Și a arătat cât de șubred îi este, de fapt, programul politic.
Mare parte din comentariile privind decizia Curții Supreme de a anula taxele vamale impuse de Donald Trump prin Legea privind puterile economice de urgență internațională (IEEPA) s-au concentrat pe consecințele macroeconomice: inflația sau restituirea de către stat a banilor din taxe către companii.
Trump a înlocuit imediat regimul vamal intitulat „Ziua Eliberării” cu o taxă unitară de 10% (majorată ulterior la 15%) în baza Secțiunii 122 din Legea Comerțului din 1974. Fără îndoială, el va găsi și alte interpretări ingenioase ale legilor existente pentru a reintroduce cât mai multe taxe noi cu putință.
Folosirea acestor tarife pe post de armă politică a primit însă o lovitură fatală.
Unul dintre cele mai nocive aspecte ale sistemului vamal inițial gândit de Trump a fost convingerea sa că, fiind președinte, are putere discreționară pentru a stabili valoarea taxelor pentru fiecare țară în parte. Trump a privit taxele vamale nu doar ca pe niște instrumente economice, ci ca pe niște arme politice universale, pe care le putea îndrepta împotriva oricărui stat care nu îi era pe plac, dar și ca pe o sursă de îmbogățire personală.
Exemplele sunt numeroase. După o discuție cu președintele elvețian, care l-a iritat profund, a impus o taxă de 39% pe bunurile provenite din această țară. Ulterior, după ce a primit cadou un ceas de birou marca Rolex și un lingou de aur pe care erau gravate numerele celor două mandate prezidențiale ale sale, Trump a redus taxa pentru Elveția la 15%.
Nu știm ce s-a întâmplat cu acele cadouri, care reprezentau, la drept vorbind, niște mite.
Un alt exemplu este Groenlanda: ca parte a eforturilor sale de a prelua controlul asupra teritoriului, președintele a amenințat cu taxe vamale uriașe țările care trimiseseră trupe acolo în semn de solidaritate cu Danemarca, în cazul în care nu îi susțineau pretențiile de suveranitate asupra insulei. Din nou, am asistat la folosirea unui instrument economic în scopuri strategice.
O astfel de politică vamală arbitrară este dăunătoare din nenumărate motive.
Chiar dacă acceptăm premisa că taxele sunt utile pentru a încuraja producția internă, o idee cel puțin discutabilă, ele ar trebui aplicate într-un mod uniform, transparent și coerent.
Importatorii și producătorii au nevoie de reguli clare, aplicabile pe categorii de bunuri, pentru a-și putea planifica activitatea și a face investiții corecte. Nu ar trebui să existe taxe vamale diferite pentru aceleași produse doar pentru că provin din țări diferite.
Așa cum a subliniat aproape orice antreprenor afectat, este imposibil să îți faci planuri de afaceri într-un mediu în care costurile sunt stabilite după capriciile președintelui.
Puterea discreționară de a stabili taxe vamale individuale este o invitație deschisă la corupție. Anul trecut, după anunțarea pachetului de taxe globale masive numit „Ziua Eliberării”, toți partenerii comerciali ai Statelor Unite au venit la Washington pentru a încerca să ajungă la o înțelegere cu administrația Trump.
Știm deja despre recompensa din partea Elveției și despre terenurile de golf oferite de Vietnam, dar, când se va scrie istoria acestei perioade, fără îndoială vom afla despre multe alte „atenții” și plăți neoficiale făcute lui Trump sau apropiaților săi pentru a obține un acord.
Despre Trump se spune că vede totul tranzacțional. El nu gândește în termeni instituționali sau de strategii ample.
O instituție este, prin definiție, o regulă care nu depinde de anumiți indivizi și care continuă să existe și după ce creatorul ei iese din scenă. Dacă un președinte dorește să lase o moștenire durabilă, trebuie să facă acest lucru convingând Congresul să adopte legi.
Practic, Trump nu a lăsat nicio moștenire instituțională.
Cel de-al 119-lea Congres, care și-a început activitatea odată cu al doilea mandat al său și care este controlat de republicani, a fost unul dintre cele mai neproductive din istoria recentă. În schimb, ne-am ales cu o avalanșă de ordine executive și de înțelegeri punctuale.
Acest lucru înseamnă că moștenirea lui Trump riscă să fie efemeră: ceea ce se obține printr-un ordin executiv sau printr-un acord izolat poate fi la fel de ușor anulat de un viitor ordin executiv sau de o nouă înțelegere.
Curtea Supremă a făcut un serviciu țării prin anularea taxelor vamale impuse de Trump în baza legii IEEPA. Autoritatea prevăzută de Secțiunea 122, la care președintele a apelat ulterior, impune un tarif uniform, nicidecum unul care să poată fi îndreptat strict împotriva țărilor aflate în dizgrație.
Mai mult, această autoritate expiră după 150 de zile, ceea ce îi taie drastic din utilitatea ca armă politică.
Pe viitor, impunerea de noi taxe în baza altor pârghii legale ar putea fi posibilă, dar aproape toate aceste variante reduc puterea discreționară a președintelui, cerând proceduri oficiale clare care să justifice impunerea acestor biruri.
Așadar, Trump nu a pierdut doar temelia politicii sale economice; el a fost lăsat și fără o armă politică pe care adora să o folosească împotriva țărilor aliate.
Privind în ansamblu, aceasta este o victorie atât pentru Statele Unite, cât și pentru restul lumii.
Nota redacției – Articolul profesorului Francis Fukuyama a fost publicat pe site-ul Persuasion și este tradus cu acordul editorului.
