Mesajele pe care le-am văzut azi pe TikTtok mi-au confirmat ceea ce suspectam de multă vreme: suveranismul nostru, la fel și cel german (AfD-ul din fostul RDG), alte mișcări similare din Europa și chiar și MAGA americană sunt rezultatul unei revolte sociale deturnată în revoltă identitară (contra soroșiștilor, imigranților, LGBTQ, globaliștilor etc.) de antreprenori politici foarte pricepuți și, evident, fără scrupule.
Nu e prima oară în istorie: aproape toate revoluțiile sociale din ultimele secole au reprezentat izbucniri de furie populară deturnate de niște isteți fără mamă, fără tată. Bolșevicii au pus mâna pe Rusia eliberată prin revoluție de asuprirea țărilor, ayatollahii au transformat revolta sărăcimii sătulă de corupția șahului într-o ocazie de a instaura o dictatură religioasă, iar mișcarea MAGA a beneficiat de voturile sărăcimii din America profundă, doar ca să aducă mai multă sărăcie, pe de o parte, și mai multe privilegii tehno-miliardarilor din jurul lui Trump, pe de alta, totul îmbrăcat cu multă propagandă.
Se pare că revoltele de clasă sunt menite să ducă la dictatură și suferință.
Vreau să fie foarte clar, mai ales pentru prietenii de stânga care văd sursa tuturor relelor în inegalitățile sociale. Cei mai săraci dintre semenii noștri arareori vor egalitate pur și simplu, dar consideră, în schimb, că li se cuvine egalitatea de șanse. În educație, dar și în accesul la sănătate, la fel și când e vorba de angajarea în funcții publice sau în interacțiunea cu sistemul judiciar sau cu cel polițienesc. Sărăcia și inegalitatea sunt arareori motive de revoltă: nedreptatea și lipsa de speranță da.
Dar nu numai săracii sunt furioși din cauza inechității. Întreprinzătorul chinuit de fisc în timp ce alții fac averi din evaziune fiscală sau sunt favorizați în contractele cu statul, la fel și funcționarul cu studii superioare, sau polițistul sau învățătorul care văd că angajările se fac pe pile, că e bine să fii prieten cu demnitarul politic sau care sunt martori la situații de privilegiu și de nepotism, toți au motive să fie furioși. În limba română se cheamă nedreptate. Unii îi zic invidie, poate fi și aia. Până la urmă invidia este reacția în fața unei nedreptăți percepute.
Dar de ce s-a întâmplat această mișcare acum doar (chiar dacă era deja într-o formă embrionară la votul pentru PRM sau pentru partidul lui Dan Diaconescu)? Cred că e rezultatul convergenței mai multor dinamici:
1) La 35 de ani de la Revoluție, după turbulenții ani 1990 și crizele din deceniul trecut, cred că a avut loc o stabilizare a stratificării sociale și mai ales o reducere percepută a șanselor de mobilitate socială. Pur și simplu, perspectiva ascensiunii sociale, pentru ei sau pentru descendenții lor, li se pare iluzorie multora dintre cei aflați la baza societății. Poate că era iluzorie și în urmă cu 20 de ani, dar conștientizarea ei a devenit acum insuportabilă, mai ales că dacă au fost încercate degeaba mai multe strategii de ascensiune socială, inclusiv migrația pentru muncă.
2) La această stare de lipsă de perspectivă, sau de speranță, a contribuit într-o măsură semnificativă lipsa politicilor destinate reducerii inegalităților de șanse sociale în toate domeniile. Educația și sănătatea sunt doar două exemple simple. Dacă ai ghinionul să te fi născut undeva la periferia unui județ, șansele de a beneficia de o școală acceptabilă și mai ales de o școlaritate care să te ducă într-o altă clasă socială decât cea a părinților tăi, sau de asistență medicală decentă, sunt incredibil mai mici decât cele ale cuiva care locuiește într-un mare municipiu. În timpul ăsta, unii se pensionează pe la 50 de ani și primesc lunar sume ce ar echivala cu 20 de pensii obișnuite într-un sat.
3) Normal că nu există astfel de politici, de vreme ce, de multă vreme, în Parlamentul României nu mai există un partid autentic de stânga sau care să militeze pentru justiție socială. Partidul Social Democrat s-a concentrat într-atât de mult pe centrul spectrului politic, pe menținerea la guvernare (prin cartelul cu PNL-ul) și pe fidelizarea bazei electorale de pensionari încât nu mai e în stare să propună nici o politică social-democrată. Evident că pe terenul de stânga, lăsat liber de PSD, au crescut mișcări de revoltă socială.
4) Acestea au fost valorificate de bișnițari politici precum cei din AUR, POT, SOS, care nu fac altceva decât să ia această furie și să o împacheteze cu autoritarismul și tradiționalismul atât de specific clasei muncitoare și să le-o revândă sub formă de ofertă politică îndreptată către dușmani închipuiți. Nici consultanța sau motivația de la inamici ai României nu trebuie ignorată.
Exact ca și mișcarea legionară pe vremuri care, în esență, a fost o mișcare țărănească și muncitorească foarte puternic centrată pe justiție. Nici Șoșoacă, nici Georgescu sau Simion, care își conduc partidele ca pe niște gospodării personale, nu au de gând să ofere un sistem de educație sau de justiție mai bun. Cum ar putea? Dând afară 500.000 de bugetari?
Eu încă mai sper că partidele mari, dar din ce în ce mai mici, își vor înțelege responsabilitatea de a reprezenta corect interesele cetățenilor și de a nu îi aburi demagogic. Nu poți să fii și socialist și liberal în același timp, nici nu poți să lupți credibil simultan pentru interesele muncitorilor și ale patronilor, ale săracilor și ale bogaților ș.a.m.d.
Altfel, locul lor este luat de alții care nu vor neapărat să joace democratic.
