Justiția noastră nu obosește. În cazul plagiatului dlui Nicolae Ionel Ciucă. Pe 7 februarie, s-a consumat un alt act al instrucției de front organizată pentru respingerea inamicului: etica academică. Curtea de Apel Cluj a admis cererea de „intervenție principală formulată de intervenientul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu Asociația Declic şi Ministerul Educației Naționale – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Obligă pârâtul Ministerul Educației Naţionale – Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării să se abțină de la toate demersurile şi orice demers privind teza de doctorat a intervenientului principal, intitulată „Dimensiunea angajării Armatei Române în operații întrunite multinaţionale”.
Decizia care respinge cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația Declic e prilejuită de cererea formulată chiar de dl. Ciucă. N-ar fi prima dată. Istoria „instrucției” făcută de dl. general cu Educația și Justiția e lungă. A câștigat toate bătăliile cu inamicul numit etica academică, după ce Emilia Șercan a dezvăluit cu un profesionalism impecabil, pe 18.01.2022, în Press One, plagiatul său doctoral din 2003.
Dl. Ciucă e actualmente Președinte al Senatului României, „al doilea om în stat”. Pe site-ul Senatului, dai click pe „Biografie” și intri-n gol. Nimic.
Dincolo de rapiditatea cu care s-a blocat orice tentativă din partea vreunei structuri academice de analiză a tezei, prin descinderea procurorului de caz care a confiscat toate documentele privind teza, se observă clar soluțiile Justiției de a frâna efectul devastator al dezvăluirii plagiatului.
N-ar fi prima dată, de altfel, când între Justiție și Universitate apar falii, neconcordanțe privind concepte („plagiat”, de pildă), norme, reguli. De altfel, și în alte legislații, în Franța, de pildă, sau în Germania, acceptarea de către Justiție a faptei intitulată „plagiat” se face foarte greu. Juriștii știu mai bine de ce.
În cazul Ciucă, spre deosebire de Ponta (2012), de pildă, noutatea e că subiectul în cauză e ofițer superior, cu funcții de comandă deținute în timp în structuri militare naționale sau NATO, a fost, până recent, prim-ministru, acum Președinte al Senatului. În caz de…avarie, devine primul om în stat.
Aceste calități sunt, în ochii Justiției, un îndemn la a-l ocroti căci importanța sa ca militar, mai ales în contextul actual, devine și mai mare. Favorizat de președintele României, târât acum într-o vânzoleală interpartinică cu „aliatul” la guvernare, dl. general nu are nevoie acum de un verdict academic de plagiat. O jurnalistă de investigații e doar o…jurnalistă. Dar dacă propria universitate, prin Comisia sa de etică, ar fi analizat teza sa de doctorat, sau CNATDCU, recent emasculat de noua Lege a învățământului superior de prerogativele sale privind analiza plagiatului doctoral, s-ar fi pronunțat definitiv, lucrurile ar fi stat mult mai rău.
Nu că onoarea, cum e cazul demnitarilor români, spre deosebire de cei din Occident, i-ar fi împins, inclusiv pe dl. Ciucă, să recunoască fapta și să demisioneze, să abandoneze reduta științifică cucerită ilicit, să suporte degradarea academică prin smulgerea „tresei” de doctor în..
Ca și în cazul biografiei dlui Ciolacu, de unde nu îți dai seama la ce s-ar pricepe actualul prim-ministru, și în cazul dlui Ciucă e foarte greu să spui clar care ar fi competența, calitatea de om politic care l-ar recomanda pentru poziții înalte în statul român. Cum s-a observat, domnia sa are mari probleme de exprimare verbală. În teza din 2003, greșeli de limbă apar chiar din Introducere, la pagina 5, de pildă, de unde aflăm că teza e un „demers de cercetare științifică”. Nu sunt specialist în acest nou domeniu academic, Științele militare, inventat prin complicități ministeriale încă din perioada ministeriatului Andronescu și care domeniu a fost o cloacă a imposturii academice, cu vârf de lance un alt general, Oprea.
E o „cercetare” aceasta a dlui Ciucă care, practic, nu are note de subsol, cu o bibliografie unde lipsesc lucrări din care autorul a copiat ad verbatim sau cu mici modificări, fapt ce arată intenția clară de însușire ilicită a textului respectiv.
Etica academică apare, în cazul plagiatului Ciucă, în situația inedită de a fi pusă pe fugă de instanțe judecătorești. Cât de dezastruoasă e situația aceasta pentru o democrație, nu mai insist. Aici nu mai vorbim de separația puterilor în statul de drept, ci de coalizarea, frontul comun al unora dintre ele pentru a-l apăra pe distinsul general de atacul la baionetă al eticii academice.
E o baionetă căci taie clar, chirurgical. Iar baioneta se confruntă cu sofisticata „artilerie” a Justiției unde procurori sau judecători care în acești doi ani au contribuit („serve and protect”) la salvarea generalului din ambuscada investigației jurnalistice, au ieșit rapid la pensie sau au primit funcții superioare în sistem. Vezi explicita analiză a G4Media din 16.02.2024.
Cum poți să justifici legal abandonul moral, lipsa de probitate științifică ce-au dus la plagiat prin importanța funcției deținută de autorul tezei? Precedentul e periculos. E un nivel superior altui…precedent, acela gândit și oferit de ministrul Cîmpeanu lui V. Ponta (șeful său pe atunci) prin care apărea posibilitatea, legală, de a…renunța la titlul de doctor. Astfel încât să nu se mai ajungă în instanță etc. Rușinos episod ministerial și acela. Ce urma să „albească” demnitari. Ca și altele ce-au urmat sub „mega” pălărie brand de țară de la casa de modă Iohannis, „România educată”.
Plagiatul doctoral e o tară a sistemului academic. O mare vulnerabilitate care, acum, e favorizată și de emergența IA. Oriunde în lume. Pe măsură ce cobori dinspre nord spre susul Europei, însă, atracția titlului de doctor pentru demnitari, figuri publice e tot mai irezistibilă.
Vina școlilor doctorale e, în această situație, limpede. Coordonatori, comisii de îndrumare, comunități academice au validat, o mai fac încă, impostura științifică pentru a „decora” nulități intelectuale, dar care sunt mici deținători de „punguțe” cu …doi bani. Ca și doctoratele acelea…de doi bani.
Codul onoarei, în cazul dlui Ciucă e mai grav, căci e vorba de onoarea militară, care ar obliga la gesturi în consecință. În alte țări se fac. Căci „delincvenții academici” care nu ies din poziții publice ar altera încrederea populației în demnitatea oficiului public, în oferta electorală a propriul partid. Însăși ideea de valoare morală e pusă la zid în aceste situații. De ce ne mirăm de atitudini ale unor tineri întrebați de serviciul militar obligatoriu. Atitudinile respective nu mai pun în relație armata, patria, onoarea. Pentru că sunt și rezultatul unor mobilizări ca în cazul plagiatului Ciucă. Ce militar e acela care nu pune preț pe ideea de onoare, cinste, corectitudine? Am citit, la vremea când am făcut eu armata, câteva regulamente, manuale. Aici serviciul militar era considerat ca unul de elită. Cu toată instrucția aia nenorocită, cu ofițeri buni, dar și cu incompetenți. Am avut ceva de învățat de la primii. Inclusiv ce înseamnă să fii de gardă la drapelul unității. Pentru care aveai consemne clare în cazul apariției unor persoane care nu aveau ce căuta acolo. La drapel.
Cum arată acest drapel azi? Acum? Când ordinul a fost dat: „Etică, la picior ARM”.
