Astăzi nu este o zi oarecare*, ci o reamintire a numărului uriaș de femei supuse abuzurilor în fiecare zi. Cifrele vorbesc singure. În momentul în care scriu acest articol, 56 de femei au fost omorâte în acest an. Mai mult de o femeie pe săptămână.
Nu este o tragedie individuală, ci un eșec sistemic al statului român. Un eșec previzibil, repetat și profund rușinos.
Instituțiile care ar trebui să protejeze femeile – poliția, justiția, serviciile sociale și de sănătate – sunt sub capacitate și funcționează sub influența unei culturi instituționale învechite, uneori corupte, care pune confortul birocratic și impunitatea agresorilor mai presus de viața cetățenilor.
Rezultatul? Un sistem slab, fragmentat și incapabil să prevină tragediile.
Polițiștii, procurorii, judecătorii, asistenții sociali și medicii nu sunt instruiți adecvat pentru a recunoaște riscurile specifice violenței de gen. Cazurile sunt deseori tratate cu superficialitate, ca “certuri în familie” sau “a fost doar o palmă”, nu ca infracțiuni cu risc letal. Serviciile sociale sunt împărțite între primării și DGASPC-uri, fără coordonare reală și fără un sistem național integrat de alertă. Monitorizarea ordinelor de protecție este haotică.
În plus, o parte dintre instituții perpetuează o mentalitate toxică, care culpabilizează victimele și normalizează comportamentele violente. Asta este forma cea mai vizibilă a unei corupții morale: tolerarea abuzului, minimalizarea violenței și refuzul intervenției rapide.
Corupția nu înseamnă doar bani furați. Înseamnă nepotism, promovarea incompetenței, protecția politică pentru cei care eșuează, indiferența față de viețile oamenilor obișnuiți. Instituțiile care nu pot preveni femicidele sunt aceleași care nu pot opri traficul de persoane, nu pot proteja copiii abuzați și nu pot garanta dreptate în cazurile de violență domestică.
Corupția ucide, lent, dar sigur, prin neglijență, lipsă de competență și complicitate tăcută.
De ani de zile, România nu are un mecanism național transparent de monitorizare a cazurilor de femicid și a modului în care statul reacționează. Niciun ministru, prefect, șef de poliție sau primar nu și-a pierdut funcția pentru eșecurile instituției sale. Nici măcar în cazurile recente, deși Poliția Română anunță abia acum câteva investigații interne.
Această impunitate transformă moartea femeilor în simple statistici.
Între timp, Ministerul Afacerilor Interne lansează azi spoturi publicitare în care mesajul subliminal este că “e vina femeilor că nu depun plângeri”. Dar realitatea ne arată altceva: și femeile care au depus plângere, și cele cu ordin de protecție au fost omorâte.
Nu lipsa plângerilor e problema. Ci incapacitatea statului de a răspunde la timp, profesionist și responsabil.
Deși legislația avansează și se fac îmbunătățiri, legea nu este suficientă dacă instituțiile abilitate nu o aplică riguros.
Aici intervine o nevoie urgentă și ignorată: training continuu, obligatoriu și de calitate pentru toate instituțiile implicate, poliție, parchete, instanțe, servicii sociale și de sănătate.
Fără pregătire constantă în evaluarea riscului, intervenție în situații de criză, monitorizarea agresorilor și comunicarea cu victimele, sistemul va continua să fie orb, lent și nepregătit.
Trainingul trebuie dublat de monitorizare reală a intervențiilor, de raportări standardizate și transparente, de evaluări periodice pentru a identifica ce nu funcționează, de resurse adecvate pentru instituții, de mecanisme clare de responsabilizare pentru cei care greșesc.
Nu poți cere siguranță într-un sistem care nu își cunoaște propriile slăbiciuni și nici nu vrea să le repare. Iar femeile nu pot fi trase la răspundere pentru lipsa de încredere în instituțiile care ar trebui să le ofere siguranță și protecție.
Femicidul în România nu este o fatalitate culturală. Este o consecință directă a corupției sistemice și a incapacității instituțiilor de a proteja femeile. Femeile nu mor “din gelozie”, ci pentru că un sistem corupt și incompetent alege să nu intervină la timp.
A proteja femeile înseamnă a construi instituții curate, capabile și responsabile.
A preveni femicidele înseamnă a lupta cu corupția în forma ei cea mai concretă: indiferența față de viață.
Siguranța femeilor nu (mai) este negociabilă.
*25 noiembrie este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, o zi în care nu “celebrăm” ceva, ci ne uităm lucid la realitate: la femeile agresate, ucise, umilite și la un sistem care, de prea multe ori, le lasă fără protecție. Este un moment de solidaritate cu supraviețitoarele, dar și un test pentru stat și instituții: nu e suficient să posteze mesaje “de conștientizare”, trebuie să arate prin acțiuni concrete că viața și siguranța femeilor sunt o prioritate.
