Majoritatea jocurilor video de strategie îți cer să cucerești. Victoria 3 vrea să guvernezi o populație în timpul uneia dintre cele mai fascinante perioade a istoriei – după cum se poate ghici din titlu, perioada 1835-1935. Ambițios și nu-atât-de-complex-precum-pare (pentru un joc de strategie făcut de Paradox Development Studio), Victoria 3 îți pune tot globul la dispoziție și nu-ți dă nicio direcție. Îți alegi o țară și o treci prin revoluționarul secol XIX și prin tragicul început de secol XX.
La prima vedere, pare că avem mai degrabă de a face cu un joc de strategie economică poziționat în timpul Revoluției Industriale. Fiecare țară e compusă din ceea ce jocul numește „state” (de-obicei regiuni cultural istorice corecte geografic) în care poți construi clădiri administrative, fabrici sau infrastructură. Fiecare clădire pe care o construiești consumă niște bunuri, angajează niște oameni și produce alte bunuri – aceste bunuri intră pe o piață, iar viabilitatea economică a clădirii este decisă de preț. În funcție de sistemul de guvernământ și ce tipuri de meserii sunt pe piață, populația se va împărți în grupuri de interese care susțin sau se opun anumitor politici publice, fiind capabile chiar să pornească revoluții dacă încerci să introduci prea devreme idei „controversate”, precum sufragiul universal sau împroprietărirea femeilor. Dacă începe să-ți sune un pic marxistă sociologia care poate fi ghicită în spatele sistemelor pe care le descriu aici, ai ghicit bine, dar despre asta puțin mai târziu.
Deus ex administratio
Jucătorul e pus într-un rol un pic ciudat, ca un fel de zeu bizar al administrației care poate decide aproape orice legat de nivelul de taxare, ce clădiri sunt construite unde (responsabilitate pe care o împarți cu inteligența artificială care simulează prezența investitorilor privați), ce reforme pot fi făcute și câteva chestiuni de politică externă. Spre deosebire de alte jocuri de strategie, aici războiul este foarte abstractizat – practic decizi componența armatei, generalul și frontul pe care să se lupte fără să ai vreun input pe partea tactică sau operațională, fapt care ar putea dezamăgi gameri mai războinici.
Partea interesantă însă la Victoria 3 este ca deciziile pe care le poți lua sunt moderate de două forțe, preferințele exprimate politic ale populației și prețurile bunurilor și serviciilor de pe piață. Astfel, indiferent că încerci să treci o lege sau să schimbi output-ul economic al națiunii, societatea simulată de joc îți va opune rezistență într-un fel sau altul, făcând din tot jocul o fascinantă serie de decizii politice și economice dificile. Deși nu există o diversitate așa mare când vine vorba de modul în care sunt reprezentate țările – diferența dintre a porni cu o țară mică, condusă de boieri și în care țăranii sunt iobagi față de a începe cu o țară în curs de industrializare e îndeajuns de mare încât să poți arunca câteva sute de ore în Victoria 3.
Fanii jocurilor în care ideea principală este să faci niște numere să crească se pot bucura că Victoria 3 măsoară produsul intern brut, nivelul de trai, alfabetizarea populației, gradul de radicalizare al societății, nivelul de îndatorare publică și chiar prestigiul națiunii. Ideea de bază nu ar fi să cucerești lumea, deși poți, ci să creezi o societate cât mai prosperă. Trebuie să recunosc că am fost destul de amuzat și, voi recunoaște, satisfăcut de paradisul economic laissez-faire Valahia pe care am reușit să-l creez, peste Spania ca PIB, a treia din lume ca nivel de trai, cu cea mai puternică armată non-imperială din Europa de Est și deja democrație liberală și seculară în 1872.
Ce face, de fapt, Victoria 3, un joc cu adevărat interesant este capacitatea sa de a oferi narațiuni alt-history relativ plauzibile pentru perioada pe care o reprezintă. Vrei Statele Confederate ale Americii în care sclavia e interzisă și comuniștii la putere? Se poate! Vrei o Japonie imperiu colonial și gigant free-trade avant-la-lettre? Se poate și asta. Un pic de inteligență politică și un pic noroc cu privire la mișcările sociale care se pornesc de-a lungul unui joc și aproape orice combinație istorică de ideologii și instituții poate fi obținută în majoritatea țărilor.
Între Marx și Acemoglu
Analizând un joc mai vechi al celor de la Paradox, istoricul american Bret Devereaux punea în discuție valoarea educațională a acestor producții având în vedere asumpțiile despre mersul istoriei care pot fi acceptate necritic de un jucător mai tânăr și mai puțin cunoscător. Dacă în cazul jocului de care vorbea Devereaux, Europa Universalis IV, se poate desprinde cu ușurință o viziune realistă cu privire la relații internaționale, nici Victoria 3 nu-și ascunde influențele. Mikael Andersson, unul din creatorii jocului, recunoaște că din multe puncte de vedere jocul este un simulator de materialism istoric. Natura politică a grupurilor de interese e fundamental legată de modul în care populațiile respective își câștigă existența – boierii vor pământ și iobăgie, industriașii vor politici economice ultraliberale, iar biserica are tot timpul o influență conservatoare, ca să dau doar câteva exemple. Pe scurt, e cam ca la Marx, cu deosebirea substanțială că finalul dezvoltării tinde să fie o democrație socială, cu politici incluzive și taxare progresivă, nu o societate fără clase. Cele mai de succes țări în simulare tind să fie cele care dezvoltă instituții politice și economice incluzive ca în „De ce eșuează națiunile” de Acemoglu și Robinson, deși poți avea succes totuși și cu alte combinații. Combinația teoretică poate părea ciudată, până ne aducem aminte ca vorbim totuși de un joc video care încearcă să simuleze condițiile sociale și economice specifice secolului XIX și o face probabil mai bine decât orice alt joc și nu o teză de doctorat. Ce poate să facă Victoria 3 foarte bine este să trezească un interes intelectual însă pentru epocă, dar și a-ți pune niște întrebări despre modul în care se poate dezvolta o societate.
De ce nu l-aș cumpăra încă
Există însă și probleme mai serioase decât materialismul istoric. Fiind o simulare emergentă, jocul tinde să nu respecte istoria reală a perioadei. De exemplu, 1848 pur și simplu nu există. În plus, deși simularea tinde să producă războaie mondiale, în ultimii 20 ani dintr-un joc de Victoria 3 (după 1915), marile imperii tind să explodeze în revoluții social-democrate mai mult decât orice altceva. Un pic mai multe evenimente istorice introduse cu forța în simulare probabil ar da o savoare mai mare.
Ca orice lansare mai nouă de la Paradox, bug-uri și componente lipsă ale jocului pot fi găsite din plin. Probabil că mai e nevoie de șase luni sau chiar un an de dezvoltare ca Victoria 3 să devină jocul matur care trebuia să fie la momentul lansării și de-aceea momentan nu l-aș recomanda decât fanilor perioadei istorice respective.
Jocurile celor de la Paradox nu au fost numite fără sens jocuri de strategie pentru intelectuali, iar Victoria 3 nu se dezminte. Chiar cred că un astfel de joc probabil că are nevoie de cunoașterea epocii istorice pe care încearcă să o reprezinte ca să poată fi cu adevărat gustat de cel care îl joacă. Nu doar pentru tipul de gameplay politic pe care îl joci, dar și pentru dialogul de fundal pe care îl duci cu dezvoltatorii jocului cu privire la teoria istoriei din spatele hărții.
