fbpx

Pe criteriul „control civil” am fost admişi în NATO cu nota 5. De atunci nu a mai fost evaluat

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

Comunitatea Liberală 1848 – Marian Zulean, sunteți una dintre vocile mediului academic cele mai consecvente pe tema controlului civil al serviciilor de informații. Vă propunem să începem această discuție de la regimul lui Vladimir Putin, fost ofițer KGB la Dresda în timpul URSS-ului, care acum conduce un regim controlat, potrivit analiștilor, de siloviki, respectiv oameni proveniți din serviciile militare sau de intelligence care au trecut pragul spre politică. Cum ar trebui să ne raportăm la această evoluție și cât de periculoasă este pentru standardele democratice interferența foștilor agenți din structuri de forță cu procesele democratice pentru cazul regimului lui Putin?

Marian Zulean – Rusia are o tradiție de secole a regimurilor autoritare, dar actualul regim condus de Putin este mult mai complex şi are multe caracteristici originale. Pentru a înţelege regimul Putin aş sugera să citim câţiva autori, ale căror cărţi au fost traduse recent în română, respectiv pe Thierry Wolton (KGB-ul la putere), Catherine Belton (Oamenii lui Putin) sau Mark Galeotti (Vori. Hoţi şi asasini) sau cărțile și articolele lui Armand Goşu. 

Acest regim politic, denumit de către politologi „militaro-craţie” se bazează pe o rețea de ofițeri de informații din fostul KGB sau GRU (siloviki) care controlează punctele de decizie din sfera politică sau din economie. 

Regimul siloviki a început să fie construit din vremea lui Boris Elţîn, în încercarea de a controla tranziția post-comunistă. Atunci a început un proces de „democratizare controlată” (managed democracy). Însă, dacă în Rusia comunistă se spunea că serviciile de informații sunt „un stat în stat” iar, în perioada lui Elţîn, rețelele de siloviki erau în competiție pentru putere şi influenţă, regimul Putin a reușit să controleze grupurile de siloviki, încât se spune că, acum, „KGB-ul are un stat”. 

Pericolul pentru ordinea mondială îl reprezintă concentrarea de putere nucleară a unui stat revizionist, în mâinile unui dictator imprevizibil. Un lucru mai puțin cunoscut este acela că, imediat după sfârșitul Războiului Rece, a fost propus un „Cod de conduită asupra aspectelor politico-militare ale securității”, sub egida OSCE, prin care se cerea un control democratic civil asupra forțelor armate, serviciilor de informații și trupelor paramilitare, destul de asemănător cu cerințele NATO de mai târziu. 

Firește că OSCE, o organizație unde Rusia are o influență fundamentală, nu a asigurat cadrul implementării acelor norme.

Comunitatea Liberală 1848 – Să trecem la situația României. Accederea la NATO și Uniunea Europeană au fost precedate de condiționalități privind reformele sectorului de securitate și a structurilor de forță. În timp ce unii consideră aceste reforme un succes, alte evaluări sunt mai sceptice. Care ar fi o evaluare realistă a reformei în domeniul militar și de informații?

Marian Zulean – Întrevăd aici o întrebare implicită, pe care și-o pun unii români: este cazul României diferit de cel al Rusiei? Răspunsul rapid este că acum, în 2024, putem vorbi de o situație diferită, dar ea se datorează în mare parte condiţionalităţilor impuse de către NATO şi de UE pentru transformarea structurală a societăților est-europene. 

Însă, în anii 1990, când nu se știa clar drumul țărilor est-europene către NATO şi UE, majoritatea reformelor au pornit din inițiative interne, iar implicarea serviciilor de informații în controlul tranziției a fost din ce în ce mai vizibilă și în România. Timp de 30 de ani, reforma armatei şi a serviciilor de informații a fost mult mai cuprinzătoare decât chestiunea controlului civil dar, în privința democratizării, a existat un „Studiu de extindere a NATO” (1995) prin care s-au pus condiții clare: militarii trebuie să fie apolitici, politica de apărare trebuie să fie făcută sub autoritatea civililor, aleși în mod democratic, iar decizia de implicare a forțelor armate în crize interne sau externe trebuie făcută la ordinul autorităților civile. 

Îndeplinirea acestor condiții a fost monitorizată de către NATO, prin Membership Action Plan, sau de către UE, prin capitolele negociate, mai ales legate de rule of law (statul de drept). Însă s-a făcut doar o evaluare de etapă şi am fost declarați „admiși”, însă cu nota 5 (n.a. – am fost declarați o democrație incipientă şi economie de piață emergentă”). 

O evaluare comprehensivă nu a fost făcută până azi. Să nu uităm că mecanismul MCV privind justiția a fost o reminiscență post-integrare a condiţionalităţilor europene, pentru că UE nu avea încredere totală în reformele românești ce priveau domnia legii.

Comunitatea Liberală 1848 – După 1989, s-a accentuat că tranziția democratică a fostelor state comuniste nu se poate face fără o reformă a sectorului militar și de informații. Pe de altă parte, în articolele Dvs. afirmați că avem un deficit major de cercetare pe aceste teme. S-a schimbat această evaluare pe care ați făcut-o, mai ales odată cu proliferarea doctoratelor în siguranță națională, despre care știm că unele nu respectă standardele minime de cercetare?

Marian Zulean – Reforma instituțiilor a fost destul de amplă, pentru a obține acea „notă de trecere”, la admiterea în NATO şi UE. Să nu uităm că armata s-a redus de la peste 300.000 de militari la 90.000 de militari şi civili, că avem civili în funcțiile de miniștri sau de directori de instituții numiți dintre liderii partidelor aflate la guvernare, că am adoptat o legislație de funcționare a instituțiilor de securitate și apărare (cam veche, adevărat!) şi că legislația prevede că fiecare dintre cele trei puteri în stat (executivă, legislativă şi justiția) are un rol în controlul sau supervizarea instituțiilor din sistemul de securitate, cu Parlamentul şi președintele României având un rol esențial. 

Ceea ce afirm eu este că studiile și cercetările sunt superficiale sau de un instituționalism simplist, numărăm existența legislației, a instituțiilor şi a documentelor, dar nu s-a făcut o evaluare a funcționării instituțiilor şi a mecanismelor de control democratic civil. 

Pe hârtie stăm bine. Ar fi de ajuns ca un sociolog militar sau politolog să preia măcar criteriile de evaluare de la admiterea în NATO şi UE, să vedem cum stăm cu îndeplinirea obiectivelor strategice sau să fie verificate în comisii parlamentare informațiile livrate de către jurnaliștii de investigații.

Comunitatea Liberală 1848 – Sintagma control civil asupra forțelor armate face parte din pilonii integrării euro-atlantice. Ce criterii și principii trebuie luate în calcul pentru un control real, eficient și democratic asupra structurilor militare și de informații?  

Marian Zulean – Este corect ce spuneți, că sintagma controlul civil asupra forțelor armate face parte din acquis-ul NATO, dar acest lucru a devenit mai clar după sfârșitul Războiului Rece. 

Istoricește el este un acquis al democrației americane ce a devenit ulterior un principiu fundamental al democrațiilor liberale. Din punct de vedere teoretic, Samuel P. Huntington a pus bazele acestei teorii, prin cartea „The Soldier and the State”, scrisă în 1957. Însă, a devenit o condiție clară prin acel „Study on NATO Enlargement” pentru integrarea țărilor est-europene. 

Temerea mare din anii 1990 era că statele în tranziție pot să intre în crize de care să profite militarii, care au monopolul violenței în stat, iar aceștia să dea lovituri de stat, cum s-a întâmplat în sudul Europei sau în America Latină. 

Criteriile pentru un control democratic eficient le-am enumerat anterior. Punctul slab a fost însă următorul: criteriile de control democratic civil au fost mult timp focalizate asupra forțelor armate tradiționale (trupele MApN), ignorând o perioadă faptul că trupele MAI, Poliția sau serviciile de informații sunt tot militarizate. 

Mai târziu, s-a tot vorbit despre demilitarizarea acestor instituții sau de „supervizare și ghidare” a lor, întrucât termenul de control în românește are înțeles de „ciocu mic, că eu sunt șeful!”. Pe hârtie, aceste criterii au fost îndeplinite minimal prin 2002 dar, recent, doar în jurnalismul de investigații sau în mediul academic au mai apărut ceva estimări ale funcționalității acestor mecanisme de control democratic civil. Eu am scris câteva articole academice în acest sens, împreună cu Lavinia Stan, Emilia Șercan sau cu Marius Ghincea

Comunitatea Liberală 1848 – Având în vedere aceste criterii, se mai poate spune că România îndeplinește criteriul controlului civil într-o democrație liberală?

Marian Zulean – Nu aș putea să dau un răspuns definitiv, până nu am toate datele factuale și timp pentru o analiză sistematică. Dar, ceea ce pot spune din cercetările mele, este că nu am căzut acum din Paradis: principiul controlului democratic civil a fost îndeplinit la limită în 2004-2007 însă, datorită faptului că nu a mai monitorizat nimeni acest proces, au apărut pe parcurs, prin investigații jurnalistice, foarte multe probleme grave, fie legate de abuz în funcție, de interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, de selecția subiectivă a elitelor ce ar trebui să devină „controlori” prin acele colegii de apărare și informații sau constituirea unor grupuri de interese aflate deasupra legii.

Comunitatea Liberală 1848 – Ați publicat mai multe analize dedicate unor instituții de educație superioară care, în teorie, se prezentau ca centre de excelență în studii de securitate și, în realitate, erau rețele informale fără vreo activitate de cercetare  notabilă. Mai mult, membri ai acestor instituții au fost acuzați de probleme de integritate a cercetării. S-a schimbat situația acestor organisme-fantomă de studii în securitate?

Marian Zulean – Am expus în câteva articole de opinie sau academice impostura din cadrul școlilor doctorale sau a colegiilor de apărare. Legat de subiectul controlului democratic mi se pare că, dincolo de impostură și doctoratele plagiate descoperite de către Emilia Șercan și dovedite prin decizii ale CNATDCU, cel mai grav lucru este că s-a creat astfel un mecanism de contracarare a controlului democratic civil, s-au creat rețele de „experți” civili care ocupă funcții în politică, justiție sau chiar în presă, ce seamănă oarecum cu rețelele siloviki. 

Nu am văzut vreun asemenea absolvent de doctorat în științe militare să participe la dezbaterile de idei de la Conferința de la Munchen. În schimb, ocupă funcții de „matrioșka” în comisiile de control civil. 

Maximul de tupeu l-a avut Gabriel Oprea care a creat acea Academie de Științe ale Securității Naționale împreună cu câțiva generali ce nu aveau nici măcar o citare, dar se doreau academicieni ce primeau rentă viageră. 

Traian Băsescu spunea despre ei că sunt un grup infracțional de sprijin reciproc și a propus o lege de desființare a ASSN. Acesta este un subiect de lămurit, alături de acela al așa-zișilor „ofițeri acoperiți” din politică, presă sau justiție (părerea mea ca nu sunt decât niște informatori sau influenceri plătiți de servicii, în niciun caz ofițeri!) sau rolul ORNISS în secretizarea unor informații sau în selecția elitelor militare. 

Soluția pe care o propun este aceea a unei comisii de tip „Comitetul Church” de la americani, din 1975, care să studieze aceste probleme. Acest lucru este destul de urgent, în contextul Războiului din Est, altfel un control democratic ineficient poate deveni o sursă de dezbinare ce poate fi folosit atât de către grupurile infracționale interne, cât și de către Moscova.

Nu fi pufi

Dă un share

1 comentariu

Interviu Comunitatea liberala : Marian Zulean 19/03/2024 - 13:24

[…] Pe criteriul „control civil” am fost admişi în NATO cu nota 5. De atunci nu a mai fost… […]

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00