Pe 28 iulie 2024 cetățenii Venezuelei au votat în alegerile prezidențiale organizate a treia oară de la dispariția lui Hugo Chávez în 2013. Dintr-un corp electoral de 21 milioane de votanți (la o populație de 30 de milioane), 59% au participat la vot. Deși cetățenii care locuiesc peste hotare numără peste 8 milioane în urma crizei economice profunde provocată de regimul Maduro, doar unui număr de 69.000 (dintr-un corp electoral în străinătate estimat la 5.5 milioane) li s-a permis să se înregistreze să voteze.
Regimul lui Nicolas Maduro a făcut tot ce a putut pentru a împiedica prezentarea unei figuri puternice din partea opoziției. Votul în Venezuela este electronic, dar mașinile la care se votează printează și un document la final.
Astfel, conform datelor oficiale ale regimului Maduro emise de Consiliul Național Electoral pe 29 iulie, actualul președinte a fost votat de 51.93% din alegători, în timp ce González ar fi fost votat de 43.18% dintre votanți. Conform opoziției, care a prezentat dovezile imprimate de aparatele din secțiile de vot (pentru 83.5% din voturi), Gonzalez a obținut cele mai multe voturi (67.08%).
Regimul Maduro a aplicat aceeași rețetă din ultimii 11 ani, răspunzând cu utilizarea forței la protestele cetățenilor. Până acum, mai mult de 1100 de arestări au avut loc. Atât Gonzalez, cât și lidera opoziției, Corina Machado, vor fi investigați pentru că au făcut apel la insurecție. Protestele iscate de această nouă nerespectare a voinței cetățenilor au dus și la dărâmarea și distrugerea statuilor lui Hugo Chávez.
Mai multe video-uri cu distrugerea statuilor au circulat pe platforme precum X și au fost redistribuite de mii de ori. Proteste masive au avut loc și în 2014 și 2017, dar nu au dus la căderea regimului ci la o criză migratorie fără precedent în America Latină.
Venezuela a mai trecut de asemenea prin această situație în care doi lideri politici s-au declarat președinți legitimi după alegerile din 2018, când Nicolas Maduro a fost reales după ce opoziția nu s-a putut prezenta și în absența observatorilor internaționali independenți, victoria sa electorală fiind recunoscută doar de aliați fideli precum Cuba, Nicaragua, Siria sau Coreea de Nord. În ianuarie 2019 Juan Guaidó care prezida Congresul s-a autodeclarat președinte legitim și peste 60 de țări (inclusiv SUA) i-au recunoscut declarația. Cu toate acestea, eforturile sale de a înlătura regimul Maduro prin declanșarea unei mișcări populare nu au avut succes și, în ciuda acestei realități divizate, în decembrie 2022 lui Guaidó i-a fost retras sprijinul politic.
Coaliția opoziției, Platforma Democratică Unită (Plataforma Unitaria Democratica PUD), creată în 2021 [1] a desemnat-o mai întâi candidată pe Corina Machado în 2023. Când acesteia i-a fost interzis să se prezinte la alegeri pentru următorii 15 ani, a fost înlocuită de Corina Yoris căreia i-a fost de asemenea blocată posibilitatea de a candida în primăvară.
În fine, cel acceptat de regim în martie 2024 drept candidat al PUD a fost Edmundo González, un fost diplomat de carieră, în vârstă de 74 de ani. Pentru susținătorii lui Maduro, González este doar un surogat pentru Machado care a făcut campanie pentru el. PUD este o coaliție politică eclectică formată din 11 partide, care aduce împreună partide de dreapta (Vente Venezuela, Convergencia, COPEI) și de stânga (Voluntad Popular, Acción Democrática, Un nuevo tiempo).
Corina Machado, lidera informală a opoziției a fost deputată începând cu 2011 după ce activase într-un ONG anti-chavist (Súmate). Pentru susținătorii regimului Maduro, Machado ar fi o politiciană de extremă-dreapta pentru că susține privatizarea PDVSA, compania de stat care exploatează petrolul și care a fost naționalizată de Chávez, ceea ce a dus la disfuncționalități majore în exploatarea petrolului.
Momentan, dar situația se poate schimba, există două posibilități. Fie regimul Maduro permite o graduală recunoaștere a situației reale și o tranziție către un regim democratic eventual cu sprijinul deja oferit de Brazilia și Columbia, o posibilitate însă destul de redusă. Fie Maduro ar putea reconfirma caracterul autoritar al regimului și aplicarea strategiei represive la adresa reprezentanților opoziției.
În trecut, alți lideri autoritari s-au confruntat cu situații similare. De exemplu, dictatorul militar chilian Augusto Pinochet a recunoscut că a pierdut referendumul din octombrie 1988, ceea ce a dus la începutul tranziției democratice. Dar atunci contextul regional era altul, Chile fiind ultima dictatură din America de Sud, în timp ce toate celelalte regimuri experimentaseră o tranziție către democrație.
Acum, Maduro este susținut de forțele armate, se bucură de sprijinul Cubei și al Rusiei și nu există din păcate nici o presiune regională latino-americană unanimă. În timp ce liderii de dreapta din Ecuador, Argentina, Peru nu au recunoscut victoria lui Maduro, liderii de stânga ai Braziliei, Ignacio Lula da Silva, Columbiei, Gustavo Petro și Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador (AMLO) au cerut pe 1 august și apoi din nou pe 8 august, guvernului Venezuelei să prezinte dovezile rezultatelor electorale din fiecare secție.
Pe 16 august președintele brazilian Lula Da Silva și-a nuanțat poziția numind regimul lui Maduro un regim cu tendințe autoritare după ce acesta a refuzat să prezinte dovezi clare ale rezultatelor votului. De asemenea, Gabriel Boric, președintele de stânga chilian nu a recunoscut realegerea lui Maduro.
Lidera opoziției Corina Machado a chemat la un miting mondial pe data de 17 august la care să participe atât cetățenii din țară cât și cei din exil. Mitinguri masive au fost organizate atât în 100 de orașe din Venezuela, cât și în alte 350 de orașe din întreaga lume pentru a arăta unitatea venezuelenilor în a cere ca rezultatul alegerilor să-l declare câștigător pe González.
Chestiunea rămâne deschisă întrucât pe 16 august Organizația Statelor Americane (OAS), cea mai importantă organizație din Americi, a aprobat o rezoluție prin care cere publicarea de urgență a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 28 iulie. Această decizie a fost sprijinită de SUA, Argentina și Chile, dar nu de țări precum Mexic sau Bolivia.
