fbpx

Emanciparea Republicii Moldova de sub tutela canonică a opresivei „russki mir”

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

Dacă „simți românește”, cum spune un virtuos stereotip, nu se poate să-ți fie străină soarta Republicii Moldova. Cu atât mai mult acum, când războiul adus de Putin la porțile Europei ar putea deschide, chiar anul acesta, negocierile de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De partea noastră a Prutului, suntem deja în UE și NATO, ceea ce ne dăruiește un grad considerabil de siguranță, în cadrul celor două organizații democratice. Peste Prut, în schimb, bătălia pentru identitate, libertate (și calea subsecventă spre o adevărată dezvoltare economică) e departe de a fi încheiată, pentru că memoria sovietizării și propaganda rusă de după 1991 au lucrat insidios, producând efecte durabile. 

Pentru moment, guvernul d-lui Dorin Recean și președinta Maia Sandu au reușit să aducă la Chișinău mulți lideri occidentali, au fost primiți cu simpatie în toate capitalele importante, beneficiază de ajutoare substanțiale și – cel mai important! – fac tandem cu echipa președintelui Volodimir Zelenski. Cele două state vecine, dornice de un destin suveran, stau sau cad împreună, așa că deplina coordonare între Kiev și Chișinău e o regulă de aur de la care sperăm ca nimeni să nu se abată în următorii ani. 

Impresia mea – justificată cu argumente tot mai vizibile – e că și la București a încetat jocul la două capete, urât practicat pe vremea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc. Autoritățile române au priceput în timp real schimbările de context strategic și, mai ales, faptul că România e ghidul natural al Republicii Moldova spre o deplină integrare a celor două state, sub umbrela democratică a Uniunii Europene. S-a încheiat din fericire epoca în care o facțiune nereformată a comunității românești de informații alimenta criza internă din Republica Moldova pentru a forța unirea cu România prin anexare sau plebiscit, pe fond de catastrofă economico-financiară. În fond, acel scenariu, aparent patriotic, făcea de fapt jocul Moscovei la Chișinău. 

Acum, salutara dialectică a desovietizării Republicii Moldova se completează cu un volet ecleziastic de primă importanță. Le reamintesc cititorilor că, precum în Ucraina, și peste Prut coexistă dificil două entități canonice ortodoxe: una majoritară și aservită Moscovei și una minoritară, coagulată în Mitropolia Basarabiei, reactivată în anii 90 de Patriarhul Teoctist, ca parte a BOR. Ultima număra, până nu demult, sub o sută de parohii și era prost văzută de partide sau lideri moldoveni cu sufletul în russki mir. 

Or, așa cum ortodocșii din Ucraina se rup în prezent de jurisdicția moscovită și formează o unică Biserică națională (și viitoare Patriarhie autocefală), iată că și dreptcredincioșii din Republica Moldova încep să vadă Moscova ca pe o mamă vitregă: cum să rămâi sub oblăduirea Sinodului rus, care binecuvântează agresiunea genocidară a lui Putin împotriva unui alt neam ortodox? Ei bine, această întrebare nu și-o pune doar intelectualitatea moldoveană, ci chiar ÎPS Vladimir, care conduce Mitropolia Moldovei. Și care i-a trimis, în septembrie, o scrisoare de-a dreptul istorică „șefului” său, Patriarhul Kiril. Găsiți în presa noastră textul integral al mesajului. Mă rezum să spun că Vladimir îl acuză pe Kiril de părăsirea turmei sale din Republica Moldova și de susținerea războiului fratricid din Ucraina. Ierarhul până ieri filorus îi spune lui Kiril și că moldovenii se duc tot mai mult spre Mitropolia Basarabiei, pentru că se simt istoric și lingvistic apropiați de Patriarhia Română. 

Ce va urma? E cert că Patriarhul Kiril – tot mai izolat în lumea ortodoxă – va retalia în stil kaghebist, căutând să-l decredibilizeze pe mitropolitul Vladimir printr-o campanie de kompromat. Și să-l înlocuiască apoi cu un nou servitor al Kremlinului. Tocmai de aceea, societatea civilă, clasa politică, elita intelectuală și clerul ortodox de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să fructifice momentul crucial la care s-a ajuns, susținând trecerea cetățenilor moldoveni sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei (care are o evidentă întâietate istorică față de structura canonică pro-rusă, înființată prin ucaz țarist, după anexarea samavolnică de la 1812).

Ce se petrece în Ucraina (unde Biserica aservită Moscovei cotropitoare a fost scoasă în afara legii) se va consuma, oportun, și în Republica Moldova. Procesul acesta de reparație istorică și recuperare a legitimității canonice implică multă diplomație, pentru a păstra pacea comunităților, dar și hotărârea de a citi profetic „semnele timpului”. 

Guvernele de la București, Chișinău și Kiev, în deplină concertare cu ierarhia ortodoxă națională din cele trei state au de acum un câmp de acțiune comun. Dacă vor înțelege asta, contrele Moscovei își vor rata țintele, dreptatea se va afirma fără complexe și libertatea va stimula înflorirea respectivelor comunități, într-o vecinătate armonioasă, de lungă durată. În desfășurarea istorică a evenimentelor survin și ceasuri din acelea „astrale” (cum le numea Stefan Zweig) când realismul și idealismul coincid. Mi-e limpede că trăim acum un asemenea moment, care ne cere să acționăm la înălțimea cuvenită.

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00