În ultima săptămână, trei voci autorizate ale mediului academic pro-european au formulat, cu argumente, avertismente îngrijorătoare referitoare la vulnerabilitatea României în fața unei preluări ostile din partea Rusiei, semnalând ca principală cauză a acestei vulnerabilități degringolada democrației liberale din România. Este vorba de istoricul Armand Goșu, la podcastul Punctul pe știri de la Rock Fm, de postarea fostului consilier prezidențial Iulian Fota pe Facebook și de interviul acordat de istoricul Dorin Dobrincu site-ului News.ro.
Într-o scurtă sinteză, toți trei semnalează pericolul unei cedări față de Rusia de către o clasă politică dominată de suveraniști/extremiști – care sunt de fapt o falangă putinistă și trumpistă decisă să devieze România de pe parcursul ei european – și de partide pretins europene, aflate acum la putere, care reprezintă de fapt interesele oligarhilor de a bloca orice reformă și modernizare. Cum observa Iulian Fota, pro-europenii care doresc schimbarea sunt minoritari și, am adăuga noi, în prezent dezbinați.
Mă refer evident la USR, singurul partid care a promovat reforme dar a uitat de menirea sa și s-a lăsat antrenat într-un conflict intern total contraproductiv din care numai întărit nu poate să iasă. Ne gândim chiar că slăbirea acestei minorități politice reformiste convine de minune actualei puteri anti-reformiste (PSD, PNL, UDMR), aflate, cum spunea Dorin Dobrincu, „într-o strânsă legătură cu serviciile de forţă, cu justiţia populată cu mandarini şi rentieri, cu instituţiile magice, de la biserici la academii şi universităţi, cu diverse structuri de afaceri sau de influenţă”. Astfel, actuala putere și-a creat o puternică rețea de corupție și militează pentru „stabilitate” – care în realitate este un nume de cod pentru stagnare și pentru subminarea democrației reale, cum avertizează Armand Goșu, pentru că a împiedicat alternanța reală la putere în ultimii 10-12 ani. Din nou, serviciile nu sunt străine de această involuție, cum nu sunt nici cohortele de jurnaliști, academici, influenceri și rezerviști din servicii și armată, care subminează democrația liberală.
Totodată, aparatul de securitate națională este apreciat de Iulian Fota ca „nesigur, zdruncinat de evoluțiile prea lungului an electoral, cu multe semne de întrebare referitoare la loialitatea instituțiilor, cu multe numiri importante de făcut.” Adăugând aici pericolul de faliment economic generat de proasta guvernare din ultimii doi ani, înțelegem de ce România, cu democrația ei de tip „hibrid”, mai apropiată de Turcia, Serbia și Ungaria decât de Franța și Germania, este „coaptă” pentru a fi preluată de Rusia într-un posibil nou „lagăr socialist”, împreună cu Bulgaria, Ungaria și Slovacia (Armand Goșu).
Aceste evoluții nu reprezintă desigur o surpriză pentru cei care au urmărit situația politică din țară și atacurile la adresa democrației liberale, dar cristalizarea lor tocmai acum în analizele pertinente ale celor trei experți citați mai sus explică miza existențială a alegerilor prezidențiale de anul acesta. De rezultatul acestor alegeri depinde orientarea viitoare a României: alunecarea spre Răsăritul imperialist criminal al Kremlinului, susținut astăzi fără jenă de Administrația Trump, sau continuarea consolidării democratice pe traseul euro-atlantic. Concret, trebuie să ne gândim bine cine are șanse să ne scape de prima variantă și destulă forță pentru a ne menține pe calea democrației de tip european. Este o alegere foarte greu de făcut, practic fără soluții garantate și sigure.
Este evident că George Simion și Victor Ponta sunt pionii Moscovei, dar și ai complicilor lor din serviciile românești care cred – și nici nu se sfiesc să declare public – că Rusia a fost întotdeauna cel mai bun prieten al României. Faptul că amândoi se tăvălesc la picioarele trumpiștilor nu face decât să confirme această înregimentare, de vreme ce trumpiștii, de la Donald în jos, urăsc Europa și democrația liberală și au hotărât deja să-i lase lui Putin mână liberă în zonă. Să uităm deci de relația noastră specială cu America trumpistă: ea nu va funcționa decât dacă ne vom alinia la ordinele Kremlinului, caz în care nu mai avem de fapt nevoie de ea.
În privința lui Crin Antonescu nu trebuie să ne facem nicio iluzie, deși candidează în numele unei coaliții care se pretinde pro-europeană: el provine din cele mai fetide cotloane ale politicii românești, este marioneta lui Dan Voiculescu, ale cărui ordine le-a executat în 2012, când, alături de Victor Ponta, a atentat deschis la ordinea democratică din România. Mai recent, a devenit și pionul facțiunii mafiote din PNL din jurul lui Eduard Hellvig și Hubert Thuma. Anti-europenismul său nu este greu de detectat, deși încearcă să-l mascheze, dar preferința pentru America lui Trump și ostilitatea pentru Ucraina se văd bine în transparență.
Nu vom conta deci nici pe Crin Antonescu să salveze democrația liberală (a atentat deja la fundamentele ei) sau să reformeze instituțiile de forță, administrația și justiția pentru a ține piept asaltului putinist, când va veni. Cu el la Cotroceni, suntem la fel de vulnerabili în fața lui Putin, cum am fi și cu Simion sau cu Ponta, pentru că, fundamental, PSD, PNL și UDMR se vor gândi mai întâi la salvgardarea intereselor lor, nu la parcursul european al României. Iar de democrație le pasă doar atât cât să o poată distorsiona pentru a o supune intereselor lor. Ilie Bolojan poate fi o excepție, dar nu suntem siguri că mai controlează PNL. Standardele binevenite pe care a încercat să le seteze în interimatul său nu vor fi probabil respectate de președintele ales definitiv pe 18 mai.
Rămâne în discuție varianta Nicușor Dan, „onest”, „responsabil” și, declarativ cel puțin, pro-european. Gardul dinafară este bine vopsit, nu avem ce spune, dar leopardul dinăuntru ne amenință certitudinile și aceasta din trei motive: 1. asocierea mult mai profundă decât o recunoaște cu Matei Păun, pro-rus abil și alunecos, probabil mai inteligent decât el; 2. suspiciunile unor vechi legături cu George Simion, oameni din AUR și diferite personaje dubioase; și 3. probleme de caracter semnalate de mai mulți foști colaboratori, care l-au susținut inițial cu fervoare, dar au fost nevoiți să-l părăsească.
Faptul că Matei Păun a navigat abil cu afacerile sale „sub radar” prin zonele balcanice și belaruse dominate de Rusia reiese limpede din materialul publicat de Digi24 în urma unei convorbiri cu el. Scuza sa pentru distribuirea unor postări pro-Putin după invadarea și anexarea Crimeii este însă inacceptabilă din punct de vedere moral: a te opune curentului majoritar și a adopta și o perspectivă de „contrarian”, invocată de domnul Păun, poate fi o atitudine inteligentă în lumea speculațiilor financiare, nu în politică, unde este vorba de vieți omenești, de soarta unor popoare, de dictatură sau democrație. Cu acestea nu ne jucăm la bursă, nu le folosim pentru a obține profit – dacă vrem să ne numim oameni.
De altfel, au mai apărut și alte mărturii privind opțiunea pro-rusă a domnului Păun – la care are desigur dreptul în nume propriu, dar atunci când marele candidat proclamat onest și responsabil minte evident cu privire la natura și profunzimea relațiilor sale cu un astfel de personaj, trebuie să ne gândim la posibilitatea ca personajul să ne orienteze salvatorul în direcția dorită de el în cazul în care candidatul va ajunge la Cotroceni. Și, în orice caz, este riscant pentru țară să credem că Nicușor Dan ne va spune adevărul întreg și nefardat în legătură cu această relație mlăștinoasă.
Personal, sunt mai mult decât sceptică, mai ales după ce în presa online (oficiuldeștiri.ro) au apărut informații cu privire la o colaborare, în primii ani ai militantismului lui Nicușor Dan, cu Antonio Andrușceac, actualmente deputat AUR și fotografii în care activistul civic Nicușor Dan era alături de șeful de galerie George Simion. Ce cauză comună puteau apăra cei doi? Actualul primar susține că manifestau împreună împotriva lui Sorin Oprescu și că, pe atunci, „Simion era un om normal”, dar astăzi „joacă alt rol”.
Din păcate toți joacă diferite roluri în varii momente și noi nu mai suntem siguri care dintre roluri votăm. Personaje dubioase au gravitat de altfel mereu într-un moment sau altul în jurul lui Nicușor Dan. Valeriu Nicolae îl menționează de altfel pe controversatul fondator al Diverta, Octavian Radu, cu a cărui firmă a colaborat cu profit și firma lui Nicușor Dan, iar foștii săi colaboratori, îndepărtați din preajma lui între timp, au dat mai multe exemple.
Dar dacă nu poți conta pe caracterul unui candidat, dacă nu poți fi sigur că spune adevărul și vezi că este sfătuit de un pro-putinist, cum să crezi că te poate salva de pericolul rusesc, sau că va avea forța și hotărârea să mobilizeze toate energiile pro-europene ale națiunii – câte vor mai fi – pentru a face reformele care ne pot menține pe orbita europeană? Iar când vezi cu câtă nonșalanță dezmembrează singurul partid reformist din țară, USR, după ce a declarat nu demult că PNL este cel mai mare partid, te întrebi, dacă ești lucid, oare ce vrea acest om cu adevărat? Totodată, ca să-l citez din nou pe Dorin Dobrincu, „E inexplicabil de ce se entuziasmează unii conaţionali când aud de Nicuşor Dan şi de candidatura lui”.
Din galeria candidaților mai rămâne, la periferie, Elena Lasconi. Deși lovită de lipsa de loialitate a unora dintre liderii propriului partid, care au subestimat-o în mod eronat, țintă a unor atacuri imunde în mediul online, inclusiv din partea unor personaje academice și de presă de la care ne așteptam la mai multă măsură și eleganță, Elena Lasconi a rămas deocamdată în cursă. Deși nu demonstrează cunoștințe desăvârșite de politică internațională, nu se dă înapoi de la o retorică cu iz populist și face unele declarații hazardate, și-a păstrat o doză de autenticitate și sinceritate, agreată de electoratul scârbit de clasa politică și favorabil victimei.
Alegerea unui președinte pro-democrat și pro-european este deci mai complicată decât pare, dacă nu ne lăsăm înșelați de propagandiștii din culise. Iar în lipsa unui președinte cu ferme convingeri democratice și pro-europene, suntem o pradă ușoară pentru Rusia, care, cum ne avertizează Armand Goșu „o să vină la momentul oportun…” Adică oricând.
