De aproape o lună de zile a apărut în spaţiul public românesc problema donării către Ucraina a unui sistem Patriot. Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Washington, DC, pentru a primi „Oscarul de la Washington”, aşa cum prezenta mass-media românească evenimentul primirii unui premiu simbolic, acordat de către Atlantic Council, a potenţat această dezbatere. Fie că a fost o „ambuscadă” mediatică, fie o gafă diplomatică, cartoful fierbinte al deciziei este aruncat de la un lider politic la altul: un ministru spune că nu ar fi de acord; prim-ministrul spune că sistemul Patriot ar putea fi împrumutat temporar ucrainenilor iar alt politician spune că nu trebuie politizată decizia etc.
Soluţia finală fost aceea de a amâna decizia şi a o expedia către CSAT. Mai departe, preşedintele declară: „Nu comentez această chestiune și nu cred că are ce căuta în spațiul public general.”
Eu cred, dimpotrivă, că publicul chiar trebuie informat despre ce înseamnă sistemul Patriot, despre costurile şi beneficiile donării unui sistem Patriot către Ucraina, urmând să tragem concluzii despre modul cum se iau deciziile strategice în statul român, despre impactul cheltuirii banului public şi despre starea de pregătire a României pentru un conflict, chiar dacă decizia finală pentru cedarea unui sistem Patriot o vor lua experţii în CSAT şi, eventual, Parlamentul.
Ce este sistemul Patriot?
Pe înţelesul tuturor, Patriot este un sistem anti-aerian complex, ce se compune din mai multe elemente, precum un radar, rachete interceptoare sau o unitate de comandă şi control. Sistemul a intrat în dotarea armatei americane de prin anii 1980, a fost folosit cu mare succes în războaiele din Orientul Mijlociu, precum Desert Storm sau Iraqi Freedom, şi a cunoscut mai multe adaptări şi perfecţionări, mai ales la nivelul rachetelor interceptoare.
Numele lui nu are nimic de a face cu patriotismul, ci este un acronim de la Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target (PATRIOT). Sunt mai puţin de 20 de ţări care au în dotare acest sistem performant, România fiind una dintre ele. Achiziția lui presupune o aprobare din partea guvernului american.
O baterie Patriot cu 5 lansatoare şi cu rachete de tip mai vechi costă circa un miliard de dolari, dintre care 600 de milioane de dolari ar costa doar rachetele.
„PATRIOT”-ul românesc
România a achiziţionat, încă din 2017, prin negociere de la guvern la guvern, un număr de șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot de configuraţia 3+, dintre care 4 pentru Forţele Aeriene (doar unul fiind deja operaţional în 2024) şi alte 3 sisteme pentru Forţele Terestre (încă nelivrate).
Acordul de achiziţie a fost aprobat de Parlamentul României prin Legea nr. 222 din 2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” cu valoarea totală estimată de 4,64 miliarde de dolari.
În plus, România a intrat într-un program NATO, alături de Germania, Olanda şi Spania, prin care se vor achiziţiona peste 1000 de rachete, pentru completarea stocurilor strategice. Deci, pe planul dotării cu Patriot, România stă foarte bine, chiar dacă este cea mai costisitoare achiziţie de armament. Şi, totuşi, trebuie remarcat că cele șapte sisteme Patriot şi rachetele complementare nu reprezintă o capabilitate completă.
România şi ajutorul militar pentru Ucraina
Încă de la începutul războiului, România a avut o abordare precaută în acordarea ajutorului militar, chiar dacă a acordat ajutor umanitar sau economic, inclusiv facilitând exportul produselor agricole ucrainene.
Ne amintim o emisiune BBC, în care ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, era întrebat insistent despre ajutorul dat Ucrainei iar răspunsul lui a fost: „No comment”. După ultimele date ale Kiel Institute for World Economy, care monitorizează asistenţa pentru Ucraina prin Ukraine Support Tracker, România are o contribuţie modestă de 146 de milioane de Euro (locul 29 din cele 40 de ţări monitorizate) iar ajutorul militar însumează cca 4 milioane de Euro (locul 31 din 40). Acesta este doar ajutorul bilateral, dar România mai contribuie prin NATO şi UE, care au propria lor politică de asistenţă.
Astfel, dincolo de asistenţa asigurată de UE există „Grupul Ramstein” pentru coordonarea asistenţei pentru Ucraina, ce include şi ţări NATO dar şi altele, precum Australia, Japonia sau Coreea de sud. După întâlnirea miniştrilor de externe ai ţărilor NATO de la Praga, din 31 mai, se pune problema unei asistenţe coordonate la nivel NATO, dar şi un plan multianual de asistenţă de securitate pentru Ucraina.
Să donăm? Să nu donăm…. un sistem Patriot?
În acest context, dar fără a avea la dispoziţie toate aceste date sistematice, am făcut un mic brainstorming cu masteranzii de la Managementul crizelor, punând această întrebare de mai sus. Răspunsul lor „diplomatic” a fost că România trebuie să procedeze, ca şi-n alte dăţi în istorie, să amâne decizia, apoi să „ne prefacem că ne împiedicăm”. Obstacolele principale ar fi: teama de Rusia, costul prea mare al sistemului Patriot, dar şi teama de o Ucraină prea puternică şi nereformată. Dincolo de aceste temeri, exprimate de studenţi şi de public, răspunsul final ar fi: „Da, dar…” ar trebui să se facă o analiză profundă a impactului acestei decizii, cu participarea experţilor şi a societăţii civile, apoi să se negocieze, atât cu americanii, cât şi cu ucrainenii.
Dacă la Summit-ul de la Washington se va decide o politică coordonată la nivel NATO, România poate contribui la asistenţa de securitate pentru Ucraina cu componente ale sistemului Patriot, aşa cum a făcut Spania, donând o parte din rachetele deja achiziţionate. Dar ar trebui să primească în schimb „capabilităţi de apărare”, nu doar un număr de rachete sau de soldaţi.
Cu Ucraina ar putea fi negociate atât chestiuni politice, cât şi amplasarea sistemului Patriot in zona de sud, la Odesa. Sistemul amplasat la Odesa ar putea să împiedice atacurile cu rachete pentru Ismail şi Reni, în apropierea graniţei cu România. Însă, ceea ce se poate face imediat, ar fi să efectuăm modificările legislative ce ne împiedică să operaţionalizăm apărarea colectivă, inclusiv donarea oricărei componente Patriot (achiziţionat printr-o lege).
Nu în ultimul rând, ar trebui sa analizăm cum funcţionează mecanismele de decizie civil-militare în cazul unui conflict major, plecând de la acest studiu de caz şi de la bâlbâielile politicienilor descrise mai sus.
Urmărim cu atenţie şi îngrijorare.
