Gândiți-vă la următoarele lucruri:
- În Groenlanda, oameni de afaceri americani, cu legături dubioase cu administrația Trump, propun proiecte fanteziste, caută aliați și încearcă să influențeze dezbaterea publică. Scopul lor pare să fie atât comercial, cât și politic: să atragă Groenlanda în sfera de influență a Americii și să facă bani în același timp.
- În Canada, taxele vamale americane lovesc economia națională, în timp ce diplomații și oficialii americani încurajează pe ascuns o mișcare separatistă în provincia Alberta. Este puțin probabil să reușească. Dar, dacă ar avea succes, ar putea duce la destrămarea federației canadiene, probabil în avantajul companiilor din SUA.
- În Germania, Polonia, Marea Britanie și România, oligarhii și presa apropiată de Trump promovează partide de extremă dreapta. De asemenea, ei susțin măsuri de relaxare a regulilor economice, menite să ajute industria criptomonedelor și marile companii tehnologice.
- La Washington, instituțiile guvernului american, construite în zeci de ani pentru a sprijini ideile și practicile democratice, au fost slăbite, demontate sau reorganizate ca să promoveze partide și idei de extremă dreapta.
- În toată America de Sud, Statele Unite folosesc vize, sancțiuni și declarații publice pentru a sprijini o nouă generație de lideri de dreapta, mulți dintre ei ignorând cu dispreț drepturile omului și statul de drept.
Multe dintre aceste subiecte au apărut deja în presă, dar au atras prea puțin atenția. Ele fac însă parte dintr-un plan mai larg.
„Revoluțiile sunt locomotivele istoriei”, scria Karl Marx. S-a înșelat în multe privințe, dar nu și aici: în epoca modernă, fiecare mare mișcare revoluționară a încercat să schimbe nu doar politica unei singure țări, ci întregul sistem internațional.
Napoleon a dus Revoluția Franceză în toată Europa. Lenin și Troțki au crezut că Revoluția Bolșevică va reuși doar atunci când Uniunea Sovietică va fi înconjurată de alte state comuniste. Ayatollahul Khomeini și urmașii săi au creat mișcări fidele pentru a-și răspândi ideologia în tot Orientul Mijlociu.
Grupul de prădători care conduce acum guvernul federal al SUA nu este cu nimic mai prejos. Deși sunt numiți greșit „izolaționiști”, mulți dintre adepții lor convinși nu se consideră niște republicani obișnuiți, care au câștigat alegerile și stau la putere până la următorul vot. Nici nu sunt simple anexe ale lui Trump. Ei cred că reprezintă ceva mult mai mare: avangarda unei mișcări care va schimba nu doar America, ci lumea întreagă.
Această revoluție are un ecou deosebit în lumea democratică născută după 1945, o lume bazată nu doar pe legi, ci și pe o serie de limite pe care statele și le-au impus singure. În acest spațiu, puterea Americii a venit în mare parte din alianțe pe care a evitat să le exploateze. Relațiile pe termen lung erau considerate prețioase, pentru că niciodată nu știai când vei avea nevoie de prieteni. Politicienii americani nu foloseau politica externă a Americii, și nici pe cea internă, pentru a se îmbogăți ei sau copiii lor în timpul mandatului.
Această lume dispare rapid.
În locul ei apare una în care ideologii din administrația SUA sprijină partide de extremă dreapta care văd la fel „civilizația occidentală” – și care urăsc la fel de mult justiția independentă, presa și statul de drept. În plus, ei susțin politicieni străini gata să calce în picioare legile pentru a face pe plac companiilor americane. Urmând exemplul președintelui, oamenii din administrație, dar și din afara ei, profită de acest moment de răscruce nu pentru a aduce stabilitate sau prosperitate pentru americani, ci pur și simplu ca să facă bani pentru ei.
Probabil că majoritatea americanilor nu își doresc să sprijine ruperea Canadei, să ocupe pe ascuns Groenlanda sau să distrugă guvernele alese democratic din Europa. Totuși, acestea sunt proiecte vitale pentru oamenii din administrația Trump sau apropiații ei:
Printre ei se numără directori din industria petrolului și gazelor, a criptomonedelor, a exploatării metalelor rare și, mai presus de toți, din marile companii tehnologice. Motivele lor sunt diferite de cele ale ideologilor, dar toți cred că doar puterea contează și că doar oamenii superiori – mai bogați, mai inteligenți, de obicei bărbați albi – ar trebui să o dețină.
„Putem discuta la nesfârșit despre bunele maniere internaționale și alte lucruri de genul acesta”, i-a spus în ianuarie Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet de la Casa Albă, jurnalistului CNN Jake Tapper, „dar trăim în lumea reală, Jake, o lume condusă de forță și de putere. Acestea sunt legile de fier ale lumii, valabile de la începuturile timpului.” Sigur, cuvintele lui Miller le-au mers la suflet oamenilor de afaceri, bucuroși să vadă cum resursele guvernului și diplomației americane sunt folosite nu pentru a face lumea mai sigură pentru democrație sau pentru americani, ci pentru a o face profitabilă pentru ei.
Multe dintre personajele neobișnuite care acționează acum în numele Statelor Unite muncesc deja pentru a transforma acest vis în realitate.
În ianuarie, Steve Witkoff, un om de afaceri din imobiliare ajuns trimis special al SUA, a vorbit la Paris în fața unei săli pline de președinți și premieri europeni. Aceștia se adunaseră să discute despre ajutorul pentru Ucraina. Witkoff le-a spus că negociază deja contracte cu Rusia pentru energie și minerale în favoarea companiilor americane, contracte care vor intra în vigoare după război. Declarația i-a uimit pe mulți dintre cei prezenți, care veniseră acolo în primul rând pentru a aduce pacea în Ucraina. (Un purtător de cuvânt al Casei Albe a negat ulterior că Witkoff ar fi spus asta.)
Mai mult, Witkoff a subliniat clar rolul pe care compania americană de investiții BlackRock l-ar putea juca în reconstrucția Ucrainei – o remarcă cel puțin bizară pentru un negociator de pace. Totuși, poate nu e chiar atât de surprinzător: directorul BlackRock, Larry Fink, a stat chiar lângă Jared Kushner în timpul negocierilor acestuia cu ucrainenii, scrie ziarul The New York Times.
Consiliul Păcii creat de Trump ridică aceeași problemă. Este o organizație pe jumătate guvernamentală, cu reguli care amintesc de un club de golf exclusivist: Trump, ca președinte, are dreptul să-și aleagă urmașul, să numească membrii și să decidă misiunea.
Întrebarea este: această organizație, cu fonduri netransparente venite în mare parte din țările din Golful Persic, este făcută să aducă pacea sau să facă bani? Reprezintă interesele Americii sau pe cele ale finanțatorilor săi? Sub pretextul reconstruirii Gazei, consiliul, potrivit publicației The Guardian, a încercat să obțină dreptul de a confisca terenuri și clădiri palestiniene. Asta ar deschide drumul companiilor americane pentru a pune în aplicare planul „Noua Gaza”. Este un proiect imobiliar propus de Kushner, un simplu cetățean (și ginerele lui Trump) care face, evident, parte din consiliu și care este partenerul de negocieri al lui Witkoff în relația cu Rusia.
Alte proiecte sunt gândite fix pentru a aduce bani în buzunarele membrilor familiei și prietenilor președintelui. Anul trecut, Trump, ajutat de secretarul Comerțului, Howard Lutnick, a negociat accesul unei mici companii miniere americane la una dintre cele mai mari rezerve neexploatate de wolfram din lume, aflată în Kazahstan. The New York Times a dezvăluit că această afacere, susținută cu fonduri federale de 1,6 miliarde de dolari, este în beneficiul fiilor lui Trump. Aceștia dețin o parte dintr-o bancă de investiții care are acțiuni în proiect. Fiii lui Lutnick conduc o altă firmă, Cantor Fitzgerald, implicată și ea în afacere. (Fiii lui Trump au transmis că nu au fost implicați în stabilirea detaliilor. Un reprezentant al Cantor Fitzgerald a declarat pentru Times că directorii firmei nu au participat la discuțiile despre banii guvernului.) Dar acesta este doar un exemplu. Copiii lui Trump negociază, de asemenea, afaceri private în Orientul Mijlociu, Europa și Asia, unde liderii locali au tot interesul să-l impresioneze pe tatăl lor. Potrivit ziarului The Washington Post, fiii lui Trump au investit și în mai multe companii de tehnologie militară care au primit contracte de la Pentagon sau alte fonduri federale. „Nu există niciun conflict de interese”, a declarat sec un purtător de cuvânt al Casei Albe pentru Post, când a fost întrebat despre acest subiect.
Ziarul Times notează că Trump însuși a câștigat o sumă record de 2,2 miliarde de dolari în primul an al celui de-al doilea său mandat, o mare parte venind din afaceri cu criptomonede. Dar lui îi place la fel de mult să aibă putere asupra altora și se folosește de guvern ca să o obțină. Taxele sale vamale îi dau un atu financiar și personal în fața liderilor străini. Invadarea Venezuelei i-a adus o victorie de imagine în fața unui inamic vechi, dar i-a dat și controlul total, în spatele ușilor închise, asupra petrolului venezuelean – un lucru cu care s-a lăudat de nenumărate ori. Faptul că folosește emisari neobișnuiți îl ajută să-și rezolve aceste interese, multe dintre ele fiind considerate în trecut imorale sau de-a dreptul ilegale. Fiona Hill, un oficial din cadrul Consiliului Național de Securitate în timpul primului mandat al lui Trump, mi-a spus că, încă de atunci, președintele se înconjurase de oameni care „credeau oarecum că apără interesele Americii, dar, de fapt, și le urmăreau pe ale lor”. Și face exact același lucru și acum.
Bineînțeles că această schimbare radicală stârnește reacții. Am auzit multe și despre acest lucru:
În afara lumii democratice, unde furtul din bani publici este de mult o regulă, nu e nevoie de nicio schimbare specială pentru a face pe plac noului regim american. Aici domnește pragmatismul: dacă deciziile guvernului american sunt acum de vânzare, atunci mulți se vor grăbi să le cumpere.
Qatarezii nu i-au făcut cadou lui Trump un avion uriaș de 400 de milioane de dolari doar din prietenie. Fondul public de investiții din Arabia Saudită nu a virat 2 miliarde de dolari în fondul privat al lui Jared Kushner doar ca un gest de bunăvoință. Iar premierul albanez Edi Rama nu le-a dat lui Kushner și Ivankăi Trump o bucată din zona de coastă protejată a țării, ca să construiască un complex de lux, doar pentru că le admiră gusturile arhitecturale.
Uneori, aceste „atenții” par să vizeze rezultate foarte clare. Șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei regale din Emiratele Arabe Unite, a cumpărat 49% din World Liberty Financial, afacerea cu criptomonede a familiei Trump, plătind 500 de milioane de dolari. La câteva luni distanță, administrația Trump a fost de acord să lase Emiratele să cumpere cipuri de înaltă tehnologie, deși administrația Biden blocase anterior exportul lor.
Majoritatea guvernelor din vechea lume democratică nu pot ține pasul în această cursă. Europenii, canadienii, australienii și restul aliaților nu îl pot cumpăra pe președintele american investind în firmele copiilor săi, pentru că la ei acest lucru ar fi ilegal. Și nici nu le e ușor să se adapteze la această nouă lume a diplomației făcute pe jumătate oficial, pe jumătate în interes privat.
Drept urmare, încep să caute în altă parte parteneri, tehnologie și comerț. Nimeni nu și-ar fi închipuit până acum că statul canadian va simți nevoia să semneze un pact de apărare cu Uniunea Europeană, și cu atât mai puțin să negocieze tehnologie militară cu Australia. Acum le-a făcut pe amândouă. Uniunea Europeană tocmai a bătut palma pentru un acord de liber schimb cu India, un proiect care nu prea interesa pe nimeni acum câțiva ani, și a semnat un altul cu Australia.
În prima jumătate a anului 2026, nu mai puțin de 26 de lideri mondiali au vizitat China, printre care premierii din Marea Britanie, Spania, Germania și Canada. Guvernul francez șterge treptat Windows, Microsoft Teams și Zoom de pe calculatoarele sale, înlocuindu-le cu programe open-source sau făcute în Franța. Anumite guverne regionale din Germania, dar și guvernele din Danemarca și Olanda, fac exact același lucru, la fel ca unele bănci și universități europene.
Aceste schimbări sunt gândite să fie definitive. Până la urmă, chiar dacă un democrat va câștiga Casa Albă în 2028, companiile care s-au îmbogățit din banii statului și ideologii care au pus stăpânire pe instituții vor continua să aibă influență în Congres și asupra alegătorilor. Acum că Trump a arătat că se poate, viitorii președinți ar putea profita și ei de aceste practici corupte. „Nu putem lăsa securitatea Europei la mâna alegătorilor din Wisconsin o dată la patru ani”, a declarat ministrul francez pentru Europa.
Multe dintre ideile din acest articol sunt intens dezbătute în afara Statelor Unite. Dar prea puțini știu despre ele în interiorul țării.
