Guvernul României face în sfarsit mișcare decisivă, deși tardivă, pentru a închide o vulnerabilitate majoră de securitate națională: exodul personalului său militar și de poliție, activ sau în rezervă, către companiile militare private (PMC) care operează în zonele de conflict ale lumii. Un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) propune o soluție tranșantă: pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani pentru oricine încalcă interdicția.
Măsura nu este o simplă ajustare birocratică, ci un răspuns direct la o problemă care a expus public slăbiciunile sistemului de apărare românesc: sute de militari și polițiști, antrenați pe banii statului, au profitat de portițe legislative pentru a se angaja ca mercenari, cel mai vizibil în Republica Democrată Congo, în compania militară privată (PMC) condusă de românul Horațiu Potra.
Noua legislație urmărește să introducă în Codul Penal o infracțiune clar definită, „Participarea la activități interzise”, eliminând zonele gri care permiteau unui soldat sau polițist să-și ia concediu fără plată și, în esență, să-și vândă abilitățile militare celui care oferă mai mult. Problema este însă mult mai gravă decât pare, iar riscurile pe care statul român încearcă acum să le combată sunt deja sistemice.
Riscul 1: ,,Privatizarea competențelor militare’’ și „Efectul Wagner”
În esență, România a funcționat ca un centru de pregătire gratuit pentru armate private. Statul investește resurse considerabile pentru a forma specialiști în tactici de luptă, utilizarea armamentului și operațiuni speciale. Când acești indivizi migrează către un PMC, are loc un transfer direct de capabilitate și cunoștințe militare de la un actor statal la unul non-statal.
Această „hemoragie de personal” militar, cum este descrisă chiar în documentele oficiale, înseamnă că interesele strategice ale României pot deveni secundare intereselor comerciale ale unei ,,corporații de război’’. Loialitatea unui mercenar este, prin definiție, față de angajator, nu față de drapel.
Într-o lume în care organizații militare precum Wagner Group au demonstrat cum armatele private pot deveni instrumente hibride de politică externă pentru state revizioniste, permiterea unui exod de personal militar este o invitație la generarea de insecuritate. Un soldat român care luptă în Congo pentru o companie privată nu servește interesele României; el servește agenda celui care îi semnează cecul, agendă care mâine ar putea fi contrară celei a Bucureștiului sau a altor state membre NATO.
Riscul 2: Deteriorarea imaginii României pe plan internațional
Nota de fundamentare a OUG admite un adevăr incomod: prezența cetățenilor români, cadre militare active sau în rezervă, într-un conflict armat extern „poate fi interpretată ca o implicare indirectă a statului român”. Aceasta nu este o exagerare, deoarece pentru actorii statali și internaționali, distincția dintre un soldat român într-o misiune oficială și un mercenar român este adesea neclară, mai ales când numărul acestora este semnificativ.
Această ambiguitate poate atrage României sancțiuni diplomatice, poate tensiona relațiile cu statele implicate în conflict și poate submina credibilitatea sa ca partener internațional stabil. Într-un teatru de operațiuni volatil precum cel din Congo, acțiunile unui grup de mercenari români pot fi atribuite, pe nedrept, statului român, cu consecințe diplomatice greu de gestionat.
Riscul 3: Amenințarea de securitate internă
Poate cel mai mare risc pe termen lung este cel al „importului” de probleme. Personalul care activează în medii de conflict nereglementate este expus la radicalizare, la comiterea de crime de război și la stabilirea de contacte cu rețele criminale internaționale sau grupări paramilitare.
Un veteran al unei campanii private din Africa, care se întoarce în țară, nu aduce cu el doar experiență de luptă. Poate aduce contacte periculoase, traume care îl fac vulnerabil la manipulare sau o mentalitate de mercenar greu de reintegrat într-o societate civilă. Documentele guvernamentale recunosc că aceste contacte „pot fi folosite ulterior împotriva intereselor naționale”. Un individ antrenat de statul român să lupte, care a fost apoi plătit de o corporație să ucidă, devine un factor de risc imprevizibil la întoarcerea acasă.
O lege necesară, dar suficientă?
Proiectul de OUG este un demers absolut necesar pentru a recâștiga controlul asupra propriului ,,arsenal uman’’. Interdicția clară și amenințarea cu închisoarea sunt singurele instrumente care pot descuraja acest fenomen. Legea vizează nu doar participarea directă, ci și activitățile de recrutare, instruire sau consultanță, încercând să combată pârghiile care susțin aceste operațiuni.
Totuși, legea tratează simptomul, nu neapărat cauza. Adevărata întrebare, pe care oficialii de la București trebuie să și-o pună, este de ce este atât de atractivă viața de mercenar pentru soldații și polițiștii români. Salarizarea, condițiile de muncă, predictibilitatea carierei și respectul instituțional sunt factori care, atunci când sunt deficitari, împing personalul militar să caute alternative mai profitabile, chiar dacă acestea implică riscuri majore.
Dar fără a remedia probleme existente la nivelul sistemului național de apărare, statul român se va lupta în continuare să-și convingă cei mai buni oameni că loialitatea față de țară este mai valoroasă decât un contract de mercenar la un PMC care operează în Africa.
