1,3K

Folosesc termenul de „securism” în sensul infiltrării cadrelor și narațiunilor disculpatoare ale fostului DSS în societate. Am făcut această precizare, pentru unii poate superfluă, întrucât termenul a fost folosit cu insistență de Eduard Hellvig și unii pioni ai săi tocmai pentru a-i dilua acest sens, asimilând securismul mai degrabă cu o „paranoia” a societății.

Fostul director al SRI și actual politician liberal cu rădăcini în partidul informatorului Dan Voiculescu încerca să acrediteze ideea că Serviciul pe care-l conducea s-ar fi rupt complet și definitiv de fosta Securitate, și că suspiciunile societății în această privință ar fi reprezentat „temeri false”[1]. Despre asocierea admirativă a fostului director al SRI cu foste cadre de Securitate și despre influența acestora în justiția și politica românească de azi am mai scris [2].

Revenind în prezentul atât de amenințător al recentelor alegeri, am adus recent dovezi ale asocierii și a lui Călin Georgescu cu fosta Securitate [3].

În același timp, un număr semnificativ de analiști și jurnaliști de investigații au semnalat suspecta miopie a serviciilor noastre de spionaj față de prodigioasa campanie de dezinformare online (național-comunistă, legionară, pro-rusă) care a facilitat nefireasca ascensiune a candidatului așa zis „independent” cu zero cheltuieli electorale. S-au tras grave semnale de alarmă cu privire la încălcări ale legii.

În acest context, se conturează mai pregnant fenomenul pe care l-am numit în titlul acestei serii: normalizarea securismului. Adică modul cum infiltrarea cadrelor și narațiunilor disculpatoare ale instituției de tristă amintire au devenit „normale”, recte acceptabile și acceptate, în unele instituții și zone ale discursului public. Propun ca în cele ce urmează să examinăm, pe rând, câteva exemple, încercând să identificăm vectori, posibile mize, și consecințe ale acestui fenomen, păgubos nu numai pentru justiție și statul de drept, dar, iată, și pentru democrația românească.

Academia Română și național-ceaușismul

Pe 4 decembrie 2024, Academia Română a acordat Diploma „Meritul Academic” „pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu.

Adică „celui mai scârbos informator”, cum l-a numit Neculai Constantin Munteanu [4]. Din dosarul de la CNSAS al așa-zisului „istoric”, fostul redactor al Europei Libere spicuia: „Seriozitate, pricepere, pasiune, vigilenţă, patriotism fierbinte, disponibilitate totală și dotare deosebită pentru culegere de informaţii”.

Acestea erau „superlative ale Securităţii la adresa informatorului Alex. Rolls Royce-ul turnătoriei la români și idealul turnătorului dezinteresat”.

Să vedem în ce constau „pasiunea și vigilenţa” lui Stoenescu:

„În dimineaţa zilei de 12.04.1984, la ora 9.50, a surprins, în dreptul agenţiei CEC din Piaţa Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ şi i-a reţinut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliţie aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa şi alţi lucrători de miliţie, precum şi un ofiţer M.I. au pornit în căutarea individului, cercetând magazinele şi toate unităţile comerciale din zonă. La ora 10.30, sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi şi a atras atenţia ofiţerului M.I. că individul (alertat de agitaţia subofiţerilor de miliţie) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă încercând să-şi plaseze aparatul foto într-un autoturism a fost reţinut şi identificat”[5].

Să examinăm și hotărârea instanței care a constatat calitatea de colaborator al Securității ca poliție politică și încălcarea drepturilor omului de către premiatul Academiei:

„Pârâtul a semnat și un angajament olograf în acest sens, iar pe parcursul colaborării a furnizat informații organelor fostei Securități sub numele conspirativ Gavrilescu Adrian”.

Cu privire la soarta curajosului fotograf al cozilor din vremea „anilor-lumină” pe care Stoenescu l-a urmărit cu „patriotism fierbinte” și l-a predat Securității, instanța remarcă următoarele:

„Din nota ofițerului referitoare la această notă informativă rezultă că persoana respectivă a fost anchetată de organele de Securitate, care au stabilit că intenționa să transmită fotografiile postului de radio Europa Liberă, urmând să fie trimisă în judecată. Totodată, rezultă că pârâtul a fost recompensat cu suma de 500 de lei pentru informațiile fumizate. Relevante sunt și notele olografe din perioada 1984-1986 cu privire la diferite persoane individualizate, în principal colegi de serviciu ai pârâtului la CNIAR și Aerofina, unii aflați în atenția organelor de Securitate, sursa furnizând informații referitoare la faptul că aceștia purtau discuții despre politica intema și extemă, comentau știri politice străine, comentau defavorabil articolele din presa intema, ascultau postul de radio Europa Liberă și colportau știrile transmise, formulând critici la adresa conducerii de stat, întrețineau corespondență cu rude plecate în străinătate, aveau legături cu cetățeni străini, intenționau să plece din țară pentru a se stabili în străinătate sau dețineau valută”[6].

Cu alte cuvinte, „dotarea sa deosebită pentru culegere de informaţii” a acoperit cam toate speţele de interes ale Securității. Cu „disponibilitate totală”, Alex Mihai Stoenescu a băgat oameni la pușcărie.

CNSAS și instanţa de judecată au concluzionat:

„Activitatea informativă a pârătului a fost una prolifică, în dosarul de rețea nr. R 97434 identificându-se peste 70 de note informative, furnizate în perioada 1984 –1987, calitatea informațiilor fiind apreciată de organele de securitate, iar pârâtul fiind recompensat de trei ori în perioada 1984-1986, cu suma de 500 de lei”.

Interpelat de presă cu privire la diploma pe care i-a acordat-o toxicului turnător, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a încercat să se spele pe mâini: „Nu cunosc! Eu nu am datoria să verific așa ceva… Secția de științe istorice este responsabilă prin președintele său, domnul academician Victor Spinei de la Iași”.

Din răspunsul său, nu rezultă că președintele Academiei ar fi avut vreun regret, fie și în numele instituției pe care o conduce, sau vreo intenția de a remedia penibila situație în care se află.

Mai mulți profesori universitari și personalități publice au semnat un apel către Academia Română pentru a retrage Diploma „Meritul Academic” acordat lui Alex Mihai Stoenescu, „care ani la rând și-a pus scrierile în serviciul fostei Securități”, un „colaborator prolific al Securității” ale cărui delațiuni „au trimis oameni în închisoare”.

Foști ziariști ai postului de radio Europa Liberă, foști disidenți, personalități culturale și-au exprimat dezgustul moral față de răul făcut de acest om semenilor săi. În apelul lor, semnatarii semnalează că „din perspectivă științifică, „opera” istorică a lui Alex Mihai Stoenescu este mistificatoare și mediocră”[7].

Pe de altă parte, un cunoscut profesor a considerat că posibilitatea acestei „minime reparații adusă prestigiului Academiei Române” cerută în apel drept o cauză pierdută, tocmai „prestigiul” acestei instituții fiind de mult și definitiv îngropat.

Mărturisesc că deși am semnat și promovat apelul, această poziție mi-a dat de gândit. Mi-am adus aminte că ani de zile, corifeii secției de istorie a Academiei au fost doi foști informatori ai Securității[8]. Or, dacă ne uităm mai bine, nu se poate spune că între timp instituția s-ar fi primenit întru totul.

Cazul Ioan Aurel Pop

Președintele Academiei a apărut pe lista unor colaboratori aflați în legătura unei unități a Securității care se ocupa de emigraţia românească, listă publicată în Revista 22 în aprilie 2018 de Mădălin Hodor. Mai precis, „Brigada Antiemigrație, care contracara acţiunile ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”.

În logica Securității, un istoric nu s-ar fi aflat în legătura acestei brigăzi, cu sarcina să publice în Occident, decât ca să facă propagandă regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Deci, ca „agent de influență”.

Interpelat și atunci de presă, Ioan Aurel Pop a dat răspunsuri contradictorii; în aprilie 2018 a recunoscut că între anii 1985 și 1987 a predat șefului său „câteva articole de popularizare a istoriei noastre, «pentru o publicaţie a emigraţiei române» (după cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania”.

În același interviu, Ioan Aurel Pop a motivat acea colaborare prin faptul că pe atunci „nu putea refuza”. O lună mai târziu, narațiunea președintelui Academiei se schimbase: „În perioada 1985-1987 nu am publicat niciun articol în Germania”[9].

Încă înainte de a deveni președintele Academiei, Ioan Aurel Pop a avut atitudini controversate. În 2012 a votat împotriva deciziei de plagiat în cazul doctoratului lui Victor Ponta[10].

El a făcut ocazional apologia naţionalismului din ţări vecine, unde în şcoli se introducea propaganda ideologică, prin declarații admirative precum:

„Uitați-vă ce se întâmplă şi mai aproape de noi, în Polonia, în Cehia, în Ungaria, cum reînvie aceste tradiții, inclusiv prin școală”[11].

O selecție dintr-un lung șir de alte derapaje național-ceaușiste ale Academiei Române

Promovarea revistei „Vitralii” a fostelor cadre de Securitate

Pe 22 aprilie 2023 a fost expusă la Biblioteca Academiei, în cadrul unui eveniment organizat de Nicolae Noica, alături de revista Periscop a foștilor „lucrători” DIE, revista „Vitralii” a foștilor ofițeri de Securitate condusă de Filip Teodorescu, fost inculpat pentru crimele de la Timișoara (recuperat în SRI de Virgil Măgureanu direct de pe banca acuzaților).

Din colectivul redacțional al revistei fac parte, printre alți foști ofițeri de Securitate, generalii SRI Dumitru Bădescu și Vasile Mălureanu, propagandiști la TVR ai Securității ca „instituție în slujba românilor”[12].

Despre Mălureanu, posesor al unei decizii de poliție politică de la CNSAS încă din 2006, am mai scris. Printre altele, ca martor al apărării în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, a fost principala sursă a motivării deciziei de achitare a acestora de către judecătorii ICCJ[13]. Din colectivul „Vitralii” mai fac parte, în poziția de consultant ştiinţific, inepuizabilul turnător Alex Mihai Stoenescu, iar ca redactor, Tiberiu Tănase.

 

Foto: Tiberiu Tănase, prin amabilitatea lui Adrian Niculescu

 

Pe lângă poziția de la Vitralii, „lect. univ.dr., col( r) SRI” Tiberiu Tănase este membru al Diviziei de Istoria Științei din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST al Academiei Române, dar și în redacția revistei „Intelligence” a SRI, și colaborator la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului [14].

Cazul Ilie Bădescu & comp.

Ilie Bădescu, șef al Institutului de Sociologie și membru corespondent al Academiei Române, i-a scris postfața unei cărți a lui Alexandr Dughin, ideologul lui Putin.

Considerat „protocronist” de mai mulți istorici și politologi de renume din țară și străinătate, acesta a organizat la Academia Română dezbateri despre noul „proiect național românesc” alături de Radu Baltasiu, candidat al partidului extremist AUR (și el considerat drept protocronist) și de Cristi Pantelimon, secretarul științific al Institutului de Sociologie din subordinea Academiei Române care a susținut că „americanii au declanșat războiul în Europa”[15].

Nici în cazul lui Ilie Bădescu nu se poate presupune că Ioan Aurel Pop și conducerea Academiei nu au știut cu cine au de-a face. În 2018, 30 de sociologi și cercetători în domeniul științelor sociale au criticat într-o scrisoare deschisă primirea lui Ilie Bădescu în Academia Română ca membru corespondent. Scrisoarea deschisă a fost semnată de profesori de la cele mai mari universități din România, precum și de directorul Institutului „Elie Wiesel”.

Autorii scrisorii au semnalat „renunţarea la etica cercetării ştiinţifice, slaba recunoaştere ştiinţifică naţională şi internaţională şi exprimarea unor opinii în dezacord cu valorile Academiei Române”[16].

Cazul Victor Spinei

HotNews a încercat să-l contacteze și pe academicianul Victor Spinei, cel care l-a propus pe Alex Mihai Stoenescu pentru recenta „Diplomă „Meritul Academic”. Până acum acesta nu a dat vreun răspuns.

Conform unor documente de la CNSAS apărute în presă, profesorul Victor Spinei era „în același timp filat și obligat, la rândul său, să scrie rapoarte informative după vizitele în străinătate”. Din nota informativă publicată nu reiese clar o delațiune de tip poliție politică; ar putea fi privită drept „patriotică”.

Însă se poate presupune că dacă Victor Spinei „a fost racolat ca informator”[17] și ca atare pot exista și alte note informative, asta ar putea avea legătură cu propunerea pe care Victor Spinei a făcut-o ca diploma respectivă să fie acordată unui alt informator, cu „patriotism” încă mai „fierbinte”. Mai ales în contextul în care delațiunile „cele mai scârboase” ale acestuia din urmă erau de notorietate.

Este posibil ca întreaga conducere a Academiei Române să nu fi știut cine este Alex Mihai Stoenescu?

Greu de crezut că Academia Română nu a avut habar că „merituosul istoric” Alex Mihai Stoenescu a făcut poliție politică și a încălcat flagrant drepturile omului. În 2011 și în 2014 a vuit presa.

Dar pe lângă turnătoriile la Securitate, fostul subinginer Stoenescu, posesor al unor dubioase titluri academice, s-a remarcat în ultimele decenii printr-o asiduă campanie de dezinformare cu privire la Revoluția Română. A fost practic cel mai prolific autor pe tema asta, producând, ce-i drept cu o fantezie care aduce cu cea a lui Călin Georgescu și a fostului ofițer din Direcția a IV-a (Contrainformații militare) a Securității, Pavel Coruț, kilograme de legende extravagante pe care le-a vândut masiv drept „istorie”[18].

Într-o intervenție la Adevărul Live din 2013 [19], Alex Mihai Stoenescu a fost invitat împreună cu Cristian Troncotă să vorbească despre „Cine au fost „teroriştii”?

Acesta din urmă a fost ofițer de Securitate și general SRI, profesor la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Despre prolifica activitate de dezinformare, ieșirile antisemite și susținerea pentru Călin Georgescu a lui Cristian Troncotă am mai scris [20, 21].

Nu îmi pot da seama dacă gazda, Grigore Cartianu, știa sau nu cu cine vorbea. Cert este că a luat drept „convingătoare” răspunsurile celor doi. Jurnalistul pare că s-a îndrăgostit, efectiv, de legendele servite de securiști, ducându-le mai departe într-o bogată publicistică conspiraționistă.

Or, ce spuneau cei doi? Se poate înțelege din acest eșantion:

Cristian Troncotă: „Teroriștii nu trebuie căutați în rândul […] aparatului de securitate, ca fiind niște forțe pro-ceaușiste. Dorind să se consolideze la putere, teroriștii au instalat această idee şi au înarmat populaţia civilă. Acțiunea a avut un fundament politic. Hai să îi găsim pe cei care îl sprijină pe Ceauşescu. Uitaţi-vă la Ion Iliescu, cel care la ora 2.30-40 incită populația împotriva Securității. La Sibiu, cel mai mare terorist a fost locotenentul-colonel Aurel Dragomir“.

Alex Mihai Stoenescu: „Apoi avem fenomenul terorist la televiziune, care este determinat de existenţa acelei grupe militare de generali în rezervă etc. care transmiteau tot felul de aşa-zise informații către Brateş […] Sunt declaraţii care atestă că mesajele veneau de la Ministerul Apărării“[22]. (Probatoriul prezentat în cărțile noastre, care include un număr covârșitor de mărturii, expertize medicale, balistice, rapoarte militare și cele desecretizate ale agențiilor de spionaj străine, dosarele Securității de la CNSAS, memorie orală și video din timpul evenimentelor demonstrează contrariul afirmațiilor de mai sus) [23].

Într-o altă intervenție în presă [24] Stoenescu sumarizează legenda pe care Securitatea a pus-o în circulație încă din anii 90: „În fine, [împreună cu realizatorul TV, Cornel Mihalache, n.n.], i-am identificat pe teroriști: armata, pentru a-și salva pielea de acuzațiile acelor crime [de dinainte de 22, n.n.], a încheiat un troc cu noua putere: în numele lui, a făcut alte o mie de victime. Noii lideri trebuiau să acopere cu sânge complotul de origine sovietică”.

Deci, cine a tras și cine a dezinformat, după 22 au fost armata și (pro)sovieticii.

Vorba lui Cătălin Moise, observă cineva ce lipsește de aici? Ați ghicit. Tocmai instituția pe care, cu patriotism fierbinte și disponibilitate totală o slujiseră cei doi [25].

Cu alte cuvinte, exact ceea ce procurorul Cătălin Ranco Pițu a oferit ca soluție juridică pentru a scăpa de corvoada și poate ceea ce a considerat riscul de a-i ancheta pe trăgătorii din Securitate.

O soluție care i-a tentat și pe mulți intelectuali de-a lungul anilor (din motive care au ținut poate de neatenție sau ideologie, dar mai cu seamă de lipsa de acces la probe). Unii dintre ei aflându-se chiar printre semnatarii apelului către Academia Română pentru retragerea diplomei lui Stoenescu.

Misiunea lui „Gavrilescu Adrian” (numele de cod al lui Stoenescu) de falsificator al istoriei Revoluției, și priza de care acesta s-a bucurat la unii jurnaliști, a fost totuși observată de mult. În 2012, Gabriel Andreescu remarca:

„Cea mai recentă faptă în materie este pregătirea la sfârșitul anilor 2011 a unui serial de interpretare a Revoluției în care se referă la „implicarea Securităţii în răsturnarea lui Ceauşescu”. Iată ce idei susţinea autorul de conjunctură, prezentat insistent de ziaristul Adrian Pătruşcă drept „probabil, cel mai avizat istoric în chestiunea «Decembrie ’89»”, la 22 de ani după schimbarea de regim: din 15 noiembrie 1987, atitudinea noii conduceri a Securității față de familia dictatorială s-a schimbat; Departamentul Securității Statului ar fi renunţat la reprimarea revoltelor populare pentru „a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informaţii”; din toamna anului 1988, Securitatea a ascuns de Ceauşescu datele sensibile despre dizidenţi, ca să evite ordinele de agresiune şi suprimare. Frumoasa carieră postrevoluţionară a fostului colaborator este explicată astăzi pe Wikipedia în termeni comico-tragici: „După Revoluția din 22 decembrie 1989, Stoenescu a părăsit Partidul Comunist, ceea ce i-a înlesnit o ascensiune rapidă în funcții de încredere”[26].

Tot astfel i-au fost observate lui Stoenescu și antisemitismul, apărarea Mișcării Legionare și negationismul Holocaustului. Cum era de așteptat, vigilentul informator s-a pliat pe ideologia foștilor securiști și în zona de extremă dreaptă[27].

Concluzii de etapă

Este oare de mirare că Stoenescu a absolvit, cu o febrilă grafomanie, timp de decenii, fosta instituție care-l plătea cu 500 lei pe notă informativă, de orice vină pentru crimele de la Revoluție?

Care, după domnia sa, în cor cu Pavel Coruț, procuratura militară (altă instituție aflată la cheremul Securității în Anii Lumină), și Călin Georgescu, nici n-a fost Revoluție, ci „lovitură de stat” și în timpul căreia principalul organ represiv al statului comunist a stat de o parte, înțelept și patriotic.

 

Informatorul care a dovedit patriotism fierbinte a pus la dispoziția Securității viețile unor oameni. A mutilat destinele celor care s-au opus, cu demnitate și un curaj nu tocmai răspândit în acea vreme, terorii și umilințelor cultului lui Nicolae Ceaușescu. După Revoluție, rămas în slujba foștilor șefi, a continuat să mutileze istoria momentului definitoriu al democrației noastre.

Faptul că tocmai acestui personaj, Academia i-a decernat diploma „Meritul Academic” „pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” reprezintă un ultim bâlci al degradării morale la vârful instituției care ar fi trebuit să reprezinte onoarea științelor în România.

Un ultraj al demnității naționale. Urmărind traiectoria unui Alex Mihai Stoenescu și modul cum „prodigioasa” sa falsificare a istoriei a devenit monedă curentă în medii jurnalistice, intelectuale și justiție mă face să cred că tocmai „normalizarea securismului”, respectiv acceptarea dezinformării despre istoria dictaturilor și a Revoluției din 1989 au avut un rol esențial în ascensiunea unui Călin Georgescu, susținător al acelorași aberații național-ceaușiste și legionaroide.

Să fie acesta și un semnal că Academia Română s-a angajat deplin, cu arme și diplome, în mistificarea Revoluției?

Devenită, poate, o prioritate acum, când după 35 de ani de tergiversări, dosarul crimelor de atunci s-a întors iarăși la SPM? Iar teroriștii din ‘89 și colegii lor din Securitate, care i-au sprijinit în decembrie 89 și de atunci încoace, sunt încă, masiv, printre noi, în poziții-cheie? Inclusiv în partide precum POT, SOS și AUR în Parlamentul României?

Note

1. https://romania.europalibera.org/a/eduard-hellvig-legile-securitatii-nationale/31902726.html
2. https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2023_4/NRDO_2023_4_ursu.pdf , https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2024_1/NRDO%202024_1_ursu.pdf
3. https://comunitatealiberala.ro/follow-the-money-operatiunea-calin-georgescu-si-miza-impunitatii-securitatii/
4.  https://moldova.europalibera.org/a/24378231.html
5. https://hotnews.ro/academia-romana-il-premiaza-pe-scriitorul-alex-mihai-stoenescu-un-turnator-dovedit-al-securitatii-in-trei-ani-a-produs-o-suta-de-turnatorii-cam-33-pe-an-1853130
6. https://gh-ursu.ong.ro/alex.mihai.stoenescu.CAB.decizie.colaborare.pdf . CNSAS a constatat colaborarea încă din 2010, când Stoenescu era prim-vicepreşedinte în Partidul Noua Generaţie a lui Gigi Becali (viitor deputat AUR în Parlamentul României și actualmente înfocat susținător al lui Călin Georgescu, cu ai sai „Oameni Tineri”). Dosarul nr. 11933/2/2010 s-a judecat la CAB în 2011 și în final, în 2014, CNSAS a câştigat irevocabil.
7. https://gh-ursu.ong.ro/APEL.catre.Academia.Romana.Stoenescu.pdf
8. Este vorba de Dinu Giurescu și Dan Berindei. Cum scriam în acest articol https://www.contributors.ro/din-avatarurile-unei-carti-despre-crimele-securitatii/, conform adeverinţei 2026/11.06.2013 a CNSAS, Dinu Giurescu a fost recrutat de SIE în 1967, iar acesta „a acceptat colaborarea”. La 15.07.1975, Securitatea Municipiului Bucureşti „a obţinut aprobarea organelor de partid pentru folosirea lui GIURESCU Dinu în calitate de colaborator.” http://www.cnsas.ro/documente/adeverinte/2013/2026%20Giurescu%20Dinu.pdf, accesat 20.06.2022. Conform adeverinţei 10490/15.09.2009, Dan Berindei a fost „titular al dosarului fond retea nr. R 144461 (cotă C.N.S.A.S.)”, „recrutat la data de 11.04.1962, în anchetă, prin metoda constrângerii, pentru supravegherea informativă a Institutului de Istorie al Academiei Române. A avut numele conspirativ „Băleanu”. Direcția de Specialitate a reţinut 47 de materiale informative furnizate de domnia sa în perioada 1962-973”. http://www.cnsas.ro/documente/adeverinte/2009/10490%20Berindei%20Dan.pdf, accesat 20.05.2022. CNSAS a apreciat totuși că celor doi „nu li se poate atribui calitatea de lucrători / colaboratori ai Securității”.
9. https://putereaacincea.ro/declaratii-contradictorii-ale-presedintelui-academiei-romane-ioan-aurel-pop-despre-articolele-publicate-in-reviste-ale-emigratiei-romane-inainte-de-1989/
10. Pe 29 iunie 2012, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis oficial că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. El ar fi copiat cuvânt cu cuvânt 85 de pagini.
11. https://www.g4media.ro/academia-romana-intra-oficial-in-zodia-nationalismului-noul-presedinte-ioan-aurel-pop-e-protectorul-lui-ponta-si-un-admirator-al-curentului-nationalist-din-ungaria-polonia-si-cehia.html
12. https://www.presshub.ro/securitatea-descrisa-ca-un-ong-caritabil-intr-o-campanie-tvr-despre-istoria-recenta-a-romaniei-230927/
13. https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2024_1/NRDO%202024_1_ursu.pdf
14. https://bpuh.hyperion.ro/anunt-inscrieri-la-programul-managementul-securitatii-informatiilor-intelligence-2/
15. https://www.g4media.ro/cu-cine-face-academia-romana-dezbateri-despre-noul-proiect-national-romanesc-un-candidat-al-partidului-extremist-aur-un-sociolog-care-a-scris-postfata-la-cartea-lui-dughin-si-un-ce.html
16. https://www.observatorcultural.ro/articol/scrisoare-deschisa-impotriva-primirii-lui-ilie-badescu-academia-romana/
17. https://reporteris.ro/exclusiv/reportaje/cum-a-fost-filat-academicianul-spinei-dosarul-istoricul-trei-ani-de-teroare-invizibila-a-securitatii/
18. Doar un exemplu, dintr-o vastă masa de mituri falsificatoare. În fițuica pro-securistă care a devenit de mult Evenimenul Zilei, Alex Mihai Stoenescu făcea un omagiu Rechizitoriului Secției Parchetelor Militare. Exultând pentru impunitatea oferită Securității, fostul turnător pluseaza: „În ce privește Direcția a V-a Securității, probele istorice și judiciare arată că, imediat ce elicopterul cu care a fost evacuat Ceaușescu din sediul CC al PCR și a aterizat la Snagov, a ordonat (Gen. Iulian Vlad, gen. Neagoe, gen. Ghiță) șefului dispozitivului de pază de acolo să înconjoare vila și să îi rețină pe cei doi.”. Evident, fără a oferi vreuna din „probele istorice și judiciare”. Care evident nici nu ar putea exista: probele, multiple, credibile si coroborate, arată ca în elicopterul pilotat de Malutan, Ceaușeștii au plecat de la Snagov mai departe împreuna cu aghiotantii Rusu și Rat. Ambii înarmați, ambii maiori în aceeași Direcție a V-a. Unul din ei le-a rămas alături și în parcursul cu autostopul, în mașinile lui Deca și Petrisor. Mai multe detalii despre odiseea din acea zi a cuplului dictatorial se regasesc în studiul dedicat acelui episod din cartea “Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției”, Polirom 2022.
19. https://evz.ro/inventiile-lui-ion-iliescu-despre-revolutie-teroristii-fideli-lui-ceausescu-si-negarea-existentei-victimelor-dupa-24-decembrie.html
20. https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/video-teroristii-din-decembrie-1989-istoricul-1499036.html
21. https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2023_4/NRDO_2023_4_ursu.pdf , https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2024_1/NRDO%202024_1_ursu.pdf
22. https://comunitatealiberala.ro/follow-the-money-operatiunea-calin-georgescu-si-miza-impunitatii-securitatii/
23. https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/video-teroristii-din-decembrie-1989-istoricul-1499036.html
24. Trăgători și mistificatori. Contrarevolutia Securitatii în decembrie 1989 (Polirom, 2019) și Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989 (Polirom, 2022). Aceasta din urma se bazează pe probele din Dosarul Revoluției.
25. Evenimentul Zilei din 19 decembrie 2011
26. https://www.youtube.com/watch?v=qK_xPf532bw
27. Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii – Iaşi : Polirom, 2012, p. 277
28. A scris despre asta, printre alții, regretatul profesor universitar și comentator la Europa Liberă Michael Shafir, expert în antisemitism și Holocaust, fost membru în Consiliul Științific al Institutului „Elie Wiesel” din România.