De ce Putin și propagandiștii săi, care denunțau în trecut imperialismul american, aprobă acum dorința lui Trump de a anexa Groenlanda? Istorica Françoise Thom identifică două motive în acest sens: pe de o parte, legitimează oarecum anexarea Crimeei și pretențiile lui Putin asupra Ucrainei; pe de altă parte, este important pentru Kremlin să îl susțină pe Trump pentru a-l încuraja să forțeze capitularea Ucrainei. Iar atunci când Trump își va fi îndeplinit această sarcină, Putin se va întoarce să-i seducă pe europeni, profitând de valul de opoziție împotriva lui Trump. Trebuie „să le ținem piept celor doi gangsteri”.
Abia ne vine să credem: în primul său discurs public din 2026, adresat ambasadorilor, Vladimir Putin s-a plâns că „zeci de state se confruntă acum cu haos, anarhie și încălcări ale drepturilor lor, fără a avea mijloace suficiente pentru a se apăra” și a recomandat „solicitarea urgentă a respectării dreptului internațional de către toți membrii comunității internaționale.”
Pentru a măsura schimbarea de ton a liderului de la Kremlin, să comparăm aceste declarații cu discursul lui Putin de la Valdai, din 5 octombrie 2023: „Dreptul internațional modern, construit pe baza Cartei Națiunilor Unite, este depășit, trebuie distrus și trebuie creat ceva nou.” Putin era indignat de simpla idee că ar trebui să respecte reguli: „Ce fel de «ordine» bazată pe anumite «reguli»? Ce sunt acele «reguli», cine le-a inventat? Nu este deloc clar. Este o pură aberație. (…) Este mereu aceeași demonstrație de gândire colonială. (…) Iar cât despre cei care le susțin, poate că ar fi timpul să renunțe la aroganța lor față de comunitatea mondială, care își înțelege perfect sarcinile și interesele.”
La acea vreme, haosul global era considerat o adevărată mană cerească pentru Rusia.
Astfel, ofensiva Hamas împotriva Israelului a fost sărbătorită cu entuziasm de propagandiștii Kremlinului. După cum s-a exprimat propagandistul Mardan: „Această debandadă este benefică pentru Rusia, deoarece broasca globalistă va fi distrasă de la Ucraina și se va ocupa cu încercarea de a stinge conflagrația eternă din Orientul Mijlociu.” Mai recent, putem cita reacția deputatului Alexei Zhuravlev la răpirea lui Maduro: „Când te gândești că dreptul internațional încă se studiază în universități, te pufnește râsul! […] Cei puternici au toate drepturile. Iar noi suntem îndreptățiți să procedăm la fel.” Sau pe cea a lui Soloviov: „Nu ne pasă de dreptul internațional și de ordinea internațională. (…) De ce să nu lansăm operațiuni militare speciale în sfera noastră de influență?”
Această schimbare în atitudinea lui Putin dă de gândit. După vizita lui Zelenski la Mar-a-Lago din 28 decembrie, președintele rus s-a simțit încurajat. Trump îl sunase înainte de sosirea lui Zelenski, iar cei doi au convenit să respingă propunerea ucraineano-europeană de încetare a focului. Propaganda oficială s-a delectat cu umilirea președintelui ucrainean: nimeni nu l-a întâmpinat la coborârea din avion. „Toate planurile lui Zelenski s-au transformat într-un fiasco după această întâlnire. Mai bine nu ar fi făcut această deplasare”, a batjocorit Soloviov. Trump a înțeles că Rusia avea să câștige pe câmpul de luptă. Soloviov exulta: „Nu se mai punea problema confiscării activelor noastre.” „A fost un knockout orbitor, demn de cei mai mari campioni la șah. (…) Zelenski a fost devastat.”
Putin într-o poziție de slăbiciune
„O asemenea încetineală în pedepsirea vinovaților ne împiedică să avem încredere în Providență. Cei răi, care nu sunt pedepsiți imediat după fiecare crimă, ci abia mai târziu, ajung să o privească mai degrabă ca pe o neșansă decât ca pe o pedeapsă. Nu le este de niciun folos și sunt mai degrabă iritați de răul care se abate asupra lor decât plini de remușcări pentru ceea ce au făcut.” (Plutarh, Despre întârzierea dreptății divine)
În decembrie 2025, propaganda simțea o nevoie disperată de a promova calitățile lui Vladimir Vladimirovici de „strălucit geopolitician”. Pe plan intern, situația economică se deteriora atât de rapid încât până și Moscova era afectată. Restaurantele și magazinele se închideau unul după altul, chiar și în cartierele de lux, iar la începutul lunii ianuarie, inflația a explodat. Regiunile erau paralizate de datorii. Oligarhul Oleg Deripaska, cunoscut pentru servilismul său față de Kremlin, a scăpat o postare, ștearsă rapid: „Transformăm prostește în praf și pulbere tot ceea ce am acumulat cu atâta trudă în perioada 2022-2023. Asistăm la un experiment primitiv care se va încheia cu falimentul a mii de companii și afaceri ce ar fi putut contribui la prosperitatea țării noastre alese de Dumnezeu.”
„Pivotul către China” al lui Putin atrăgea critici din ce în ce mai deschise. Se sugera că Putin, care se consideră „unificatorul pământurilor rusești”, a cedat Chinei controlul asupra unor vaste teritorii rusești. La 15 decembrie 2025, în pofida opoziției populației locale, Putin a autorizat China să defrișeze pădurile din jurul Lacului Baikal și să construiască infrastructură în regiune. Președintele rus a dat astfel impresia că ipotechează viitorul Rusiei pentru a-și satisface setea de răzbunare împotriva Ucrainei.
Rezultatele dezamăgitoare ale „operațiunii militare speciale” sunt clare pentru toată lumea. După patru ani de război, Stalin cucerise Berlinul, în timp ce trupele lui Putin nu au reușit nici măcar să controleze Kupiansk: comparația stăruie în mintea tuturor.
Putin simte că nemulțumirea crește și își dezlănțuie propagandiștii loiali. Pe de o parte, aceștia au sarcina de a-l exonera pe „liderul național”. După cum explică Soloviov, rezultatele slabe se datorează faptului că „nu întreaga țară se află în război (…) Putin este în război. Guvernul este în război. Administrația prezidențială este în război. Guvernatorii sunt în război. Dar nu și poporul.” Soluția recomandată de Soloviov este revenirea la represiunea stalinistă.
În sens mai larg, tot pentru a-l absolvi pe președinte de vină, propagandiștii urmăresc să arate că ostilitatea Occidentului nu are nimic de-a face cu persoana lui Putin, ci este de natură metafizică. Aici, din nou, Soloviov se grăbește să intervină: „Occidentul nu înțelege că nu se află în război cu liderul țării noastre, ci cu întreaga noastră civilizație. Acesta nu este un conflict personal, ci o ciocnire a civilizațiilor. (…) Rusia este în prezent instrumentul voinței divine în lumea noastră. (…) De o mie de ani, scopul principal al statului nostru a fost mântuirea omenirii. (…) Poporul rus ține piept răului absolut care emană din Occident.” Propagandistul trece apoi la subiectul preferat al lui Putin, trădarea elitelor: „De aceea, Occidentul a încercat întotdeauna să ne corupă clasa conducătoare, convingând-o să abandoneze adevăratele noastre valori. A reușit parțial. Iată de ce ne-am obișnuit să câștigăm pe câmpul de luptă, dar să pierdem pacea. Am pus capăt războaielor nu din cauza înfrângerilor, ci din cauza trădării elitelor. (…) Cei care își imaginează că ne putem întoarce la situația de dinainte de război se înșală amarnic.”
Îngrijorarea Kremlinului cu privire la o rebeliune a elitelor și la speranța decăderii sale trebuie să fie uriașă, judecând după artileria grea a propagandei. Un invitat obișnuit al emisiunilor lui Soloviov, Serghei Miheev, dezvoltă același subiect: „Am observat adesea această iluzie bizară la occidentali, cum că totul depinde de Putin, că Putin este responsabil pentru tot, că Putin este un accident al istoriei. Ei nu văd că, de fapt, cauzele sunt mult mai profunde: o parte a civilizației ruse [Ucraina] a devenit anti-rusă sub influența unui proiect occidental și, atâta timp cât Ucraina este anti-rusă, va rămâne ținta armatei noastre, sub Putin și după Putin.” El adaugă: „Dacă își imaginează că un papă-lapte ca Elțîn îi va succeda lui Putin, se amăgesc singuri. Veteranii Operațiunii Militare Speciale vor ajunge la putere.” Miheev recomandă utilizarea șantajului nuclear pentru a distruge UE, ceea ce va permite Rusiei să stabilească relații bilaterale cu țările europene, „și mi se pare că Macron se îndreaptă în această direcție.” Bombardarea nucleară a Europei degenerate este, de asemenea, marota preferată a lui Serghei Karaganov. Potrivit acestuia, o majoritate covârșitoare a rușilor visează să transforme Europa în cenușă radioactivă.
Implicația este că occidentalii ar fi înțelepți să rămână alături de Putin, deoarece succesorul său va fi mult mai rău, mai ales dacă va răspunde așteptărilor maselor ruse dornice să distrugă Europa. În cazul în care Vladimir Putin ar fi asasinat, insistă Karaganov, „Europa ar fi ștearsă de pe harta umanității. (…) Vor începe prin a ataca Europa cu arme convenționale, apoi cu valuri de rachete nucleare.” Rețelele staliniste de influență au răspândit dezinformări similare în anii 1944-1945 și apoi în 1952-1953, portretizându-l pe Stalin drept un „moderat” printre adepții liniei dure; moartea Liderului a fost comentată astfel de ambasadorul francez Louis Joxe într-o depeșă din 5 martie: „În măsura în care doar un om puternic era capabil să impună moderația și chiar să accepte anumite concesii, și având în vedere că micul grup de oameni care va prelua puterea va trebui să se afirme, se poate presupune că situația creată de moartea lui Stalin prevestește vremuri dificile.”
Șocul acțiunilor americane
„Când zeii vor să ne pedepsească, ne ascultă rugăciunile.” Oscar Wilde
Răpirea lui Maduro din 3 ianuarie și atacurile americane asupra flotei rusești fantomă sunt de două ori mai nefericite pentru Putin. În primul rând, el își pierde credibilitatea, deoarece a eșuat în a-și proteja pionul din America Latină. Mai grav, inițiativa americană insuflă îndoieli cu privire la forța influenței sale asupra omologului său american. Trebuie înțeles faptul că unul dintre principalele atuuri ale președintelui rus în fața anturajului său, care este tot mai nemulțumit că trebuie să suporte costurile războiului din Ucraina, este controlul pe care îl exercită asupra lui Donald Trump.
Mai mult, Kremlinul realizează că politica lui Putin de demonstrații unilaterale de forță și a faptului împlinit a avut succes atâta timp cât acesta a deținut monopolul aplicării de lovituri la adresa ordinii internaționale. Acum, prin Trump, Moscova are un concurent redutabil în acest domeniu, unul care nu ezită să expună slăbiciunea Rusiei în văzul tuturor. Acest lucru schimbă radical situația.
În Rusia, este un șoc. Patrioții de stat au remarcat rapid răspunsul lui Trump atunci când un reporter l-a întrebat dacă SUA se pregătesc să îl înlăture pe Putin: „Nu cred că va fi necesar”, a răspuns președintele american. Consternarea Kremlinului poate fi măsurată prin varietatea reacțiilor exprimate. Lipsa unor instrucțiuni precise de la nivel înalt înseamnă că fiecare dezvoltă teme dictate anterior. Bloggerii militari pledează pentru urmarea exemplului oferit de Washington. Nu mai este nevoie de nicio reținere. Trump a încălcat tabuul care interzicea atacarea liderilor. „În acest joc, trebuie să iei poziție fără întârziere: fie ești vânător, fie ești pradă.” Zelenski trebuie înlăturat, altfel cum vom arăta în fața lumii?
Dughin consideră că Trump a trecut în tabăra neoconservatoare și a rupt legăturile cu mișcarea MAGA. Îi este greu să accepte acest lucru: „Maduro este al nostru. Iranul este al nostru. Ceea ce se întâmplă este cumplit. Dar cel mai important este că Ucraina este a noastră. Trump ne arată cum ar trebui să acționăm.” Cât despre Dmitri Medvedev, el proclamă: „Trăiască armele nucleare!” și sugerează ca americanii să îl elimine pe Zelenski.
Unii văd și partea plină a paharului. Alexandru Naumov, membru al Consiliului pentru Afaceri Internaționale, consideră că „Rusia nu se va simți străină în această lume nouă, o lume a suveranității, a puterii, o lume onestă”.
Propagandista Olga Skabeeva are meritul de a fi sinceră: „Această lume nouă, în care americanii controlează Emisfera Vestică, ne convine, cu condiția ca restul lumii să ne fie alocat nouă.” Naumov o corectează: „La fel ca și Chinei.” Soloviov este de părere că investițiile străine ar trebui abandonate. „Dacă investești undeva, trebuie să ocupi acea țară militar și să controlezi totul. CIA l-a înșelat pe Trump, pentru că CIA a fost cea care a organizat atacul asupra reședinței lui Putin.”
Soloviov critică aspru isteria care a cuprins rețelele de socializare din Rusia, dar se bâlbâie stângaci atunci când încearcă să justifice pasivitatea Kremlinului. Rusia este o putere terestră; nu dispune de o flotă suficient de mare pentru a salva Venezuela. Până la urmă, petrolierele sechestrate de americani s-ar putea să nici nu fie rusești. Apoi își dezvăluie îngrijorarea: americanii vor folosi în Rusia aceleași tehnici de destabilizare pe care le-au aplicat în Iran, vizând economia, sancțiunile, inflația, șomajul. Este esențială redresarea economiei rusești. „Economia este cea care asigură victoria în război. Trebuie să înțelegem că suntem nevoiți să lăsăm la o parte veniturile din petrol și să construim o altă economie.”
Soloviov se află pe un teren mai sigur atunci când vorbește despre Ucraina: „Trebuie să distrugem inamicul, să exterminăm fizic mai mulți ucraineni decât pot furniza guvernul de la Kiev și sponsorii săi europeni.” Trebuie să acționăm ca americanii: să luăm ceea ce ne dorim și să refacem sfera de influență a Rusiei. „Cel mai important lucru pentru noi este vecinătatea apropiată. Pierderea Armeniei este o problemă uriașă pentru noi, mai mult chiar decât Venezuela. Problemele din Asia Centrală sunt enorme pentru noi. (…) Trebuie să o spunem deschis: nu ne pasă de reguli și de dreptul internațional. Pe lângă Ucraina, de care avem nevoie pentru securitatea noastră, de ce să nu lansăm operațiuni militare speciale și în alte regiuni care fac parte din sfera noastră de influență? Nu trebuie să ne intereseze ce gândește Europa, trebuie să încetăm să-i mai cruțăm pe ucraineni. (…) Nu vom tolera niciun regim anti-rus în sfera noastră de influență. Trebuie să ne declarăm clar obiectivele. Gata cu mănușile.” O fi având Soloviov fler, dar nu a intuit că vântul se schimba la Kremlin. După aceste remarci incendiare, a fost interzis pe post timp de câteva zile.
Cea mai interesantă reacție a venit din partea economistului Dmitri Demușkin, o voce rară printre naționaliștii ruși, deoarece nu îi lipsește bunul simț și nici judecata independentă. El are un simț ascuțit al slăbiciunii Rusiei și nu împărtășește iluziile Kremlinului: „Doar pentru că un tip a proclamat Emisfera Vestică drept sfera sa de influență, nu înseamnă că altcineva va moșteni automat Emisfera Estică.” Numai europenii pot face apel la dreptul internațional, pentru că ei îl și respectă. Spre deosebire de Rusia, care consideră că dreptul internațional nu se aplică acțiunilor sale: „Noi trăim cum vrem”, spune Rusia, „dar dreptul internațional trebuie respectat de ceilalți”.
„Dar lucrurile nu funcționează așa”, insistă Demușkin. „Rusia ar fi trebuit să fie ultima țară care să pună la îndoială dreptul internațional”, având în vedere numărul țărilor care pot emite pretenții teritoriale împotriva ei: „Avem o populație rară, teritorii slab conectate între ele și vai de noi dacă în lume va domni legea celui mai puternic.” Rusia s-a autoexclus de pe piața globală, iar restul lumii a realizat că se poate descurca și fără noi. Reciproca este departe de a fi valabilă: Rusia este pur și simplu incapabilă să producă tehnologie avansată.
Demușkin estimează că țara cheltuiește jumătate din buget pe război. Acest lucru devine din ce în ce mai ruinător. Armamentul din perioada sovietică este epuizat. Regiunile sunt incapabile să ramburseze creditele contractate în anii precedenți. Rusia va mai putea continua acest război cel mult un an. Momentul adevărului va sosi atunci când va deveni imposibilă plata forțelor de ordine și securitate (siloviki). Abia atunci Ucraina va trece pe plan secund. Pe scurt: „O economie bazată pe exportul de materii prime nu este economia unei superputeri, este o economie de mâna a treia. (…) Există țări care furnizează materii prime și o duc foarte bine. Dar acestea sunt țări care nu-și bagă nasul în geopolitică și nu pretind o cotă-parte din lume… Fără o justiție independentă, nu există mediu de afaceri.”
Astfel, un naționalist rus poate rezona cu concluziile lui Maxim Katz, un opozant liberal al lui Putin, care a făcut recent un bilanț catastrofal al traiectoriei Rusiei de la începutul războiului împotriva Ucrainei. Acesta a reamintit că, în 2021, Rusia a câștigat 125 de miliarde de dolari din exporturile sale de hidrocarburi (comparativ cu 93 de miliarde de dolari în 2025), că și-a pierdut mijloacele de presiune asupra Occidentului după confiscarea companiilor occidentale din Rusia și că a eliberat Europa de dependența de gazul moscovit prin tăierea aprovizionării. „Putin este cel care a obișnuit comunitatea internațională să se descurce fără Rusia”, a declarat Katz.
Noua strategie a Kremlinului
„Papa Alexandru al VI-lea [Borgia] a făcut un joc din a înșela oamenii de-a lungul întregii sale vieți și, în ciuda binecunoscutei sale lipse de fidelitate [față de cuvântul dat], a reușit în toate uneltirile sale. Protestele, jurămintele, nimic nu-l costa; niciodată un principe nu și-a încălcat atât de des cuvântul și nu și-a respectat atât de puțin angajamentele. Cu toate acestea, înșelăciunile sale au avut mereu un deznodământ fericit, căci cunoștea perfect această parte a artei de a guverna.” (Machiavelli, Principele, XVIII)
În mijlocul acestei frenezii mediatice, Putin păstrează tăcerea. Ca întotdeauna în perioade de criză, el dispare din spațiul public și plănuiește în secret seria de „operațiuni speciale” pe care situația le impune. Primul semnal este bombardarea vestului Ucrainei cu o rachetă Oreșnik: un memento că Rusia rămâne unul dintre marii jucători, că vrea să se afle la masa la care se împarte prada, nu în meniu, și că europenii ar face bine să fie cuminți.
Al doilea semnal este eliberarea cercetătorului francez Laurent Vinatier [arestat în Rusia în 2024 și eliberat în 2026]. Apoi, propagandiștii își primesc instrucțiunile. Ca de obicei, Putin are noroc. Criza dintre Europa și Statele Unite privind Groenlanda nu putea pica într-un moment mai bun pentru el. Kremlinul a înțeles că valul imens de aversiune stârnit de Trump în întreaga lume și în Europa poate fi exploatat, canalizat și deturnat pentru a servi drept vehicul de extindere a influenței rusești.
În primul său discurs din 2026, menționat anterior, Putin și-a exprimat dorința de a îmbunătăți relațiile cu liderii europeni, împrumutând limbajul acestora și făcând referire în mod demonstrativ la „dreptul internațional”. El a readus la viață vechiul proiect rusesc al unei „noi arhitecturi europene de securitate” fără Statele Unite, un plan de cursă lungă al Kremlinului de a instituționaliza dominanța rusă pe continentul european.
Au dispărut „purceii” europeni stigmatizați cu trei săptămâni în urmă! Inversarea politicii Kremlinului este comparabilă cu cea din 1935, când Stalin a abandonat linia de confruntare „clasă contra clasă” și a avansat sloganul „frontului unit antifascist” împotriva lui Hitler, adoptând, în anul următor, „cea mai democratică constituție din lume”. Această politică a condus la un avans prodigios al influenței sovietice în Europa. Partidele comuniste au încetat să mai fie marginale și și-au extins controlul asupra sindicatelor și intelectualității.
Astăzi, observăm deja primele mutări în politica Kremlinului. O declarație a Kremlinului a calificat drept „pozitivă” disponibilitatea unor țări europene, printre care Italia și Franța, de a relua dialogul cu Rusia. „Dacă acest lucru reflectă cu adevărat viziunea strategică a europenilor, este o evoluție pozitivă a poziției lor”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, afirmând că a luat „act de declarațiile făcute în ultimele zile de mai mulți lideri europeni”. „La Paris, Roma și chiar la Berlin s-a afirmat că este necesar să se discute cu rușii pentru a asigura stabilitatea în Europa. Acest lucru este pe deplin în concordanță cu viziunea noastră.”
Schimbarea de atitudine reiese clar dintr-o emisiune revelatoare despre criza din Groenlanda. Unul dintre invitați a subliniat că Europa se află în aceeași situație ca Polonia în 1939: pregătindu-se de război împotriva URSS, s-a trezit fără apărare în Vest în fața lui Hitler.
Politologul Kirill Yakovlev a remarcat: „Dacă Trump construiește un imperiu, cu siguranță nu o face pentru Vance sau pentru oricare alt succesor. Mă îndoiesc că vor mai avea loc alegeri. Este clar că Trump nu vrea să cedeze puterea […] Toate acestea sunt în avantajul Rusiei. Auzim deja voci în Europa care spun: «Deoarece pericolul vine de la o țară la care nu ne așteptam, haideți să reluăm dialogul și să căutăm soluții». Și președintele nostru are dreptate să accepte mâna întinsă.”
Istoricul și politologul Serghei Stankevici s-a bucurat: „Important este că Statele Unite dau o lovitură catastrofală NATO” și a subliniat mesajul zilei: „Pe această problemă a Groenlandei ar trebui să se concentreze europenii și de aceea trebuie să negocieze cu Moscova.” „Toate acestea sunt în avantajul nostru. Principiul nostru este «Mâncați-vă între voi».” Să sperăm doar că Trump nu se va răzgândi.
Cât despre Dmitri Medvedev, el abordează situația în maniera sa brutală obișnuită: „Cocoșul galic a cântat și a proclamat că, dacă suveranitatea Danemarcei va fi amenințată, consecințele vor fi fără precedent. Vai de mine, oare ce vor face?! Îl vor răpi pe președintele american? Vor bombarda Statele Unite? Bineînțeles că nu. Pur și simplu vor face pe ei de frică și vor ceda Groenlanda. Iar acesta ar fi un precedent european pe cinste!”
Schimbarea de direcție inițiată de Kremlin este una delicată. E drept, în anumite privințe este suficient să se continue munca de propagandă deja începută, de exemplu prin accentuarea sentimentului de slăbiciune al europenilor, pentru a le insufla ideea că singura lor variantă este să se bazeze pe puterea rusă. Lansarea rachetei Oreșnik a pregătit terenul, la fel ca și delirul lui Karaganov.
În politica rusă, intimidarea nu este niciodată prea departe de seducție. Întrebat de Tucker Carlson despre posibila încheiere a războiului, Karaganov și-a reluat tiradele obișnuite: „Acest război se va încheia doar atunci când Rusia va obține înfrângerea necondiționată a Europei. Sperăm, fără a o distruge. Nu luptăm împotriva Ucrainei sau a lui Zelenski, luptăm din nou împotriva Europei, care este sursa tuturor relelor din istoria umanității.”
Dar, în același timp, în condițiile în care Rusia se pregătește să profite de valul anti-Trump din Europa, ea trebuie să acționeze în culise pentru a nu-l antagoniza pe Trump până când acesta nu va forța Ucraina să capituleze. Putin nu este străin de acest joc dublu.
În 2003, când Statele Unite au dorit să înceapă un război împotriva Irakului, Putin a încurajat Franța și Germania să intervină și să încerce să blocheze acțiunea americană, în timp ce Rusia a rămas în fundal, atrăgându-și recunoștința președintelui Bush: „Ați reușit cu succes să evitați inflamarea sentimentelor antiamericane, însă în anumite capitale europene nu au fost la fel de atenți. (…) Există o diferență între a-ți exprima dezacordul și a stârni inutil pasiuni cu sloganuri antiamericane și insulte la adresa liderilor americani. Ați fost ferm în opinia dumneavoastră, dar respectuos față de relația noastră, și vreau să vă mulțumesc pentru acest lucru”, i-a transmis George Bush într-o conversație telefonică la 18 martie 2003.
Astăzi, duplicitatea rusă este și mai evidentă. În timp ce pe 6 ianuarie Putin se declara indignat de faptul că „țările puternice încep din ce în ce mai mult să își impună voința asupra țărilor mai slabe”, un apel nedisimulat către Europa, Peskov a emis o declarație prin care a afirmat că „Kremlinul este de acord cu cei care consideră că Trump își va asigura locul în istoria lumii dacă va rezolva problema apartenenței Groenlandei”.
Presa scrisă a întărit acest sentiment: „Europa este în debandadă și, ca să fim sinceri, este o plăcere să privești”, s-a bucurat Moskovski Komsomoleț, în timp ce foarte oficialul Rossiiskaia Gazeta a titrat: „Groenlanda este cimitirul NATO”. „Dacă Trump va reuși să anexeze Groenlanda până în iulie 2026”, notează ziarul, „va deveni una dintre figurile istorice care au clădit măreția Statelor Unite. (…) Toată lumea va uita rapid actualele schimburi diplomatice cu danezii. (…) Dacă Groenlanda va deveni parte a Statelor Unite, așa va rămâne pentru totdeauna. Americanii nu vor uita această mare realizare. Dar în calea acestui succes istoric stau intransigența Copenhagăi și solidaritatea ridicolă a anumitor capitale europene inflexibile, inclusiv așa-numitele prietene ale Statelor Unite, Franța și Marea Britanie.”
Editorialistul rus Evgheni Șestakov îl sfătuiește pe Trump să nu cedeze în privința Groenlandei, altfel republicanii ar putea pierde alegerile intermediare, în timp ce anexarea Groenlandei le-ar asigura victoria în alegeri.
Este lesne de înțeles de ce Kremlinul dorește ca Trump să rămână la putere cât mai mult timp. Într-o emisiune recentă, deputatul Alexei Zhuravlev a explicat că Rusia nu cucerește Odesa deoarece „este foarte important pentru noi să-l menținem pe Trump în poziția sa neutră, care este destul de pozitivă pentru noi. Nu este ușor, dar deocamdată reușim. (…) Vom lua Odesa, dar trebuie să o facem treptat.”
Iată de ce Putin bombardează Ucraina ca un om scăpat de sub control. Se grăbește să strivească țara pentru a putea trece la următoarea etapă a planului său măreț, vasalizarea Europei, pe care Trump pare să i-o ofere pe tavă.
Din păcate, ezitările unor lideri europeni îi dau președintelui Putin motive de speranță. Starea catastrofală a economiei lor le-a reamintit liderilor ruși de dependența lor față de Europa. Dar nu ar trebui să uităm că, în orgoliul lor, ei doresc să-i controleze pe cei de care depind.
Nici lecțiile istoriei nu ar trebui uitate: în timp ce Stalin desfășura fronturi antifasciste în întreaga Europă, el îi făcea în secret avansuri lui Hitler. În cele din urmă și-a atins scopul prin Pactul Ribbentrop-Molotov, care a șocat Europa.
Europenii se regăsesc în aceeași situație ca în anii ’30, când mulți credeau că trebuie să aleagă între Hitler și Stalin. Democrațiile nu se pot împăca cu ideea că au un inamic. Cu atât mai mult cu cât acum au doi!
Precedentul anilor ’30 ne învață că este fatal să alegi răul cel mai mic. Haideți să le ținem piept împreună ambilor gangsteri, pentru moment apărând Ucraina, care este martirizată de frigul provocat de Putin.
Nota redacției – Eseul lui Francoise Thom a fost publicat pe Russian Desk și este tradus cu acordul editorilor.
