Ar fi trebuit să ne trezim astăzi cu un nou președinte ales. Ne-am trezit în schimb cu același Iohannis-GRIVCO garantat în funcție pentru încă trei luni, cu procesul electoral aruncat în aer și o confuzie totală în plan politic și social.
Unii au considerat că CCR a anulat, fie și în disprețul legii, niște alegeri care se desfășuraseră în condiții dubioase și riscau să aducă la putere un candidat anti-european, anti-american și anti-democratic, care reușise să hipnotizeze peste două milioane de alegători în primul tur al prezidențialelor și să decredibilizeze România pe piețele financiare chiar înainte de a fi ales. Și totuși, cum spun englezii, „two wrongs do not make a right”, adică nu poți ajunge la o soluție corectă făcând două greșeli la rând, sperând că una o va anula pe cealaltă.
Dacă totuși ar fi câștigat candidata pro-europeană? Nu cumva am pierdut o șansă reală de a reinstitui democrația liberală corect, prin vot? Din păcate, nu vom ști niciodată.
De fapt, s-a creat un precedent periculos, sub pretextul salvării democrației, care va permite încălcarea legilor „atunci când interesele partidului o cere”, ca să-l parafrazăm pe Caragiale. Democrația liberală, bazată pe reguli și respectul legii, a primit o lovitură în plex, după zece ani de subminare constantă de către PSD, PNL-Ciucă și președintele-GRIVCO Klaus Iohannis.
Toți i-au nesocotit legile și spiritul și au făcut un joc dublu foarte periculos, tolerând și chiar promovând partide și personalități extremiste, pro-ruse și anti-europene, pentru a demonstra Occidentului că ei sunt singurii care pot apăra parcursul euroatlantic al României, deci trebuie să li se lase mână liberă în politica internă. Până la un punct au reușit, căci și aliații noștri strategici au doza lor de superficialitate și pragmatism stupid de tipul „dacă ne cumpără armamentul, ne acceptă bazele și fac ce le spunem pentru a ajuta Ucraina, să nu ne preocupăm de ce se întâmplă în interior”.
Abia când lucrurile au scăpat de sub control, s-a trezit și America și a pretins autorităților de la București să salveze situația, cum va ști. Presupunem, citind printre rânduri, că au fost formulate și avertismente privind blocarea fluxurilor financiare, investițiilor occidentale și a fondurilor europene în cazul în care guvernanții de la București nu blochează interferența Rusiei în alegeri.
Cronologia evenimentelor susține această posibilă explicație: anularea a venit la două zile după comunicatul Departamentului de Stat, care a urmat imediat după desecretizarea documentelor CSAT.
La rândul său, desecretizarea a fost forțată de presiunea publică, ea a avut loc după validarea primului tur, deși putea fi făcută cu câteva zile înainte și CCR putea fi sesizată din timp, ca să anuleze turul 1 în termen, nu în afara prevederilor legale. Dar nimeni nu voia atunci anularea turului 1.
Dimpotrivă, după alegerile parlamentare, Marcel Ciolacu, care, în calitatea sa de vicepreședinte al CSAT, știa încă din 28 noiembrie, ce cuprindeau rapoartele CSAT, se oferea să fie liantul dintre cei care vor o dezvoltare cu fonduri europene – a se citi PSD – și cei care cred „în tradiții și identitatea creștină” a poporului român, căci așa îi botezase el pe extremiștii din AUR-SOS-POT.
Iar aliații occidentali trebuiau să accepte ideea că PSD și Marcel Ciolacu erau garanții atașamentului României față de NATO și UE. Cronologia evenimentelor în intervalul 28 noiembrie-6 decembrie demonstrează așadar că echipa Iohannis-GRIVCO se pregătea de fapt de o trainică prietenie oficială cu echipa lui Călin Georgescu – pentru că neoficial colaborarea exista deja, iar conexiunea dintre puterea de la București, cu servicii cu tot, și Rusia, cu serviciile ei, se consolidase discret, „sub radar”.
Modul în care au fost tolerați, chiar promovați, George Simion, cel interzis în Republica Moldova și în Ucraina, și Diana Șoșoacă, demonstrează plenar existența acestui fenomen, materializat și în faptul că CSAT nu numea „actorul statal” care încercase să influențeze alegerile prezidențiale; abia Departamentul de Stat a numit Rusia și a cerut investigarea acestei ingerințe.
Doar că, acum, în loc să vâneze agenți ruși, autoritățile caută neo-legionari de producție internă, cu presupuse legături cu Rusia. Faptul că aceste legături nu au fost dovedite nu înseamnă însă că ele nu există, ci doar că autoritățile noastre nu vor de fapt să le scoată la lumina, pentru că știu că ele ar putea evidenția colaborarea mai profundă și mai extinsă între România condusă de guvernul lui Iohannis și Rusia lui Putin.
Iată-ne deci în plin remake al filmului cunoscut din decembrie 1989, când se vânau „teroriști” fără să fie prins vreunul, sau din iunie, 1990, când Ion Iliescu agita spectrul unei rebeliuni legionare pentru a justifica mineriada. Arsenalul propagandistic al bătrânilor securiști și ai succesorilor lor nu s-a schimbat; singura diferență este că taberele de neo-legionari au înflorit în plină democrație originală post-decembristă, fără a fi tulburate de servicii sau alte instituții ale statului, cum ar fi poliția și parchetele.
De fapt, în ultimele două săptămâni sistemul GRIVCO a construit o diversiune elaborată, sacrificând câteva elemente – de exemplu, pe Călin Georgescu și bodyguarzii săi – pentru a salva sistemul în integralitatea sa și a masca adevăratele complicități cu Rusia și duplicitatea echipei iliberale Iohannis-PSD-PNL.
Dar dacă salvarea sistemului este obiectivul principal de la Antena3 până în Kiseleff, ce șanse sunt să avem un guvern care să reformeze România, să consolideze democrația și să pună capăt abuzurilor și corupției care au definit guvernarea din ultimii 10 ani, cu excepția celor opt luni cât PNL a guvernat fără PSD, doar cu USR și UDMR? Destul de incerte, din păcate.
Știm deja că nicio majoritate nu se poate face fără PSD, acest partid anti-reformist, iliberal, mai mult decât duplicitar, păpușat de SRI, anti-ucrainean în fond, în ciuda respectării în silă a angajamentelor față de NATO.
Aflăm de la Antena3 că Victor Ponta ar fi negociat cu Călin Georgescu numirea sa ca premier în schimbul completării majorității parlamentare cu o grupare de parlamentari ai PSD.
Singura „șansă” a reformiștilor este că PSD a dus România „în sapă de lemn”, incapabilă să supraviețuiască fără fonduri europene, deci are nevoie de un guvern credibil la Bruxelles, pentru ca fondurile europene să nu fie suspendate. Singura soluție ar fi deci menținerea coaliției pro-europene constituită de PSD, PNL, USR și UDMR înainte de turul 2, pentru susținerea Elenei Lasconi. Este singura care poate asigura o majoritate parlamentară democratică.
Iată însă că deja au apărut dubii: PSD vehiculează varianta unei majorități fără USR, deși ea ar fi foarte precară; pe de altă parte, și în interiorul USR există voci care resping participarea la un guvern dominat de PSD. Ar fi de amintit aici, totuși, că USR a pierdut 3% din voturi după trei ani în opoziție, unde a fost bruiat de AUR și SOS, nu și-a putut dovedi abilitățile de guvernare și a avut de suferit pentru că a fost perceput că a fugit de greu când a plecat de la guvernare.
Faptul că nu este o percepție corectă nu ajută acum pe nimeni. Totodată, PNL și USR pot alcătui un pol reformist în cadrul unui ipotetic guvern de amplă coaliție, care să se opună eficient polului anti-reformist PSD-UDMR. Deși UDMR s-a comportat onorabil în toată această aventură politică a campaniei și a alegerilor, nu este un partid reformist și are chiar o lungă istorie de blocare a reformelor, mai ales a reformei administrative.
Chiar dacă negocierile vor fi dificile, acum prioritatea este formarea guvernului, în contextul unei prezențe de peste 30% a extremiștilor în Parlament. Faptul că și alegerile parlamentare ar fi trebuit anulate, după același raționament care a funcționat în cazul prezidențialelor, căci și POT a beneficiat de o campanie distorsionată pe TikTok, este doar un subiect de dezbatere teoretică, pentru că nu se va întâmpla. Nici desemnarea unui candidat comun la prezidențiale nu este urgentă. Probabil forțele de centru-dreapta trebuie să-și desemneze un candidat propriu, căci va fi greu de găsit un numitor comun cu PSD.
Esențialul este însă acum ca partidele mainstream să producă un program de guvernare, care să cuprindă reforme credibile, o echipă de miniștri competenți și integri și să demonstreze voința politică necesară transpunerii reformelor în practică. Numai așa va fi putea fi atenuată revolta anti-sistem de care a profitat Călin Georgescu. Apelurile la iubire frățească și terapia de grup nu vor ajuta cu nimic dacă nu se schimbă modul de a guverna și echipa de miniștri, pentru că proasta guvernare și incompetența și corupția coaliției PSD-PNL girate de Iohannis au fost principala cauză a votului de protest de care a profitat Călin Georgescu și pe care serviciile fidele Rusiei și Rusia au știut să-l exploateze atât de profitabil.
Ca să răspundem la întrebarea din titlu, este greu să crezi că un guvern dominat de un partid iliberal ca PSD poate salva democrația liberală. Restul coaliției o poate însă ajuta să rămână pe linia de plutire până când reformiștii se vor putea impune. Nu cred că se poate cere mai mult în situația dată; măcar de am obține și atât.
