În cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”, Cristian Ghinea pune extrem de precis punctul pe i: «Foarte puține țări din lume au ieșit din capcana nivelului de mijloc din punct de vedere social și economic. În 60 de ani doar 12% au reușit să spargă bariera „nivelului de mijloc”».
România se află exact în acest punct de inflexiune: sparge bariera „nivelului de mijloc” sau rămâne o lungă perioadă în această zonă?
Vestea rea este că ne așteaptă două provocări majore, care, dacă sunt prost gestionate, pot înclina hotărâtor balanța. Vestea bună este că există și soluții.
De la un mare plus de 60 de miliarde de euro la cât?
Reducerea fondurilor europene care intră în România este prima provocare care ne așteaptă.
România a beneficiat enorm de integrarea europeană și a făcut saltul de la un stat sărac, încă nerupt complet de comunism, al regimului Iliescu, la un stat de mijloc.
De la aderare, România a primit în total aproximativ 90 de miliarde de euro și a contribuit la bugetul UE cu aproximativ 29 de miliarde de euro. Deci, un plus de peste 60 de miliarde de euro.
În perioada 2021-2027 putem să primim, în total, vreo 80 de miliarde de euro: PNRR – 29 miliarde de euro, fonduri structurale și de coeziune – 28 de miliarde de euro, politică agricolă comună – 19 miliarde de euro și tranziție justă – 2 miliarde de euro. Din cele 80 de miliarde de euro am primit deja aproximativ 10 miliarde de euro.
Contribuția actuală a României la bugetul UE este aproximativ 2,7 miliarde de euro pe an. Dar ea crește an de an, pentru că România se dezvoltă datorită fondurilor europene, fapt care atrage și o scădere a fondurilor de coeziune.
Dacă pe exercițiul 2021-2027 vom avea un MARE PLUS de 60 miliarde de euro (dacă atragem tot), după 2027 este greu de estimat cât va fi acest PLUS. Deci, suntem într-o perioadă ISTORICĂ, de care trebuie să profităm la maximum și să facem reformele de care România are atâta nevoie, multe dintre ele legate de alocarea din PNRR. Dacă nu le facem, nu primim întreaga alocare. Și cu Partidul Unic PSD-PNL la cârmă, vedem clar că vom pierde bani europeni.
Atenție, în estimarea privind fondurile de după 2027 nu am luat în calcul ce se va întâmpla în Ucraina și cât de multe fonduri europene se vor duce în reconstrucția Ucrainei. De asemenea, nu am luat în calcul extinderea cu țările din Balcani și cu Moldova. Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca, după 2027, acel mare PLUS să fie mult mai mic.
Pensionarea în masă a peste 1,5 milioane de români
Intrarea în plată a pensiilor decrețeilor este a doua mare provocare care ne așteaptă.
În anii 1967 și 1968 s-au născut în România câte 520.000 de copii. În 1969, în jur de 450.000 de copii, după care România a revenit la o medie anuală de circa 400.000 de copii, menținută până în 1990. Apoi, media a scăzut vertiginos spre 200.000 de copii.
Copii născuți între 1967-1969 – numiți „decreței”, din cauza decretului dat de Ceaușescu în 1966, care interzicea întreruperea de sarcină – vor intra în pensie începând cu anul 2029. Mai întâi cei anticipați – și cred că sunt destui, pentru că mulți vor avea 8 ani peste stagiul complet – și, apoi, începând cu 2031-2032, cei aflați de drept la vârsta pensionării.
Anul acesta statul român va cheltui pe pensii 150 de miliarde de lei (din veniturile totale de 600 de miliarde de lei). Intrarea în plată a pensiilor decrețeilor va genera un efort suplimentar de 10 miliarde de lei, iar dezechilibrul bugetului de pensii, deja imens, se va agrava și el.
În acest an, Guvernul PSD-PNL a îndatorat deja România cu 90 de miliarde de lei, după ce anul trecut ne-a mai trecut în cont împrumuturi de aproximativ 200 de miliarde de lei. În 2023, am plătit dobânzi de 30 de miliarde de lei, anul acesta cu siguranță vom plăti mai mult. Or, este evident că nu avem cum să susținem acest model de a trăi pe împrumut, mai ales că ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, în jur de 7%.
În concluzie, până în 2028 trebuie să scădem deficitul bugetar, ca să împrumutăm mult mai puțin, și trebuie să creștem cheltuielile sociale prin intrarea decrețeilor în pensie. În plus, vom avea mai puține fonduri europene pentru a face investiții publice. Și gândiți-vă că, practic, majoritatea investițiilor publice actuale (~70%) se realizează din fonduri europene.
Ce trebuie să facă România și de ce sunt atât de importante alegerile din 2024
Pentru a face față celor două mari provocări, România trebuie să facă în următorii ani:
(1) Reorganizarea statului central. Implică:
- reducerea numărului de ministere, agenții, subordonate;
- desființarea unor instituții inutile, care sunt pure sinecuri;
- reorganizarea unor deconcentrate pe regiuni;
- introducerea de criterii de performanță în administrație;
- examene pe bune în administrație;
- reducerea numărului de angajați din administrație (nu profesori, cadre medicale, polițiști)
- reorganizarea și depolitizarea ANAF.
(2) Reorganizarea administrației publice locale. Implică:
- reorganizarea teritorială a comunelor mici (duce la o mai bună administrare și la o cheltuire mai judicioasă a banului public)
- reorganizarea teritorială a județelor (duce la o implementare mai corectă a proiectelor teritoriale pe fonduri europene sau naționale; duce la ruperea dependenței dintre administrația locală și cea teritorială, deci o autonomie mai mare a celor locale).
(3) Reforma salarizării unitare. Este prevăzută în PNRR și Guvernul Ciolacu trebuia să o adopte în 2023. Din calcule pur electorale ale PSD și PNL, va fi însă discutată, în cel mai bun caz, în 2025. Ceea ce a creat și creează mari dezechilibre în sistemul bugetar.
(4) Reforma pensiilor: echilibrarea sistemului de pensii, scoaterea lui de sub influență politică; desființarea unor categorii de pensii speciale; împiedicarea intrării în plată a altor categorii (primari și președinți de consilii județene); limitarea valorilor pensiilor speciale pentru restul.
(5) Reforma prestațiilor sociale: regândirea completă a întregului sistem, de la Venitul Minim pentru Incluziune (VMI) până la indemnizația de handicap; analiză asupra necesității introducerii unei prestații sociale ce încurajează natalitatea și muncă.
(6) Reforma fiscală: regândirea completă a sistemului, inclusiv reducerea taxelor pe muncă, în condițiile în care România are cea mai mare taxare a muncii din UE.
(7) Investiții cu cap în infrastructură de tot felul. Investițiile nu trebuie să mai fie realizate pe tipul „merge și așa”. De aceea, am pus la dispoziția românilor o unealtă prin care pot să pună presiune pe autorități să realizeze aceste investiții cât mai bine posibil: baniisublupa.ro
(8) Regândirea modelului energetic. Este clar că toate țările merg către o tranziție verde și noi trebuie să profităm de acest lucru, pentru că avem potențial încă neexploatat.
(9) Digitalizarea statului român. Aici sunt multe de enumerat și de făcut. Digitalizarea ar trebui să fie tratată ca prioritate, la nivelul „infrastructurii rutiere”.
Din păcate însă, Partidul Unic PSD-PNL face urticarie când aude de digitalizare și încearcă să o ducă în derizoriu, dovadă stând și numirile făcute la vârful Ministerului Digitalizării, numiri care arată doar disprețul profund pentru acest domeniu. Au pus niște oameni complet nepregătiți și fără pic de experiență în domeniu, pe de o parte, pentru că trebuie recompensați politrucii, pe de alta, pentru că sunt bani mulți de furat, greu verificabili.
Cu PSD-PNL la guvernare vor fi multiplicate proiectele de tipul Ghiță-Siveco, proiecte scumpe și moarte din fașă. Fără o digitalizare făcută cu cap, corectă și integrată, România nu poate avansa de la țară de nivel mediu la una de nivel înalt.
Din păcate, sistemul sinecuristo-securist pus la cale de trinomul Iohannis-Ciucă-Ciolacu se preface că face. Va coafa fiecare dintre aceste urgențe, va simula că le-a rezolvat, va finanța și mai mult presa și, astfel, percepția publică va fi că le-a rezolvat.
Este datoria alianței Dreapta Unită și a USR să muncească și mai mult, să fie și mai curajoasă și să propună soluții pentru provocările mari pe care le-am enumerat. Dar este datoria noastră, în calitate de cetățeni, să realizăm pericolul care ne paște și să ne informăm.
Un om informat face cât o armată, spunea Napoleon. Și are perfectă dreptate. Presiunea publică funcționează și istoria recentă ne-a dovedit-o. Din păcate, merge și în sens invers, atunci când presiunea publică scade. Iar presiunea publică a scăzut enorm după 2018 și trinomul de mai sus a profitat și a dus democrația din România mai jos decât în vremea lui Dragnea.
De aceea, anul acesta este atât de important. Este punctul de cotitură: ori dăm șansa României să spargă bariera nivelului mediu, ori rămânem în această băltire a lui „merge și așa”.
