La un an de la câștigarea Premiului Nobel pentru economie, Amartya Sen publica în 1999 lucrarea „Dezvoltarea ca libertate”, prin care demonstra că expansiunea libertății este un scop primar, dar și un mijloc de dezvoltare pentru orice societate, prin dezvoltare înțelegând „îndepărtarea privațiunilor de libertate care nu lasă oamenilor oportunități prin care să își exercite reprezentarea”.
Ideile și argumentele lui Amartya Sen sunt universal valabile și demonstrează de la sine, fără a analiza propriu-zis punctele programului #Hrană-Apă-Energie (propus de unul dintre candidații la președinția României), de ce acesta nu are însemnătate pentru România secolului XXI.
În viziunea economistului, libertatea economică și politică se întregesc, iar rolul instituțiilor este de a contribui la sporirea și garantarea libertăților fundamentale ale indivizilor. Din perspectiva libertății, se face distincția între venituri/avuție și realizări, veniturile fiind, de fapt, niște mijloace prin care indivizii pot avea mai multă libertate pentru a trăi tipul pe viață pe care și-l doresc. Pe scurt, creșterea economică nu trebuie să fie un scop în sine, pentru că, luate separat, veniturile nu pot satisface cea mai importantă nevoie – de a trăi viața după propriile standarde – dacă nu sunt însoțite de drepturi. Așadar, libertățile civile sunt importante prin ele însele, indiferent dacă lipsa lor generează sau nu efecte economice. În schimb, lipsa libertăților se traduce prin încălcări ale drepturilor și, implicit, oportunități de dezvoltare inadecvate sau chiar lipsa lor.
Continuând ideea că lipsa drepturilor și libertăților determină scăderea sau dispariția oportunităților de dezvoltare, atingem un subiect mai puțin abstract, și anume „sărăcia ca privare de capacități” și oportunități.
Amartya Sen a definit într-un mod exhaustiv sărăcia, care înseamnă „o privare a capacităților de bază, a libertăților, mai degrabă decât o simplă insuficiență a venitului”.
Totuși, economistul nu exclude rolul venitului din procesul de analiză a sărăciei, însă se raportează la acesta ca la un criteriu standard de identificare a sărăciei. Astfel, el se concentrează asupra importanței intrinseci pe care o au capacitățile și libertățile, privarea de acestea traducându-se prin sărăcie: „atunci când analizăm dreptatea socială, trebuie să ținem cont de avantajele individuale, determinate de capacitățile pe care le are o persoană, adică de libertățile fundamentale de care se bucură pentru a avea tipul de viață pe care îl dorește”.
Economistul avertizează că există pericole în a privi sărăcia exclusiv în termenii privării de venituri, deoarece ar însemna să se confunde scopurile (libertăți și drepturi) cu mijloacele (venituri). Așa cum am amintit mai sus, deși scopul este obținerea/ menținerea libertăților și oportunităților, pentru a scădea nivelul sărăciei, primul pas este, într-adevăr, eliberarea de sărăcia de venit, însă nu prin creșteri artificiale ale veniturilor (ex. creșteri salariale nesustenabile), ci prin creșterea capacităților de a obține venituri (ex. educație; tehnologizare).
Înainte de a încheia cadrul teoretic ale modului în care ar trebui să ne raportăm la fenomenul sărăciei, lansez spre reflecție următoarea întrebare, pornind de la afirmația lui Amartya Sen: „de ce nu s-au produs crize alimentare în țări cu regim democratic?”.
Revenind la cazul României, discuția despre libertăți și sărăcie, mai ales în context electoral, este deosebit de importantă pentru a nu pica în capcana promisiunilor care, în fond, nu pot valora nimic în absența garantării libertăților și drepturilor civile. Promisiunile care par a îmbunătăți viața oamenilor (creșteri salariale, de pensii, ale ajutoarelor sociale, plafonări ale adaosului comercial, o izolare economică pentru a conserva resursele naturale ale țării etc.) nu duc către soluția pe care, de fapt, o așteaptă cetățenii. Fără libertăți și oportunități create prin educație și dezvoltare, fără servicii publice și instituții de calitate, viața românilor nu poate deveni mai bună, indiferent de promisiuni.
Așadar, programul „Hrană, Apă, Energie” este anulat din fașă de însuși creatorul său, fără a mai analiza din perspectivă tehnică propunerile, deoarece acest candidat la președinție ne propune o societate lipsită de cel mai important anticorp la autoritarism și dictatură, anume libertatea.
