În al treilea an de război în Ucraina, Europa se află în fața unui moment decizional greu.
Contextul politico-electoral complicat este doar o fațetă a stării de securitate actuale. Efecte economice negative sunt vizibile peste tot. Agenda relațiilor internaționale pare să fie una de urgență și atât de fluidă că este din ce în ce mai greu să anticipăm situațiile periculoase.
Câteva concluzii de etapă sunt deja unanim acceptate.
Nu am fost pregătiți nici politic și nici militar pentru acest război și se pare că nu avem o strategie sau o soluție care să dea rezultate. Ceea ce până acum erau riscuri și vulnerabilități, astăzi au devenit amenințări.
Pentru o serie de țări, primejdia extinderii războiului din Ucraina a accelerat atât deciziile guvernamentale, cât și efortul politic și legislativ de consolidare a cadrului legal necesar pentru a anticipa scenarii mult mai periculoase.
În special țările din flancul nordic, Polonia și țările baltice, au început chiar din 2022 să schimbe rapid cadrul securității și apărării naționale. Vreau doar să amintesc că Suedia și Finlanda au avut nevoie doar de câteva luni, în 2022 și fără referendum, să decidă rapid că vor să intre în NATO.
Dacă vorbim de Polonia, după februarie 2022, trebuie spus că, în luna mai a aceluiași an, această țară avea deja o nouă lege a apărării naționale și o nouă decizie de a spori bugetul apărării la 3% din PIB.
Iar astăzi Polonia cheltuie pentru apărare 4%. Tot Polonia și-a îmbunătățit cadrul legislativ pentru efectuarea serviciului militar voluntar, are o lege pentru asigurarea și pregătirea forțelor de rezervă și o lege pentru pregătirea populației și teritoriului pentru apărare. Și din punct de vedere economic Polonia a accelerat programul de achiziții militare, adăugând noi instrumente financiare (parteneriate între Grupul industrial polonez și bănci finanțatoare), dar și strategii în domeniu.
De fapt, în câțiva ani Polonia va intra în al treilea plan pe zece ani de modernizare și achiziții pentru armată. Deja sunt semne clare că Polonia și-a consolidat semnificativ atât gradul de operaționalizare a forțelor militare principale, cât și forța de rezervă, unică în Europa. Practic, Polonia își va atinge în câțiva ani obiectivul asumat public în 2022 de a deveni cea mai mare forță terestră NATO din Europa.
Prin comparație cu Polonia, România are un start foarte întârziat și se află foarte aproape de momentul unui eșec.
După declanșarea războiului din Ucraina, guvernul României nu a fost în stare să accelereze procesul de adaptare la noua situație de securitate din proximitate. După asumarea, în 2015, a unui buget de apărare de 2% din PIB, primul an cu alocare reală a fost 2017. Din cei șase ani scurși din 2017, Guvernul României a efectuat, de fapt, tăieri bugetare din cei 2% în ultimii 3 ani, iar bugetul cheltuit a fost în medie de 1,7%. Deci pentru PSD și PNL nu a contat nici angajamentul luat de partidele de la guvernare în 2015 și nici războiul declanșat în Ucraina.
În afară de problema incoerenței bugetare, România se confruntă și cu incoerența legislativă.
În Parlament, PSD și PNL se comportă ca orchestra de pe Titanic. La unison, cele două partide cântă o arie veselă și în total dezacord cu situația periculoasă în care este toată granița de est. Marota politică de a nu panica populația, pe care guvernul o tot folosește, riscă să ne prindă total nepregătiți.
De doi ani, secretomania Guvernului și a președintelui Klaus Iohannis a produs mai mult rău decât bine coeziunii și încrederii sociale. Românii nu mai dau doi bani pe angajamentele luate cu ocazia unor ceremonii sau defilări electorale.
Din 2022 încoace, nu avem în Parlament nici noi legi ale apărării, nici cadru legislativ să pregătim economia pentru război și nici cadru legislativ care să asigure pregătirea populației și a teritoriului.
Astăzi ar fi trebuit să avem în toate aceste domenii legi noi de cel puțin doi ani, aflate în plină implementare.
PSD și PNL au neglijat ani de zile sectoarele strategice, operaționalizarea marilor unități din armată, starea precară a stocurilor de război și starea dezastruoasă a resursei umane în sectorul militar, pregătirea rezerviștilor și lista poate continua.
După ieșirea curajoasă a generalului Gheorghiță Vlad de la începutul lunii ianuarie, guvernul, confruntat cu scandalul public, a promis că va veni cu un pachet legislativ care să remedieze aceste probleme.
Ministerul Apărării Naționale și Comisiile parlamentare de specialitate sunt controlate și conduse de PSD și PNL și, în ianuarie a.c., au mai jucat încă o dată farsa preocupării lor față de problemele Armatei.
Guvernul, ministrul Angel Tîlvăr, Nicolae Ciucă și alții au promis că vor remedia rapid problemele ridicate de generalul Gheorghiță Vlad.
Suntem în aprilie și situația este așa cum o știam: nu s-a adoptat nimic urgent de către Guvern.
Avem două proiecte puse în dezbatere publică: Legea apărării naționale a României, care modifică vechea Lege a apărării naționale a României nr. 45/1994 și Legea privind Sistemul Național de Management Integrat al Situațiilor de Criză.
Despre ultimul proiect, cel dedicat situațiilor de criză, trebuie să menționez că USR a lansat primul, în 2019, în oferta sa electorală de program de guvernare, obiectivul ca România să aibă un sistem național integrat și un centru special executiv dedicat gestionării crizelor.
Actualul proiect al Guvernului a preluat integral ceea ce USR a propus acum 5 ani. Noi la USR l-am considerat urgent încă din 2019. Guvernul PSD – PNL s-a mișcat extrem de lent și doar după scandalul din ianuarie a trecut la asumarea acestui obiectiv.
Cele două proiecte au venit târziu. Aproape că se vede cu ochiul liber că Guvernul nu dorește să le promoveze ca priorități, pentru că asta înseamnă o asumare serioasă a unor angajamente care se află în contradicție cu interesele de partid de a amâna deciziile grele.
Au rămas nefinalizate angajamentele guvernului de a veni cu o lege de pregătire a populației și teritoriului pentru apărare și un proiect de amendare a Legii nr.257 din 22 mai 2001 privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României, dedicat cadrului legislativ pentru doborârea dronelor cu care ne confruntăm.
Ca și în ianuarie, guvernul nu comunică și deci nu știm unde sunt aceste două proiecte, dacă ele sunt pe traseu la avizare sau dacă se află încă în stadiul de scriere.
La toate aceste proiecte prost gestionate de Guvern ar mai trebui adăugată și o altă ratare legislativă, a unei promisiuni datând încă de pe vreme când Nicolae Ciucă era prim-ministru. În 2022, guvernul s-a angajat că va veni cu o nouă strategie pentru industria de armament din România. Nici până astăzi nu știm care mai este stadiul acestui document strategic.
Oricum, după lentoarea cu care acționează partidele aflate la putere se vede clar că nu există un interes pentru adoptarea lor rapidă.
Consider că aceste proiecte nu sunt doar necesare, ci sunt și obligatorii pentru ca România să poată declanșa o pregătire coerentă, accelerată și cuprinzătoare.
Din perspectiva USR, ne vom implica în discuția și dezbaterile parlamentare pe marginea acestor proiecte, pentru că avem și idei și experiență. Dar nu putem exclude posibilitatea ca PSD și PNL să blocheze dezbaterea reală a proiectelor în Parlament.
Nu ar fi prima dată când cele două partide ar mima, de fapt, asumarea proiectelor și în ultimul moment să găsească un motiv de amânare. Ne trebuie și voință politică, și competență, dar și dialog pentru a-i oferi României șansa de a-și spori capacitatea de apărare. Este răspunderea noastră ca parlamentari să rezolvăm rapid și profesionist urgențele din sistemul de apărare și securitate națională.
Nu ne mai permitem luxul să lăsăm până după alegeri aceste decizii grele, când toate evaluările ne arată o situație foarte proastă pe frontul din Ucraina. Chiar dacă proiectele asumate, menționate mai sus, nu sunt perfecte, ele pot oferi cadrul de a perfecționa și de a iniția noi proiecte.
În aceste momente foarte dificile pentru întreaga Europă, o decizie, chiar și imperfectă, luată la timp, este mult mai bună decât nicio decizie sau decât o decizie întârziată din motive electorale sau politicianiste.
