fbpx

O amintire cu legea pensiilor – cum este guvernată România

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

Episodul de ieri cu un ministru al Muncii care anunță vesel o lege de zeci de miliarde de lei și un ministru al Finanțelor care habar nu are de subiect mi-a adus pe radar un moment șocant trăit de mine de când am intrat în viața publică. Uimitor de asemănător, dar cu alt final. Ce trăim în aceste zile este un mod de guvernare devenit banal, este ceea ce numesc în ”Cine a făcut România – Răscrucrile noastre”: traiul bugetar de azi pe mâine. Reproduc aici fragmentul relevant, care așează criza legii pensiilor într-un cadru mai larg: iresponsabilitatea bugetară ca mod de a guverna, programatic, sistemic. M-a întrebat cineva ieri: sunt nebuni? Îi răspund aici: nu sunt nebuni, sunt proști care se cred cinici. 

 

Răscrucile noastre: Traiul bugetar de azi pe mâine 

În timpul negocierilor pe PNRR cu Comisia Europeană, m‐a frapat foarte mult preocuparea celor de acolo față de stabilitatea financiară a României. Adică nu era doar așa, o temă între altele. Era Tema, cu majusculă. Cele mai multe dintre reformele discutate aveau legătură cu asta – și celebra reformă a pensiilor și a pensiilor speciale, și modalitățile de a raționaliza celelalte cheltuieli. M‐am simțit ca peștele în apă pentru că am tot scris de‐a lungul anilor despre populismul bugetar. Doar că nu am simțit vreodată în spațiul public românesc că aceasta e o preocupare majoră. A discuta despre buget pare în România o țăcăneală de economist. În 2016, am asistat la o scenă fabuloasă în care o membră a guvernului făcuse o lege cu un impact bugetar de 12 miliarde de lei și, la întrebarea legitimă a prim‐ministrului dacă a discutat cu Ministerul de Finanțe, ne‐a trântit nervoasă că e treaba lor să găsească bani. Și acela era un guvern de oameni deștepți (doamna a fost foarte scurt membră acolo, a dispărut din viața publică așa cum a apărut, fără vreo urmă). Atunci mi s‐a părut foarte amuzant și bizar, dar, din experiența mea ulterioară ca demnitar, acel dialog era absolut relevant pentru modul de a gândi politici publice. A fost un coșmar partea asta de negocieri PNRR pentru că cei de la Comisie vedeau tot Planul ca pe un instrument de însănătoșire a societății românești, care suferă de dezechilibre financiare majore, în vreme ce, în România, Planul fusese tratat de PNL și Iohannis ca o uriașă plăcintă cu bani de dat la clientelă.

Și problema nu ține doar de modul în care niște ministere discută sau nu unele cu altele. Problema de fond ține de modul în care sistemul politic și spațiul public se alimentează reciproc cu un soi de gândire mistică, unde bugetul este un sac fără fund, unde treaba statului este să dea și unde orice discuție rațională este împiedicată de un sentiment că fiecare trebuie să apuce ceva.

Conul Leonida rămâne personajul emblematic pentru această așteptare ca statul să îți dea. Efimița pune întrebarea de bun-simț, acel bun simț al omului care știe că bugetul unei țări e, în mare, la fel ca bugetul unei gospodării și, dacă nu câștigi bani, nu ai de unde cheltui: 

EFIMIŢA: Dacă n‐o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?

Dar Efimița are rolul de public adulator în piesă, personajul central, deșteptul, este Leonida. El inventează, ca întregi curente ideologice, un perpetuum mobile, bugetul de stat care în moduri mistice inventează bani din nimic:

LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? Pentru ce‐l avem pe el? E datoria lui să‐ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…

 

Toată această discuție este o explicație mai puțin tehnică a unui fenomen despre care, în România, aproape doar economiștii vorbesc: deficitele cronice. Suntem permanent într‐o sarabandă de cheltuieli, urmată apoi de un șoc la cea mai mică sincopă economică. În 1990–2013, România a semnat câte un acord de salvare economică de către FMI la fiecare doi ani și jumătate. Genul acesta de terapie ar trebui să fie o excepție, mai ales în UE, nu un mod de viață. (…)

Pentru modernizarea României, acest veșnic rahitism al statului înseamnă că, în loc să ajute o dezvoltare continuă și ascendentă, statul român este vulnerabil la crize economice așa cum este un pacient care face chimioterapie la gripă. Când scriu acest capitol, guvernul României se laudă că avem cea mai mare creștere economică din UE. Ianuarie 2023 a fost luna în care am împrumutat cei mai mulți bani de după revoluție. Suntem și statul din UE cu cel mai mare deficit bugetar. Negocierile pentru PNRR au inclus și revenirea la promisiunile de reducere a deficitului bugetar pe care guvernele anterioare le‐au făcut și de care nu s‐au ținut. Probabil că eram doi oameni în politica românească care știam exact situația finanțelor țării. Unul era Florin Cîțu, care fusese ministru de Finanțe și era prim‐ministru, și al doilea eram eu, care am fost oarecum forțat să pricep o mulțime de lucruri, ca să pot duce negocierile respective.

Am avut un parteneriat onest cu Cîțu, bazat și pe preocuparea fiecăruia dintre noi, anterior politicii la fiecare, legat de starea economiei și bugetelor. Unde nu mai puteam eu, intervenea el din poziția de prim‐ministru, iar vizita făcută împreună la Bruxelles în timpul negocierilor a fost crucială. Am rămas după PNRR cu sentimentul că suntem pe o navă care are un culoar îngust de intrare în port, cu benzină puțină, iar banii din PNRR erau combustibil de vreme rea.

A urmat un guvern apoi care tratează lăutărește situația. Și banii din PNRR, și mulți alții, din împrumuturi și din deficit. O țară trebuie să folosească vremurile bune pentru a scădea deficitul și datoria, ca să aibă de unde le crește când vine criza. Facem exact invers. Și am făcut mereu așa după revoluție.

Am oscilat mereu între petreceri cu lăutari și internat în spital. Acum ar trebui să urmeze cifre despre deficite și datorii, ca să vă conving de asta. Dar zău că refuz să dau și aici cifre. Sunt mândru că USR vorbește despre starea bugetului, a datoriei, despre nevoia de chibzuință. Nu știu ca vreun alt partid mainstream de după 1989 să facă asta. Și știu că nu există empatie pentru politicieni care se laudă cu normalitatea, dar, credeți‐mă, într‐un spațiu public unde stridența populistă pare avantajată, nu e ușor să te abții de la jocul populist al promisiunilor goale. Nu e ușor ca, atunci când PSD și PNL sunt în competiție de cine mărește mai mult alocația, tu să nu intri în horă.

Cifrele există în spațiul public și oricum ele se schimbă prea rapid ca să fie relevante într‐o carte. În toamna lui 2022, ne împrumutăm la nivel de 1.000 de euro pe secundă, acum ar trebui să mai adăugăm vreo 200 de euro.

Ne aflăm în plină petrecere bugetară cu lăutari. Cheltuielile publice sunt într‐o curbă de expansiune care ar fi dat palpitații, dacă existau când negociam PNRR, dar acum planul e aprobat și curge, guvernul nu mai e ținut din scurt de nimic. Și nu e ca și cum folosesc banii pentru a schimba ceva – deși au bani și au o majoritate enormă în parlament, nu se face nici o reformă, nici măcar dintre cele vânturate când au creat majoritatea asta – nici o regionalizare, nici o reformă administrativă, nici o reformă fiscală, nici vorbă de schimbarea Constituției. Doar creșteri de cheltuieli și de angajați în birocrația centrală și locală. Nu creștere de salarii la profesori, nu angajarea de asistenți medicali – unde ar fi nevoie de noi cheltuieli, ci strict în birocrația administrativă, acolo unde e cel mai ușor de plasat clientela de partid.  

(…)

Un proiect liberal de țară trebuie să își propună pur și simplu ca statul român să nu mai fie o problemă atât de mare pentru economie. La fiecare criză, statul falit devastează economia privată prin scăderi bruște ale consumului și ale cheltuielilor, după ce anterior le‐a umflat irațional. În loc să asigure reguli de bază și stabilitate propice investițiilor și dezvoltării, statul român condus populist este un rollercoaster, pe care economia privată ar trebui să facă planuri și investiții pe termen lung. Sunt absolut sigur că urmează o criză economică majoră. Pur și simplu nu avem nici o marjă de manevră bugetară, suntem la limită cu totul, în perioada asta de boom și orice adiere de criză economică regională ne poate răsturna. Cifrele de încasare bugetară pe 2023 sunt proaste și economia încetinește. Fix când PNL‐PSD accelerau ca nebunii cheltuielile publice.

 

***

Acesta este un fragment din cartea “Cine a făcut România. Răscrurile noastre”, de Cristian Ghinea. Disponibilă în librării din 4 septembrie și online, aici.

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00