Schimbarea de paradigmă e anunțată cu gravă responsabilitate de (practic) același guvern care a spart pușculița bugetară în ultimii trei ani. În mod ironic și aproape kafkian, aceiași decidenți, care au angajat zeci de mii de sinecuriști și au cheltuit milioane de euro pe sindrofii ținute cu camarila de partid, sunt acum puși, sub sabia deficitului grobian, în fața unor opțiuni cvasi-imperative: reformarea aparatului administrativ supraîmpănat, tăierea beneficiilor exacerbate ale personalului, privatizarea regiilor neperformante, mutarea sediilor instituțiilor în clădiri ale statului, vinderea vilelor de protocol.
Bolojan a aruncat primul securea reducerilor de la înălțimea Senatului. După modelul deja aplicat cu succes la Bihor, acesta a pus ieri degetul pe rană și a anunțat o serie de măsuri necesare. Pentru că, nu-i așa, asta e una din principalele datorii ale unui lider politic responsabil: să facă mai eficiente și mai transparente cheltuielile banului public în instituția pe care o păstorește, Președintele Camerei Deputaților a preluat din zbor inițiativa senatorială și a anunțat și el reduceri, ceva mai firave, la aparatul din subordinea sa.
Cheia e însă la premier. Chiar dacă unii miniștri ai Cabinetului Ciolacu 2 au declanșat oarece planuri de restructurare, ceilalți se fac că modifică, dar în realitate nu schimbă nimic. Ba chiar mută foști angajați SRI în funcții de conducere.
Deparazitarea sistemului de politruci și atârnători în funcții trebuie începută hotărât și puternic de la cabinetul prim-ministrului și dusă până la nivelul direcțiilor și serviciilor deconcentrate județene.
E singurul mod de a reuși o asanare administrativă, corelată desigur cu modernizarea tehnologică a interfeței cu cetățenii.
Rezistența la reformă va fi mare, pentru că o cangrena sistemică declanșată de „socialismul cu față umană” instaurat de Iliescu acum 35 de ani s-a răspândit în tot corpul administrativ. Și totuși cum se poate face reformă în statul român?
Schimbările inițiate si aplicate de miniștrii USR din guvernul Cîțu au demonstrat cu prisosință un lucru: reformarea sistemului administrativ e posibilă și e pe deplin realizabilă, dacă există ABC-ul reformei – voință politică, lideri curajoși și planuri solide de implementare.
Va reuși oare cabinetul Ciolacu 2 să treacă acest examen?
Va supraviețui actuala coaliție de la guvernare, făcând reforme în trepte, de la viteza Bolojan la marșarierul Ciolacu?
Va preda ștafeta acest guvern după alegerile prezidențiale din mai unei coaliții mai reformatoare sau mai conservatoare?
Suntem în pragul celei mai profunde revoluții tehnologice la nivel global și în ceasul al 12-lea al reformării administrației de stat românești. Timpul nu mai are răbdare, iar trenurile pierdute acum vor însemna pentru România alte decenii de așteptare și agonie pe peronul modernizării.
S-auzim de bine!
PS: Vă anunț cu bucurie că de azi puteți citi articolele de la „e-valuări” și pe Substack și Bluesky
