Există puține momente de cotitură în viața unei țări, dar acestea ajung să traseze, să hotărască destinul a generații întregi, iar efectele se întind pe zeci, sute de ani. O națiune se construiește din aceste momente definite de gradul de implicare a cetățenilor, din nivelul de interes, informare și educație.
Un astfel de moment a fost 1990 când poporul român a avut în față alegerea între Ion Iliescu și Ion Rațiu, moment care ne-a tăiat orice șansă de dezvoltare reală, durabilă pentru următorii 30 de ani.
Aflat în fața unui maestru manipulator, a unei atitudini cu care românul de rând a fost obișnuit mai bine de 40 de ani, singura pe care o cunoșteau mulți cetățeni, alegătorii au ales în ignoranță, au ales răul pe care îl cunoșteau în detrimentul unei perspective cu totul noi.
Capitalismul de tip iIliescian a învins, însă acesta era departe de regulile și legile capitalismului care funcționează de secole. A fost un capitalism „de cumetrie”, al corupției, al relațiilor de partid, al forței unei organizații care știa cum se controlează masele, cum se manipulează electoratul, cum se țin în întuneric oamenii săraci.
Partidul Comunist Român, cu un nou brand, FSN, apoi PSD, cu un nou țel, cel al îmbogățirii proprii și al auto-conservării, a învins speranțele și șansele românilor la o viață mai bună.
„Ați mințit poporul cu televizorul”, un slogan atât de adevărat care arată clar că oamenii au recunoscut manipularea. Poate nu la timp, poate prea târziu, dar cu siguranță prea puțini.
A fost forța și determinarea Uniunii Europene cea care a salvat România în 2007. A fost acceptarea unei realități dure ce poate fi schimbată doar cu mare răbdare și conștiința că politica reală se face zi de zi, prin muncă, perseverență și iar muncă.
Cunoscând problemele României, cu o clasă politică descendentă directă a Partidului Comunist Român, cu probleme de corupție majore care sufocau economia de piață și opreau dezvoltarea economică, Uniunea Europeană a decis că noi, ca popor, merităm să fim salvați pentru binele nostru, dar și pentru al Uniunii.
Au fost banii Uniunii Europene cei care au tentat o clasă politică vetustă și coruptă. Moneda de schimb care a făcut ca românii să fie acum europeni. Atâta doar că acești bani nu pot fi obiectul unei corupții nerușinate, nu pot fi sustrași și utilizați direct pentru îmbogățirea personală. Sunt reguli care trebuie respectate, sunt documente care trebuie să stea la baza lor. Pot, sigur, să fie aruncați pe geam din lipsă de cunoaștere, din lipsă de interes pentru binele comunităților cărora le sunt destinate.
Abia după 30 de ani de la alegerea lui Ion Iliescu, România a primit o nouă șansă. Șansa unor oameni crescuți în libertate, educați în lumea liberă capitalistă în care corupția nu este regină.
Țara noastră s-a dezvoltat încet, încet, permițând, sub ochi europeni, dezvoltarea unei economii de piață, a unui capitalism real, paralel cu sistemul corupt care funcționează încă foarte bine și își trage resurse din munca celor cinstiți.
Acest sistem corupt care nu cunoaște și nu este interesat de liberalism, de valorile democratice, de piața liberă este acum reprezentat de actuala guvernare și cele două partide aflate la guvernare.
Crearea de reguli fără să țină cont de minimele cerințe dintr-o democrație și dintr-o economie sănătoasă, schimbarea de paradigmă pe care o susțin și o pun în practică cele două partide va avea consecințe dure și de lungă durată asupra României. Acesta este încă unul dintre acele momente care nu pare a avea nimic deosebit, dar care hotărăsc destinul unei țări.
Jocul de susținere și luptă reciprocă, manipularea practicată prin televiziunile de casă, vizibilitatea pe care o dau unui partid extremist cum este AUR și retorica anti-europeană pe care o promovează cu un interes meschin, toate acestea sunt cărțile cu care joacă urmașii nomenclaturiștilor viitorul României.
Am primit de la Uniunea Europeană 80 de miliarde de euro pentru a ieși din impasul economic, pentru a reporni economia, pentru a asigura un viitor economiei libere din România, iar în schimb ni s-a cerut un strop de echitate pentru oamenii bătrâni, o urmă de umanitate pentru cei care nu mai pot.
Tot ce ni s-a cerut este să susținem în mod real economia și societatea cu acești bani. Prea mult pentru niște oameni care nu pot vedea decât interesul propriu într-o lume cu valori distorsionate.
Sunt sute și sute, poate mii de oameni ai sistemului care nu înțeleg mecanismele de piață, nu știu cum poți să muncești cinstit și să faci bani, să ai firme sau investiții reale, să joci cu niște reguli dinainte stabilite și egale pentru toată lumea.
Level-playing field (reguli egale pentru toți), aceasta înseamnă capitalismul, aceasta înseamnă economia de piață. Este singura șansă în care un om de valoare se poate dezvolta, poate crește și își poate valorifica talentele.
Liberalismul și piața liberă sunt singura cale care poate aduce echitate socială și o viață mai bună pentru toți.
