Este greu să scrii astăzi despre altceva decât despre intrarea, începând de la ora 3:40 am, în al cincilea an de război în Ucraina. Se anunță deja câteva gesturi comemorative: se va arbora drapelul ucrainean și se vor comemora victimele agresiunii rusești, se vor ține discursuri – dar câți români mai sunt astăzi solidari cu ucrainenii? Câți lideri politici, câți intelectuali?
Potrivit unui recent sondaj INSCOP, numărul românilor care cred că Rusia ar trebui să returneze Ucrainei teritoriile ocupate a scăzut cu 11 procente, de la 64,7% în noiembrie 2023 la 53,3%; iar numărul celor care consideră Rusia vinovată pentru declanșarea războiului a scăzut cu peste 16%, de la 71,2% în mai 2022 la 54,9% (totuși în creștere față de 49,8% în noiembrie 2023).
Mai dezamăgitor este procentul de 42.6% al celor care consideră că România nu ar trebui să ofere niciun fel de ajutor Ucrainei. Doar 31,5% din respondenți sunt de acord cu un ajutor umanitar, în timp ce procentul celor lucizi, care înțeleg că Ucraina trebuie să fie ajutată și militar ajunge doar la 10,5%!
Nu ne miră aceste cifre, pentru că am urmărit pasivitatea și lașitatea clasei politice în ultimii patru ani, cedarea PSD în fața propagandei anti-ucrainene a AUR și SOS, care a generat și episodul penibil în care președintele Ucrainei Volodimir Zelenski nu a fost lăsat să se adrese Parlamentului României, incapacitatea forțelor democratice și (teoretic) pro-europene de a ataca frontal forțele pro-rusești și pro-Putin, adică AUR și Călin Georgescu, menajate în mod inexplicabil în primul rând de președintele Nicușor Dan.
Dar nici de această ambiguitate a șefului statului nu ar trebui să ne mirăm, de vreme ce a numit în funcția de consilier pentru politica internațională și pentru securitate națională un personaj cel puțin ambiguu față de Rusia, cum este Marius Lazurca.
Și l-a numit în cunoștință de cauză, pentru că, deja în septembrie 2022, domnul Lazurca scrie pe X că „Este o greșeală să abordăm războiul din Ucraina cu instrumentele moralei”, și că trebuie să evităm ajutorul dat victimelor rușilor din Ucraina pe motiv că ar fi un „moralism naiv”.
Am văzut rezultatul acestui raționament cu prilejul nefericitei participări a președintelui Dan la ședința inaugurală a Consiliul Păcii (Board of Peace, BOP) de la Washington.
Vom reveni asupra acestei teme, deocamdată reamintim altă bijuterie a gândirii domnului Lazurca, materializată în distribuirea unei postări scrise de Gabriel Elefteriu, tot pe X, care argumenta necesitatea ca Europa să se detașeze de Ucraina, să evite „aventurile umanitare” care consumă resurse fără beneficii clare pentru securitatea europeană, să lase negocierea păcii în Ucraina exclusiv în grija Americii și Rusiei, adică a marilor puteri, a căror dominație trebuie acceptată, și, mai ales să nu furnizeze armament greu Ucrainei. Cu alte cuvinte, să capituleze moral și să lase Ucraina pe mâna amoralilor Trump și Putin.
Ca să reluăm metafora lui Shakespeare, putem suspecta așadar că otrava pe care i-o picură în ureche președintelui Dan super-consilierul Lazurca este relativizarea vinovățiilor și responsabilității, în numele Realpolitik, asezonată cu refuzul clarității morale. Rezultatul s-a văzut la Washington, în fotografia în care, cu Marius Lazurca la dreapta sa, președintele Nicușor Dan ține în mână șapca roșie a mișcării de tip fascist MAGA.
Mulți români au preluat, conștient sau inconștient, acest mesaj al relativismului moral și mulți au dorit să creadă că președintele lor a procedat înțelept participând la inaugurarea BOP, considerată o tentativă de privatizare a politicii internaționale de către clica lui Donald Trump, deși discursul domnului Dan despre Gaza a fost banal și irelevant. Mulți vor fi crezut că într-adevăr, cum spune propaganda prezidențială, că laudele adresate de Donald Trump „fantasticilor” români au fost sincere, fără să înțeleagă că erau de fapt motivate de satisfacția de a fi găsit un unic șef de stat din UE care să facă drumul la Washington, în disprețul celorlalți lideri europeni, care pregătesc o coordonare strategică și militară mai consistentă pentru a face față pericolului rusesc.
Presupunem că Nicușor Dan se bucură că a fost mângâiat pe cap de Donald Trump, în schimbul unui zâmbet servil, și nu dat afară de la Casa Albă, ca președintele Zelenski pe 28 februarie 2025. Dar nu ne-a spus de fapt încă de atunci Nicușor Dan că „Zelenski a greșit”? Filonul trumpist este mai vechi decât vor unii să vadă.
Astfel, deși, potrivit ministrului Apărării Radu Miruță, România a acordat Ucrainei un ajutor în valoare de 50 de milioane de euro prin bugetul NATO, ambiguitățile din comportamentul președintelui și neclaritățile din comportamentul consilierului său Lazurca nu ne conving că președinția a trecut testul moral al războiului din Ucraina.
Pentru că este vorba de un test moral, iar absența moralității în viața publică naște monștri. Este însă și un test de inteligență politică, care măsoară capacitatea oamenilor politici de a înțelege miza susținerii Ucrainei în fața tăvălugului rusesc: cei care o înțeleg sunt oameni de stat, cei care o subapreciază sunt simpli actori politici, într-o piesă proastă regizată de Kremlin.
De la Cotroceni în jos însă vom întâlni mai multe manifestări ale relativismului moral și ale toleranței față de propagandiștii și propaganda Moscovei.
Cităm doar (cu regret) exemplul Universității București, unde a fost invitat să le vorbească studenților însuși fostul șef adjunct al SIE, Silviu Predoiu, anti-ucrainean de frunte, sau istoricul Constantin Corneanu, de la relicva iliesciană numită Institutul Revoluției Române 1989. Același Corneanu care, în iulie 2025, participa la Ambasada Rusiei la lansarea Mișcării Internaționale a Rusofililor (MIR) din România, alături de alți „experți” dintr-un ONG condus chiar de el, cum ar fi Vasile Buga, coordonator al Centrului de Studii Ruse și Sovietice Florin Constantiniu, for din cadrul Academiei Române.
Ei da, există un asemenea centru și un asemenea personaj chiar în cadrul Academiei Române – un centru și o instituție plătite din banii contribuabilului român, cum tot de contribuabil este plătit și Institutul Revoluției Române 1989. Lansarea MIR, o asociație fondată de un bulgar acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, a fost relatată de portalul www.vestidinrusia.com, care preia articolele lui Nicolae Dolghin, colonel în rezervă. Infomațiile le veți afla pe context.ro sau pe pagina lui Costin Andrieș; nu le căutați pe site-urile televiziunilor „de știri” sau pe ecranele lor, finanțate toate din banii noștri prin subvențiile partidelor politice, menajate la maximum de guvern.
Dacă în domeniul universitar-academic relativismul moral drag consilierului Marius Lazurca funcționează deplin, mai ales când vine vorba de Rusia și Ucraina, la nivelul MAE claritatea morală funcționează, dar numai parțial: într-adevăr, ministrul Oana Țoiu a tăiat fondurile de la buget ale Fundaţiei Mării Negre, conduse de liderul AUR Dan Dungaciu, dar tace cu privire la retragerea MAE din board-ul Fundației Titulescu, devenită vehicul de propagandă pentru Adrian Năstase și Adrian Severin. Se pare că nimeni nu este dispus să plaseze ferm România pe o traiectorie anti-Kremlin și pro-Ucraina.
Nu este de mirare așadar că propaganda anti-ucraineană are pe unde să se strecoare pentru a câștiga adepți și a hrăni o xenofobie latentă care nu-i cruță nici pe copiii refugiaților ucraineni. Nu puțini au fost discriminați în școli, iar autoritățile române au tergiversat nepermis și inuman de mult acordarea de asigurări medicale pentru refugiații de război. Astfel, din lașitatea unora și ostilitatea deschisă a altora (vezi cazul lui Sorin Grindeanu, de pildă), propaganda pro-rusă a AUR a dat roade, mai ales la nivelul acelor categorii ale populației care confundă naționalismul deșănțat cu patriotismul.
Tușele de lumină în acest tablou clar-obscur vin din partea unor ONG care și-au asumat deschis toate riscurile susținerii efortului de război și supraviețuire a Ucrainei, cum este, de pildă organizația lui Radu Hosu.
Acolo, și în alte organizații similare, se vede fibra umană și umanitară sănătoasă a românilor, nu în relativismul savant și rezerva calculată a politicienilor. Spun politicieni, pentru că oameni de stat noi nu avem.
Altă filieră moralmente solidă o reprezintă editurile și fundațiile care publică și promovează mărturiile scriitorilor ucraineni – Humanitas, Polirom, Spandugino, Academia Civică, etc. Nu sunt numeroase, dar sunt prestigioase. Aceste ONG și instituții culturale private sunt poate singurele care au trecut cu brio testul războiului din Ucraina.
Datorită lor, speranța de claritate morală în spațiul public nu moare. Dar, oricum, speranța moare ultima. Așadar, dacă aceste ONG, fundații și edituri vor dobândi o vizibilitate mai mare, sănătatea morală a națiunii mai poate fi salvată și testul războiului poate fi trecut, nu pentru că ne-o impun UE și NATO, ci pentru că o cere majoritatea românilor. Dacă nu, nu.
