În 2021, mai mulți illuminati de la SNSPA au scris un apel public în care au cerut Guvernului Orban să suspende orice dialog cu AUR și reprezentanții săi.
Mulți au uitat, dar unii dintre noi am găsit strident acel apel. În apel se scria cu nedisimulată îngrijorare: „Suntem convinși că, odată ce cordonul sanitar ar fi spart, va fi aproape imposibil de reconstruit.” Întreruperea dialogului cu AUR părea singura soluție pentru îndiguirea extremismului. La final, semnatarii lansau și un avertisment: „Înainte de a fi prea târziu, credem că este momentul ca, prin acordul partidelor care formează coaliția de guvernare, dialogul cu AUR să înceteze imediat”.
Cu alte cuvinte, au solicitat explicit interzicerea oricărui dialog cu un anumit partid, deși acest partid există legal, are votanți și are o reprezentare politică în Parlament. Ce s-a întâmplat apoi a fost că toate televiziunile au boicotat orice prezență a membrilor AUR. De la acest apel public s-a schimbat ceva așa cum au dorit semnatarii apelului?
Dimpotrivă. Ponderea votanților AUR a crescut, plus că mai are și doi sateliți, de factură similară.
Așa-zisa teorie a „cordonului sanitar” nu este numai eronată, dar are și efecte adverse.
În primul rând, înțelepciunea politică ne spune că într-o democrație oricine are dreptul la cuvânt, indiferent ce ar spune. Nu e un drept absolut, dar nimeni nu poate fi privat de libertatea de expresie. De pildă, nu tolerăm oameni care neagă crimele Holocaustului.
În al doilea rând, dacă vrei să interzici dialogul cu un partid politic, acest ucaz nu mai poate fi pus în practică în societatea noastră. Dincolo de televiziuni, avem lumea digitală a social media și oameni vor căuta aceleași mesajele indiferent de mediul de comunicare.
În al treilea rând, efectele adverse sunt evidente: ponderea votului de protest a crescut de 3 ori. De la un partid cu 9% (AUR), azi avem 30% voturi pentru partide anti-sistem (ponderea cumulată a POT, SOS, AUR).
Cu alte cuvinte, toată această „teorie” nu doar că e puțin nedemocratică, dar a avut și consecințe neintenționate negative.
De altfel, ea nu a funcționat nicăieri, nici măcar în Franța, de unde e importată, e doar o aiureală lipsită de dovezi.
Când 30% din oameni votează un anumit profil de candidat, să zicem „suveraniști” sau „izolaționiști”, nu mai poți să îi cenzurezi la infinit la televiziuni.
Mă distanțez și de cei care etichetează partidele AUR, POT, SOS ca fiind „fasciste”.
Motivul e că nu poți banaliza și relativiza o dramă istorică unică în atrocitatea manifestărilor sale. Și, cum spunea odată Tony Judt, nu poți folosi acest concept prea ușor, aplicând etichete doar pentru că ești în dezacord cu un partid sau altul.
M.Shafir a scris mai mult și mai clar despre felurile în care poți relativiza dramele istorice ale fascismului. Cartea profesorului Michael Shafir, „Între negare și trivializare prin comparație. Negarea Holocaustului în țările postcomuniste din Europa Centrala si de Est” (Polirom, 2002), explică faptul că ne raportăm greșit la istorie nu numai prin negaționism la adresa tragediei Holocaustului, ci și identificând analogii și comparații nepotrivite între politica actuală și politicile fascismului.
Votul de protest este dominat de emoții și pasiuni, dar nu e irațional. Ceva îi motivează pe oameni să voteze X în loc de Y. Și e foarte probabil că multe dintre problemele pe care le semnalează votanții acestor partide să fie teme reale, ignorate pur și simplu de partidele mainstream și mass media. Las deoparte aici țăcănelile de felul „vom face benzina 1 leu” și altele de aceeași natură.
Au mai scris sau au exprimat și alții aceeași teză. E timpul că toți liderii acestor partide, indiferent cum se numesc ele, să fie invitați să vorbească în numele oamenilor care i-au ales în forul legislativ. În era social media nu mai poți cenzura pe nimeni.
Credit foto – Oancea Florin
