocierile pentru programul de guvernare – https://comunitatealiberala.ro/anti-bullshit-adevarul-despre-e-in-pnrr-si-despre-propunerea-de-listare-companii-de-stat/ – , au zis unii că e Gică-contra. S-a făcut guvernul și vedem acum că PSD utilizează exact tactica descrisă de fostul ministru userist, echivalând reforma fiscală cu creșterea de taxe și aruncând vina pe Comisia Europeană și pe premier.
Politic vorbind, situația e cum nu se poate mai proastă. Căci, dacă în timpul negocierilor, poți folosi diverse manevre ca să ieși mai bine la final, când ești parte a guvernării nu prea ai voie să fii și-n opoziție.
Or, tocmai asta fac pesediștii. Mișcarea era anunțată de vreo două zile. Înainte ca premierul Bolojan să anunțe ce măsuri urgente pot fi luate ca să nu ajungem în situația în care nu pot fi plătite pensii și salarii decât dacă vine FMI în țară, Câciu, Fifor și Zamfir, trei tenori ai pesedismului din ultimul cincinal, avertizau că deciziile guvernului sunt greșite.
A doua zi după ce Bolojan a pus în discuție pachetul de măsuri pentru care urmează să-și angajeze responsabilitatea, s-a trezit și fostul premier Ciolacu. El apucase, cu vreo zece zile în urmă, să-i arunce unui reporter, cu zâmbetul pe buze, fraza: nu e nicio catastrofă în țară.
Imediat după aceea, au fost date publicității diverse date care arătau contrariul: ex-premierul a tocat într-un an de zile 65 de miliarde de lei din fondul de rezervă, între altele pentru a ascunde dimensiunea deficitului în ochii Comisiei Europene. Joi, însă, a apucat-o pe un drum cu care ne obișnuise: tot ce a făcut el e bine și frumos, iar catastrofă va fi abia ce vrea să facă acum Bolojan. Adică premierul pe care PSD l-a susținut. Și alături de care s-a angajat că face reforme.
Pesediștii nu își recunosc crima. Ei caută chiar să convingă publicul că i-a fost bine cu PSD și că acum îi va fi rău. Asta în ciuda faptului că votul anti-PSD a fost de 78% la parlamentare. De fapt, așa a făcut acest partid și-n vremea în care CDR și Alianța DA au ajuns la putere, în 1996 și, respectiv, în 2004, pe un val de nemulțumire anti-PSD, tocmai din pricina situației dezastruoase în care aduseseră țara Iliescu și Năstase.
Imediat ce noile guverne au fost instalate și au căutat să depășească „greaua moștenire”, pesediștii au argumentat că problema e reforma din prezent, nu stagnarea din trecut.
Numai că, atunci, partidul acesta – care-și zice social-democrat –, trecuse în opoziție, acceptând regula democratică. Acum, PSD face opoziție fiind la putere. Ba, mai mult, îl declară criminal pe cel care vrea să salveze victima guvernării precedente.
Dacă PSD rămânea după 18 mai în opoziție și vota un guvern minoritar, așa cum sugerase că ar face, acum critica sa era legitimă: și-ar fi apărat, în fond, trecutul. Angajarea responsabilității guvernamentale ar fi pus partidul lui Grindeanu în fața unei dileme, căci dacă propunea o moțiune de cenzură, ajungeam la anticipate, care i-ar fi adus un dezastru electoral.
Reformele ar fi fost, deci, realitate, una produsă de un cabinet minoritar. În guvern fiind, dar subminându-l permanent, PSD produce o confuzie majoră, fie ca să blocheze orice reformă și să păstreze toate sinecurile, fie ca să pregătească o asociere cu AUR, într-o guvernare cu adevărat patriotică.
Pe cer se strâng nori foarte negri.
