De la Stuart Mill la Dragnea
În 1869, în eseul intitulat «Despre supunerea femeilor», filozoful liberal John Stuart Mill argumenta deja în favoarea egalității legale și sociale dintre femei și bărbați. Unul dintre principalele sale argumente era următorul: dacă femeile par emoționale, pasive și apolitice, este pentru că au fost crescute pentru a fi așa. Din asta el deduce că nu vom putea cunoaște abilitățile naturale ale femeilor sau dacă există diferențe inerente între sexe până în momentul în care societatea nu îi va trata pe femei și pe bărbați în mod egal. Un secol mai târziu, filozoafa Susan Sontag făcea o observaţie similară – şi anume că „feminitatea este asociată cu incompetența, neajutorarea, pasivitatea, non-conflictualitatea, cu a fi de treabă”[i]. Sună familiar? Iată cum a fost prezentat-o liderul său de partid pe prima femeie prim-ministră de după 1989: „este un europarlamentar respectat la Bruxelles, pentru că este o femeie civilizată, non-conflictuală, deosebit de comunicativă”.
Cu alte cuvinte, la 150 de ani distanță, imaginile mentale au rămas în mare neschimbate, asta deși, între timp, femeile au primit drept de vot, dreptul de a urma studii superioare, de a munci, de a deține conturi în bancă, a divorța, a avorta şi o serie de alte drepturi care le permit o mai mare autonomie corporală, economică şi politică. În continuare, însă, societatea ne tratează diferit şi asta e uşor de constatat atunci când consultăm cercetările sociologice sau sondajele de opinie. Ca să citez doar două cifre care vorbesc de la sine, eurobarometrul din 2017 despre femei în politică arată că 41% din români consideră că femeile nu au aptitudinile şi calităţile necesare pentru a ocupa funcții de responsabilitate politică[ii]. Indexul de leadership Reykjavik din 2022 ne arată că doar 47% din respondenții din țările G20, Islanda, Polonia şi Spania se declară „foarte confortabili” cu ideea de a avea o femeie prim-ministră[iii]. Iar drepturile individuale câștigate de femei în democrațiile liberale nu sunt ireversibile, aşa cum ne arată campania pentru reintroducerea interdicției avortului într-un anumit număr de state care se confruntă şi cu provocări la adresa sistemului lor politic.
Ce voi argumenta în acest articol este că suprapunerea celor două fenomene nu este o coincidență. Drepturile femeilor şi militarea activă pentru acestea, mai pe scurt, feminismul şi liberalismul sunt profund legate. Deși adesea feminismul este considerat o componentă a unei ideologii politice stângiste, în fapt el este, în esența sa, profund liberal. Pentru că, așa cum a remarcat cunoscutul politolog și teoretician al liberalismului, Pierre Manent, în centrul ideologiei liberale este apariția individului ca nou concept politic, și, pornind de la acesta, ajungem la ideea de drepturi. Tot Manent ne arată că liberalismul pleacă de la ideea antică a republicii, la care adaugă elementul reprezentării[iv]. Iar cererea centrală a feminismului este exact asta: reprezentarea politică a femeilor. Feminismul este deci liberal din trei motive: pentru că militează pentru drepturi fundamentale, pentru că duce la ameliorarea reprezentării şi pentru că promovează competiția.
Feminismul militează pentru drepturi fundamentale
Drepturile femeilor fac parte din drepturile omului, una dintre valorile fondatoare ale liberalismului. Fie că e vorba de drepturi economice, sociale sau politice. O nuanță importantă este însă faptul că nu e suficient ca acestea să existe doar pe hârtie. La fel cum faptul că ne duceam periodic la alegeri înainte de 1989 nu a făcut din România comunistă o democrație, la fel și faptul că femeile au dreptul să candideze nu e suficient cât timp există bariere informale în calea implicării lor politice. Iar indexul Institutului European pentru Egalitate de Gen tocmai asta ne arată, că România stă cel mai rău la capitolul acces la putere politică. Femeile au fost minoritare în toate guvernele post-decembriste, iar recent am avut guverne cu doar câte o femeie ministră, sunt sub 20% în Parlament, numărul lor chiar scăzând la ultimele alegeri, undeva în jur de 15% în consillile locale şi judeţene şi 5% în funcţia de primăriţă[v]. Nu sunt incluse aici cifrele despre prezenţa femeilor în partidele politice, dar date informale ne arată că aceasta e în jur de 25% în rândul membrilor de partid şi de multe ori mai puţin în forurile de conducere. Aşa cum am mai scris, slaba reprezentare a femeilor în politică nu este explicată nici de o lipsă de curaj, nici de o lipsă de interes pentru viaţa în comunitate. Mediul asociativ şi asocierile spontane de cetățeni sunt adesea dominate de femei, iar în contexte de criză acestea nu ezită să își asume responsabilități dificile[vi]. Lipsa femeilor în politică se datorează mai degrabă unui cerc vicios – politica pare şi e un mediu masculin, bazat pe o competiție agresivă, modele feminine fiind adesea supuse unor stereotipii negative şi uneori chiar şi violenţei[vii]. Prin urmare e normal că femeile sunt mai puţin motivate într-un mediu pe care îl percep drept semi-închis. Pentru a putea atrage mai multe femei în politică e nevoie de modele, dar şi de măsuri prin care acestea să fie promovate.
Peste tot în Europa accesul femeilor la politică a urmat câștigării drepturilor economice şi sociale de către acestea. Ceea ce e logic dacă ne gândim că un rol major în emanciparea femeilor l-a jucat Primul Război Mondial, când femeile au trebuit să ia locul bărbaților în economie şi societate. Doar în ţările în care instituțiile politice ca parlamentul sunt doar forme fără fond accesul la funcţii politice poate veni înainte de emanciparea socială sau economică. Cu toate acestea, şi accesul în mediu economic vine pe etape, poziţiile de conducere rămânând dominate de bărbați. O altă realitate care încă persistă este diferența de remunerare între femei şi bărbați. Deși de obicei ne mândrim cu faptul că România e țara europeană cu cea mai mică diferență de remunerare între femei şi bărbaţi, o privire mai atentă ne relevă faptul că există o corelație pozitivă între ţările în care numărul femeilor de pe piaţa muncii e mai mare şi mărimea diferenței de remunerare[viii]. Asta şi pentru că diferența de remunerare între femei și bărbați este mai mare în intervalul de salarii mai ridicate şi în rândul categoriile sociale mai în vârstă, cu studii superioare și vechime mai mare în muncă, cu contracte permanente și care lucrează cu normă întreagă.
Drepturile sociale includ dreptul la hrană, sănătate, educație, un nivel de trai adecvat, locuințe la prețuri accesibile, securitate socială și protecția muncii. În toate aceste domenii România are progrese de făcut, dar poate în niciun domeniu atât de mult sau cu consecințe atât de dezastruoase ca în domeniul sănătății. Vara aceasta am trăit consecințele unor guvernări care nu au dat doi bani pe siguranța şi sănătatea femeilor, fie că e vorba de protecția lor împotriva violenței soților sau partenerilor, sau a rețelelor de trafic uman sau de asigurarea sănătății reproductive prin educație, informare şi asigurarea de servicii de calitate. Nu întâmplător România e campioana Europei la mame minore, mortalitate infantilă sau trafic de ființe umane. Alte realități nu se văd mereu în statistici, însă le cunoaștem cu toții din poveștile de viață, ale noastre sau ale oamenilor din jurul nostru – despre discriminarea din sistemul medical, de educație sau de protecţie socială. Ca să nu mai menționăm faptul că femeile care aparţin şi altor minorităţi (de etnie, cu dizabilităţi etc) sunt dublu sau triplu expuse.
Feminismul ameliorează reprezentarea politică: mai multe femei în politică o condiție necesară, dar nu suficientă
Aşa cum am văzut în cadrul argumentului precedent, reprezentarea politică a femeilor e deficitară şi ne situează undeva la coada tuturor clasamentelor internaționale. Dar de ce o bună reprezentare a femeilor e o măsură liberală? Dincolo de argumentul drepturilor, aceasta ar fi un semnal că trăim într-o democrație cu adevărat reprezentativă. Pentru liberali poporul nu este un tot unitar, ci mai degrabă suma părților formate din categorii distincte de populație, care pot fi împărțite în funcție de diferite criterii. Unul dintre aceste criterii este, evident, genul. Urmând firul logic al acestui argument, instituțiile nu pot legifera și guverna în interesul femeilor, decât atunci când femeile sunt reprezentate în mod echitabil în aceste forumuri. Este nevoie de măsuri pentru îmbunătățirea reprezentării oricărui segment din societate care nu e proporțional reprezentat?, vor întreba poate unii dintre voi. La această întrebare, cât se poate de legitimă, răspunsul este clar – nu este nevoie de măsuri decât pentru promovarea categoriilor de populație care se confruntă cu stereotipii consolidate de-a lungul a sute de ani.
Întorcându-mă la introducere, aș merge chiar mai departe şi aș formula ipoteza că unul dintre primele feluri în care se manifestă erodarea liberalismului într-un stat este prin retragerea drepturilor femeilor, câștigate mai recent decât ne dăm seama. Uneori chiar cu complicitatea unora dintre ele. Cel mai tragic caz este cel al Poloniei, care a interzis avortul. Însă nu este nici pe departe unul singular. Dacă ne uităm peste graniță la cazul Ungariei, vedem, de exemplu, că înainte ca Ungaria să devină singura țară din UE fără nicio femeie în guvern, în august 2023, fosta ministră a justiției, Judit Varga nu a avut poziții prin care să sprijine drepturile femeilor. Cazul ei este ilustrativ pentru nevoia de a avea femei care să îşi asume agenda feministă şi cea liberală.
De ce au devenit drepturile femeilor atât de încărcate politic? Pentru că sunt unul dintre principalele puncte de dezacord în principalul conflict politic care divizează în momentul de față spațiul euro-atlantic: conservatorism versus liberalism. O parte a liderilor politici conservatori cu înclinații populiste argumentează întoarcerea la un trecut în care rolul femeii era „la cratiță”, mai precis acela de a avea grijă de casă, de a face și a se ocupa de copii. În această viziune femeile au o principală valoare în spațiul domestic, în vreme ce bărbații sunt meniți în mod natural să se dedice spațiului public. Alegerea femeilor care au o agendă conservatoare nu poate fi considerată deci o victorie pentru feminism şi de aceea nu ne putem bucura pentru faptul că Georgia Meloni a ajuns prim-ministră în Italia sau că Marine le Pen are şanse să ajungă primă președintă a Franţei. Cele două condiții pentru a marca un succes în agenda feministă: apărarea drepturilor fundamentale ale femeilor şi ameliorarea reprezentării sunt cumulative. În alţi termeni, mai multe femei în politică este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a împlini agenda feministă. De altfel, feminismul nu este exclusiv pentru femei, iar fără bărbați care să înțeleagă şi să adere la revendicările feministe, cum a fost la vremea lui John Stuart Mill, este greu de imaginat că se pot realiza progrese reale în această direcție.
Criza bărbatului mediocru și de ce feminismul promovează competiția
De multe ori când promovezi idei feministe în spațiul public românesc, de genul introducerii unor cote temporare pentru reprezentarea femeilor în Parlament, te lovești de oponenți (adesea bărbați, dar uneori şi femei) care avansează argumentul meritocrației. Pe scurt, în Parlament trebuie să ajungi „pe forţe proprii”, fără instrumente care să favorizeze o anumită categorie. Cei și cele care avansează acest argument ignoră că în realitate există un motiv simplu pentru care nu poți ajunge „pe forţe proprii” în Parlament, şi anume sistemul electoral din România. Acesta ne spune că în România votăm liste închise la alegerile locale, parlamentare şi euro-parlamentare. De-abia la prezidențiale sau la alegerile pentru primar/primăriță se poate argumenta că este votată persoana, nu listele propuse de partidele politice.
Cât de meritocratic este sistemul de alegere ne-o arată de altfel un studiu al CV-urilor membrilor şi membrelor parlamentului român, dar şi goana lor după diplome la universități cu reputație îndoielnică, în urma intrării în politica. Relevant pentru discuție e şi un studiu realizat în Suedia şi intitulat „Cotele de gen şi criza bărbatului mediocru”. Acest studiu analizează efectele unui sistem de cote de tip fermoar (unde bărbații şi femeile alternează pe liste) implementat în cadrul alegerilor municipale (alegeri de tip proporțional, pe liste închise). În urma introducerii acestui sistem, nivelul de competențe al femeilor nu a suferit schimbări semnificative, în vreme ce nivelul de competențe al bărbaților a crescut semnificativ, în special în cazurile municipalităților unde numărul femeilor alese a crescut cel mai mult[ix]. Prin urmare, lărgirea bazinului de selecţie a candidaţilor a dus în mod predictibil la o mai mare competiţie şi un nivel mediu mai ridicat al pregătirii aleşilor.
Nu în ultimul rând, femeile politice sunt supuse unui dublu standard: trebuie să fie politiciene ireproșabile, pentru că sunt sancționate instant pentru orice pas greşit. Iar de aici până la generalizare asupra tuturor femeilor nu mai e decât un pas, care e făcut de obicei grabnic. În sens invers, atunci când un politician bărbat are o performanţă sub-optimă nimeni nu trage concluzia că nu mai avem nevoie de atât de mulţi bărbaţi în politică (decât poate autorii studiului de mai sus).
Concluzie
Promovarea unei agende feministe este un mod de a consolida democrația liberală în România şi de a lupta împotriva valului conservator-retrograd promovat la nivel național de partide populiste precum AUR, iar, la nivel internațional, de Rusia lui Putin. Este un mod prin care România îşi poate ancora prezența la spațiul de valori europene, egalitatea dintre femei şi bărbați fiind de altfel înscrisă în Tratatul despre Uniunea Europeană.
Pentru că suntem liberale, dar şi feministe, în cadrul proiectului „Femei în politică” ne-am ales un slogan care pune în centru chiar libertatea: „Locul unei femei este unde vrea ea, inclusiv în politică!”
[i] Susan Sontag, On Women, Penguin Random House UK, 2023, p. 6
[ii] Special Eurobarometer 465, p. 41
[iii] Foreword – The Reykjavik Index for Leadership 2021-2022 (turtl.co)
[iv] Pierre Manent, The crisis of liberalism, Journal of Democracy, Volume 25, Number 1, January 2014, p. 131
[v] Potrivit Raportului EFOR, Partide, alegeri şi administraţie locală în România. Baze de date cu aleșii locali și participarea femeilor în politica locală, accesibil la adresa https://expertforum.ro/alesi-locali-2020/, data de accesare 31.08.2023.
[vi] Women in politics in the EU State of Play, European Parliamentary Research Service, 2023, Women in politics in the EU – State of play (europa.eu)
[vii] În cadrul Femei în politică am discutat despre violenţa împotriva politicienelor https://www.youtube.com/watch?v=QkiwwaMgmRg&t=301s, iar Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti a organizat o dezbatere cu femei din mediul universitar pe acelaşi subiect: https://fb.watch/evvPk-H8Cv/
[viii] European Jobs Monitor 2021 : Gender gaps and the employment structure, p62
[ix] Gender Quotas and the Crisis of the Mediocre Man: Theory and Evidence from Sweden Author(s): Timothy Besley, Olle Folke, Torsten Persson and Johanna Rickne Source: The American Economic Review , AUGUST 2017, Vol. 107, No. 8 (AUGUST 2017), pp. 2204-2242
