Pe 24 iunie, R. Moldova și Ucraina au lansat oficial, la Luxemburg, negocierile cu Uniunea Europeană marcând un moment crucial pentru viitorul celor două state și consolidarea relațiilor cu blocul comunitar. Acest moment semnificativ vine într-un context politic și social complex pentru R. Moldova, marcat de pregătirile pentru un referendum decisiv programat pe 20 octombrie 2024 și de influența persistentă internă a actorilor pro-ruși.
Negocieri în expectativă
Decizia de a începe negocierile de aderare a fost rezultatul unui consens dificil de atins în cadrul celor 26 de state membre ale UE. Ungaria, condusă de premierul Viktor Orbán, și-a exprimat inițial opoziția față de deschiderea discuțiilor cu Ucraina și R. Moldova, argumentând că aceste țări nu sunt pregătite pentru aderare, invocând preocupări legate de nivelul ridicat al corupției din Ucraina și de lipsa măsurilor de protecție a drepturilor minorității maghiare din regiunea de frontieră Transcarpatia. Însă, după lungi negocieri și concesii, liderii europeni au reușit să obțină acordul Ungariei, permițând astfel avansarea procesului.
Negocierile vor începe cu etapa de „screening”, în care legislația națională a R. Moldova va fi analizată pentru a determina compatibilitatea cu legislația UE. Această fază este esențială pentru identificarea reformelor necesare și ajustărilor legislative care trebuie implementate pentru a asigura o integrare armonioasă în cadrul UE.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca negocierile să fie efectiv deschise până la sfârșitul acestui an, deoarece Ungaria a preluat, de la 1 iulie, președinția semestrială a Consiliului UE și nu manifestă o deschidere în ceea ce privește demararea procesului de aderare a celor două state. Or, într-o dezbatere tête-à-tête între fostul cancelar austriac, Wolfgang Schüssel, și premierul maghiar Viktor Orbán, ultimul și-a manifestat în mod constant opoziția față de avansarea rapidă a aderării Ucrainei. Acesta recunoștea că UE ar trebui să se concentreze mai mult pe vechile obiective de integrare – Balcanii de Vest, cu focus pe Serbia [1].
De asemenea, nu există premise optimiste în ceea ce privește efortul R. Moldova de „decuplare” de Ucraina și demararea negocierilor până la finalul acestui an, mai ales că în deschiderea negocierilor de aderare pentru cele două țări, din decembrie anul trecut, aprobarea s-a făcut „în bloc”, evident, cu abținerea Ungariei.
La fel, vizita recentă a lui Orbán la Moscova nu e de bun augur pentru dosarele de extindere a UE. Acum, diplomația de la Chișinău va trebui să se concentreze mai mult pe etapa de screening în procesul de aderare, mai ales pe aspectele legislative naționale necompatibile cu normele și standardele UE (justiția, drepturile omului, economia, agricultura, mediu, etc.) și dialogul constant cu experții/instituțiile europene raportoare. Plus, o expectativă tactică până în ianuarie 2025, după preluarea președinției rotative a Consiliului UE de către Polonia – un aliat asumat și pro-activ al integrării europene a celor două state.
Referendumul din 20 octombrie decisiv pentru o Moldovă europeană
Statele care așteaptă să adere la blocul comunitar ar trebui să pună în aplicare o serie de reforme, inclusiv reforme judiciare, constituționale și economice, înainte de a putea fi considerate pregătite pentru aderare.
În această cheie, referendumul din 20 octombrie este unul esențial pentru R. Moldova, pentru că va permite modificarea Constituției astfel încât să ușureze operarea din punct de vedere legislativ a tuturor acestor reforme. Cu o majoritate de 56 de voturi, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a modificat inclusiv Codul Electoral pentru a sincroniza referendumul cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Or, înainte de această modificare, referendumurile nu puteau fi organizate cu 60 de zile înainte sau după ziua oricăror alegeri.
Pe de altă parte, referendumul pro-UE poate fi perceput și ca o „trambulină” electorală atât pentru președinta Maia Sandu, cât și pentru PAS, în contextul alegerilor parlamentare din 2025. Fapt confirmat inclusiv de implicarea instituțiilor statului, în tandem cu Președinția și PAS – partid prezidențial și majoritar în Parlamentul de la Chișinău.
Iar perspectivele ca referendumul să treacă a atras o bună parte din societatea civilă, mediul academic și mass-media. Astfel, toți actorii pro-europeni de la Chișinău își pun speranțele ca referendumul Maiei Sandu să devină un succes al întregii societăți moldovenești, inclusiv pentru a pune capăt narativelor propagandistice ale Kremlinului, care acuză Chișinăul de inconsecvență și desincronizare în raport cu voința poporului prin neorganizarea de referendumuri pe tema orientării geopolitice a republicii.
Cazul referendumului neconstituțional din UTA Găgăuzia organizat în 2014 de actorii pro-ruși din autonomie (cu complicitatea Partidului Socialiștilor și Partidului Comuniștilor) este un bun exemplu în acest sens.
Acum, cea mai mare provocare a actorilor pro-referendum de la Chișinău este de a crește prezența la vot a cetățenilor la peste 50+1%, cu un rezultat de peste 65-70% „pentru” modificarea Constituției. Pentru ca un referendum constituțional să fie validat, este necesar ca cel puțin 33,3% dintre votanții înregistrați să participe. Acest procent s-ar traduce în aproximativ 1.099.356 de voturi, calculat pe baza numărului total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, care este în prezent de 3.301.368. În 2020, doar 1.368.516 alegători au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale, reprezentând o pondere de participare de 45,68%, dintre care aproximativ 149.840 de voturi au venit din diaspora.
A doua provocare este conexă cu campania de promovare. Conform ultimului sondaj realizat în aprilie 2024 de CBS-Research la comanda comunității WatchDog, 56,5% din moldoveni ar vota pentru aderarea R. Moldova la UE, și 25,2% ar vota împotrivă. Restul de 18,3% sunt indeciși sau non/votanți.
Astfel, la prima vedere, opțiunea pro-europeană a respondenților este de necontestat. Apoi, respondenții au fost întrebați dacă în R. Moldova există o majoritate care dorește sau se opune aderării la UE.
Și aici rezultatele „percepției” devin mai interesante: 48% consideră că majoritatea cetățenilor își doresc aderarea republicii la UE, 30% consideră că majoritatea sunt împotriva aderării și restul de 22% nu știu sau nu vor să răspundă. De asemenea, din cei 56,5% care declară că își doresc aderarea țării la UE, 70% dintre ei consideră că reprezintă majoritatea (40% din total). În schimb, printre opozanții aderării la UE (25,2%), ponderea celor care consideră că majoritatea populației își dorește aderarea este de 18% (4,5% din totalul respondenților). Printre cei indeciși (9,5%), doar circa 30% consideră că majoritatea moldovenilor își dorește aderarea la UE (doar 2,85% din total). Drept urmare, există 3/5 din populație care crede că întregul proces de aderare a R. Moldova la UE are loc ca urmare a voinței unei minorități și nu a majorității cetățenilor.
Fig. 1. Rezultatele sondajului socio-politic din luna aprilie 2024
Sursa: WatchDog.md
Din punct de vedere sociologic, fenomenul se explică prin așa-numita „spirală a tăcerii” – concept teoretizat de Elisabeth Noelle-Neumann. Acest fenomen se explică prin faptul că oamenii sunt reticenți să-și exprime opiniile din moment ce cred că acestea sunt minoritare, de teamă să nu fie izolați sau criticați.
Pe măsură ce mai mulți adepți ai integrării europene „tac” pe canalele publice, opinia considerată majoritară anti-UE pare și mai dominantă, iar opiniile minoritare pro-UE devin și mai ascunse. Acest ciclu continuă, amplificând tăcerea pe subiectul integrării europene sau vot „pentru” la referendumul din 20 octombrie marginalizând și mai mult segmentul pro-european. Spargerea cât mai rapidă a acestei „spirale a tăcerii” este acum prioritatea „0” pentru forțele pro-europene de la Chișinău. Misiune extrem de grea, dar nu imposibilă dacă se apelează la o campanie inteligentă și profesionistă.
În același timp, opoziția extraparlamentară pro-europeană, chiar dacă este refractară față de scopul oficial al referendumului, nu se va opune plebiscitului și, cel mai probabil, își va îndemna susținătorii să participe pentru a nu fi acuzată public că urmărește agenda anti-europeană a Kremlinului.
Practic, forțele politice pro-europene de la Chișinău sunt nevoite acum să promoveze referendumul ca „angajament politic” asumat de a contribui la integrarea europeană a R. Moldova, conform Pactului pentru Europa. Evident că ar putea exista poziții discordante în rândul câtorva semnatari ai Pactului, chiar boicotarea discretă a referendumului pro-UE, dar aceste manifestări vor avea un efect marginal.
Partida moscovită contra-atacă
În contextul lansării negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, forțele pro-ruse de la Chișinău și-au intensificat eforturile pentru a destabiliza procesul de integrare europeană a republicii și a influența opinia publică în favoarea unei apropieri de Moscova. Actorii pro-ruși, organizați în diverse formațiuni politice și grupuri de influență, au adoptat o strategie de opoziție activă față de orientarea pro-europeană a țării. Aceștia își folosesc resursele financiare și mediatice pentru a promova un mesaj de scepticism și chiar de ostilitate față de integrarea europeană.
Unul dintre cei mai vocali lideri ai acestei mișcări este Ilan Șor, liderul Blocului „Victoria” („POBEDA” – rus.). Acesta a lansat o campanie agresivă împotriva guvernului de la Chișinău, acuzându-l de trădare a intereselor naționale și de supunere față de Bruxelles.
Șor, care are legături strânse cu cercurile de putere din Rusia, a organizat proteste masive și a mobilizat susținători pentru a crea un climat de instabilitate politică.
Prin intermediul unei rețele de canale media și platforme online, Șor promovează un discurs populist și naționalist, menționând frecvent avantajele unei relații mai strânse cu Rusia și criticând vehement măsurile pro-europene ale guvernului.
Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova și lider al Partidului Socialiștilor, a adoptat o abordare mai subtilă, dar la fel de eficientă, de natură centrist-suveranistă. Dodon se prezintă ca un susținător al unei politici externe echilibrate și multi-vectoriale, încercând să atragă alegătorii care sunt sceptici față de o orientare exclusiv pro-europeană.
Prin promovarea unei imagini moderate și a unui discurs politic care imită strategia liderului ungar Viktor Orbán, Dodon încearcă să normalizeze votul pentru socialiști și să atragă atât electoratul eurosceptic/pro-rus, cât și pe cel neutru, dar nemulțumit de rezultatele guvernării PAS.
Refuzul public al primarului de la Chișinău (cu simpatii pro-ruse), Ion Ceban, de a candida la alegerile prezidențiale din toamnă oferă cale liberă lui Igor Dodon de a se prezenta în fața strategilor de la Kremlin ca fiind singurul candidat cu șanse reale de a o învinge pe Maia Sandu în turul II de scrutin. Chiar dacă estimările ultimelor sondaje de la Chișinău îl plasau în topul preferințelor în rândul electoratului pro-rus, Dodon a anunțat că nu va candida la prezidențiale și că va susține candidatura lui Alexandr Stoianoglu, fost procuror general și apropiat al controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Însuși Stoianoglu este un personaj controversat, cu multe dosare penale deschise, acuzat că l-ar fi ajutat pe Platon să fugă din țară, cu un puternic deficit de notorietate la aceste alegeri prezidențiale.
Fig. 2. Scorul acumulat de diverși lideri politici în sondajele desfășurate în R. Moldova în perioada iulie 2022-mai 2024
Judecând tactic, decizia lui Dodon de a face „un pas în spate” pare mai degrabă să fie impusă de Moscova, dar asta nu înseamnă o renunțare definitivă de a candida la prezidențialele din toamnă, având în vedere că susținerea lui Stoianoglu a fost votată de consiliul politic (nu de biroul executiv) al Partidului Socialiștilor, plus că acesta din urmă trebuie să obțină și acel „consens larg” drept „candidat comun” al partidei moscovite ai căror lideri au fost „somați” public chiar de Dodon: Vlad Filat, Ion Ceban, Ion Chicu, Renato Usatîi, Andrei Năstase și Irina Vlah. Dacă nu se reușește obținerea acestui „consens”, am putea asista la revenirea lui Igor Dodon în calitate de „candidat salvator” al opoziției anti-Maia Sandu.
În același timp, strategia pro-rusă din R. Moldova se bazează pe o combinație de tactici radicale și convenționale, menite să submineze guvernul pro-european și să influențeze rezultatele viitoarelor alegeri.
Pe de o parte, Ilan Șor utilizează metode hibride de destabilizare, care includ finanțări obscure și campanii de dezinformare agresive, sub forma unor operațiuni psihologice coordonate, menite să disemineze în rândul populației panică despre iminența unui război cu Rusia. Pe de altă parte, Igor Dodon și socialiștii săi încearcă să consolideze o alternativă politică viabilă, promovând un mesaj mai moderat și mai acceptabil pentru un segment mai larg al populației.
Aceste acțiuni coordonate ale forțelor pro-ruse reprezintă o provocare semnificativă pentru guvernul de la Chișinău și pentru aspirațiile europene ale R. Moldova. Acestea vor încerca prin toate mijloacele să politizeze (polarizeze) puternic referendumul pro-european cu scopul de a atrage reacții negative în rândul votanților nemulțumiți/refractari față de PAS, mizând mai mult pe percepția că plebiscitul ar fi doar un instrument electoral în favoarea candidatei Maia Sandu și că ar trebui boicotat.
Pe de altă parte, partidele pro-europene mizează comunicațional pe dezvoltarea economică și socială a integrării europene, ceea ce invariabil atinge și latura geopolitică prin transformarea referendumului în țintă a propagandei pro-Kremlin, atrăgând astfel sprijinul actorilor pro-europeni.
Rezultatele referendumului vor depinde de strategiile electorale ale opoziției și de impactul „politizării” (polarizării) și „geopolitizării” (mobilizării) asupra comportamentului votanților. Dacă referendumul va fi susținut cu participarea a peste 50% dintre alegători, Maia Sandu va avea un avantaj semnificativ în turul doi al alegerilor, consolidând sprijinul pentru UE în R. Moldova.
Un rezultat validat, dar cu o legitimitate publică contestată, poate afecta poziția Maiei Sandu, oferind opoziției un motiv de critică. Eșecul referendumului din cauza unei participări sub 33,3% (puțin probabil, dar nu exclus) ar diminua considerabil șansele de realegere ale Maiei Sandu și ar alimenta polarizarea geopolitică, oferind forțelor pro-ruse o oportunitate de a promova vectorul euro-asiatic în țara vecină la alegerile parlamentare din 2025.
___
Note
[1] European Voices, „The Power Shift: How The East Shapes The Future of Europe”, ISSUE 01/2024, pp. 16-22).
Sursa foto: Viața Liberă
