După victoria zdrobitoare a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, discuțiile privind încheierea războiului ruso-ucrainean s-au intensificat. Nu este deloc surprinzător: în timpul campaniei sale, Trump a promis de mai multe ori că va pune capăt războiului aducând liderii ruși și ucraineni la masa negocierilor, înainte validarea mandatului său pe 20 ianuarie 2025. În iulie 2023, el a spus că poate opri războiul chiar „în 24 de ore”.
Pe scurt, planul lui Trump a fost următorul: să-i spună președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să înceapă negocierile cu Vladimir Putin și apoi să-i spună lui Putin să negocieze cu Zelenski. Ambele situații ar include aparent clauze „ascunse”: Zelenski ar fi amenințat cu reducerea severă a sprijinului SUA, în timp ce Putin ar fi încolțit cu și mai multe arme americane trimise Ucrainei.
Afirmațiile lui Trump au stârnit numeroase speculații privind planul său de a încheia războiului. Cu toate acestea, zvonurile, mai ales cele răspândite de membrii și simpatizanții Partidului Republican, nu adaugă prea multă substanță promisiunilor de campanie, lăsând suspendate soluțiile reale la războiul ruso-ucrainean.
Până în prezent, președintele Donald Trump nu a venit cu un „plan de pace” mai detaliat, iar Ucraina pare să fie – în mod ironic, spre deosebire de mulți susținători ai Ucrainei din UE – prudent optimistă în privința administrației Trump.
Cu toate acestea, pacea în Ucraina trebuie să însemne victoria Ucrainei și înfrângerea Rusiei. Acesta este un obiectiv extrem de ambițios, iar contrariul nu numai că va avea cele mai tragice consecințe pentru poporul ucrainean, ci va coroda ireversibil democrația liberală occidentală. Eșecul Rusiei în Ucraina este fundamental pentru supraviețuirea unei Europe unite și democratice.
Dar cum poate Ucraina să-și asigure victoria când, putem să recunoaștem, pierde în prezent războiul de uzură? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să examinăm cele două obiective total diferite care motivează fie Rusia, fie Ucraina.
Scopul final al Moscovei în războiul împotriva Ucrainei a fost mărturisit de Vladimir Putin încă din aprilie 2008 la summitul NATO de la București: eradicarea Ucrainei ca stat și națiune independentă.
Kremlinul își propune să atingă prima parte a obiectivului său prin dezmembrarea Ucrainei, anexarea celei mai mari părți a acesteia la Rusia și cedarea restului de teritorii funcționale țărilor europene vecine, ce au legături istorice cu aceste regiuni. Poloniei i se vor oferi regiunile Lviv, Ivano-Frankivsk și Volin; Ungariei – Transcarpatia; și României – Bucovina și Basarabia de Sud.
De fapt, oficialii ruși au făcut deja unele dintre aceste oferte.
La rândul său, națiunea ucraineană se va confrunta cu distrugerea sub dominația rusă prin expulzări în masă, purificare etnică și rusificare brutală a ucrainenilor care vor alege să rămână sub ocupație. Ucrainenii din Polonia, Ungaria, România și alte țări occidentale vor fi asimilați, rămânând dispersați ca minorități etnice apatride.
Obiectivul final al Ucrainei este de a restabili granița Rusia-Ucraina la cea de dinainte de anexarea Crimeei din 2014, de a obliga Rusia să-și retragă forțele militare de pe tot teritoriul ucrainean și de a înceta ostilităților, de a urmări penal crimele de război rusești printr-un tribunal internațional special și de a deveni membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și în NATO.
Rusia și Ucraina au viziuni fundamental opuse despre cum ar trebui să se încheie războiul, dar niciuna dintre viziuni nu este realistă pe termen scurt și mediu, cu excepția scenariilor catastrofale. Un rezultat mai probabil al războiului se află între aceste extreme, dar dacă niciunul dintre state nu își poate atinge obiectivele majore, cum pot fi definite victoria Ucrainei și înfrângerea Rusiei?
Cea mai simplă definiție este următoarea: o Ucraină puternic înarmată, pe deplin integrată în UE și asigurată de garanții de nestrămutat din partea mai multor state membre NATO.
Această Ucraină nu va recâștiga controlul asupra teritoriilor pe care le-a pierdut din 2014 în viitorul apropiat, nu va deveni membru cu drepturi depline al NATO timp de mulți ani și este puțin probabil ca criminalii de război ruși să fie trași la răspundere de un tribunal internațional.
Deși departe de a fi un scenariu ideal pentru Ucraina, această situație reprezintă definiția minimă a unei victorii ucrainene – una care va permite țării să se concentreze pe reformarea și modernizarea statului, în timp ce vindecă și reconstruiește națiunea.
Orice alt scenariu mai limitat va schimba războiul în direcția victoriei Rusiei, care va permite Moscovei să adune forțe militare, să recruteze și mai mulți aliați internaționali și să continue să-și urmărească obiectivele maximaliste în Ucraina și agenda sa distructivă mai largă în Europa.
O Ucraină înarmată, modernizată și de succes reprezintă cea mai mare înfrângere posibilă care poate fi provocată astăzi Rusiei, ținând cont de statutul ei de putere nucleară. Costurile altor opțiuni mai favorabile pentru Ucraina și Occident ar putea fi prea mari.
Dar chiar și definiția în sens minimal a victoriei ucrainene, în special garanțiile de securitate din partea țărilor NATO, va impune națiunilor occidentale, care iau în serios securitatea europeană pe termen lung, să depășească orizontul lor convențional.
Într-o lume în care democrația liberală și autocrația sunt încleștate într-o luptă existențială pentru viitorul Europei, libertățile politice, libertățile civile și statul de drept nu sunt ocrotite doar pentru că societățile europene le-au adoptat ca norme. Ele sunt protejate și menținute prin capacități militare superioare.
Notă redacției – text apărut în EU Observer și tradus cu acordul editorului.
