Unele dintre cele mai eficiente linii de propagandă, împinse de entități mergând la trollii ruși la unii ,,intelectuali creștini” la românul simplu care nu înțelege sau nu e informat despre chestii complexe sunt astea cu sexul, genul, orientarea sexuală etc. ,,UE ne obligă să…” Sau ,,UE promovează…” Dacă mai adăugăm și copiii în treaba asta, scandalul e garantat.
A apărut pe G4 Media, altfel o publicație care încă nu e în ghenă, pe alocuri o putem suspecta de respectabilitate, o știre pur și simplu manipulatoare. Precum cele mai bune manipulări, îmbină elemente de adevăr cu scoateri din context. Și e preluată aproape copy-paste din The Telegraph, o publicație care în numeroase rânduri e la fel de credibilă precum Anca Alexandrescu de la Realitatea.
Ce zice G4?
Titlu parafrazat: Minorii vor putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă.
FALS (Vedem mai jos de ce, dar e abia primul fals).
Paragraful din Strategia UE pentru Protecția Persoanelor LGBTIQ zice așa:
,,Cerințele pentru recunoașterea legală a genului variază semnificativ de la un stat membru la altul”, se arată în document. „În timp ce o serie de state membre au adoptat modele de autoidentificare, altele impun proceduri medicale, despre care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că pot încălca drepturile omului”.
,,Comisia va facilita schimbul de bune practici între statele membre pentru a sprijini dezvoltarea unor proceduri de recunoaștere legală a genului bazate pe autodeterminare, fără restricții de vârstă.”
Prima interpretare: ,,E despre minori”.
Deși jurnalistic era să contactezi Comisia Europeană ca să te lămurești înainte să publici articolul, G4 nu a făcut-o.
A răspuns apoi Comisia Europeană (găsesc tot pe G4 Media, care spre cinstea sa a preluat și asta) precizând că NU este despre minori, adăugând că se referă la niște cazuri concrete la CEDO, inclusiv cu cineva care are 60 de ani.
Două comentarii:
- În câteva state europene, copiii pot fi identificați ca bărbați sau femei, fără să însemne că se duc și se operează ca să și devină biologic doar prin această identificare. Pur și simplu unii oameni așa sunt, un 0 virgulă ceva la sută pur și simplu se simt altceva decât sexul biologic. Pentru unii e traumatizant să se considere altceva, unii dintre copiii ăștia ajuns să se sinucidă din cauza asta. Cu ce ne deranjează dacă le recunoaștem dreptul de a se considera așa și altfel? Chiar dacă ar fi fost despre minori, nu văd problema.
- În ciuda FALSULUI promovat din titlu, nici măcar în aceste țări copiii NU pot să aleagă ei de capul lor, ci împreună cu părinții și cu acordul lor, trecând prin proceduri juridice.
A, și e o strategie, un document orientativ care nu te obligă la nimic. Nu obligă nici statele membre, nici părinții.
Dar G4 (via Telegraph) mai promovează o mizerie periculoasă:
,,Documentul sugerează, de asemenea, interzicerea terapiei prin conversie pentru copiii care suferă de probleme de gen.
Criticii au afirmat că acest lucru ar însemna că părinții sau profesioniștii nu ar avea nicio posibilitate de a verifica dacă un copil dorește cu adevărat să înceapă proceduri ireversibile de schimbare a sexului.”
Pentru cei care nu știu, terapia de conversie e o oroare psihologică. Una care pornește de la ideea că homosexualitatea este o ALEGERE.
Suntem destul de avansați științific să știm că HOMOSEXUALITATEA NU E O ALEGERE SAU O PERVERSIUNE.
Iar ,,terapia de conversie” poate duce la traume groaznice pentru copiii pe care încerci să-i convingi ,,să nu mai fie gay”. În loc să-i accepți naiba așa cum sunt, îi faci să creadă că sunt niște monștri sau ,,greșiți”.
Or a spune că fără asta copiii pot ajunge la operație de schimbare de sex (când oricum nu era vorba despre nicio schimbare în strategia pe care o comentăm, ci doar de a te identifica, adică a spune cum te consideri) e o mizerie.
Iar a prelua asta fără să spui ce e terapia de conversie, ba a sugera că e o soluție (la o problemă care nu există) e periculos, dar și groaznic de neprofesionist din punct de vedere jurnalistic.
Cum e întregul articol.