Teologii au uneori dreptate când se referă la dramele lumești pe care de altfel le-au cunoscut și trăit. Nu degeaba ne îndeamnă ei din primele secole ale creștinismului să ne rugăm pentru a fi izbăviți de „războiul cel dintre noi”, asociat, în aceeași frază, cu izbăvirea de „foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică (…) de robiile și dezbinările din familie”. Minți moderne și cultivate într-o epocă pretinsă a rațiunii, iată-ne în plin război cu aproapele nostru, amenințați de rele pe care le credeam demult stârpite de progresul omenirii.
Angajați într-un război nemilos și brutal, barbarie în stare pură, rușii ucid, aproape de granița noastră, copii la locul de joacă alături de alți civili amărâți care au proasta inspirație de a trăi în Ucraina și de a-și fi dorit o țară liberă, democratică, orientată spre Occident.
Doar de aceea au votat cu o majoritate covârșitoare ieșirea din URSS în 1991. Dar de blestemul rusesc nu au scăpat, căci Putin știe încă înainte să o fi scris Zbigniew Brzezinski (în Strategic Vision: America and the Crisis of Global Power) că „Rusia, fără Ucraina, încetează să mai fie un imperiu, dar, dacă reușește să corupă și apoi să-și subordoneze Ucraina, Rusia devine automat un imperiu”. De aceea pentru Putin a devenit o prioritate existențială să distrugă un model de democrație, fie și imperfectă, care devine un punct de atracție pentru rușii îngroziți că țara lor se afundă în autoritarism.
Așadar, atâta vreme cât va trăi Putin, nu se va putea negocia o pace echitabilă în Ucraina, pentru că el nu vrea doar teritoriile ocupate, ci toată Ucraina, iar după Ucraina ar dori să-și asigure o zonă tampon cât se poate de iliberală și fidelă, care, în visele lui, ar include Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia. Măcar atât, dacă Polonia și statele baltice vor fi mai greu de supus.
Al doilea motiv esențial al imposibilității unei păci cu Rusia putinistă este că Putin nu își mai poate permite pacea, pentru că și-a convertit economia într-o economie de război, distrugând economia civilă și prăduind băncile comerciale, astfel încât este mult prea riscant acum să renunțe la război. Calculele și demonstrațiile au fost făcute de experți internaționali și români, dar oamenii politici din România le ignoră, poate pentru că tot ce este prea grav și serios le depășește posibilitățile intelectuale și disponibilitatea morală.
Astfel, ei nu au nicio reacție la barbaria rușilor care omoară copiii ucraineni pe care nu au reușit să-i răpească de lângă familiile lor, și continuă să bălmăjească fraze pioase despre necesitatea păcii care sunt doar marginal mai puțin penibile decât reacția ambasadoarei americane în Ucraina. După masacrul rusesc de la Krivoi Rog, Bridget Brink s-a făcut ecoul președintelui ei, afirmând „iată pentru ce războiul trebuie să înceteze”, evitând să pomenească responsabilitatea exclusivă a Rusiei pentru uciderea pruncilor. Ulterior, în urma unui val de critici, a revenit și a menționat un atac „dinspre Rusia”.
Corecția ambasadoarei nu schimbă viziunea lui Trump, rezumată pe rețeaua X drept „doar cei slabi eșuează” („Only the weak will fail!”). În consecință, copiii ucraineni trebuie să moară pentru că Rusia este mai mare și mai tare decât Ucraina. În această logică, derivată, cum argumentează pe FB Mihai Răzvan Moraru, direct din Mein Kampf („Cei puternici trebuie să domine lumea, fără a colabora cu cei slabi, pentru a nu-și sacrifica superioritatea”), România nici nu ar mai avea loc pe planetă, căci mai slab decât statul român și mai debusolată decât majoritatea electoratului nostru puține state și electorate mai sunt în UE. Până și în Ungaria a început să se contureze o opoziție semnificativă, condusă de Peter Magyar, care îi pune probleme lui Orbán, ca să nu mai vorbim de protestele masive de ieri ale americanilor împotriva lui Trump. În România în schimb cercurile mafiote coordonate de GRIVCO au scos din joc singura personalitate care ar putea apăra eficient interesele României europene, și anume pe Ilie Bolojan.
Înțelegem desigur că guvernul nostru are o mare problemă să explice Administrației Trump de ce a anulat alegerile, de vreme ce nici măcar nouă nu a reușit să ne explice acest lucru în mod credibil. Între timp noi am înțeles că operațiunea Călin Georgescu a fost pusă la cale de o coaliție a vechilor securiști și a complicilor lor din servicii, care au lucrat bine cu rețelele rusești, programate să destabilizeze orice stat din UE și deci dornice să profite de oportunitatea pe care le-o ofereau autoritățile românești. Doar nu vom crede că premierul Ciolacu și președintele Iohannis chiar nu știau, sau nu puteau ști, ce se petrece.
Dar au tăcut, deci au fost complici, ceea ce este greu de explicat la Washington, mai ales unei echipe care vrea să-i facă pe plac lui Putin și deci să lovească în România cât de tare poate. Iar limitele exasperante ale premierului nostru semidoct și primitiv în gândire și în exprimare l-au determinat să renunțe la expertiza diplomaților români și să-și caute emisari în cotloanele cele mai obscure și fetide ale politicii din America și din România.
Iată-ne deci reprezentați pe lângă Măria-Sa Donald Trump de către româno-americanului Dragoș Sprânceană, fruntaș Republican în Palm Springs, care are la active numeroase postări pro-ruse, anti-ucrainene, anti-NATO, anti-UE și pro-Georgescu, proprietar de camioane – deci diplomat desăvârșit, nu-I așa? – despre care jurnalistul Stelian Negrea a afirmat că ar fi chiar urmărit de bănci și de justiție pentru recuperarea unor datorii neplătite.
Celălalt emisar ar fi, potrivit unor surse, psd-istul Lucian Romașcanu, care și-a domolit discursul doar pentru a obține, în baza stupidului algoritm politic, un post la Curtea Europeană de Conturi, deși nu îndeplinește criteriile profesionale. Ei sunt cei care, vorbind pe limba lui Trump, Senior și Junior, a lui Elon Musk și a lui JD Vance, ar trebui să-l convingă pe președintele SUA să treacă cu vederea excesele puterii de la București, în baza argumentului că prim-ministrul României este de fapt trumpist trup și suflet și vrea să fie reprezentat de trumpiști autentici (de cea mai joasă speță), nicidecum de diplomați de școală europeană, pe care îi dezavuează la scenă deschisă, cum l-a dezavuat pe Emil Hurezeanu.
Europa lipsește din ecuația lui Ciolacu, la fel cum lipsește și din cea a lui Trump, deși România, aflată practic cu „capul în gura tigrului” (dacă ne amintim de Winston Churchill), ar trebui să militeze pentru politicile de securitate și reînarmare pe care le promovează Bruxelles-ul și marile puteri europene care nu se sfiesc să-l dezavueze pe Trump. Vulnerabilizată de excesele puterii PSD-PNL, România nu poate ține însă capul sus și trebuie să se gudure pe lângă tronul noului Nero (l-am citat pe deputatul francez Claude Malhuret, care, încă înainte de anunțul privind noile tarife vamale impuse de Trump, a afirmat că Washingtonul a devenit curtea lui Nero). De altfel, aflăm din presa străină, că România se opune opțiunii radicale de blocare a investițiilor americane în UE, pe care o examinează acum Comisia de la Bruxelles ca măsură de retorsiune pentru impunerea taxelor vamale de către Donald Trump. Dar oare mai contează UE pe România guvernată de Ciolacu și PSD, după ce premierul a făcut statul de râs atribuind funcția de reprezentare a intereselor României unor neica-nimeni dubioși care, în loc să fie primiți la Casa Albă, ca reprezentanți ai statului, vor achita o taxă de acces pentru a fi acceptați la reședința privată a lui Trump de la Mar-a-Lago?
Socoteala lui Ciolacu, potrivit căreia trasul de șireturi între mârlanii daco-romani și cei americani poate ține loc de diplomație și de politică internațională, a fost stricată la București de intervenția lui Traian Băsescu care, enumerând eșecurile înregistrate de Ciolacu în fruntea guvernului, i-a sugerat direct premierului să-și dea demisia. Ulterior, după ce Ciolacu a încercat să-i dea replica în online, reușind doar să se facă de râs, fostul președinte a revenit, la B1TV, precizând, printre altele, că de fapt alegerile ar fi fost anulate pentru că niciun candidat al USL nu reușise să intre în turul doi. Subscriu la această ipoteză, pe care, de altfel, am avansat-o în acest spațiu mai demult. Nu avem cum să o verificăm, deci va rămâne doar o ipoteză, dar una care poate explica multe. Poate tocmai de aceea fug de ea ca necuratul de tămâie televiziunile „de știri”, copios finanțate din bani publici prin subvențiile partidelor, sau de banii dubioși ai unor patroni dubioși.
Este de înțeles că, atacându-l, motivat, pe Marcel Ciolacu, Traian Băsescu îl vizează pe candidatul coaliției de guvernare Crin Antonescu, susținut de premier pe un ton de-a dreptul disperat, căci un eșec al lui Crin dublat de intrarea în turul doi a lui Ponta îi pune în pericol poziția de lider al PSD și de premier. De altfel, Kelemen Hunor a și declarat că, dacă eșuează Crin Antonescu, atunci nici coaliția nu va rezista, căci, prin forța lucrurilor, se vor forma noi majorități. Problema este că, așa lipsite de credibilitate cum sunt, sondajele nu sunt încurajatoare pentru candidatul coaliției. Prin urmare, singura variantă în care acesta ar putea câștiga este să rămână singurul candidat al electoratului pro-european și anti-extremist. Cu alte cuvinte, să se retragă măcar Nicușor Dan și Elena Lasconi, dacă nu chiar și Daniel Funeriu, ca să nu mai existe nicio variantă în afară de el.
Aceste calcule destul de simple au generat deja o agitație sterilă de natură tranzacțională în tabăra pro-europenilor. Lăsăm la o parte faptul că numele tuturor candidaților vor fi acum pe buletinele de vot, deci nicio retragere nu va avea efectul scontat. Luăm însă act de oferta ambiguă a lui Nicușor Dan de a se retrage în favoarea lui Crin Antonescu, dacă va sta mai prost în sondaje, și de presiunile de-a dreptul obscene asupra Elenei Lasconi, căreia i se cere să se retragă.
Chestiunea retragerii a inflamat spiritele pe rețelele sociale între susținătorii, de bună credință, ai celor doi candidați, și au generat așteptări puțin realiste: se speră, de pildă, ca Nicușor Dan (sau Elena Lasconi) să-l demită (cumva) pe Ciolacu și să-l aducă în fruntea guvernului pe Ilie Bolojan, care va face reformele vitale pentru scoaterea României din marasmul datorat guvernărilor Ciucă și Ciolacu. Frumos vis, dar lipsit de suportul unei majorități parlamentare. Ar putea funcționa doar în varianta puțin probabilă a unor alegeri anticipate (care nu a reușit niciodată până acum) combinată cu înființarea unei noi forțe politice cu adevărat reformiste condusă de Ilie Bolojan și formată din USR și acea parte „sănătoasă” (sau măcar mai puțin compromisă) a PNL, ceea ce reprezintă, mărturisesc, un proiect definit de „wishful thinking”. Nimic din ce vedem și ce auzim nu îl susține. Păcat, era o idee bună.
Să revenim însă la natura tranzacțională a realității de campanie: domnul Dan nu a spus ce sondaje va lua drept etalon, deși, în condițiile în care casele de sondaje dau clasamente foarte diferite, era o precizare esențială. Conchidem deci că anunțul său este probabil altceva decât pare a fi, adică este o mutare de șah, o deschidere către tabăra puterii, care ar trebui să-i facă o ofertă tentantă în schimbul retragerii candidaturii. Ca negocierea să merite efortul și Nicușor să „ia potul”, ar trebui însă să se retragă mai întâi Elena Lasconi, sub tirul presiunilor care nu au nimic în comun cu regulile democrației. Dar iată că doamna Lasconi nu are de gând să cedeze și să-i lase terenul liber lui Nicușor Dan. Și apoi, dacă ar fi vorba de tranzacționare, poate ar fi și ea îndreptățită să-și negocieze retragerea.
Își vor da probabil ochii peste cap cei care, de bună credință, îl susțin pe Nicușor Dan, și pe care, în majoritate, îi respect, dar eu, care nu cred pe cuvânt niciun om politic și am mari rezerve față de Primarul General, tind mai degrabă să-l creditez pe Mădălin Hodor, care, tot pe FB, susținea că bătăliile duse de Nicușor Dan în justiție împotriva „rechinilor imobiliari” s-ar fi soldat nu odată cu retragerea acțiunii penale din partea ONG-ului condus de acesta. De ce nu ar aplica această tactică și în cazul candidaturii la președinție? Mai ales că tabăra PSD-PNL-UDMR este disperată și nu are de gând să-l susțină pe Nicușor Dan – cel puțin PSD nu o va face. De altfel, pe surse destul de vagi deocamdată, aflăm că, înainte chiar să înceapă campania, Nicușor Dan ar fi început să stagneze în sondaje.
Într-adevăr, multe se pot schimba până la alegerile din 4 mai și niciun joc nu este făcut. Sigure sunt doar conflictele „la cuțite” care pustiesc atât tabăra izolaționiștilor, unde George Simion se luptă pe viață și pe moarte cu Victor Ponta, dar și cu Claudiu Târziu, pe care speră – în zadar – să-l fi neutralizat prin suspendarea din funcția de conducere deținută în AUR; cât și tabăra pro-europeană, în care Nicușor Dan și Elena Lasconi se luptă între ei dar și cu Crin Antonescu, iar acesta din urmă vrea să-i anihileze pe amândoi. Doar cu georgiștii și cu psd-iștii se înțelege mai bine domnul Antonescu, de vreme ce calitatea și convingerile emisarilor trimiși de Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago nu-l deranjează.
Ce se va alege de România, stat eșuat pe marginea rating-ului junk, din acest război bezmetic între cei care dețin puterea și cei care vor să o obțină – între ei și unii cu ceilalți – se anunță a fi un coșmar, pe care deocamdată nu are cine să-l îndepărteze. Dacă politica are cu adevărat oroare de vid, ar face bine să se grăbească să găsească o soluție viabilă.
