De când Nicușor Dan și-a anunțat participarea la ședința de constituire a Consiliului Păcii (Board of Peace, BOP) la Washington în 19 februarie, armatele de propagandiști organizați sau sinceri ai președintelui au lansat o operațiune de PR asiduă pentru a susține această inițiativă.
Gândirea critică, bazată pe o analiză argumentată, abia de mai reușește să ridice capul în marea de pseudo-experți care susțin apăsat că România trebuie să facă orice pentru a menține „parteneriatul strategic” cu SUA și că, prin prezența sa (de observator cuminte) la inaugurarea BOP, președintele Dan va face ca România să conteze în concertul marilor națiuni – deși acestea nu vor fi reprezentate la Washington. Mobilizarea pro-prezidențială, implicit pro-Trump, este eminamente emoțională. În rândurile de mai jos încercăm să schițăm un tablou alternativ, pornind de la ceea ce știm, nu de la ceea ce sperăm.
Așadar, ce este de fapt BOP, de la care nu se poate să lipsim? Autorizată de o rezoluție ONU referitoare la consolidarea păcii și reconstrucției în Gaza, BOP își vizează de fapt mai mult decât a autorizat ONU, pentru că, potrivit cartei sale, semnate la Davos, își propune să rezolve și alte conflicte în afara celui din Gaza, are un mandat care depășește termenul limită stabilit de ONU, adică 2027, și, mai ales, pentru că Donald Trump a fost declarat președinte pe viață al BOP cu drept de veto.
Rezultă că toți cei care aderă la BOP se supun autorității lui Trump, președinte temporar al SUA. Fantoma lui Ceaușescu, care nu-și accepta condiția de muritor, pare să plutească deasupra selectei adunări de la Washington.
Ce stat care se respectă poate accepta un asemenea act de subordonare? Marile puteri din Europa – Germania, Franța, Marea Britanie, și nu numai ele – au refuzat această nouă formă de vasalitate. Din UE, doar Bulgaria și Ungaria s-au înscris ca membri fondatori, Italia a găsit formula de participare ca observator, îmbrățișată și de noi, iar UE a decis în final să trimită și ea un observator, ca gest de bunăvoință.
Ergo, cu excepția Italiei, care are interese comerciale importante în SUA, statele mari și sigure pe ele nu se duc la Washington; se duc doar statele mici și periferice din Europa, sau cele care contestă instituțiile europene, ca Ungaria lui Orban, pentru că își doresc să fie validate de noua Înaltă Poartă de peste Ocean. Acestea nu sunt preocupate de faptul că BOP este condus de un politician care respinge valorile democrației liberale ca pe un semn de slăbiciune și refuză o ordine internațională bazată pe reguli și pe dreptul internațional.
Recapitulând acțiunile președintelui SUA pe plan internațional – de la preluarea ostilă, în stil gangsteresc, a Venezuelei fără nicio garanție privind reinstaurarea democrației, la amenințările privind preluarea Groenlandei „pentru că avem nevoie de ea”, după ce Canada a fost amenințată în același mod, sau la oprirea ajutorului militar pentru Ucraina și presiunile puse pe președintele Zelenski în sensul cedării în fața agresorului rus (primit cu covor roșu în Alaska), dublate de totala indiferență (până la enervare) față de victimele civile ale agresiunii ruse – înțelegem că Donald Trump, președinte pe viață al BOP, urmărește o lume a sferelor de influență bazată pe primatului forței și pe interesele Americii, așa cum le definește el, prin prisma propriilor interese materiale.
Adăugăm agresiunea armată pe plan intern împotriva statelor conduse de Democrați, prin trimiterea Gărzii Naționale și a trupelor ICE, care, în zelul lor anti-imigraționist la granița cu fascismul, au executat în plină stradă cetățeni americani opuși acțiunilor lor. Ei bine, acestui hegemon se duce domnul Dan să-i pupe inelul.
Unii editorialiști de bună credință încearcă „să dreagă busuiocul” argumentând că SUA înseamnă mai mult decât Trump, iar România are nevoie de SUA. Așa este, dar nu avem voie să ignorăm că Donald Trump este președinte pe viață al BOP și că are drept de veto. Sigur, Nicușor Dan pretinde că se duce la BOP din dorința de a participa la procesul de pace și la reconstrucția zonei Gaza.
Să ne fie iertat scepticismul, dar România nu este capabilă să se reconstruiască pe sine, iar domnul Dan, după un mandat de primar general al Capitalei, a lăsat în urmă un oraș plin de gropi și găuri în asfalt, cu cel mai mare parc în paragină, un dezastru în alimentarea cu apă caldă și căldură și un munte de datorii. Gaza abia ne așteaptă!
Este limpede totuși că, dincolo de frazele oficiale, pe care am învățat să nu le credem, domnul Dan se duce la Washington pentru a câștiga bunăvoința lui Donald Trump și a obține ștergerea proastei reputații dobândite prin propaganda MAGA după anularea alegerilor din 2024.
Din acest punct de vedere, deplasarea are sens doar dacă va obține o întâlnire bilaterală cu Trump în marja reuniunii BOP. Cunoscând evidentele vulnerabilități ale președintelui României în privința abilităților de comunicare și de stăpânire nervoasă în fața momentelor de mare tensiune, avem motive să ne temem că ar putea fi copleșit de personalitatea dură și dominantă a lui Trump. Să sperăm însă că va fi pregătit corespunzător și, mai ales, că va avea un mesaj concis și clar, care va promova interesele României și nu va urmări doar validarea sa ca subordonat al Administrației Trump. Nu anticipăm nimic, nu prognozăm niciodată, doar așteptăm și ne permitem să ne exprimăm dubiile și să cugetăm, pentru că doar așa putem exista cu adevărat.
Printre semnele de întrebare pe care nu le putem evita se numără cel puțin două, privitoare la relația noastră cu UE și la atitudinea față de MAGA. Așadar, cum se raportează România la decizia statelor UE de a-și întări independența strategică, politică și militară, în relația transatlantică fără a abandona această relație?
Nu știm ce a înțeles Nicușor Dan din discursul cancelarului Merz de la München, care vorbea de prăpastia care s-a deschis între cele două maluri ale Atlanticului, sau din avertismentul Ursulei von der Leyen, după vorbele meșteșugite ale lui Marco Rubio, că în relația SUA-UE „au fost încălcate deja niște linii roșii” care nu mai pot fi „trecute înapoi”.
Cu alte cuvinte, după tentativa – temporar abandonată – de preluare ostilă a Groenlandei, relația UE cu SUA nu mai poate fi aceeași. Presupunem că înțelegerea lui depinde de consilierul cu care a vorbit mai recent: dacă vorbește cu Valentin Naumescu, exprimă poziții pro-europene, dar dacă vorbește cu Marius Lazurcă, care a afirmat că, în conflictul legat de Groenlanda, România este de acord și cu o parte, și cu cealaltă, atunci se orientează spre Washington. Suspectăm că domnul Dan se consultă mai des cu domnul Lazurcă, pe care unii îl bănuiesc chiar de cripto-suveranism apropiat de ideile MAGA. În tot cazul, președintelui Dan pare să nu-i pese că se va afișa alături de Viktor Orban, cârtița rusească din interiorul UE, repudiat de marile puteri europene și de Comisia Europeană și nici că ar putea fi dezaprobat la Paris, Londra și Berlin. Pentru Cotroceni, distanțarea de nucleul european pare a fi un preț acceptabil pentru o mângâiere pe creștet din partea lui Daddy de la Washington. De ce ar face-o?
Poate pentru că, în spatele unei precare fațade pro-europene, este de fapt favorabil ideilor MAGA. Îl suspectează și Vladimir Tismăneanu, într-o magistrală postare pe FB. Așadar, va târî președintele România în direcția trasată de MAGA, va specula ortodoxismul și naționalismul pentru a face mai acceptabile ideile acestei mișcări ostile democrației liberale?
Există suficiente elemente care să justifice aceste temeri, mai ales dacă ne gândim că, după propria mărturie, Nicușor Dan s-a întors de la studiile de la Paris oripilat de „contractualismul occidental” și emoționat de autohtonismul neaoș. Și apoi, și-a inaugurat mandatul cu un concediu la firul ierbii, printre căpițe de fân, și cu contestarea unei legi care definea mai precis legionarismul.
Ulterior s-a străduit consecvent să câștige de partea sa electoratul AUR și a menajat AUR și pe Călin Georgescu până la enervarea propriului electorat. Într-o țară cu o democrație precară și nesigură pe valorile ei fundamentale, MAGA poate fi ușor acceptată, mai ales că adepții ei, care sunt și cei ai putinismului și dughinismului, au o prezență marcantă în mass-media dar și în armată, în servicii, în Parlament și în instituțiile statului.
Totodată, să nu uităm că Nicușor Dan nu provine dintr-un partid politic, nu se pricepe decât la planuri de urbanism, nu are nicio experiență de politică internațională și nicio disponibilitate să învețe altceva decât ceea ce se potrivește cu convingerile sale intime.
Tocmai pentru că este independent, el este de fapt dependent de alții, care îi direcționează și limitează acțiunile.
Să nu uităm că nici astăzi nu a prezentat un raport complet privind anularea alegerilor din 2024 și nici nu a numit noi șefi ai serviciilor de informații, ceea ce înseamnă că ascultă de aceiași oameni care conduceau serviciile și în 2024. Pentru acești oameni nu Occidentul liberal este modelul, ci sistemul putinist (o spune Armand Goșu, nu eu) și, prin extensie, cel trumpist.
Și atunci, ne întrebăm, cum vor fi primite în România think-tank-urile MAGA pe care SUA dorește să le înființeze în Europa? Cine se va opune ofensive magaiote într-o țară cu atâtea nostalgii legionare, cu o democrație hibridă și cu o partidă pro-europeană firavă? În niciun caz nu cred că va fi președintele Dan. Domnul Dan a ales să meargă la Washington.
