La un an de la rezultatul aiuritor al primului tur de scrutin al prezidențialelor din 2024 și de la anularea sa poate binevenită dar problematică, ne întrebăm unde ne aflăm: 1. ne-am eliberat de strigoii trecutului care au generat evoluțiile premergătoare alegerilor de anul trecut?, și 2. cât am avansat pe calea transformării țării într-un stat european modern și responsabil?
La prima întrebare nu putem da un răspuns afirmativ. În primul rând pentru că nici astăzi nu știm exact ce s-a întâmplat; în al doilea rând, pentru că, deși Călin Georgescu este inculpat, este în același timp liber să-și facă jocurile, să fie mediatizat și să-și mobilizeze suporterii ori de câte ori se prezintă la poliție pentru controlul judiciar, iar AUR și celelalte partide suveraniste sunt menajate de coaliția de guvernare, ale cărei partide se ceartă în schimb între ele; în al treilea rând pentru că propaganda ceaușistă pe TikTok s-a intensificat fără ca autoritățile competente ale statului să o oprească; și în al patrulea rând pentru că, dacă privim atent, condamnarea Rusiei la nivelul puterii politice este strict retorică și limitată, România rămânând inertă în cadrul recentelor inițiative europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruso-americane.
Deși ales în urma panicii generate de ascensiunea lui Călin Georgescu, președintele Nicușor Dan nu a elucidat pe de-a întregul mecanismul infernal al evenimentelor, deși a promis în campanie că o va face. Ne-a livrat doar câteva elemente suplimentare din biografia lui Călin Georgescu, care era deja cunoscută în linii mari, dar absolut nimic despre complicitățile interne care au permis ascensiunea sa prin manipularea rețelelor sociale. Ne-a vorbit despre această manipulare, a atribuit-o Rusiei și a trecut lejer peste chestiunea susținătorilor ei din interiorul patriei. Se mai cercetează, spune șeful statului. Câtă vreme? Este ridicol să pretinzi că acești oameni sunt greu de identificat. Ar însemna că serviciile noastre – multe și bine plătite – sunt nule profesional. Mai degrabă președintele nu dorește să dezvăluie aceste complicități, din motive pe care nu le cunoaștem.
În plus, nu numai că domnul Georgescu și AUR sunt lăsați să-și mobilizeze suporterii fără nicio frână din partea instituțiilor statului, dar TikTok-ul s-a umplut de clipuri care fac apologia regimului ceaușist, a căror proveniență străină – sau hibridă, româno-rusă sau româno-chineză – este evidentă, și totuși autoritățile competente – de la ANCOM la departamentul de siguranță cibernetică al SRI, dacă o mai fi existând – nu fac nimic, cum nu au făcut nici în timpul campaniei de pe TikTok care l-a propulsat pe Călin Georgescu pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
Deci am anulat alegerile pentru că erau viciate, virusate de ruși, dar, deși la Cotroceni se află Nicușor Dan, nu Klaus Iohannis, îi lăsăm din nou pe ruși (și pe colaboratorii lor) să umple internetul cu propagandă pro-comunistă exact înaintea alegerilor pentru funcția de Primar al Capitalei.
Cine altcineva are de câștigat de pe urma acestei propagande decât candidata extremiștilor, Anca Alexandrescu?
De aceste evoluții se poate bucura însă și PSD, fratele mai mare al AUR, care se luptă cu USR și cu premierul Bolojan, dar niciodată cu George Simion, Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă. Este doar unul din efectele nefaste ale prezenței PSD la putere, al doilea fiind sabotarea reformelor din interiorul coaliției. Dar n-am terminat cu complicitățile și ambiguitățile din relațiile cu Rusia, moștenite din epoca Iohannis-Ciolacu.
Este adevărat că, la nivelul discursului, președintele menționează adesea Rusia ca pe o amenințare la adresa securității României și a Republicii Moldova, dar în practică nu există nicio măsură concretă pentru a contracara influența Rusiei. Și nimeni nu și-a bătut capul să elucideze relațiile dintre SIE și penalul Vladimir Plahotniuc, sau care îi va mai fi numele, extrădat de Grecia la Chișinău, în ciuda unei bizare intervenții de ultimă oră a României, care părea să intenționeze blocarea extrădării. Dar să nu dezgropăm toți morții, căci miros prea urât, și să ne limităm la cele mai recente evenimente.
Vom constata că, după publicarea planului ruso-american în 28 de puncte pentru încheierea războiului din Ucraina, practic prin capitularea Kievului, președintele nostru a fost mai degrabă preocupat să-l tămâieze pe Donald Trump decât să se alăture statelor UE care au avut o reacție mult mai fermă și principială, semnând o declarație care evidenția concret elementele inacceptabile din celebrul plan.
Totodată, nu numai că nu avem niciun element care să indice că România a contribuit la elaborarea poziției europene exprimate în contra-planul de pace propus Casei Albe după negocierile de la Geneva, dar mai aflăm și că președinții Comisiilor pentru politică externă din Parlamentul României, Titus Corlățean (Senat) și Hajdu Gabor (Camera Deputaților) lipsesc de pe lista celor 20 de colegi ai lor europeni care au semnat o declarație comună în care se afirmă, printre altele, că o pace justă și durabilă nu poate fi obținută făcând concesii agresorului, în speță Rusiei.
Oare ne-am abținut ca să nu-i enervăm pe Trump și pe JD Vance, care luptă pentru acordarea unor concesii inacceptabile Rusiei și reintegrarea acesteia în comunitatea internațională, fără să dea socoteală pentru crimele de război? În lipsa unei explicații pertinente, așa se pare. Cine are o memorie incomodă, ca mine, își amintește că în februarie, când JD Vance și Donald Trump îl umileau pe Zelenski în Biroul Oval, declanșând un val de indignare în toate statele democratice, candidatul la președinție Nicușor Dan a făcut notă discordantă afirmând că „Zelenski a greșit” – deci nu JD și „the Donald”. Iar interviul acordat luni de consilierul prezidențial Marius Lazurcă postului Digi24 nu ne-a convins că președintele este angajat în efortul european de a combate inițiativele rusești nocive.
Lăudat ca ortodox evlavios și om de cultură, domnul Lazurcă pare să fi învățat de la iezuiți arta de a spune mai mult prin omisiune și tăcere decât prin discursul propriu-zis. Tema discursului său nici nu era Europa sau Rusia, ci pregătirea vizitei lui Nicușor Dan în SUA. „America First”, așadar, fie și cu prețul menajării Kremlinului. Nu era mai bine „Europe first”?
În concluzie, la un an după anularea unor alegeri viciate prin intervenția rușilor și a complicilor lor din România, avem multe semne de întrebare cu privire la substanța reală a relațiilor noastre cu Rusia și cu elementele antidemocratice din Administrația Trump și a disponibilității președintelui și a clasei politice de a aborda frontal această problemă spinoasă, dar fundamentală, de la care pleacă binele și răul pentru țara noastră.
Pentru doritorii de claritate morală și politică este foarte greu să nu te gândești la existența unui eșalon de cârtițe rusești la niveluri nepermis de înalte. Cine poate să gândească pozitiv pe această temă este rugat să ne învețe și pe noi.
Dacă există totuși o parte plină a paharului umplut în acest an, ea ține de consecvența cu care premierul Ilie Bolojan își urmărește, ca un buldog, planurile de reformă a administrației și a companiilor de stat. Justiția rămâne încă o fortăreață a sistemului, dar, în condițiile ostilității dezlănțuite a PSD pentru apărarea status-quo-ului și a ambiguităților PNL, este de-a dreptul un miracol că Oana Gheorghiu este vicepremier și că a purces deja la restructurarea companiilor de stat, adevărate cărămizi ale sistemului care deturnează banul public de la binele public, spre buzunarele noii nomenklaturi parazite. Mai sunt însă multe de făcut și puțini oameni dispuși să participe la reformă – încă și mai puține organizații media care să nu se lase mituite de partide pentru a le face propagandă, a le compromite adversarii și a sabota și ele reformele.
Schimbarea conducerii televiziunii publice și a radioului public, deși binevenită, nu rezolvă problema de fond a acestor instituții de interes public, și anume cadrul legal obsolet și viciat. Deși la capitolul „persoane” în fruntea mass-media publice stăm mai bine anul acesta decât anul trecut, la capitolul reforme în schimb stăm mai mult decât prost, pentru că problemele de fond nici măcar nu sunt recunoscute.
În concluzie, anul trecut de la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 nu a fost total irosit, dar nici nu au fost valorificate oportunitățile pentru reformă și pentru introducerea unei noi culturi a transparenței în spațiul public. Poate pentru că o parte semnificativă a puterii are multe schelete în dulap, poate pentru că strigoii din serviciile vechi și noi și-au consolidat prea bine pozițiile în mandatele lui Klaus Iohannis.
Să nădăjduim însă, pentru că nu suntem defetiști, că echipa lui Ilie Bolojan va putea lărgi suficient de mult breșele pe care a început să le facă în acest sistem infernal. Cine știe ce realinieri politice benefice ar putea rezulta de aici.
