Modul în care Estonia, Letonia și Lituania au tăiat cablurile care le legau energetic de Rusia, reducând și mai mult dependența lor de Kremlin, diferă foarte mult de modul în care au procedat alte state din UE, precum Slovacia și Ungaria, ai căror lideri încă își exprimă admirația față de Putin. Moscova și-a folosit de multă vreme rezervele uriașe de gaze naturale ca armă geopolitică, amenințând vecinii că le taie aprovizionarea cu energie pentru a-i ține sub control. Au folosit „arma energetică” de mai multe ori, cele mai flagrante cazuri de șantaj al Kremlinului au fost, desigur, în Ucraina.
Să ne amintim puțin istoria anilor 1990: URSS s-a dizolvat, însă Federația Rusă a moștenit rezervele de gaze, conductele și Gazprom – arma sa politică. În această perioadă, statele baltice erau libere din punct de vedere politic, însă legate economic de Rusia, din cauza dependenței de gazul rusesc.
Moscova nu a ezitat să folosească această armă. În 2004, după aderarea Lituaniei la NATO și UE, Gazprom a reacționat rapid, sancționând țara prin creșterea prețurilor la gaze cu 40%.
Strategia asta a devenit rețeta Kremlinului: să folosească gazul pentru a intimida, a pune presiune și a pedepsi vecinii. Ucraina a resimțit-o pe propria piele în 2006 și 2009, când Rusia i-a întrerupt aprovizionarea cu gaze în timpul protestelor. Pentru statele baltice punctul critic a venit în 2014.
În 2014, Rusia a anexat Crimeea și a invadat estul Ucrainei. Dintr-o dată, gazul rusesc nu era doar o marfă – a devenit o armă. Țările baltice și-au dat seama că au nevoie de independență energetică și, în următorul deceniu, au făcut imposibilul posibil.
Lituania a fost prima care a acționat. În 2014, au deschis un terminal plutitor de gazi lichefiat (GNL), numit pe bună dreptate „Independența”. Asta a permis Lituaniei să importe gaze la nivel global, scăpând de monopolul Gazprom. Dependența Lituaniei de gazul rusesc a scăzut rapid de la 100% la aproape 0%.
Ulterior, Estonia a încheiat un parteneriat cu Finlanda pentru a construi un terminal GNL în Paldiski și a investit masiv în energia eoliană, diversificându-și sursele de energie. Estonia nu numai că și-a redus dependența de gazul rusesc, dar a devenit și lider UE în domeniul energiei verzi.
Letonia a jucat un rol cheie pentru că are depozite masive de stocare subterană a gazelor la Inčukalns, care a devenit un centru regional. Până în 2021, țările baltice și-au sincronizat rețelele electrice cu cele ale Europei, întrerupând complet legăturile cu Rusia.
În 2008, UE a lansat Planul de interconectare a pieței energetice baltice (BEMIP) pentru a integra țările baltice pe piața energetică europeană. Cu finanțare UE, au construit infrastructură, precum terminale GNL. Dacă țările baltice au putut să se elibereze, la fel ar putea face și restul Europei.
Desigur, Kremlinul nu a reacționat frumos. S-a răzbunat cu propagandă, atacuri cibernetice și presiune economică. Când Lituania și-a deschis terminalul GNL, presa rusă a batjocorit-o. Când Estonia și-a diversificat rețeaua, hackerii ruși au atacat întreaga infrastructură.
Rusia a încercat să submineze din punct de vedere economic țările baltice, oferind gaze la preț redus pentru a le izola, dar țările baltice au mers mai departe. Independența lor energetică a venit la țanc, tocmai când problema gazelor din Europa a devenit una gravă.
Timp de decenii, UE s-a bazat pe gazul rusesc, adâncindu-și vulnerabilitatea. Fiecare nou acord cu Gazprom a oferit Kremlinului mai multă pârghie pentru presiuni. Proiectul lor emblematic a fost, desigur, Nord Stream.
Nord Stream 1 și 2 au făcut legatura între Germania și Rusia pe sub Marea Baltică. Criticii au numit pe bună dreptate Nord Stream 2 un cal troian geopolitic care ocolește Europa de Est, adâncind dependența Germaniei de Gazprom și permițând Kremlinului să pedepsească Ucraina.
Oameni interesanți au făcut lobby și au devenit consultanți în proiect: fostul prim-ministru finlandez, Paavo Lipponen, fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder și fostul ofițer est-german Matthias Warnig au făcut cu toții bani frumoși pe tema conductei.
În ciuda avertismentelor din partea țărilor baltice, Poloniei și SUA, Germania a insistat că Nord Stream 2 este o afacere „comercială”. Spoiler: nu a fost. Conducta simboliza incapacitatea Europei de a vedea imaginea geopolitică de ansamblu și amenințarea tot mai mare din partea Kremlinului.
Șantajul Rusiei privind gazele a fost clar încă din 2006 și 2009, când Gazprom a întrerupt livrările prin Ucraina din cauza disputelor, aruncând părți ale Europei în ierni geroase. Țările baltice și-au dat seama repede ce se întâmplă, dar celelalte în mod clar nu. Adică, era energie FOARTE ieftină.
Țări precum Germania au cerut și mai mult gaz rusesc. Ungaria s-a apropiat de Putin sub conducerea lui Orbán. Italia a rămas dependentă de Gazprom. Între timp, Gazprom a continuat să finanțeze agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.
În octombrie 2023, Robert Fico, un populist cu înclinații pro-Moscova, a revenit la putere în Slovacia. El a criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei, a dat vina pe Bruxelles pentru problemele economice și a amenințat că va pune capăt ajutorului militar pentru Ucraina.
Retorica lui Fico evidențiază poziția divizată a Europei în ceea ce privește gazul rusesc. În timp ce țările baltice s-au eliberat, țări precum Slovacia și Ungaria încă sunt legate de Kremlin. Această diviziune slăbește Uniunea Europeană și finanțează pușculița de război a Kremlinului.
Numai în 2021, Uniunea Europeană a plătit Rusiei 99 de miliarde de euro pentru combustibili fosili, contribuind la finanțarea agresiunii sale militare – de la Crimeea în 2014 până la invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022. După cum putem vedea acum, dependența de gazul rusesc are consecințe teribile.
Invazia pe scară largă a Ucrainei a fost un semnal de alarmă pentru Europa. Uniunea Europeană a făcut pași pentru a reduce dependența energetică a Rusiei, însă progresul e prea lent. Țări precum Germania, profund dependente de energia rusească (și de exporturile/importurile chinezești), se străduiesc să recupereze decalajul.
Țările baltice au dovedit că independența energetică este posibilă. Investind în terminale GNL (gaz natural lichefiat), diversificând sursele de energie și integrându-se în Europa, s-au eliberat de șantajul rusesc. Povestea lor este un apel la acțiune pentru restul lumii – fă-o acum sau mai târziu vei avea de suferit.
În concluzie: independența energetică nu este doar despre economie – este despre suveranitate, securitate și geopolitică. Țările baltice au decis. Este timpul ca restul Europei și lumea întreagă să le urmeze exemplul. Independența este o decizie ce merită luată.
