Într-o analiză publicată în Foreign Affairs, Matthew Levitt, politolog american expert pe tema Hamas și autor al mai multor cărți despre terorism, trage un semnal de alarmă privind viitorul imediat al confruntării dintre Occident și Republica Islamică.
După operațiunile militare conduse de Statele Unite și Israel, soldate cu eliminarea lui Ali Khamenei, securitatea Orientului Mijlociu se clatină. Confruntat cu o amenințare existențială, un regim iranian slăbit, umilit și decimat la nivel de conducere pare pregătit să renunțe la diplomație pentru a dezlănțui un val de teroare la nivel global.
Timp de decenii, Teheranul a folosit terorismul cu o precizie cinică, transformându-l într-un instrument de politică externă calibrat cu atenție, spune Matthew Levitt. Deși a finanțat constant grupări proxy și a orchestrat asasinate, regimul a dat dovadă de o anumită răbdare strategică. Regimul a păstrat mereu o portiță de ieșire, temându-se că un atac prea vizibil ar atrage sancțiuni ruinătoare sau represalii militare directe.
Această prudență calculată a dispărut. Astăzi, liderii rămași la putere simt că însăși supraviețuirea proiectului revoluționar este în joc. Într-un mesaj transmis chiar de televiziunea de stat, Forța Quds, unitatea de elită a Corpului Gărzii Revoluțioanre, a lansat un avertisment fără echivoc, subliniind că „inamicul ar trebui să știe că zilele sale de liniște s-au încheiat”. Nu mai este vorba doar de exportul revoluției, ci de o luptă oarbă pentru supraviețuire,.
Odată cu această schimbare de paradigmă, tacticile s-au radicalizat vizibil. Dacă în trecut operațiunile vizau ținte specifice și erau planificate minuțios, analiștii notează acum o trecere spre o ofensivă haotică, de uzură. Evaluările recente, împărtășite de oficialii israelieni și americani, arată că Teheranul a renunțat la absolut orice constrângere operațională.
Un oficial de rang înalt din serviciile de informații israeliene a rezumat perfect această nouă doctrină fulgerătoare, avertizând că agenții iranieni, scăpați de sub controlul strict de odinioară, pur și simplu „acolo unde pot acționa, acționează”.
Această grabă se traduce printr-o nevoie urgentă de a produce victime, în special în rândul civililor și al instituțiilor slab protejate. Speranța liderilor iranieni este că, în fața unor atacuri sângeroase, opinia publică americană va ceda, iar costul politic al războiului va deveni insuportabil pentru administrația americană.
Pentru a atinge obiectivul de a frânge moralul inamicului, Iranul nu se mai bazează exclusiv pe agenții proprii, ale căror rețele au fost penetrate de serviciile secrete occidentale. În schimb, Forța Quds apelează, afirmă Matthew Levitt, la o tactică pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoasă: externalizarea actelor de terorism către rețelele de crimă organizată.
De la mafia rusă cu ramificații în Azerbaidjan, până la infractori mărunți racolați pe rețelele de socializare, Teheranul pare dispus să plătească pe oricine este gata să semene haos pe străzile din Europa sau America. Un ofițer britanic a descris această metodă modernă de recrutare prin canale de Telegram ca fiind una brutal de simplă, explicând că iranienii „ar angaja la propriu pe oricine pentru a comite incendieri, distrugeri criminale sau agresiuni”.
Prin folosirea acestor intermediari, statul iranian speră nu doar să complice investigațiile autorităților, ci și să poată lansa atacuri multiple concomitent, mascându-și implicarea directă în spatele criminalității de drept comun sau a delincvenței juvenile.
Deși istoricul recent arată o lungă serie de comploturi iraniene dejucate la timp de autoritățile contrateroriste din întreaga lume, articolul semnat de Matthew Levitt ne reamintește o regulă de fier a securității asimetrice: agențiile de apărare trebuie să aibă succes de fiecare dată, în timp ce teroriștii trebuie să reușească o singură dată.
Războiul purtat de Statele Unite și Israel a adus Republica Islamică în genunchi, însă un inamic rănit mortal este deseori imprevizibil.
Liderii Gărzilor Revoluționare, cei care mai controlează frâiele puterii, par dominați de un spirit al răzbunării. Dincolo de calculul tactic de a forța o oprire a conflictului prin șantaj, acțiunile lor trădează un nihilism născut din colapsul apropiat.
În fața dezastrului militar și a umilinței, oficialii de la Teheran operează acum sub imperiul unei stări psihologice toxice pentru securitatea globală, deoarece „nu au nimic de pierdut”. Această disperare instituționalizată transformă Iranul dintr-un actor statal rațional într-o forță gata să sacrifice orice pentru a-și lovi adversarii.
sursa foto: Reuters
