Să fii femeie în politică în mediul rural nu e un drum presărat cu flori, ci cu piedici, prejudecăți și foarte puțină recunoaștere. De cele mai multe ori, ți se răspunde cu ridicări din sprânceană, priviri condescendente și glume „nevinovate” care spun, de fapt, totul despre mentalitățile cu care ne luptăm. Te întrebi adesea dacă merită. Și totuși, continui. Pentru că știi că cineva trebuie să o facă. Iar eu am ales să nu fiu doar o spectatoare.
Sunt consilieră locală în comuna Puchenii Mari din județul Prahova, aflată strategic între Ploiești și București, traversată de DN1 – și, cu toate acestea, ținută în subdezvoltare de peste 20 de ani de același lider local. Penetrarea acestui sistem a însemnat doi ani de muncă intensă înainte de alegeri, o campanie curajoasă și o reziliență constantă în fața atacurilor personale și a discreditării. Însă cea mai grea provocare rămâne una nevăzută: să fii acceptată ca femeie într-o funcție publică, într-un mediu profund conservator și vulnerabil.
„De-a locului”, dar tot „străină”
Deși m-am născut în această comună, am fost privită cu suspiciune pentru că am trăit peste 10 ani în străinătate, unde am studiat, am cercetat și am lucrat. „Nu mai ai ce căuta aici”, „Nu înțelegi realitatea de la noi” – sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-am primit și care m-au durut. Te-ai aștepta ca experiența din afară, know-how-ul acumulat, să fie un avantaj. Dar în realitate, am fost întâmpinată cu ostilitate, nu cu deschidere. Poate tocmai pentru că m-am reîntors în țară cu entuziasm, idei noi și greu de ignorat.
Stereotipuri și misoginie pe față
În rural, atacurile nu sunt subtile. „Ce știi tu? Ești doar o fată!”, mi s-a spus direct în față – deși sunt o femeie de aproape 40 de ani, mamă a doi copii și cu un doctorat obținut în Marea Britanie pentru cercetare în motivarea comportamentelor pozitive în comunitate. În contrast, primarul în funcție e frezor ca pregătire profesională, dar asta nu pare să conteze pentru electoratul său. Atunci când nu se pot ataca competențele, se atacă persoana. Se rostogolesc zvonuri despre familie, caracter, viață personală. Și toate aceste atacuri sunt amplificate de rețele informale de susținători și „influenceri” locali – care mențin status quo-ul.
Pe plan administrativ, izolarea e o altă formă de control. Sunt interzisă pe grupuri online, iar mesajele mele publice atrag valuri de ironii și atacuri. În Consiliul Local, trebuie să negociez constant pentru a forma majorități funcționale, în timp ce inițiativele noastre sunt blocate din orgoliu politic de primarul în funcție. În primărie, funcționarii sunt încurajați să mă ignore – deși sunt consilier local în funcție. De aceea, trimit totul în scris, documentez fiecare pas, insist până se plictisesc de mine.
Ce înseamnă cu adevărat să fii consilier local
În comunitățile rurale, rolul consilierului local e vag înțeles. Oamenii te privesc ca pe cineva care „trebuie să facă ceva” (indiferent dacă au votat sau nu pentru tine), fără să știe că nu ai buget propriu, nu ține de tine implementarea proiectelor și că activitatea ta e strict reglementată prin Codul Administrativ. Rolul nostru este să votăm proiecte, să propunem amendamente, să veghem la corectitudinea actelor și să ne asigurăm că deciziile sunt luate transparent.
Cu toate astea, oamenii vor fapte – și e normal. De aceea, am încercat să ofer ce pot: transparență. Am propus și obținut înregistrarea video a ședințelor de Consiliu Local, pe care le publicăm într-o bibliotecă online. Așa poate vedea oricine cum se discută și cum se votează. O mică victorie obținută greu, într-un sistem care preferă ca lucrurile să rămână în umbră.
Femeile din rural contează. Politica trebuie să le facă loc la masa deciziilor.
Femeile din rural cunosc cel mai bine problemele comunităților lor – pentru că ele le trăiesc zi de zi. Ele duc copiii la școală, îngrijesc bătrâni, se luptă cu limitele transportului în comun sau cu nevoia de sprijin pentru familii. Dar de cele mai multe ori nu sunt invitate la masa deciziilor. Sunt reduse la roluri secundare sau ignorate complet. Iar dacă îndrăznesc să se implice politic, sunt etichetate drept „țațe”, „guralive” sau, mai rău, „nebune”.
Femeile pot aduce în politică empatie, pragmatism și viziune. Dar mai întâi, trebuie încurajate. Trebuie susținute, chemate, respectate. Nu doar tolerate.
De ce continui
Pentru că nu am acest lux – al renunțării. Am fost votată de oameni care și-au pus speranțele în schimbare în comunitatea noastră. Și mai știu că dacă eu mă dau bătută, celor care vor veni după mine le va fi și mai greu. Aș vrea să pot spune că fiecare zi e o victorie, dar de cele mai multe ori e doar o bătălie surdă pentru normalitate.
Am intrat în politică locală nu pentru glorie, ci pentru a deschide uși. Pentru a arăta că se poate. Pentru a crea precedentul. Pentru a spune altor femei: nu ești singură. Și nici nebună că vrei mai mult.
Nu sunt excepția. Sunt începutul unei normalități.
Ca lider local, știu că vocea mea contează. În partid, susțin viziunea modernizării reale. În comunitate, lupt pentru transparență și dezvoltare. Și nu uit niciodată că responsabilitatea vine la pachet cu curajul de a vorbi — chiar și când e incomod.
USR a fost singura forță politică ce mi-a oferit sprijinul să pătrund într-un spațiu închis, dominat de bărbați, rețele și cumetrii. Dar nu e suficient. Avem nevoie de o strategie coerentă pentru rural – una care include femeile, liderii autentici și o cultură a transparenței și meritocrației.
Nu vreau să fiu o excepție. Vreau să fiu începutul unei normalități.
Și îmi doresc ca din ce în ce mai multe femei din rural să prindă curaj, să se ridice și să spună: și eu pot.