În 1968, pavelele din Paris zburau înspre forțele de ordine, iar tinerii din Praga se puneau de-a curmezișul în fața tancurilor. În 2025, când nu mai sunt tancuri, protestele pașnice au înlocuit violența de stradă, iar mitingurile se desfășoară pe muzică folk, democrația ne oferă cel mai puternic și mai eficient instrument pentru a ne opune sistemului: votul. Și, deși democrația ne suflă vânt în pupă când vine vorba de schimbare, generația care ar trebui să militeze cel mai ardent pentru această cauză pare absentă la urnele de vot.
S-au emis multe ipoteze privind prezența scăzută la urne în data de 4 mai: mini-vacanța de ziua muncii, lipsa alternativelor, absenteismul cronic (chiar și din cadrul dezbaterilor electorale), dar niciuna din teorii nu explică pe deplin fenomenul. De aceea, acum, când miza alegerilor este poate mai mare ca în decembrie 2024, este necesar să privim în altă parte, mai ales atunci când vine vorba de populația tânără. Poate, poate vom înțelege ce se întâmplă.
Din interes academic, dar mai ales din curiozitate personală, am întrebat în stânga și în dreapta (pe la prieteni, pe la colegi, printre cunoștințe), de unde refuzul de a pune ștampila pe unul dintre cei 11 candidați din acest tur de scrutin. Răspunsurile au fost dintre cele mai variate: de la explicații personale, până la teorii generalizante, niciuna din opțiuni nu ducea la vreo concluzie clară. Pentru că, într-adevăr, nu există o singură explicație pentru acest fenomen de „dezangajare” politică care este, din punctul meu de vedere, doar unul aparent, din mai multe considerente:
- Expunerea mediatică
La momentul actual, chiar și fără să căutăm activ, conținutul politic ne acaparează pe TikTok, Instagram sau Facebook. Este vorba în acest caz despre expunerea la un regim de vizibilitate pe care internetul și rețelele ni-l garantează. În fața reels-urilor și meme-urilor, nimeni nu scapă ne-politizat măcar puțin. TikTok-izarea lumii ne supune involuntar conținutului politic – râdem, ne dăm cu părerea, ne și enervăm, vulgarizând (a se citi „simplificând”) astfel angajamentul politic. Fascinant este cum polarizarea din societatea românească se reflectă și în faptul că persoane în general neinteresate de chestiunile politice ajung să fie cei mai fervenți consumatori de conținut electoral online.
- Lipsa de interes
Întrebând câțiva tineri de ce alte persoane de aceeași vârstă nu merg la vot mi s-a răspuns simplu: „nu le pasă”. Până și această nepăsare nu vine dintr-un simplu capriciu; ea vine din lipsa de educație civică, din sentimentul că „oricum votul meu nu contează”, din revoltă sau, poate, pur și simplu, din dezangajare voluntară. Altfel spus, cum lumea politică pare în continuare foarte îndepărtată de cauzele tinerimii (a se vedea absența discuțiilor pe subiect în dezbaterile electorale), unii tineri refuză să se pronunțe cu privire la ceva ce nu îi privește direct: „Ce poate face președintele României care să mă afecteze pe mine?”. Această întrebare ascunde mai mult decât ignoranță sau superficialitate – reflectă frustrarea unei generații care nu se simte reprezentată. Această întrebare este expresia unei răni colective.
De altfel, pentru mulți tineri, spațiul politic românesc pare rigid, inaccesibil și steril. O formă de alienare culturală creează senzația că spațiul politic nu le aparține; valorile lor se ciocnesc de o cultură politică opacă. De ce ar vrea să participe dacă simt că oricum nu fac parte din sistem?
- Sindromul impostorului
Dezbaterile politice sunt încă, în anumite cazuri, subiect tabu. Acest domeniu rămâne de multe ori rezervat veteranilor. Nu avem cultura dezbaterii familiale sau dezbaterii de stradă; și chiar de am avea-o, la 18 ani ai impresia că acesta e un domeniu rezervat doar „cunoscătorilor”.
Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă, zicea, nu de mult, un filozof. Problema este că educația formală, „cultura capului plecat”, chiar și discursurile politice ale candidaților ne învață mai degrabă să tăcem. De prea multe ori s-a spus că politicul este o no-entry zone pentru cei tineri; și chiar dacă permite intrări, acestea sunt limitate.
Trebuie însă menționat că în ultima vreme se observă încercări de popularizare în rândul tinerilor a chestiunilor politice; iar aici creatorii de conținut/influencerii joacă un rol primordial (a se vedea Politica la minut). Totuși și acestea sunt profund influențate de algoritmii și de anturajele în care ne învârtim (revenind astfel la punctul 1), dar și de multipli factori socio-economici, geografici etc.
- Democrație de-a gata
România este una din multele țări în care votul nu este obligatoriu. Categoria tinerilor cu vârste cuprinse între 18-34 de ani este cea care nu a experimentat direct viața într-un regim totalitar precum cel din România de dinainte de 1989. Astfel că, pentru majoritatea tinerilor de azi, democrația este un dat și nu cauza continuă a unei lupte neîntrerupte. Cenzura, frica de a vorbi liber, alegerea unică de pe buletinul de vot, represiunea, toate ne sunt străine. Acest confort generează o formă endemică de cinism politic.
Bineînțeles, nu trebuie să uităm că acest fenomen este amplificat de absența unei educații istorice aplicate, care să pună în perspectivă prezentul învățând din ororile trecutului. Atâta vreme cât în școli nu suntem învățați cât de important și valoros este acest instrument democratic, nu ar trebui să avem pretenția ca tinerii să se prezinte mândri și în număr cât mai mare la urnele de vot.
Așadar, e greșit să credem că tinerii din România sunt apatici când vine vorba de a merge la vot. Ceea ce adesea este văzut ca nepăsare este mai degrabă un simptom al sentimentului de inutilitate și de excludere. Clivajul între generații, expunerea la teorii ale conspirației, lipsa educației civice se reflectă în prezența redusă la vot, dar și într-o poziționare generalizată împotriva sistemului. Astfel, în loc să fie o formă de revendicare, votul se transformă în resemnare.
Totuși, cu câteva zile înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, frenezia care a cuprins societatea românească anunță schimbare. Ce-ar fi însă ca, odată cu alegerile din 2025, când miza pare mai mare ca oricând, tinerii nu doar să facă schimbarea, ci să fie schimbarea?
