După Legea Deca-Iohannis, care nu face nicio reformă, educația preuniversitară din România rămâne captivă unui sistem centralizat, care dăunează tuturor. Nevoia de descentralizare nu este nouă și nu am inventat-o noi, ea s-a regăsit o bucată de vreme în vechea lege a educației. Însă este îndelung ignorată de partidele cu epoleți care doresc să păstreze puterea doar în mâinile lor și ale acoliților lor.
Am propus soluții îndrăznețe pentru descentralizarea reală a școlilor în timpul dezbaterilor asupra Legilor Educației, însă acestea au fost respinse. Filozofia amendamentelor USR a avut ca element central decizia la nivelul școlii, cât mai aproape de elev. Gestionarea bugetului, a resursei umane și autonomia asupra ofertei educaționale sunt elemente esențiale ale descentralizării fără de care nu poți să ai educație de calitate, s-a văzut acest lucru în toți acești ani.
Lipsa descentralizării corecte și oneste a dus la un sistem paralel de angajare a profesorilor, o pseudodescentralizare, prin tertipul declarării viabilităţii postului. Așa se face că avem, pe de o parte, un examen de titularizare, cu posturi scoase la concurs la nivel național pentru fiecare școală. Separat, sunt posturi care nu sunt scoase la acest concurs, pentru că nu sunt „viabile” pe termen lung și pe care sunt angajate apoi cadre didactice netitulare și pe o perioadă determinată, dar care poate fi prelungită la nesfârșit.
În ambele situaţii se ajunge la abuzuri sau situații absurde. Calitatea de titular reprezintă pentru cadrele didactice garanţia că nu mai depind practic de nimeni. Așa se face că auzim de situații ale unor profesori titulari care nu au ce căuta lângă elevi sau nu sunt performanți și nu pot fi dați afară decât foarte greu. La polul opus, în cazul angajării pe perioadă determinată, pe durata viabilității postului, cadrele didactice depind de relaţia cu consiliul de administraţie, adică, să fim serioşi, de director şi de inspectorate. Angajarea pe durata viabilității postului înseamnă lipsă de predictibilitate și lipsa calității de titular, adică drepturi mai puține. În același timp, nu e vreun secret, acești profesori depind de politicul din învăţământ. Puterea este la directori, controlaţi la rândul lor de inspectori.
Ce am propus noi, adică un sistem de licențiere în profesie, urmat de organizarea concursurilor de angajare la nivelul unității de învățământ, este un sistem competitiv, descentralizat, prin care unitățile de învățământ, ca parte din comunitate și având feedback-ul comunității și responsabilitate față de aceasta, ar decide ce profesori angajează și ce profesori păstrează. Nu am mai avea nici profesori nevoiți să dea examen an de an pentru că nu prind post deși iau nota 9 la titularizare. Nu am mai avea nici profesori titulari care nu pot fi mișcați de pe scaunul lor etern. Nu am mai avea nici sisteme paralele de care să poată profita politicienii, dar care dezavantajează oamenii onești și bine pregătiți.
Descentralizarea angajărilor ar merge mână în mână cu angajarea directorilor la nivelul unității de învățământ, dar și cu reprezentarea echilibrată a întregii comunități în Consiliul de Administrație, așa cum a propus USR în dezbaterile asupra Legilor Educației. E nevoie de o reprezentare echilibrată a elevilor, care, până la urmă, sunt beneficiarii sistemului de educației, dar și a părinților, care sunt parte din contractul educațional. Pixul politic ar fi înlocuit de puterea comunității.
Nu am fi primii care fac acest lucru. Nu ne comparăm cu Germania, Suedia, Olanda, Finlanda, dar haideți să ne uităm puțin la Estonia, care a cunoscut și ea comunismul, dar care se află acum în topul democrațiilor liberale din lume și pe care o putem lua ca exemplu nu doar la capitolul digitalizare, ci și la capitolul management. În Estonia, nivelul de autonomie a școlilor este crescut – de la curriculum, până la posibilitatea școlilor de a angaja și concedia profesori.
Să fie acest element printre cele care contribuie la rezultatele lor la PISA – în primele 10 țări din lume?
Eu zic că da. Nota de țară la testele PISA menționează „Autonomia școlii – În România, 11% dintre elevi au frecventat școli în care directorii aveau ca responsabilitate principală angajarea cadrelor didactice (media OCDE a fost de 60%), iar 81% erau înscriși în școli în care profesorii aveau responsabilitatea principală pentru alegerea materialelor de învățare utilizate (media OCDE a fost de 76%). Multe sisteme școlare înalt performante tind să încredințeze directorilor și profesorilor aceste responsabilități”.
Și cred că merită și România să mai urce de pe ultimele locuri în clasamentele PISA, pe care le avem rezervate de atâta timp de parcă ne-am fi titularizat pe ele.
