Astăzi termenul „democrație iliberală” a intrat în limbajul comun și e folosit ca sinonim pentru un regim politic în care, deși sunt alegeri corecte și există pluralism politic, guvernul subminează constant valorile constituționalismului liberal.
Un concept paradoxal. A apărut prima dată într-un articol semnat de Fareed Zakaria pentru Foreign Policy în anul 1997.
Succesul și dezbaterile ce au urmat articolului l-au determinat pe Zakaria să dezvolte ulterior conceptul într-o carte publicată în 2003, tradusă la noi de Polirom în 2009 – Viitorul libertății. Democrația iliberală în Statele Unite ale Americii și în lume.
Articolul din 1997 deja lista România ca o „democrație iliberală”, alături de alte state din fosta Iugoslavie.
Cartea lui Fareed Zakaria pare, retrospectiv, un prim avertisment că valul de democratizare început cu Revoluțiile din 1989 poate avea un reflux major.
Privită ca o deturnare a mariajului fericit dintre democrație și liberalism, petrecut în Occident în ultimii 50 de ani, democrația iliberală este pentru Zakaria o etapă de tranziție către autoritarism sau dictatură.
Ceea ce era pentru Zakaria o amenințare la adresa democrațiilor euroatlantice, pentru Viktor Orban a devenit un veritabil ideal politic. Într-un discurs de la Tușnad din 2016, Viktor Orban ne-a explicat că visează la o „democrație iliberală”, cu accente conservator-naționaliste.
Mai devreme sau mai târziu, țările cu „democrație iliberală” subminează sistemul de drepturi individuale, erodează statul de drept și justiția independentă, atacă sistemul de echilibru și control al puterilor în stat, distrug asociațiile independente și țesătura socială și, în ultima etapă, modifică legile fundamentale sau constituțiile pentru a asigura autocraților accesul nelimitat la putere.
Finalul cărții lui Zakaria are un ton pesimist – „Toate valurile democratice au fost urmate de momente de recul, când sistemul a fost considerat inadecvat și au apărut lideri ambițioși care au propus noi alternative, salutate de un public frustrat. Ultima perioadă de dezvrăjire, cea din Europa interbelică, a fost monopolizată de către demagogi, care au fructificat dezamăgirea publicului față de democrație”.
