Astăzi la lecția de chineză, vom învăța expresia 川建国 (Chuān Jiànguó). Aceasta este porecla lui Trump pe social media chinezească (Weibo și Douyin), folosită încă de la primul mandat — ‘Trump (川), Constructorul (建) Națiunii (国)’. Nu a națiunii americane însă, ci a celei chineze. Unii spun că Trump e de fapt un agent sub acoperire al Partidului Comunist, un patriot involuntar al Republicii Populare care, prin haosul pe care îl produce acasă, construiește cu entuziasm patriotic, abnegație și eficiență invidiate până și la Beijing puterea acesteia (varianta completă este de fapt 建国同志 (Jiànguó Tóngzhì), ‘Tovarășul Constructor al Națiunii’).
În contextul războiului din Iran, meme-ul a revenit în forță. „Make China great again! Trump did it!” circulă pe rețelele chineze, alături de rezultatele unui sondaj Gallup conform căruia China ar fi depășit Statele Unite în „global approval rating”, un clasament de popularitate care are izul unei pre-campanii electorale. Videoclipuri făcute cu AI și reciclate din războiul tarifar de anul trecut îl arată pe Trump, Vance și Musk fabricând pantofi Nike pe linii de asamblare din Guangzhou. Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez distribuie imaginea șepcii MAGA etichetate ‘Made in China’. Pe Douyin, muncitori chinezi parodiază rugăciunea de la Casa Albă, transformând-o în ‘Pray for Success’, un ritual pe care chinezii îl fac înainte de examene, doar că aceștia se roagă ironic pentru vânzări mai mari. Există și o altă expresie despre Trump, folosită nu doar în China: TACO (Trump Always Chickens Out — Trump se retrage mereu). Prezidementul de la Casa Albă amenințase luni că „o civilizație întreagă va muri în noaptea asta”, fără a se mai putea reface (nu că nu ar fi făcut-o de multiple ori în istorie, ca după invazia distrugătoare a mongolilor), după care, în stilul caracteristic, a extins unilateral ultimatumul cu cele două săptămâni necesare pentru a fi uitat de opinia publică (folosește asta surprinzător de des, așa cum remarcă și Jimmy Kimmel).
Asta în timp ce Bălută Daniel, tovarășul constructor al portofoliului imobiliar al părinților (neavând destule cutii de pantofi pentru ce „produce” sectorul 4) a anunțat bucureștenii că „Noul parc, pe care îl amenajăm lângă Parcul Tudor Arghezi, va celebra acest moment important și va purta numele actualului președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump, ca simbol al prieteniei și valorilor comune care ne unesc”. Asta doar după o singură întâlnire cu un „trimis special pentru parteneriate globale” cu un CV dubios, Paolo Zampolli, pe care Trump îl parchează în funcții goale ca să îl țină departe de centrul puterii, nefiind considerat de încredere nici de amicul Epstein.
Pe coperta The Economist din aprilie, Xi Jinping zâmbește cald, lângă un Trump isteric și titlul excelent, un citat atribuit lui Napoleon: „Never interrupt your enemy when he is making a mistake.” („Nu îți întrerupe dușmanul în timp ce greșește”.)
The Economist scrie, pe baza interviurilor cu diplomați și experți chinezi, că aproape toți văd războiul din Iran drept o eroare americană gravă, una care va accelera declinul SUA și va deschide Chinei spațiu de manevră în Asia de Est.
Să vedem care ar putea fi motivele acestui optimism necaracteristic care emană de la Beijing:
1. Motivul informațional. China furnizează Iranului acces la sistemul de navigație BeiDou, date geospațiale și expertiză în războiul electronic. Directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat că atât Rusia, cât și China transmit informații sensibile Teheranului. Pentru Al Jazeera, Beijingul tratează conflictul din Iran (mai mult decât pe cel din Ucraina) ca pe un laborator pentru scenariul Taiwan. Simpla observare a modului în care marina americană operează în Golf, incluzând aici logistica, tacticile de interceptare, vulnerabilitățile, constituie un câștig strategic uriaș pentru planificatorii militari chinezi. Mai mult, Iranul e aproape de achiziția a 50 de rachete antinavă supersonice CM-302, fabricate în China, capabile să zboare la Mach 3 — rachete pe care analiștii militari le numesc, fără ironie, „ucigașe de portavioane”. Portavioanele USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford operează deja în raza lor de acțiune. Beneficiarul final (și aproape fără costuri) al testării armamentului și al colectării datelor din testare nu sunt aceeași entitate — și se află la Beijing.
2. Motivul material. Pentagonul a mutat aproape întreg stocul de rachete de croazieră JASSM-ER din Pacific în Orientul Mijlociu, conform South China Morning Post. Din 2.300 de unități prebelice, mai sunt 425 disponibile la nivel global, iar restul au fost consumate într-o singură lună de bombardamente. Aceeași situație o regăsim cu sistemele THAAD retrase din Coreea de Sud, cu 2.200 de Marines redirecționați din Japonia, sau cu USS Abraham Lincoln retras din Marea Chinei de Sud. Foreign Policy a publicat o analiză cu un titlu la fel de bun ca cel din The Economist: „Tragedia greacă a lui Trump”. Descurajarea se bazează pe capabilități și credibilitate, iar războiul din Iran le erodează pe amândouă simultan. O campanie prelungită în Orientul Mijlociu va reduce presiunea pe care China o resimte în Indo-Pacific, lăsând Taiwanul mai expus. Între timp, China accelerează construcțiile pe Reciful Antelope din Marea Chinei de Sud, în condițiile în care zborurile de recunoaștere americane în zonă au scăzut de la 102 pe lună în decembrie și ianuarie la 72 în februarie, potrivit Asia Times. China pare să evite confruntările directe, făcând mutări decisive doar atunci când restul lumii e ocupat cu altceva (cum a fost în cazul pandemiei și al Hong Kong-ului). Personal, aș fi surprins ca această nouă oportunitate oferită de haosul creat de Washington să nu fie folosită pentru o mutare decisivă în Marea Chinei de Sud.
3. Motivul energetic. Blocarea Strâmtorii Hormuz, prin care trece 60% din petrolul Asiei, a provocat ceea ce directorul Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol, numește o criză de aprovizionare mai severă decât cele din 1973, 1979 și 2002 la un loc. Aliații Americii sunt loviți frontal, însă China, în ciuda a ceea ce se speculează, pare relativ izolată de șoc, în condițiile în care rezervele sale strategice de 1,3 miliarde de barili acoperă luni de consum, iar energia regenerabilă a depășit petrolul ca a doua sursă de energie în China în 2025. Generarea de electricitate din combustibili fosili a scăzut efectiv anul trecut, chiar dacă cererea totală a crescut cu 5%. Guverne din întreaga lume accelerează achiziția de panouri solare, turbine eoliene și baterii, iar Germania a lansat un pachet de 8 miliarde de euro dedicat eolianului și vehiculelor electrice. E nevoie să mai scriu unde sunt produse toate acestea? China oferă astfel capitalului global exact opusul ofertei americane: predictibilitate.
4. Motivul diplomatic. China nu a ratat ocazia de a-și demonstra leadershipul: a lansat un plan de pace în cinci puncte cu aliatul deja tradițional, Pakistanul, a mobilizat statele din Golf și s-a opus la ONU oricărei rezoluții care ar autoriza forța pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Efortul a fost descris, probabil corect, ca fiind performativ, dar narațiunea contează (ca mai mereu în era social media) mai mult decât substanța, când cealaltă parte amenință cu anihilarea civilizațiilor pe Truth Social. Pentru din ce în ce mai mulți (inclusiv în Europa), imprevizibilitatea americană face din cinismul stabil al Chinei o alternativă paradoxal mai de încredere.
Lista de mai sus nu se bazează pe speculație sau pe vreo cunoaștere ezoterică a realităților chinezești cu care mă mai laud uneori, ci e mai degrabă simplă contabilitate geopolitică (și ar trebui astfel să fie ușor înțeleasă și la Cotroceni, și la Palatul Victoria). Întrebarea nu mai e dacă Trump face China mare din nou, ci dacă mai poate opri procesul.
Fiecare rachetă lansată către Teheran e una care nu va mai fi disponibilă în Strâmtoarea Taiwan. Fiecare baril de petrol blocat în Hormuz e un argument de vânzare a unui vehicul electric chinezesc. Fiecare amenințare cu distrugerea unei civilizații e o donație în contul de credibilitate diplomatică al Beijingului.
Tovarășul Jiànguó lucrează din greu, iar tovarășii de la Beijing nici nu se gândesc să îl întrerupă.
