Dincolo de rezervele, chiar justificate, pe care le pot avea unii sau alții față de persoana lui Nicușor Dan, este limpede și de netăgăduit că alegerea între el și George Simion reprezintă o opțiune civilizațională într-un moment de răscruce al istoriei noastre. Dacă liderul AUR câștigă cumva duminică, ceea ce din păcate nu este exclus, răul nu va mai fi reparat decenii de acum înainte și nu ne consolează faptul că votanții lui Simion vor fi primii loviți de consecințele economice ale votului lor.
Diferența abisală dintre cele două oferte politice s-a conturat atât de clar luni seara încât numai cei ce doresc o Românie săracă și mafiotizată, izolată în Europa și pradă ușoară pentru Rusia se pot gândi să-l voteze pe George Simion: în timp ce Nicușor Dan s-a prezentat la dezbaterea organizată de Digi24, nu oricum, ci cu temele bine făcute, contracandidatul său se distingea printr-un gest abject, publicând pe FB o înregistrare făcută pe ascuns a discuțiilor premergătoare dezbaterii cu jurnaliștii DIGI 24. Toată lumea era chemată să vadă cât de grobian poate fi George Simion în monologul său agresiv și cât de lipsit de etică este el, împreună cu echipa lui, prin publicarea acestei înregistrări. Dacă până și o instituție atât de ambiguă ca CNA s-a sesizat prompt, putem să ne dăm seama că au fost depășite niște limite pe care nici măcar oamenii puterii corupte și antireformiste nu le pot ignora.
Observația nu este valabilă desigur pentru electoratul fidel al liderului AUR, care se distinge printr-un amestec de frustrări, agresivitate și lipsă de educație, ușor de manipulat de cohortele de foști securiști, trădători din actualele servicii și psd-iști retrograzi din categoria reprezentată de Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Codrin Ștefănescu și alții ca ei, cu toții având legături mai mult sau mai puțin vizibile cu paramilitarii lui Horațiu Potra. Cu acest electorat este greu de discutat acum, după decenii în care elitele l-au ignorat, inclusiv Nicușor Dan. Pentru cei mai în vârstă dintre ei, Europa nu este o sursă de bunăstare, ci un loc de pierzanie, care le ia copiii și nepoții și îi lasă cu pământul nemuncit; iar pentru cei mai tineri este un loc străin, în care sunt obligați să muncească pentru a obține un venit decent și a avea acces la servicii publice decente, deși se simt dezrădăcinați. Merită desigur să observăm că există și oameni de bun simț, poate mai puțin școliți, dar muncitori și inteligenți, care au sesizat pericolul alegerii lui Simion în fruntea statului. Și totuși, nu toți sunt – cel puțin deocamdată – convinși să-l voteze pe Primarul General, un personaj greu de înțeles pentru ei și, prin natura lui, prea puțin empatic. Poate se vor hotărî în ultimul moment, poate vor sta acasă sau își vor anula buletinul.
Cert este că elitele noastre s-au trezit prea târziu, iar partidele politice de la guvernare (PSD, PNL, UDMR), ce se pretind pro-europene, sunt autoarele morale ale actualei situații, pe care au creat-o și întreținut-o pentru a avea un electorat captiv. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, ar trebui spus și înțeles acest lucru, cum ar trebui înțeles și faptul că ele nu sunt nici măcar partide politice, ci confederații de clanuri politico-mafiote: PSD a folosit social-democrația ca pretext pentru a mitui electoratul și a-l face dependent de ajutoare sociale și subvenții, în timp ce promova corupția, politizarea, contraselecția și duplicitatea perversă în relațiile cu UE și NATO.
PNL, lacom, amoral și obsedat de îmbogățire, a uitat de mult principiile liberalismului. Întrebați-i pe Lucian Bode, Nicolae Ciucă și Rareș Bogdan ceva elementar legat de această doctrină și vor bâigui câteva clișee despre antreprenori și reducerea fiscalității, dar nu vor spune un cuvânt despre anti-corupție și statul de drept. Nici măcar Cătălin Predoiu. Marcel Ciolacu, pe de o parte, și Crin Antonescu, pe de altă parte (măcar are un bacalaureat), sunt personaje emblematice pentru această involuție a vieții politice din România, cum este și plurivalentul Kelemen Hunor, cel care acum îl susține pe Nicușor Dan și îl contrează pe Victor Orban, dar care, să nu uităm (că în general uităm prea ușor), a fost cel care l-a propus pe Crin Antonescu candidat la președinție și l-a lăudat fără rezerve. Dar desigur, despre liderul UDMR, numai de bine!
Nu se face să ne amintim de contribuția sa activă la compromiterea anti-corupției și a statului de drept, la opoziția sa crâncenă față de proiectul desființării SIIJ, care a dus la criza din coaliția cu USR din 2021. Batista pe țambal, vă rugăm, țara este în pericol! Sigur că este, dar cine nu își cunoaște și recunoaște istoria riscă să o repete. Așa că vom da mâna cu necuratul ca să trecem puntea, iar apoi… îl vom invita să ia parte la guvernare, pentru că altă soluție nu avem, nu-i așa? Doar că lupul udmr-ist nici măcar părul nu și-l schimbă, darămite năravul.
Mai puțin versatili, dar pragmatici în modul lor grețos, psd-iștii s-au așezat la răscruce și așteaptă să vadă cine câștigă duminică pentru a-și oferi procentele din Parlament, fără de care nicio majoritate nu este posibilă. Unii s-au poziționat deja în favoarea lui George Simion, alții, marginal mai sofisticați, ca Adrian Țuțuianu, încearcă să-și explice rezerva prin votul de protest încasat de la electorat pentru contraperformanța la guvernare, ce ar compromite orice candidat susținut de PSD. Bună scuză și parțial justificată, dar ea nu poate ascunde luptele dintre clanurile din interiorul PSD și incapacitatea acestui conglomerat politic de a-și asuma tranșant măcar orientarea pro-UE și pro-NATO. Probabil că venirea la Cotroceni a unui președinte pe care nu-l controlează rețeaua GRIVCO îi înspăimântă, căci urmează numiri de judecători la CCR și apoi de șefi ai marilor parchete, care nu vor mai putea fi controlate la fel de bine de PSD, PNL și UDMR.
La fel de rezervat este și PNL, cu câteva excepții, cea mai notabilă fiind a președintelui Ilie Bolojan. Din partea PNL susținerea pentru Nicușor Dan este strict individuală, pentru că cele două clanuri malefice voiculesciene, iohaniștii și tabăra Thuma-Hellvig, speră, de fapt, într-o victorie a lui George Simion, care i-ar ajuta să-l elimine din schemă pe Bolojan și să-l promoveze pe Crin Antonescu în fruntea partidului. Probabil că, dacă va câștiga totuși Nicușor Dan, oportuniștii se vor alinia în spatele lui Ilie Bolojan, chiar cu riscul scindării partidului.
În concluzie, dacă clanurile interlope îl susțin pe față pe George Simion, cele politice lucrează și ele pentru el, dar în subteran. Să nu uităm că aceste clanuri controlează regiuni importante favorabile liderului AUR, cum este Oltenia, de la Jiu până la Dunăre, sau Moldova și Dobrogea, unde ÎPS Teodosie lucrează intens pentru AUR.
Din păcate, BOR nu a găsit altă soluție decât politica struțului, adică o păguboasă neutralitate politică, ca și când i-ar fi indiferent cine va conduce această țară. Un cuvânt despre pericolul putinist, despre Kirill, despre resuscitarea terorii comuniste nu a putut rosti Patriarhia, cel puțin până acum. Presupun că, în rândurile înaltului cler, curentul anti-occidental și pro-AUR este atât de puternic încât (mult) Prea-Fericitul Daniel se teme să-l contrazică. Spun aceasta ca să-i găsesc o scuză și să-mi ascund dezamăgirea că Biserica noastră națională nu se ridică nici acum la înălțimea provocărilor istoriei.
Toate aceste observații duc spre o singură concluzie: partida se joacă și victoria pro-europenilor și a democrației nu este deloc sigură. PSD și PNL sunt fragmentate și duplicitare, USR este prea puțin semnificativ și a ales să se afunde într-un scandal intern, din care va ieși probabil după alegeri. Electoratul este fie frustrat, fie derutat, fie convins pro-european și nu știm încă cum se vor despărți apele. Cum nu știm nici cum joacă serviciile, care controlează de fapt din umbră manevrele politice. Presupunem – sau sperăm – totuși că, în afara trădătorilor care au susținut campania lui Călin Georgescu și ulterior a lui George Simion, și acolo există o tabără pro-occidentală, marginalizată în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis, care se străduiește să mențină orientarea euro-atlantică a țării și să neutralizeze pericolul virajului nefast către Est.
Încheiem pe un ton de speranță prudentă, fără iluzii și heirupism. Victoria este incertă, dar totuși posibilă, dacă toate constelațiile politice și civice vor reuși să se alinieze pe 18 mai. După aceea, va începe altă luptă, cu aceleași armate nesigure. Sperăm să discutăm despre ea după alegeri. Deocamdată ne facem curaj parafrazându-l pe Churchill: niciodată nu a depins soarta unui număr atât de mare oameni de curajul și clarviziunea unui număr atât de mic de cetățeni. Căci noi știm că nu suntem mulți, sperăm însă să fim destui.
