Prin urmare: Ion Brătianu-tatăl a construit statul nostru modern. Este acest stat în adevăr românesc? Dacă da, atunci, desigur, Brătianu a fost în adevăr român. Dar dacă statul nostru modern nu e cu adevărat românesc? Atunci lucrurile se schimbă: Ion Brătianu a fost „bun român“, adică a avut cele mai bune intenții pentru poporul şi statul nostru, dar „român“ nu a fost. — Nae Ionescu, „A fi bun român“, 1930
În articolul din care am citat mai sus, Nae Ionescu împarte certificate de apartenență la românism. Înainte de Brătianu, l-a declarat român defect pe Samuil Micu Klein, episcopul greco-catolic care a fondat Școala Ardeleană. Toată lumea a înțeles în epocă că era un atac la Iuliu Maniu, aflat atunci în culmea popularității și greco-ca- tolic. Iuliu Maniu a fost lider al Partidului Național din Ardeal, a luptat acolo pentru drepturile românilor supuși unei campanii de maghiarizare (în jumătatea lor de imperiu, maghiarii au decis să maghiarizeze toate minoritățile și au atras astfel sfârșitul imperiului la prima criză majoră, iar ei au rămas cu granițe care îi frustrează până azi – tribalismul stupid se plătește în istorie). Maniu a organi- zat gărzile armate românești din rămășițele armatei imperiale. A fost șeful guvernului de facto al Transilvaniei, al Consiliului Diri- gent, care a organizat unirea cu România.
A condus intermitent PN, devenit din 1926 PNȚ, prin unirea cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache. A făcut greșeli, a fost prea inflexibil, dar a fost toată viața un democrat. Un raționalist prin excelență. Un politician onest. A contribuit la aducerea lui Carol II în țară, dar a fost trădat de acesta, care i-a promis că doar intră în Regență, nu devine rege, și că nu o va repatria și pe Elena Lupescu. A demisionat ca să nu fie el șeful de guvern care îl detronează pe regele copil Mihai, față de care depu sese jurământ. Sorin Alexandrescu1 crede că acesta a fost un gest inutil. Dar eu zic că în politică contează și simbolistica pe termen lung. A devenit adversar al lui Carol, organizând rezistența față de rege, care voia să distrugă democrația. A murit în pușcăria comunistă. Acesta este Iuliu Maniu, căruia Nae Ionescu nu îi dă certificat de român.
Nae Ionescu a petrecut Primul Război Mondial la doctorat în Germania, în tabără de prizonieri, un fel de sanatoriu. În țară, a scos un ziar influent și a fost un profesor care a fascinat o generație de intelectuali, aproape toți aduși de el la o gândire de extremă-dreaptă. A provocat un scandal în epocă, când a scris o prefață antisemită la un roman autobiografic al lui Mihail Sebastian. Citită astăzi, prefața este la fel de revoltătoare precum articolul cu certificatele de românitate. Cursurile sale publicate sunt de necitit, bolboroseli pretențioase. Iraționalitate pompoasă. Nae Ionescu a luat bani pentru ziar, pe rând, de la Malaxa, de la Carol II și, în tot acest timp, de la nemți. Nu își ascundea corupția, se lăuda deschis că o companie germană de chimicale i-a cumpărat mașină scumpă și îl stipendiază. Nae Ionescu este un borfaș cu șarm. Un exemplar uman profund corupt. Avem, deci, un român care a făcut Unirea, nu a fost niciodată acuzat de corupție, deși a fost șef de partid și premier. Un democrat adevărat. Care a avut voturi de la români reali. Dar el nu a primit certificat de român de la un borfaș, care avea ziar scos pe bani negri, nu a fost votat niciodată de români reali, dar se lipește de orice putere și bolborosește permanent contra democrației. Și complet ilogic – pe Samuil Micu nu îl acceptă drept român pentru că era greco-catolic, pe Brătianu nu îl acceptă drept român deși era ortodox, pentru că Ionescu crede că a făcut un stat neromânesc. Criteriile se schimbă de la paragraf la paragraf. Nu e clar ce era „românesc“ într-un stat pre-pașoptist, unde țăranii erau șerbi și aveam 50 de doctori la două milioane de locuitori, dar bolboroseala fascistă nu se încurcă în realități factuale.
Dar șocantă rămâne pretenția lui Nae Ionescu că el ar deține ștampila de românitate. Asta e ceea ce fac tribaliștii mereu: pun mâna pe ștampilă. Ca ce chestie? Celebrul articol din 1930 nu e ceva singular, este o formă de manifestare adânc întipărită în spațiul nostru public, în care fasciștii dau certificate, ba de românitate, ba de patriotism. Țineți minte omul care îl făcea neromân pe Mihai Șora? E același scenariu.
Și nici nu e nimic neobișnuit în faptul că tribalismul merge mână în mână cu corupția. E cumva logic, chiar. Individul se proclamă deținător al patriotismului și, deci, fiind un luptător pentru țară și rasă, nu mai contează ce face el personal. Nu e deloc o întâmplare că, după ce a jefuit statul român cu complicitatea PSD și a SRI, Sebastian
Ghiță a finanțat un partid fascist. La fel, nu e întâmplător că televiziunea lui Ghiță este portavocea AUR. Aproape că nu există excepție de la regula aceasta: când vezi pe careva cu ochii scoși din orbite de tribalism, poți paria că o căutare pe Google îl arată drept un borfaș care vrea să ne ia privirea de la potlogării.
Vă aduceți aminte atacurile la Iohannis că e neamț și nu are copii. Spuse de purtătoarea de cuvânt a PSD, preacucernica Gabriela Firea. Nu a existat autocenzura aceea sănătoasă la orice partid european normal la cap: așa ceva nu se face. Au mers până la capăt.
Ca și în 1919, poporul s-a dovedit mai puțin tribal și mai matur decât borfașii care vor să îl amețească prin tribalism. Că Iohannis l-a trădat, e același sistem nenorocit care crede că el trebuie să decidă, indiferent de vot.
O fabulă rusească zice că șerbii erau biciuiți de boieri, care le violau fetele și le lăsau însărcinate. La sfatul de seară, ei vorbeau despre mândria de a aparține unui boier care are cele mai multe pământuri din zonă.1 Cam așa suntem noi „supuși“ tribalismului nostru. Borfașii care ne conduc se scaldă în privilegii și afaceri cu statul, dar ne cer regulat să fim mândri de ceva proprietate sau acțiune colectivă. Sunt „patrioți“. Mă uit la un film pe YouTube, făcut de fundația lui Alexei Navalnîi, are câteva milioane de accesări. E făcut ca un film polițist documentar. O damă bine face cumpărături la Paris și Londra, în magazine cu circuit închis, ultra-exclusiviste. Zboară cu avion privat, costurile de întreținere ale doamnei sunt estimate la sute de mii de euro pe lună. Este nevasta ministrului adjunct al Apărării de la Moscova. Tipul e cel care conduce programele de înzestrare și construcții ale armatei ruse. O armată criminală care omoară și torturează în Ucraina și unde recruții cer de la familii haine groase și se plâng că primesc puști din al Doilea Război Mondial. Luptă în Ucraina cu fanatism, pentru patria mamă, pentru ordinea conservatoare, pentru „familia tradițională“. Nevasta unui singur securist de-al lui Putin cheltuie la Paris în fiecare lună cât dotarea unui regiment. Asta nu este o fabulă rusească, este o poveste adevărată. Asta este lumea la care Ciolacu, Firea, Dragnea, Bode, Iohannis, Hellvig, Simion doar bălesc. Deocamdată trebuie să își ascundă bogățiile, îi încurcă declarațiile de avere, domnia legii, transparența. În acest timp, ne iau ochii și mințile la televiziunile pe care le controlează cu mesaje „tribaliste“. Nu complet, nu ca acolo. Navalnîi e în închisoare. Ca și acum 200 de ani, Rusia e o catastrofă ca țară, dar și un model pentru elitele noastre de pradă. Spun „tribalism“ pentru că refuz să las naționalismul în acea zonă politică. Ideea națională, naționalism, acestea sunt cuvinte care se ating și se întrepătrund în conștiința oamenilor. Nu poți niciodată să delimitezi de unde începe ideea națională și unde începe „naționalismul“ cel rău, care nu mai e la modă.
Prietenul meu Vlad Botoș, europarlamentar, a scris un articol unde face diferența între naționalism și patriotism, iar aceasta este o pistă tentantă. Doar că eu nu sunt împăcat cu ideea. Trebuie să revendicăm naționalismul românesc și să nu fugim de cuvinte. Mă irită profund când aud pe cineva care vorbește despre România ca despre „Românika“. Este o barbarie și este o formă de a te extrage pe tine din ea, de a pune distanță. Dar este și un fel de a te supăra ca măgarul pe sat. Ca și o formă de a ironiza pe cei care au visat la țara asta atunci când pe aici erau doar niște provincii bătute de războaie între trei cele mai retrograde imperii din Europa. Generații pentru care a fi român și a fi european nu doar că nu se contraziceau, ci erau obligatorii împreună, cum am scris în capitolul dedicat oamenilor care au făcut România. A fi român pentru cei care au făcut România însemna să fii avanpostul Europei aici. Liberalul Kogălniceanu a mers la studii în vest și a văzut că nu se știa nimic acolo de români și s-a apucat să le scrie istoria. Apoi a venit acasă și a văzut că nici aici nu știau cine sunt și s-a apucat să le predea istoria noastră elevilor, dar l-a cenzurat consulul rus. Pentru acest părinte fondator al României, ideea că liberalismul și națiunea ar fi cumva în contradicție era o aberație profundă. Fondatorii României erau români europeni care vorbeau limbi străine, negociau prin capitalele europene deștept pentru poporul lor și acționau strategic în funcție de contextul european. Fondatorii României nu erau semianalfabeți care nu vorbeau nici româna bine, care se bat cu cărămida în piept la București că le arată ei europenilor și la Bruxelles „negociază“ dând din mâini a neputință. Am asistat de multe ori la ritualul șefulețului de acasă, care le știe pe toate, nu își pregătește tema, nu e în stare să ducă negocieri decât prin traducător, merge la Bruxelles doar pentru a pune pe Facebook poza cu un comisar și zice în jur fie că le-a arătat el, fie că ăia sunt răi cu România. Când, de fapt, singura aberație din peisaj este că el nu ar trebui să fie nici șef de gară. Cu unii dintre ei am fost coleg de guvern. Am încercat să le maschez prostia pentru că negociam în numele României, dar au fost și cazuri când a devenit imposibil.
S-au întors cu coada între picioare și convinși că Europa are ceva cu România. Nu că sunt ei proști, ci că e o problemă geopolitică.
Uniunea Europeană nu este o adunare de rude care te iubesc necondiționat. UE este o adunare de actori raționali. Dacă ești prost sau ești prost pregătit, ratezi oportunități. A fi naționalist patriot român în UE înseamnă să obții avantaje concrete pentru România, nu să vorbești despre asta acasă și atât.
Liberalismul are această aură a delocalizării peste tot în lume. Pare că nu e de aici, de la „noi“. „Noi“ fiind peste tot, paradoxal. Doar pare. De fapt, liberalismul se adaptează local foarte bine. Cum am zis anterior, liberalismul nostru modernizator este un curent local și încadrat în timp. Principiile sunt universale, caracteristicile sunt locale. Tribalismul este însă mult mai universal decât pare. Așa cum în interbelic extrema dreaptă obsedată de specificul românesc tot copia explicit de la italieni, francezi și apoi de la nemți. Așa cum George Simion este doar forma adaptată la Tiktok a putinismului, care și el este o formă orientalizată a fascismului european. Nu e nimic cu adevărat local la AUR: rețeta, mesajele, tehnicile sunt copiate și, probabil, stipendiate de putinism. De asta vreau să revenim la simbioza între naționalism și liberalism, simbioza care a creat România.
De 1 decembrie 2022, am alcătuit o postare unde am pus un colaj, în stânga celebra pictură a lui Rosenthal cu România Revoluționară și în dreapta o fotografie cu Diana Șoșoacă care, conștient sau nu, era îmbrăcată aproape la fel, la tribuna Senatului. Amândouă poartă ie, salbe și un tricolor pe umăr. Acel tricolor care era simbolul aducerii aici a ideilor raționalist-liberale. Postarea suna așa:
În dreapta e o tipă de care nu am chef să zic nimic.
În stânga e o doamnă pe care o chema Maria. În 1848, după înfrângerea guvernului revoluționar care dorea să facă și aici la noi O Țară ca Afară, doi oameni stăteau pe malul Dunării și voiau să urce pe un vapor.
Vaporul era unul turcesc și era de fapt o închisoare: pe vapor se afla guvernul revoluționar care fusese arestat.
Cei doi oameni se numeau Mary și Konstantin. Ea era o scoțiancă, cu pașaport britanic. El era un evreu cu pașaport austriac. Nu puteau urca pe vas pentru că nu puteau fi arestați pe regulile vremii, protecția cetățenilor imperiali bătea dorința lor de a se alătura prietenilor de pe vas.
Și soțului, pentru că Mary era de fapt Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti. Mai târziu, familia Rosetti și Constantin s-au reunit în exil.
Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a făcut portretul Mariei în ie, cu tricolorul pe umeri și cu salbă la gât.
A numit tabloul România Revoluționară.
Acest tablou celebru pe care tipa din dreapta îl maimuțărește este portretul unei scoțience făcut de un evreu.
Amândoi patrioți români. Patrioți cu adevărat, prin fapte. La mulți ani, România!
Nu uita că ai fost făcută de oameni care au visat la o țară modernă, europeană, luminoasă, rațională, bună cu toți cetățenii ei.
A fost, de departe, postarea cea mai populară de anul trecut de pe pagina de Facebook. Bănuiam că publicul meu simte nevoia unei discuții despre identitate. România nu este doar despre instituții, piețe, bani, legi. România este și despre cine suntem. Suntem români, europeni, liberali. Suntem naționaliști pentru că luptăm pentru români. Pentru români reali, cei de lângă noi, nu pentru himere generice. Trebuie să ne luăm simbolurile înapoi.
Un domn, Ion Cepraga, a comentat la această postare: „Simboluri naționale precum costumele, muzica, dansurile populare au fost revendicate de ani buni de către alde Firea, Olguța, Dragnea, Dăncilă, Simion, Șoșoacă, Daea etc. Au fost foarte eficienți – acum sunt toate ale lor, nu îmi mai trebuie“. Aceasta este o greșeală. Simbolurile naționale nu sunt ale tribaliștilor.
De fapt, sunt ale liberalilor – tricolorul, imnul. Toate la vremea lor au făcut parte din proiectul liberal național modernizator. În tot secolul al XIX-lea, ideea națională, naționalismul și liberalismul au fost frați gemeni. Zice Lovinescu: „Era fatal ca revoluția pașoptistă să aibă două caractere esențiale: pe de o parte, ea a fost națională, confundându-se cu însăși epoca de renaștere a poporului nostru, iar pe de alta, a păstrat caracterul raționalist al ideologiei franceze“1. Xenopol scrie cartea sa de istorie a partidelor din România urmărind firul național și liberal în paralel, concluzia sa fiind că naționalismul și liberalismul erau confundabile la acel moment pentru că naționalismul în sine însemna construcția unei națiuni pe principii liberale, în care să nu mai existe clasa boierească și clasa țărănească, în care cetățenia trebuia să fie a tuturor celor care erau și se simțeau români. Când Kogălniceanu spunea că nu se poate face o nație cu 2.000 de boieri, asta zicea de fapt: construim o națiune în care ridicăm individul din robie, construim națiunea în mod liberal și nici nu se poate altfel. Naționalismul pașoptist însemna eliberarea tuturor.
De câte ori scriu ceva despre Putin, Rusia, Ucraina, un val de putiniști vin să comenteze la mine. Cu unii vorbesc politicos și calm, dar celor care mă insultă am început să le răspund simplu: „Trădător putinist“. Simt că au un moment de descumpănire. Nu se aș- teaptă la asta. Trădători? Păi noi, tabăra noastră, noi, „patrioții“, decidem cine e patriot și, deci, și cine e și trădător. Simt că niște rotițe li se defectează un moment. Le-am luat jucăria. Asta trebuie să facem, nu să abandonăm ideea națională, nu să lăsăm naționa- lismul la AUR, la Șoșoacă sau la Dragnea. Mai ales că, istoric vorbind, naționalismul nostru, al românilor, este unul liberal. Cei care duc naționalismul spre tribalism sunt trădători ai acestei istorii. E foarte simplu. Aici e casa noastră, nu a lor.
Naționalismul se deosebește de tribalism prin aceea că este generos în victorie și tocmai aici a eșuat România Mare. Am avut un noroc istoric chior, cu căderea celor două imperii, rus și austro-ungar, în același timp, plus acea generație care a știut să profite de împrejurări. Și, totuși, interbelicul românesc a fost dominat, cu expresia lui Zigu Ornea1, de o punere la zid a raționalismului și a liberalismului. Curentele de extremă-dreapta au dominat spațiul intelectual și cultural, iar statul profund și extrema-dreaptă s-au aliat politic pentru a distruge democrația. Oscilația unui PNL creat după valul marilor reforme între a fi liberal și a fi tribal a fost un motiv principal. Am mai scris despre tactica lui Ionel Brătianu pentru alegerile din 1919. Să nu uităm că PNL s-a opus încetățenirii evreilor înainte de Primul Război Mondial: din acest punct de vedere, conservatorii și junimiștii au fost mai rezonabili. O parte din pașoptiști (Cezar Bolliac de pildă2) au pornit curentul antisemit în România imediat după crearea statului modern. Încercând să câștige puncte electorale prin tribalism, PNL nu a făcut decât să ajute curentele de extremă – oamenii preferă originalul.
Totuși, aș putea înțelege situația de dinainte de Primul Război Mondial, când provincii mari locuite de români nu făceau parte din stat. Ce nu înțeleg este descătușarea tribală din interbelic. Aveam România Mare. România era întreagă, agenda națională se împlinise, era momentul propice pentru agenda liberală, pentru dezvoltare, pentru ridicarea standardelor de viață. Nici unul dintre guvernele interbelice nu a inclus un ministru din partea naționalităților1, deși atunci procentul de minorități era mult mai mare, 25%. Încă un punct în care România de azi, cu toate bubele ei, este mai bună și mai decentă decât acea Românie.
Naționalismul nostru, în variantă tribală, nu manifestă nici un fel de empatie față de românii reali, contemporani cu noi. Așa cum șerbul rus este mândru că fata îi e violată de un boier bogat, tribalismul ne cere să fim mândri că avem companii de stat care sunt jefuite de români. În vreme ce naționalismul liberal trece totul printr-o grilă rațională, unde individul concret contează, tribaliștii sunt încontinuu în căutare de subiecte spumoase care să arate că tribul nostru pur este pângărit de străini. Cele mai multe asemenea subiecte durează o săptămână, dar produc indignare. „Ne pune UE să mâncăm insecte.“ „Ghinea a vândut pădurile la străini prin PNRR.“ De fapt, noi, românii, prin Romsilva și prin sindicatul mafiot de acolo, permitem furtul de păduri, și în PNRR am inclus la finanțare cel mai mare program de împădurire din istoria României (55.000 de hectare, 800 de milioane de euro). La schimb, trebuie să facem curățenie la Romsilva și să oprim furtul de lemne. Ar fi aberant să ne dea UE 800 de milioane de euro pentru pădure nouă și să continue furtul din pădurile vechi, nu? Ei bine, nu acesta e discursul public. Romsilva, sindicatul și două televiziuni deținute de securiști tribaliști au lansat însă povestea că se vând pădurile la străini. Primesc zilnic înjurături pe Facebook că aș fi vândut pădurile la străini. Nu vi se pare că suntem ca în zicala rusească?
În anii studenției mele, era o dezbatere despre cum McDonald’s ne omoară sufletul național. Pe bune, a fost o dramă acest subiect, McDonald’s va omorî mititeii. Furtună media. George Pruteanu fusese un om pe care îl respectasem, îl citeam întâi în Dilema, apoi îi urmăream pastilele despre limba română la Pro TV. A fost, poate, primul dintre intelectualii publici liberali, moderniști care a spart bula și a ajuns vedetă la nivel de masă. A ajuns parlamentar PNȚCD și a terminat mandatul ca membru PRM. La el am observat prima dată un fenomen: oamenii care s-au remarcat ca liberali devin, odată cu anii și frustrările personale, tot mai vehemenți, mai izolați, dar și mai conspiraționiști, tribaliști și rusofili. Oameni cu merite incontestabile în promovarea modernității, la senectute se întorc împotriva propriilor convingeri. Gândiți-vă la Cornel Nistorescu, Adrian Severin și la modul spectaculos în care nu doar s-au scrântit, ci au întors armele împotriva a ceea ce spuneau în tinerețe. De ce a îmbătrâni urât ca intelectual public în România presupune și alinierea la norma anti-modernistă? Oricum, la Pruteanu am văzut prima dată fenomenul. Supărat pe PNȚCD că nu l-a pus în nu știu ce funcție și pentru că așa putea fi toată ziua la Tucă Show, la televiziunea securistului Voiculescu, Pruteanu a devenit cel mai mare luptător la TV cu ungurii și cu McDonald’s. Era iubit, era adulat, era încurajat și cu atât devenea mai anti-unguri, mai anti-McDonald’s. Cu ungurii avea o problemă, care atunci ținea seri întregi de isterie TV, dar acum pare obscură: dacă să scriem sau nu niște nume de străzi și în maghiară acolo unde există minoritate maghiară. Dacă ați revedea și emisiunile în care Pruteanu avertiza că se duce naibii țărișoara dacă scriem în maghiară, ați crede că e o comedie, dar atunci nu era. Exact cum articolul lui Nae Ionescu pare atât de bizar, dar a fost influent și a creat realități. Tribalismul aruncă mereu și mereu noi teme de acest gen în spațiul public. Deși Pruteanu se lupta cu oculta mondială a hamburgerilor, capitalismul liberal a dus de atunci până azi la o explozie extraordinară a bucătăriei tradiționale. Cu adevărat tradiționale, nu micii sleiți de cantină comunistă pe care îi găseam atunci în București. Restaurantele se întrec în a face mici „tradiționali“ din ce în ce mai sofisticați și mai bine pregătiți. Poți comanda de acasă zeci de mâncăruri pe bune tradiționale, de care habar nu aveam când Pruteanu se lupta să apere mâncarea de cantină, care lui i se părea „tradițională“.
George Orwell avertiza1 că nu trebuie să permitem celor care nu iubesc individul să monopolizeze iubirea de țară. De aceea, cred că este vital pentru viitor să recuperăm valorile naționale pentru liberalism. Nu în modul în care o face PNL acum, care nu e clar când e liberal și când îl scapă pe Rareș Bogdan în decor cu declarații isterice tribaliste. Nu concurând cu AUR la naționalism, ci reclamând naționalismul patriotic și liberal. Zigu Ornea1, și înaintea lui Eugen Lovinescu2, demonstrează cum curentele anti-liberale erau importuri din mode apărute în Italia, Franța și Germania. Încercarea lui Nichifor Crainic de a crea un curent creștin politic era copiată din implicarea în politică a bisericii catolice italiene. Legionarismul însuși, acest curent al românilor verzi, era copiat din Italia. Ideea că extrema dreaptă este locală și liberalismul este vinitură, străin, este un clișeu ieftin. E fix invers. Nae Ionescu însuși a tradus curente anti-raționale și anti-liberale învățate în Germania.3 Așa cum AUR azi este o copie fidelă a curentelor extremiste din Europa occidentală și are același mesaj global ca Rusia lui Putin, nu e nimic original acolo. Când inventează o pretinsă conspirație globalistă, sexo-marxistă, tribaliștii actuali, ca și cei interbelici, acuză un curent profund local bazat pe valori universale de importuri nelegitime, când ei sunt în sine doar un import nelegitim. Și niște trădători ai ideii naționale românești.
Ideea că liberalismul trebuie să recâștige naționalismul nu am inventat-o eu acum și, după niște reacții ale unor prieteni care m-au auzit vorbind despre asta, știu deja ce vă trece prin minte: e o cauză pierdută, de ce să ducem bătălia asta? Eu zic că e musai să o ducem, chiar dacă a te bate cu preconcepțiile este greu. Este o întreagă dezbatere globală privind lupta pentru simboluri între liberalism și fascismul în formele sale curente. „Liberalismul are nevoie de națiune“, pune Francis Fukuyama în titlul4 unui articol din Foreign Affairs. Identitatea națională este maleabilă, spune Fukuyama, îndemnând curentele liberale să se aproprie de ea. În cazul nostru, al românilor, suntem într-o situație fericită pe care nici nu o conștientizăm. Identitatea noastră națională este maleabilă în sensul întoarcerii la origini: naționalismul ne aparține, simbolurile naționale ne aparțin pentru că steagul, imnul au făcut parte din arsenalul pașoptist de creare a statului național, modern și liberal.
Este momentul reapropierii între naționalism și liberalism, pentru că, altfel, riscăm ca cei care vin după noi să nu mai înțeleagă nimic din lumea de mâine, ajungând fie să plece, fie să înceapă să vorbească despre „Românika“. Într-o lume tot mai interconectată, tribalismul le va crea mereu conflicte de identitate. Pentru străbunicii noștri, a fi parte din națiune însemna ieșirea din feudalism, eliberarea, oportunitatea socială. Suntem români cu toții, avem drepturi, avem liberate. Cine ne dă drepturile? Apartenența la națiune. Tribalismul exact asta a omorât, și în interbelic, și în perioada ceaușistă. Ne-a dresat să fim români fără drepturi.
Nici unul dintre bunicii mei nu a părăsit vreodată România. Așa erau vremurile. Erau români fără drepturi. Tudor, fiul meu, a vizitat la opt ani mai multe țări decât ar fi putut visa toți bunicii mei că o vor face în întreaga viață. Ce va însemna pentru el că e român? Poate însemna că e parte dintr-o națiune europeană, mândră, modernă, care și-a închis problemele de întârziere a modernizării. Sau poate fugi de românitate. Dacă Tudor va simți nevoia să se disocieze de românitate s-ar putea să fiu ultimul român din neamul meu și asta mă revoltă. Am cunoscut odată în Italia un om, George Manea, care avea un magazin de bijuterii la Florența. Eram în campanie electorală și George a organizat un eveniment cu câteva zeci de români. Apoi l-am revăzut la Bârlad, în cochetul parc din centru. Eram epuizat, eram în fiecare zi în alt județ pentru campania „Fără Penali“, vorbeam cu sute de oameni. Am dedus că George din Italia era din Bârlad. Am discutat cu el despre situația de la Bârlad. Și am trăit o situație ca în Seinfeld, când mi-a zis că el nu are, de fapt, pe nimeni în Bârlad și nu e de acolo. Venise din Italia pe banii și timpul lui să strângă semnături și se alăturase caravanei. De fapt, el nu mai avea pe nimeni în România, toate rudele sale erau în Italia. Aici m-am blocat: pe nimeni. George era foarte activ în diaspora. Mi-a spus că îl apucă disperarea când vede cum copiii lui nu mai știu românește, oricât vorbește el acasă cu ei. Și omul fusese apostrofat pe Facebook de tribaliști că e globalist sexo-marxist.
Dacă nu vom readuce naționalismul românesc la principiile liberale modernizatoare, vom pierde viitorul. Abia acesta este un pericol pentru România și de aceea tribaliștii sunt trădători de țară.
În plus, folosirea ideii naționale de către tribaliști din tot spectrul PNL-PSD-AUR duce mereu la moduri de a fura de la românii reali. Vezi mai departe capitolele despre companii de stat. De câte ori e folosită în politică acum ideea națională este aproape cert că românul real iese în pagubă. Este furat ca individ, suntem furați ca națiune în numele națiunii. Dar cum ar fi să ne gândim la valori naționale și să facem ceva bun pentru românul real? Cum ar fi să folosim naționalismul nostru pentru chestiuni foarte concrete, pe care le vedem cu ochii noștri, nu cu ochii securiștilor patroni de televiziuni?
Am văzut la Pro TV un reportaj despre sărbătoarea de la Țebea. Cântări, petreceri, târg. Apoi oamenii au plecat și au lăsat un munte plin de gunoaie. Am fost șocat. Deci oamenii ăia se adună, îl cântă pe Iancu și apoi pleacă lăsând muntele lui Iancu plin de gunoaie. Cum s-ar simți Iancu dacă ar veni să vadă asta? Cum naiba poți să fii naționalist român și să lași gunoaie pe muntele lui Iancu? Nu poți fi patriot dacă arunci gunoaie la gorunul lui Iancu. Lui Iancu i-ar fi rușine de tine.
Răscrucea
Aceasta este prima răscruce a noastră: reîntoarcerea ideii naționale la proiectul de țară care a născut România și la folosirea naționalismului pentru a face o lume mai bună pentru oamenii reali de lângă noi.
***********
Dacă vrei să citești toată cartea odată, înscrie-te la newsletter și vei primi un pdf.
Dacă vrei să o iei încet, vom publica pe Comunitatea Liberală 1848 capitolele pe rând.