Poziționarea USR cu privire la referendumul Coaliției pentru Familie din 2018 este un fapt cunoscut public și asumat de către toate conducerile USR din acel moment și până acum. Poziționarea, în sine, nu a dus la un exod al membrilor sau votanților. Unificarea cu PLUS nu a fost trunchiată sau decupată de poziționarea USR cu privire la referendum – în alte cuvinte, nu sunt familiar cu existența a sute sau mii de membri PLUS care să fi renunțat la a deveni membri USR întrucât „iată cum s-a poziționat USR la referendum.”
În mod sigur niciunul din vectorii semnificativi de imagine ai PLUS nu s-a aflat în această situație. Când vorbim despre votanți, este semnificativ că USR a trecut de două milioane de voturi și de pragul de 20% cu ocazia unui scrutin ce-a avut loc la câteva luni după referendum. O monitorizare grijulie a sondajelor dintre momentul campaniei pentru referendum și momentul alegerilor europarlamentare arată că pierderile electorale suferite de USR, în urma poziționării sale, au fost zero.
Ce înseamnă asta în practică? În mod indubitabil există și existau membri ai USR care ar fi votat „da” la referendum, dar n-au făcut acest lucru întrucât contextul politic (adică susținerea referendumului de către Dragnea) și identitatea sau mesajele Coaliției pentru Familie i-au dezgustat. Nu știm numărul lor, iar numărul lor nu este relevant. Ce contează este disponibilitatea lor de a integra decizia USR în atitudinea lor față de politică: au înțeles contextul deciziei sau au conchis: „diferența de atitudine cu privire la subiect în abstract între mine și alți membri USR nu este relevantă.”
Ca o paralelă, există diferențe de opinie majore în partidele aflate acum la guvernare cu privire la identitatea relațională a României. Suntem definiți în primul rând de faptul că suntem aliați ai Statelor Unite și membri NATO, o influență comercială și culturală a SUA fiind benefică? Sau suntem în mod definitoriu o țară europeană, conexiunile noastre de toate felurile cu Germania, Franța etc. având întâietate? Chiar și referendumul propus de Coaliția de Familie a sfâșiat multe conștiințe în PNL, o serie din membrii tineri de atunci fiind progresiști (fără a-și asuma identitatea foarte conștient), iar alți vectori înclinând spre o laicitate neutră și obiectivă. Dar aceste subiecte sunt puse la o parte în PSD sau PNL în numele valorilor comune de pe alte planuri. Tu ții cu Arsenal, eu cu Liverpool, dar asta nu înseamnă că refuz să lucrăm împreună în același birou de la 9 la 5.
(Toate afirmațiile din paragraful anterior sunt valabile și pentru votanții USR).
Motivele pentru care USR nu a continuat poziționarea de la referendum cu o agendă progresistă asumată, în funcție de context chiar radicală, mi se par a fi trei. Oamenii de stânga au fost o minoritate în conducerile USR. Acest lucru se datorează în bună măsură faptului că oamenii de stânga – asumat de stânga – au fost o minoritate în rândul … membrilor USR. (O masă critică produce lideri, mai ales dacă se simte călcată pe coadă). Mai important, obiectivele comune s-au impus de la sine. Alegerile se câștigă și se pierd, de la cele pentru consiliul local până la președinția României, pe alte teme decât legalizarea drogurilor ușoare sau cine are voie să se căsătorească cu cine. Mai jos pe piramida lui Maslow se află sistemul de sănătate, inflația și alte subiecte care țin de funcționarea statului, adică aria de interese a tuturor USR-iștilor, de la credincioși la atei.
De facto, USR a adoptat o strategie de tip „big tent” în relație cu membrii săi. „Știți cum am privit lucrurile vizavi de referendum, nu regretăm, dar nu facem din acea poziționare începutul unei identități asumate fără opreliști.” Calculul a fost pragmatic, dar este sensibil sau iritat (în vocabularul medical) de reapariția temei referendumului și a celor congruente ideologic. Situația Lasconi, de exemplu, era una fără ieșire. Votanții progresiști nu urmau să fie mulțumiți odată ce poziționarea ei cu privire la referendum a apărut în spațiul public. Niciun votant conservator nu urma să decidă să voteze USR pentru că „uite ce zice Lasconi”.
Norocul USR este că oamenii cu o identitate ideologică asumată sunt puțini în România, infinit mai puțin decât ai crede scrollând pe Facebook. Ei se suprareprezintă exact pentru că sunt puțini. Andrei Tiut, un observator inteligent al scenei politice, remarca în urmă cu câteva zile că întotdeauna în România cauzele conservatoare, odată asumate drept punct central al identității unui politician sau partid, pierd. Ponta și-a nenorocit o campanie prezidențială, Firea a reușit să fie primul primar al Bucureștiului care nu e reales și (natural pentru noi, dar deloc natural odată ce ne uităm în toată Europa de Est) figuri precum Vadim, Dan Diaconescu sau George Simion nu reușesc să obțină locul unu în sondaje sau alegeri. Jocul „big tent” al USR blochează impulsurile pentru formarea unui partid cu valori culturale de stânga, votanții potențiali ai acestuia căpătând constant semnale că USR este mai apropiat de perspectiva lor decât alte formațiuni politice.
Completez paragraful anterior cu o observație personală. Puține lucruri mă uluiesc mai mult ca lampa conservatorismului românesc. În jurul ei roiesc 4 din cele 5 partide parlamentare, precum și PMP sau formațiuni nou apărute. (Căutați lista oficială a partidelor din România, abundă denumiri paseiste și dacopate). Spre ea au început să migreze numeroase conștiințe politice, mai ales în ultimii ani. Simbolică mi se pare situația lui Ludovic Orban, liberal-devenit-conservator, și chiar cazul Elenei Lasconi, care prin declarația ei explicită curta același spațiu ca AUR, PSD și PNL. Însă lampa pâlpâie din ce în ce mai puțin, pe măsură ce ruralul autentic (până și el acum cu TikTok și jeanși) scade ca pondere în portretul țării iar modernizarea crește ca viteză. Prestanța familiei arhetipale, de exemplu, e răvășită în din ce în ce mai mare măsură de avorturi, neasumare oficială (concubinaj de durată), migrație și ascensiunea dramatică a sexului cu minore și a sarcinilor acestora. Niciodată de la apariția acestui neam n-au fost mai vizibile compromisurile, medievalismele de gândire sau pofta de înavuțire din BOR. Sunt din ce în ce mai multe molii pe din ce în ce mai puțină lumină. De ce? Influența cultelor evanghelice este extrem de limitată geografic și numeric, mai importantă fiind nostalgia unei mari părți din clasa politică după o Românie simplă și primitivă, manevrabilă precum în anii ’90.
Glumind puțin, scena politică mainstream a devenit conservatoare când – și tocmai pentru că – România a descoperit că, de fapt, nu e. Faptul că USR nu a căzut în aceeași capcană precum ceilalți îi mărește artificial alonja discursului, anulând o parte din problemele sau greșelile care apar de-a lungul timpului.
