În mijlocul unor precampanii electorale concepute parcă toate de inteligența artificială ION, știrile internaționale sunt mânjite de vizita unui criminal rus căutat de Curtea Internațională în Mongolia (țară membră a Curții și semnatară a Tratatului de la Roma).
Despre criminalul respectiv ajunge să spunem că nu are fani doar la noi. Cel care i-a lansat invitația de a participa la aniversarea a 85 de ani de la victoria comună a trupelor sovietice și mongole asupra celor japoneze în bătălia de la Halchin Gol este nimeni altul decât președintele Mongoliei Ukhnaagiin Khurelsukh.
Fost prim-ministru, și-a cultivat o imagine de macho, atent croită exact pe modelul oaspetelui său din aceste zile. Poze pe cal la bustul gol, pe motocicletă sau cu armă au făcut subiectul unor meme până și în Rusia. 
Acest cosplay politic nu reprezintă bineînțeles doar o opțiune personală.
Mongolia este (încă) o insulă de democrație într-o mare de autocrație. Nu a fost mereu așa. Mongolia a devenit în 1924 a doua țară socialistă din lume, sub conducerea Partidului Poporului Mongol (MPP), un fel de PSD mongol, care deține puterea și astăzi, într-un regim democratic stabilit în 1990, în urma unor proteste pro-democrație.
Înainte de asta, după prăbușirea imperiului mongol, țara a intrat sub ocupația dinastiei chineze Qing și, apoi, a Republicii Chineze, câștigându-și independența în timpul războiului civil rus, cu ajutor din partea ambelor părți combatante.
Atunci s-a născut și rusofilia mongolilor, care a supraviețuit până și epurărilor politice din anii ’30 prin care, la ordinul lui Stalin, a fost exterminată peste 5% din populația de atunci, în principal elite politice, intelectuale și religioase.
Mai mult, au fost distruse documentele istorice prin care fiecare familie își trasa arborele genealogic, manuscrise religioase, referințe istorice, obiceiuri culturale au fost interzise. O încercare de ștergere a memoriei istorice și culturale de o violență rar întâlnită în istorie (Khmerii roșii oferă un exemplu comparabil).
Repet, pentru cine nu a înțeles: autorul acelei epurări, partidul MPP, a rămas la putere și după 1990 și conduce și acum țara fără multă concurență din partea Partidului Democrat.
S-ar putea crede că ar fi suficient pentru a induce măcar câteva umbre în povestea de dragoste cu vecinul de la nord. Nici vorbă! Ba mai mult, Mongolia a cerut în repetate rânduri (sub liderul de după război Tsedenbal, filorus notoriu), să devină republică a Uniunii Sovietice.
În mod șocant, mai ales pentru cei familiarizați cu apetitul teritorial al rușilor, cererile au fost refuzate. Această rară abatere de la paradigma „Rusia nu are granițe” se datorează fricii de a nu deranja prea tare vecinul de la sud, care reclamă cultura, istoria și teritoriul Mongoliei pentru sine, conform principiului menționat într-un articol anterior, ‘once you go China, you never go back’ (dacă ai fost în China la un moment dat, vei fi mereu).
Mai mult, o țară atât de mare între ei și chinezi îi face pe ruși să doarmă mai liniștiți, mai ales că încă dețin teritorii chinezești anexate în secolul XIX.
Da, deci, oricât vă vine greu să credeți: există o țară, vecină cu Rusia, democrație funcțională chiar, care o percepe ca protectoare și chiar garant al independenței.
Mongolii învață rusă în școală, folosesc alfabetul chirilic, merg la studii în Rusia, urmăresc posturi de televiziune rusești, iar Mongolia nu a condamnat oficial invazia Ucrainei. La puțin timp după începerea războiului (și încă în pandemie) predam în Mongolia, iar unul din studenții mei a desenat steagul Ucrainei pe tablă chiar în timpul unei vizite oficiale a reprezentanților ministerului rus al Educației (cu tot deranjul: buchete de flori, stegulețe, bannere, dansuri populare rusești).
Astfel, pe lângă faptul că am invitat vizita oficială să nu îmi viziteze cursul, a trebuit să și ameninț cu demisia pentru a evita suspendarea/exmatricularea studentului respectiv.
Mongolia este dependentă energetic și alimentar de Rusia, majoritatea importurilor sale de energie și alimente provenind din nord.
Dincolo de asta, politica principală a Mongoliei gravitează în jurul conservării independenței politice față de China. Această din urmă, pe lângă faptul că deține Mongolia Interioară, o provincie de mărimea statului Mongolia, încearcă prin orice mijloace să promoveze narațiunea conform căreia mongolii sunt un grup etnic chinez, Ginghis-Han însuși un lider tribal chinez, iar imperiul mongol ar fi dinastia chineză Yuan (de fapt, mongolii au cucerit China și au instalat dinastia Yuan, care, apoi, s-a culturalizat chinezește treptat).
Spre exemplu, în 2020 muzeul de istorie din Nantes a încercat să organizeze o expoziție dedicată lui Ginghis-Han și imperiului mongol. Doar că muzeul de istorie din Mongolia Interioară, de unde ar fi trebuit să provină o parte din exponate, a cerut francezilor cenzurarea unor cuvinte neagreate de autoritățile chineze, și anume „Ginghis-Han” „imperiu” și respectiv „mongol”.
Intuind poate dificultățile organizării unei expoziții pe tema „Ginghis-Han și Imperiul Mongol” fără a folosi aceste cuvinte, francezii au renunțat, deschizând expoziția în cele din urmă în 2023 în colaborare cu un muzeu din Ulan Bator.
Întorcându-ne la subiectul vizitei, poate acum veți înțelege de ce criminalul căutat de ICC nu a fost arestat în Mongolia.
Nu toți mongolii îi iubesc pe ruși (au existat și proteste în timpul vizitei), dar toți înțeleg vulnerabilitatea țării lor, prinsă între două puteri nucleare de care este dependentă economic: una care îi consideră proprietate privată, iar cealaltă care îi vede ca piață de desfacere, instrument de negociere și barieră naturală în calea unei invazii, pentru că cine crede că Rusia are prieteni e la fel de naiv precum cei care nu văd nimic alarmant în incidentul de la muzeul din Nantes.
Președintele macho al Mongoliei ar fi putut evita un scandal internațional pur și simplu neinvitându-l pe criminal în țara sa, dar astfel nici nu ar fi putut avansa discuțiile pentru trecerea conductei de gaz „Power of Siberia 2” prin Mongolia, nu ar fi încheiat noi acorduri privind importurile de petrol (crescând dependența energetică a Mongoliei de Rusia) și mai ales nu s-ar fi pozat alături de idolul său.
