Franța a devenit principalul adversar al Rusiei în Europa. Aceasta este percepția lui Vladimir Putin, potrivit șefului Marelui Stat Major francez. Relația dintre Paris și Moscova s-a înrăutățit în ultimii ani, pe fondul războiului din Ucraina. Ecoul acestei rivalități se resimte și în România, reflectând temerile Moscovei față de angajamentul tot mai ferm al Franței. Aceasta și-a consolidat rolul de susținător al statelor din Europa de Est, oferind sprijin în fața amenințării rusești.
Emmanuel Macron și Vladimir Putin au avut la începutul lunii iulie prima conversație telefonică după aproape trei ani – o diferență notabilă față de februarie 2022, când cei doi lideri vorbiseră de 11 ori. În momentul în care Rusia a invadat Ucraina, politica Franței față de Moscova funcționa încă pe pilot automat. Parisul nu a reușit să își recalibreze rapid abordarea în fața unei Rusii tot mai agresive, iar multitudinea de convorbiri telefonice dintre Macron și Putin nu efecte vizibile: Kremlinul nu și-a schimbat obiectivele, iar invazia a continuat.
De la maratonul de vizite și tentative de mediere ale lui Emmanuel Macron la începutul lui 2022, Franța a trecut la un diagnostic mult mai sever: Rusia este acum privită ca un adversar strategic atât pentru Europa, cât și pentru Paris. Macron plecase la drum cu iluzia unei relații privilegiate cu Vladimir Putin, ancorată într-o veche tradiție diplomatică franco-rusă. Acea iluzie s-a spulberat odată cu invazia Ucrainei – și simbolic chiar mai devreme, la ultima întâlnire Macron-Putin, când cei doi lideri stăteau despărțiți de o masă absurd de lungă, semn al unei răceli vizibile. Astăzi, relațiile franco-ruse sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
Încă din primul mandat, Macron încercase să-l atragă pe Putin într-un dialog strategic. Liderul rus fusese primit cu toate onorurile în Franța în 2017 și 2019, iar Macron însuși declara că Rusia este „o țară profund europeană”. Vorbea chiar despre o „Europă de la Lisabona la Vladivostok” – o idee propagată și de Kremlin. În același timp, era și o încercare de a oferi Kremlinului o alternativă la dependența tot mai mare de China.
În primele luni ale invaziei, chiar și pe fondul sprijinului acordat Ucrainei și al sancțiunilor impuse Rusiei, Emmanuel Macron insista că Moscova nu trebuie umilită. Însă încercările Franței și ale altor state europene de a găsi o soluție au eșuat. A devenit tot mai limpede că, indiferent de deznodământ, Rusia va rămâne un adversar al Europei: dispusă să exploateze orice fisură și abilă în utilizarea mijloacelor hibride pentru a submina și fragmenta coeziunea occidentală.
Pentru Europa de Est un semnal important a fost dat în martie 2023, în cadrul unei conferințe, la Bratislava, când Macron a admis că Franța a pierdut oportunitatea de a asculta. Statele estice au fost cele care au atras atenția asupra intențiilor Rusiei și a politicii sale agresive, în contrapondere cu politica conciliantă a Franței. Afirmația a venit de asemenea în contrast cu declarația lui Chirac din 2003, care a spus că Europa de Est „a ratat șansa să tacă”, făcând referire la susținerea acordată de aceste state SUA în războiul din Iraq.
Atenția și sprijinul acordat statelor din flancul estic, inclusiv României, au crescut semnificativ. Franța a preluat conducerea grupului de luptă NATO de la Cincu, înființat la scurt timp după declanșarea invaziei. Partenerii francezi au desfășurat în România tancuri Leclerc, un sistem de apărare antiaeriană MAMBA și obuziere autopropulsate Caesar, consolidând astfel postura defensivă a Alianței pe această axă vulnerabilă.
În plus, Macron a reiterat de mai multe ori în ultimul an ideea trimiterii de trupe în Ucraina. Această recalibrare a avut loc înainte ca Donald Trump să revină la putere și reflectă o tendință mai largă a Parisului de a demonstra că deține inițiativa pe continent și are soluții în fața incertitudinilor tot mai mari legate de angajamentele de securitate ale Washingtonului. Franța își asumă rolul de arhitect al unei Europe mai autonome și mai capabile să-și apere propriile interese. Epoca delegării totale a securității europene către Statele Unite a luat sfârșit. Astfel, Franța își propune să crească constant bugetul pentru apărare și a alocat peste 400 de miliarde de euro până în 2030.
Obiectivul declarat al lui Macron este împiedicarea Rusiei să câștige războiul. O Franță concentrată pe flancul estic, care sprijină activ Ucraina și este dispusă, în eventualitatea unui scenariu post-conflict, să trimită trupe – și care rămâne singura putere nucleară a Uniunii Europene – este exact genul de adversar de care Moscova se teme cel mai tare. Nu e de mirare că Rusia a fost acuzată de acte de război cibernetic și hibrid pe teritoriul francez: de la Steaua lui David desenată pe clădiri, pusă pe seama FSB, până la isteria ploșnițelor, amplificată artificial. Kremlinul știe că o Franță determinată să joace un rol activ în Europa de Est i-ar putea strica planurile și împiedica crearea unei sfere de influență.
Asumarea unui rol central în apărarea Europei — sprijinul militar constant pentru Ucraina, consolidarea prezenței NATO pe flancul estic, susținerea diplomatică, semnarea unui tratat de apărare cu Polonia, și inițiative precum Coalition of the Willing, lansată alături de Marea Britanie — cântăresc greu la transformarea Parisul într-un pol cu greutate strategică pe continent. Toate acestea vin cu un preț. Kremlinul a reacționat exact cum o face de obicei: cu narațiuni ostile, dezinformare sistematică și operațiuni hibride. Franța a devenit o țintă predilectă, iar efectul acestor atacuri se face simțit tot mai tare și în România. Campaniile anti-franceze, diseminate prin rețele de influență și voci locale compatibile cu interesele Moscovei, reflectă temerea reală a Rusiei: o Franță care își folosește greutatea politică, militară și diplomatică pentru a demonta planurile imperiale ale Kremlinului în Europa de Est.
Disponibilitatea Franței de a proteja Europa de Est și opțiunea de a extinde umbrela nucleară, în eventualitatea unei retrageri a SUA, transformă Parisul într-o forță de prim rang pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România, în eforturile lor de consolidare a capacităților militare și de descurajare a Rusiei. Prin poziționarea sa ca principal obstacol în calea ambițiilor Kremlinului, Franța devine un aliat extrem de important pentru securitatea României.
