Știți meme-le acelea de ne invadează pe Facebook? O poză cu parizer și un text tembel de genul – „Ce bun era! Ce vremuri frumoase!”. Sau o poză cu sticlele alea de lapte de pe vremea comunismului, alea mizerabile, produs unic, lapte îndoit cu apă, cu textul: „așa am crescut cu toții!”. Și, da, emoționează și, din păcate, adevărul e că și funcționează.
Îți vine să urli: oameni buni, mergeți la orice colț de stradă și găsiți zeci de soiuri de lapte, pe loc, fără coadă. Îți vine, că și mie îmi vine, dar adevărul e că am greși. Că politica nu e despre a le spune oamenilor că greșesc, ci despre a-i convinge că prin mesajele astea sunt manipulați și că politica, de fapt, e despre viitor, nu despre trecut.
Potrivit unui sondaj de opinie, aproximativ două treimi din publicul european se simte nostalgic. În România, conform unui sondaj de opinie INSCOP din luna decembrie 2023 un procent de 48,1% dintre respondenți consideră că regimul comunist a fost un lucru bun pentru țară.
Cum este posibil ca un procent atât de mare de români să fie nostalgici după comunism?
La prima vedere pare un nonsens, mai ales că știm cu toții că regimul comunist din România a fost unul eminamente represiv, a omorât oameni prin Securitate, le-a furat casele și pământurile prin colectivizare, i-a izolat, învrăjbit și sărăcit. Și totuși cum de avem atâția nostalgici după comunism? Explicația este manipularea prin apelul la nostalgia unui trecut inventat și idealizat și nu prin referințe la realitatea în care au trăit românii – și din păcate, funcționează.
Nostalgia a devenit un instrument politic puternic pentru a glorifica trecutul prezentat ca o epocă de aur. Acest lucru le permite politicienilor să adune sprijin pentru a recupera ceea ce se consideră că a fost pierdut și pentru a reafirma valorile și identitățile care sunt puse la încercare de ritmul rapid al schimbărilor. Și da, trebuie să conștientizăm trăim într-o epocă în care schimbările economice, sociale și politice se întâmplă într-un ritm alert și ne afectează viața, iar din păcate oamenilor nu le place schimbarea.
În general, apelul la nostalgie este folosit de populiști, care zugrăvesc imagini ale unui presupus trecut mai bun, în care viața era mai plăcută, mai morală și mai previzibilă. Prin aceste imagini, ei stârnesc nemulțumirea față de prezent și anxietatea oamenilor cu privire la viitor.
Ceea ce este interesant este că nostalgia apelează la memoria afectivă. Or memoria afectivă a oamenilor este una eminamente selectivă, nu ne place să ne amintim de lucruri rele, nici măcar din viața personală, cu atât mai puțin din istoria noastră colectivă ca popor. Astfel, nostalgia prezintă mai degrabă un trecut idealizat decât o descriere reală a ceea ce a fost cu adevărat. Adevărul e că nimeni nu e nostalgic după sticla aia nenorocită de o apucai doar dacă te trezeai la cinci dimineața și auzeai și povești că uneori găsești șoareci morți în câte una.
Adevărul e că oamenii sunt nostalgici după ceva ce era altfel decât ar vrea să fi fost. Nostalgia poate reprezenta sentimente de dor pentru un trecut care nu a existat niciodată, un trecut care este în mare parte construit. Aceasta permite o retragere într-o societate idilică și utopică în care viața este mai previzibilă.
Cu toate acestea, nostalgia ne poate spune mai mult despre stările de spirit prezente ale oamenilor decât despre realitățile din trecut. Aici intervine elementul de manipulare psihologică a electoratului, nostalgia devenind un mecanism de adaptare, o reacție la niveluri ridicate de insecuritate sau anxietate ale cetățeanului, pe care acesta le trăiește datorită ritmului alert al schimbărilor la care este supus.
Emoțiile sunt o parte esențială din viața oamenilor și vor continua să le influențeze subconștient înțelegerea societății în care trăiesc și nu le mai putem ignora, nici măcar în politică. Partidele radicale și populiste tocmai asta speculează acum politic: emoțiile oamenilor, cu accent preponderent pe hrănirea sentimentului de frică.
Populiștii subliniază frecvent faptul că elitele au deturnat voința poporului cu mult timp în urmă și promit să redea puterea poporului. Conform acestei logici, în vremurile bune, elitele corupte nu erau suficient de puternice pentru a abuza de poporul autentic. În sens mai larg, populismul stabilește o identitate „noi vs. ei” prin valorizarea poporului și a valorilor sale, denigrând în același timp elitele.
Am fi tentați să credem că un mesaj atât de simplist nu ar putea să prindă la electoratul actual, mult mai educat. Aici însă greșim pentru că apelul nu se face la rațiune și educație, ci subconștient la emoții.
Nostalgia devine astfel pentru cetățeni o întoarcere acasă, un refugiu, un adăpost care protejează poporul pur și autentic care stă împreună în fața celor care vor un viitor nesigur, neclar și de multe ori prezentat ca decadent moral.
Populiștii se prezintă în fața cetățenilor ca niște persoane eminamente morale, prezentând adversarii politici ca fiind „dușmani care trebuie distruși” în loc de rivali legitimi, ceea ce sporește dușmănia politică și clivajul între electorate. În fața acestui discurs oamenii nu mai ajung să gândească rațional, nu mai încearcă să înțeleagă dacă oamenii care o duc mai bine decât ei au obținut acest statut social prin muncă cinstită, ci automat consideră că acei oameni au fost avantajați pe nedrept de actualul sistem politic cărora lor le aduce doar sărăcie.
Astfel, nostalgia se bazează pe mândria comună față de trecutul națiunii pentru a crea o poveste convingătoare. Și desigur, orice om vrea să se simtă mândru de țara lui, ceea ce este perfect normal, însă mândria trebuie să vină din prezent, din dorința de a construi o țară în care vrem să trăim și în care vrem să crească copiii noștri, fiind imposibil să ne întoarcem în trecut.
Concentrarea asupra trecutului nu ar trebui să înlocuiască o evaluare critică a planurilor de viitor ale unui partid. În realitate, ceea ce oamenii ar trebui să înțeleagă, dacă ar trece dincolo de emoție, este că partidele care apelează la nostalgie nu vin cu soluții sau propuneri concrete pentru viitorul națiunii pe care încearcă să o guverneze, ci cu mituri despre un trecut glorios care nu a existat în realitate și care a rămas în trecut.
Greșeala partidelor politice liberale este că se concentrează în principal pe soluții tehnocratice, ignorând nevoile emoționale ale oamenilor. Însă chiar dacă le ignorăm, ele există și mobilizează electoratul. O soluție ar fi ca partidele liberale să facă la rândul lor apel la nostalgie.
Acest lucru ar necesita ca politicienii să dezvolte o retorică sensibilă la trecut și, în același timp, plină de speranță față de viitor. Nostalgicii nu trebuie marginalizați, ignorați sau luați în derâdere, ci trebuie să le vorbim despre valorile trecutului, ascunse de populiști, în care cred și ei.
Revenind acum la România, culmea este că românii au un tip mai aparte de nostalgie, respectiv unul eminamente antagonic. Astfel, desigur conform sondajelor, românii sunt nostalgici după comunism, dar au un respect deosebit pentru Revoluția din 1989 și lupta pentru libertate – or aceste două evenimente sunt ireconciliabil diferite ca valori.
Soluția este de a le reaminti românilor de trecutul lor liberal, care a existat. Acest lucru poate fi realizată prin apelul la evenimente și personalități marcante, recognoscibile pentru români care evocă epoca modernizării României, pe care noi ne-o dorim și în viitor. Trebuie să vorbim în discursul politic liberal de evenimente importante pentru români precum Marea Unire, făcând referire la personalități marcante din istorie precum Alexandru Ioan Cuza, Regele Carol, pentru care românii au un respect înnăscut și transmis din generație în generație.
Trebuie să readucem în discuție valorile esențiale ale românilor precum libertate, democrație, bunăstare, toleranță, valori pentru care românii și-au dat viața la Revoluție.
„Copiii noștri vor fi liberi!” acesta a fost unul dintre mesajele poporului, afirmat clar la Revoluție și nu avem voie să-l uităm. Cu toții avem un unchi, bunic, tată, mamă, care au riscat totul ca noi să fim astăzi liberi și să trăim într-o Românie democratică. Acesta este trecutul, la care trebuie să facem apel, trecutul pe care trebuie să îl readucem în mentalul colectiv, acesta este trecutul nostalgic adevărat, care aduce în prim-plan România de astăzi.
Da, ne prețuim trecutul. Da, ne respectăm tradițiile, ne respectăm familia, dar nu uităm de sacrificiul lor real pentru libertate și democrație. Asta e trecutul de care trebuie să fim mândri și nu unul fabricat, în care toate relele și opresiunile sistemului comunist sunt șterse cu buretele, în mod mincinos și convenabil de populiști.
Trebuie să demascăm manipularea nostalgiei populiste și să mergem înainte pe drumul pe care bunicii noștri, uneori cu prețul vieții, l-au deschis la Revoluție – spre libertate, democrație și modernitate. Și asta nu o putem face cu discursuri populiste care nu propun niciun fel de soluții. Trebuie să o facem cu politici orientate spre viitor și nu spre trecut. Trebuie să o facem cu mesaje politice care sunt oneste despre trecut, pline de speranță spre viitor și incluzive față de toate grupurile de români indiferent de clasa socială. România nu poate merge mai departe, spre reformă și modernizare, decât cu toți românii, împreună!
