fbpx

Lupta Georgiei pentru libertate. Exclusiv. Analiză Journal of Democracy privind protestele din Tbilisi

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Georgienii s-au întors în stradă pentru a lupta pentru viitorul țării lor. Ei refuză să accepte transformarea țării într-un regim autocrat, așa cum dorește partidul de guvernământ Visul Georgian.

În noaptea de 28 noiembrie, în Georgia au izbucnit proteste după ce premierul Irakli Kobakhidze, de la partidul de guvernare Visul Georgian, a anunțat că țara va suspenda negocierile de aderare la UE până în 2028 și va refuza orice ajutor financiar din partea UE. Au trecut mai bine de patru săptămâni de atunci și protestele continuă neîntrerupt.

Mulți georgieni și observatori străini văd în acest moment reflexia în oglindă a refuzului președintelui ucrainean din 2013, Viktor Ianukovici, de a iniția un acord de asociere cu Uniunea Europeană și decizia de a face pași spre aderarea la Uniunea Eurasiatică condusă de Rusia.

Decizia a declanșat protestele Euromaidan, ce au durat luni de zile, și, ulterior, au determinat fuga lui Ianukovici și preluarea puterii de către forțele pro-occidentale ale Ucrainei. O consecință a fost însă și ocupația rusă a Crimeei și a unor părți din regiunea Donbas din Ucraina și, în cele din urmă, invazia Rusiei în februarie 2022.

Ceea ce vedem astăzi în Georgia sunt reflexii ale acelui moment, însă nu o imagine în oglindă. Guvernul partidului Visul Georgian nu a suspendat pe termen nelimitat proiectul de integrare europeană și nu a decis pe față aderarea la sfera de influență rusă. Acest lucru ar fi încălcat constituția țării, care obligă guvernul să urmeze calea spre integrarea europeană și euro-atlantică. Guvernul a luat în calcul, cel mai probabil, și sprijinul popular foarte puternic pentru direcția euro-atlantică.

Cu toate acestea, poporul georgian a văzut mișcarea, pe drept cuvânt, ca pe un ultim cui în sicriul proiectului „Georgia europeană”. Mai mult, încetarea discuțiilor implică faptul că țara va deveni o autocrație și independența sa națională va fi subminată – fără sprijin occidental, Georgia va rămâne la mila Rusiei.

Contextul

Anunțul guvernului și reacția publică extrem de puternică au venit pe neașteptate. Din momentul în care actualul partid Visul Georgian a fost declarat câștigător al alegerilor parlamentare din 26 octombrie, georgienii pro-europeni au fost deznădăjduiți și îngenunchiați. Alegerile au fost incorecte în multe privințe. Toate cele patru blocuri de opoziție care au câștigat locuri în Parlament au refuzat să recunoască rezultatele sau să valideze mandatele în Parlament, cerând noi alegeri sub supraveghere internațională. Evaluările vestice au fost neobișnuit de severe.

Parlamentul European a solicitat reluarea alegerilor și sancționarea liderilor partidului Visul Georgian.

Cetățenii păreau însă că și-au pierdut speranța de a obține vreo concesie majoră de la partidul Visul Georgian, indiferent cât de intense au fost protestele de stradă sau presiunea occidentală. Partidul de guvernământ părea hotărât să le ignore pe amândouă. La urma urmei, la începutul anului 2024, după așa-numita „lege de inspirație rusă”, ce a stipulat că organizațiile societății civile și mass-media cu finanțare occidentală sunt agenți ai unor forțe străine ostile, au urmat proteste publice extrem de ample și de lungă durată și nu a fost în zadar.

Contextul internațional nu a făcut decât să cimenteze o stare de spirit defetistă. O tendință globală sugerează că autocrații au înțeles cum să răspundă protestelor în masă. Belarus în 2020 și Venezuela la mijlocul anului 2024 au fost exemple în acest sens. Ultima mișcare de protest de succes din vecinătatea Georgiei a fost Revoluția de Catifea din 2018 în Armenia, când largi demonstrații au forțat regimul autocratic și corupt să renunțe la putere.

Regimul partidului Visul Georgian are ca aliat teribil Rusia. Regimul ascunde iscusit această alianță, conștient de sentimentul puternic anti-rus din Georgia. Pe de altă parte, guvernul le reamintește în mod repetat georgienilor ce a pățit Ucraina după Euromaidan – o strategie eficientă care îi face pe mulți georgieni să se teamă că țara lor ar putea suferi aceeași soartă într-o bună zi.

Această stare de spirit pesimistă poate explica de ce protestele postelectorale au fost firave, lipsite de energie și determinare. Mulți oameni s-au alăturat protestelor mai mult din simțul datoriei sau pentru a-și descărca furia, însă majoritatea își pierduseră deja orice speranță de victorie. Sau, cel puțin, așa părea.

Declanșatorul protestelor

Proclamația premierului Kobakhidze din 28 noiembrie a schimbat dramatic starea de spirit a publicului. Deseori în politică simbolurile sunt mai puternice decât logica. În ultimii ani, partidul Visul Georgian s-a îndepărtat treptat și categoric de calea pro-occidentală. Această declarație a tras însă un semnal de alarmă.

De ce a luat această decizie Bidzina Ivanișvili, fondatorul și liderul de facto al partidului Visul Georgian?

Sunt mai multe explicații posibile. Una dintre ele a fost că reacția publică relativ slabă la alegerile contestate nu a făcut decât să-l încurajeze și a crezut că poate scăpa basma curată indiferent ce face. Poate că a vrut să demonstreze susținătorilor săi (sau propriului său ego) că acum poate sta la masă cu Occidentul având o poziție de forță, chiar dacă declarația sa era lipsită de sens, deoarece autoritățile UE spuseseră deja că procesul de aderare este suspendat pentru moment și programele de ajutor oprite. Poate că Ivanișvili a văzut în acest act teatral o modalitate de a-și arăta puterea în fața UE: noi vă refuzăm, nu invers. Dacă așa stau lucrurile, fostul prim-ministru, amețit de succes, s-a împușcat singur în picior. Un anunț practic găunos a resuscitat energia de protest a oamenilor.

Alte scenarii presupun un plan mai viclean: Ivanișvili voia să își radicalizeze adversarii pentru a crea pretextul unei represiuni rapide. În perioada dinaintea alegerilor, el și-a anunțat intenția de a scoate în afara legii opoziția – care, pentru Ivanișvili, include societatea civilă, mass-media independentă și unele universități. Protestele radicale, ce ar putea fi descrise ca o tentativă de lovitură de stat, ar fi servit acest scop. Dacă acest lucru era adevărat, ar fi fost un pariu riscant.

Alții speculează că Ivanișvili a urmat instrucțiunile Moscovei. Această versiune este imposibil de dovedit sau infirmat, deși nu este lipsită de temei. Este evident că Ivanișvili este dornic să liniștească Rusia. Vladimir Putin îl vede pe miliardar ca pe marioneta sa din Tbilisi și s-a grăbit să laude guvernul georgian pentru anunțul din 28 noiembrie, mulțumit de ruptura Georgiei cu Occidentul. Indiferent dacă Moscova a jucat sau nu un rol direct, Ivanișvili va avea întotdeauna ca obiectiv primordial menținerea Georgiei sub conducerea sa de mână forte.

Protestele

În ultimii treizeci de ani, georgienii nu au reușit să creeze instituții democratice funcționale bazate pe principiul separației și echilibrului puterilor sau pe un sistem stabil de partide politice. Țara are o cultură puternică a protestului public. Din 2012, când partidul Visul Georgian a venit la putere, au existat numeroase proteste. În unele ocazii, partidul a fost forțat să facă concesii. Ultima dată a fost în primăvara anului 2023, când guvernul a retras prima versiune a legii de inspirație rusă după proteste uriașe și îndelungate.

Ceea ce se întâmplă acum este diferit. Miza este mai mare ca niciodată: efectiv, protestatarii încearcă să demoleze Guvernul – asta implică cerința de a relua alegerile și toată lumea înțelege asta. Guvernul are puțin spațiu de manevră. Fie câștigă, fie pleacă. Singurul său instrument este represiunea, ce include arestări în masă, bătăi nemiloase ale protestatarilor aleși la întâmplare și utilizarea excesivă a gazelor lacrimogene.

Represiunea a fost ineficientă până acum. În ultima săptămână, protestele continuă și nu se diminuează în intensitate. Și, spre deosebire de protestele anterioare, ele s-au răspândit în multe localități din afara capitalei. Mai mulți ambasadori georgieni au demisionat, iar funcționari publici, companii, instituții de învățământ și alții, care au susținut partidul Visul Georgian sau nu au îndrăznit niciodată să-l critice public, s-au distanțat de acțiunile autorităților.

Punctul de inflexiune din istoria recentă a Georgiei este Revoluția Trandafirilor din 2003, când protestele cauzate de alegerile fraudate au dus la o schimbare de guvern. Există totuși două diferențe cruciale. În 2003, a existat un lider clar al mișcării, Mihail Saakașvili, propulsat în cele din urmă la președinție. De data aceasta, protestele sunt fără lideri și se desfășoară spontan.

Saakașvili este acum în închisoare pentru o mulțime de acuzații, dar, chiar dacă ar fi eliberat, ar fi imposibil de acceptat pentru o mare parte dintre protestatari. Partidele politice de opoziție nu joacă un rol prea important în proteste și nici nu sunt foarte de încredere. Experiența activismului din ultimii ani a arătat că, indiferent din ce motiv, „gestionarea orizontală” a protestelor este mai eficientă în această etapă.

Capacitatea statului – inclusiv pentru represiune – este acum mult mai mare decât era acum 21 de ani. În 2003, guvernul nu putea plăti salariile forțelor de poliție și a fost mult mai ușor de înlăturat. Acum, partidul Visul Georgian are un aparat represiv bine echipat și loial.

Scenariile

Este imposibil de anticipat cum se va termina acest episod. Ambele părți urmăresc să o epuizeze pe cealaltă. Moralul, curajul și perseverența vor fi decisive. Protestatarii mențin starea de spirit „Vom învinge!”, însă guvernul are resurse suficiente pentru a-i permite să continue. De asemenea, are și opțiunea de a escalada represiunea la un nivel mai înalt prin anunțarea stării de urgență. Până acum, guvernul a fost reticent să o inițieze, preferând în schimb să păstreze o aparență de normalitate.

Au existat speculații că armata rusă s-ar putea implica – așa cum s-a întâmplat în Kazahstan în ianuarie 2022, când guvernul a cerut forțe armate din partea Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia, pentru a înăbuși protestele pașnice împotriva prețurilor la combustibil. Susținătorii guvernului Visul Georgian sunt cei care aduc în discuție această perspectivă, pentru a stârni panica în rândul opoziției.

Dată fiind intensitatea sentimentului anti-rus din Georgia, regimul va încerca să evite aducerea armatei ruse dacă nu este absolut necesar și a fost, până acum, foarte precaut să nege orice legătură cu vecinul său de la nord.

Dacă opoziția reușește să obțină reluarea alegerilor, actualul guvern ar fi forțat să numească un guvern tehnic, de tranziție care să fie acceptabil pentru public, și care să pregătească noile alegeri, în mod ideal sub supraveghere internațională. Nu sunt semne că partidul Visul Georgian este pregătit pentru această concesie, deoarece ar semnifica probabil sfârșitul conducerii partidului.

O notă specifică guvernului Visul Georgian este că totul depinde de voința unui om foarte ascuns și paranoic, Ivanișvili, și de instrumentele de represiune pe care le are la dispoziție. De partea cealaltă, a protestatarilor, există doar voința a sute de mii de georgieni.

Indiferent cine va câștiga, va fi o schimbare crucială pentru țară.

Nota redacției – articol publicat în Journal of Democracy și tradus cu acordul editorului.

Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00