După ce în episoadele anterioare am discutat despre felul în care politicile inspirate de sloganul „prin noi înșine” au grevat performanța economică a României interbelice, referindu-mă inclusiv la problemele agriculturii, azi vă propun spre atenție un mit care nu se referă doar la perioada interbelică, ci și, în egală măsură, la România secolului al XIX-lea – ideea că țara noastră ar fi fost „grânarul Europei”.
Sintagma „grânarul Europei” azi
O simplă căutare pe Google a termenului „grânarul Europei” a indicat peste 14.000 de rezultate[1]. Deși primele pe pagină erau titluri mai degrabă critice, per total cei mai mulți dintre autori luau de adevărată realitatea desemnată de această sintagmă, și anume aceea că România a fost cândva „grânarul Europei”.
Un exemplu printre multe altele, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, care, în martie 2023, când era încă prim-ministru, a afirmat: „Nouă ne este foarte greu să înţelegem cum această ţară care este considerată grânarul Europei, care a fost considerată din istorie coşul de pâine al Europei, are deficit de balanţă comercială pe alimente”[2].
Afirmația lui Nicolae Ciucă a fost analizată pe excelentul site www.factual.ro și a fost clasificată „trunchiat”, printre altele deoarece a spus adevărul în propoziția principală („are deficit de balanţă comercială pe alimente”), dar l-a denaturat în propoziția subordonată, când a afirmat că România este „grânarul Europei”; de observat totuși că demonstrația falsului s-a concentrat pe perioada de după 1990, și nu a vizat timpurile istorice mai îndepărtate[3].
A fost anul 1938 cel care a dus la încetățenirea sintagmei „grânarul Europei”?
O colegă de la Facultatea de Jurnalism m-a întrebat recent într-o emisiune televizată dacă este adevărat că „am dat odată [la export – BM] tot grâul în 1938”[4]; am răspuns spontan respingând această afirmație ca neadevărată, dar m-am întrebat în sinea mea de unde vine această idee. Și aici, Google a fost de folos.
Astfel, în 2010, profesorul Ioan Nicolae Alecu, fost rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, ar fi povestit „o întâmplare din 1938”, când, în contextul unei crize mondiale a grâului, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile în multe țări europene, Romania ar fi realizat cel mai mare export de grâu din istoria sa de până atunci, peste trei milioane de tone de grâu; profesorul Alecu ar fi adăugat că acest export a fost disproporționat cu productivitatea redusă atunci a agriculturii românești și este citat că ar fi spus „Problema a fost însă că a fost exploatat [corect „exportat” – BM] aproape tot grâul, iar țara s-a confruntat cu o criză a pâinii” [5]. Povestea este frumoasă, dar cu totul inexactă.
În anul 1938 România a exportat doar 882 mii tone de grâu (și cantități mici din celelalte cereale) față de o producție totală de 4,8 milioane tone de grâu; aceasta înseamnă că în 1938 s-a exportat doar circa 18,4% din producția de grâu. Am putea presupune că profesorul Alecu s-a înșelat în privința anului, dar nici în 1939 exporturile, ceva mai mari decât în 1938, nu au fost decât 1.132 mii tone, ceea ce la o producție de 4,4 milioane tone însemna doar circa un sfert [6].
Câteva date statistice referitoare la perioada de până la Primul Război Mondial
În aceste condiții, este clar că trebuie să revedem cu atenție datele statistice despre exporturile de grâu (și de cereale în general) ale României. Am făcut acest lucru într-un studiu din 2006 [7], realizat împreună cu dl. Viorel Bratosin (care, la acea dată, pregătea sub îndrumarea mea o teză de doctorat privind Brăila în anii 1830-1914). Exporturile românești de cereale (incluzând aici nu doar grâul, ci și porumbul și celelalte cereale) au fost relativ modeste până la mijlocul secolului al XIX-lea, au depășit pragul de 200.000 tone pentru ansamblul celor două principate (Țara Românească și Moldova) abia după 1846, apoi au ajuns la peste 500.000 în 1860, la peste 1 milion de tone după 1878, peste 2 milioane de tone în 1896 și au atins o maximă de 3,58 milioane tone în 1911. Având în vedere marile variații de la un an la altul, mediile multianuale dau o imagine mai clară a situației.
Media anilor 1911-1915 este scăzută datorită reducerii exporturilor în 1914 și mai ales în 1915; dacă excludem acești doi ani, media anilor 1911-1913 a fost de ceva peste 3 milioane tone. Atunci când am comparat datele despre exporturile românești cu cele disponibile despre totalul importurilor cerealiere ale statelor Europei apusene, am ajuns la următoarele rezultate:
Având în vedere faptul că grâul era importat într-o măsură mai mare decât porumbul, ponderea României în aprovizionarea țărilor Europei apusene era ceva mai mică la grâu decât la porumb.
Exporturile de cereale după 1918
S-a schimbat această situație în perioada interbelică? Da, dar nu în sensul sperat de adepții ideii „grânarul Europei”.
Producția de cereale a scăzut în primii ani interbelici, deși România Mare avea un teritoriu și o populație practic duble față de Vechiul Regat. Deși ulterior a avut loc o redresare, iar în 1926 a fost chiar depășită media anilor 1911-1915, variațiile anilor următori au făcut ca media producției totale a României Mari să fie mult sub valorile ridicate din 1926 și 1929, și chiar sub media anilor 1911-1915.
Mai mult, din cauza sporului demografic, producția de cereale pe cap de locuitor a scăzut de la circa 890 kg/locuitor în Vechiul Regat în anii 1910-1913 (și circa 720-730 kg/locuitor pentru ansamblul teritoriilor care au format România Mare), la circa 578 kg/locuitor în 1919 şi la circa 550 kg/locuitor în media anilor 1934-1938. În aceste condiții, și disponibilul la export a fost mai mic.
Maximul de 3,2 milioane tone din 1931 nu a depășit vârful perioadei antebelice (1911), iar la nivelul mediilor multianuale exporturile interbelice au fost mai scăzute decât cele din anii premergători Primului Război Mondial, ceea ce s-a simțit și în ponderea României în cadrul importurilor de cereale ale celorlalte state europene.
Cum au stat lucrurile în timpul comunismului? Producția de cereale a crescut mai ales în anii 1970, dar exporturile au fost modeste. Potrivit statisticilor internaționale, exporturile de cereale au depășit 1 milion de tone abia în 1961, iar apoi au cunoscut variații foarte mari, de la un maxim de 2,34 milioane tone în 1967 la un minim de 0,27 milioane tone în 1989 [8].
Cum în perioada postbelică statele Europei apusene și-au sporit producția proprie și au ajuns chiar să exporte cereale, cerealele românești au fost exportate mai mult spre Uniunea Sovietică și spre țări din Lumea a Treia, astfel încât sintagma „grânarul Europei” este sigur inadecvată pentru România comunistă.
Concluzii
Cercetările mai noi confirmă o concluzie pe care profesorul Victor Axenciuc o formulase deja în 1999: „România nu a putut şi nu putea sǎ fie o bază prioritarǎ de aprovizionare cu cereale a Europei, sau cum a circulat legenda – grânarul Europei” [9].
Deși exporturile românești de cereale spre Europa apuseană au crescut mult în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului XX, favorizate de creșterea producției interne, de cererea tot mai mare a Occidentului care se industrializa, și de reducerea prețului transporturilor terestre și mai ales maritime, ponderea țării noastre în importurile Europei apusene nu a depăşit 12-13%.
După Primul Război Mondial această pondere a scăzut considerabil, a cunoscut o nouă creștere parțială în anii 1930 în condițiile scăderii importurilor occidentale, și apoi a devenit nesemnificativă după al Doilea Război Mondial. Chiar dacă luăm în considerare că procentajele calculate de noi au fost depășite conjunctural în unele cazuri speciale (de exemplu, în cel al Germaniei din timpul celor două războaie mondiale), nici măcar în aceste situații excepționale nu se poate susține că ponderea importurilor din România depășea mai mult de un sfert din consumul intern al vreunui stat european.
În consecință, putem afirma fără ezitare că România nu a fost niciodată „grânarul Europei”.
[1] https://www.google.com/search?q=%E2%80%9Egr%C3%A2narul+Europei%E2%80%9D (accesat 15.12.2023).
[2] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/nicolae-ciuca-e-greu-de-inteles-cum-granarul-europei-are-deficit-de-balanta-comerciala-pe-alimente-2292735 (accesat 15.12.2023).
[3] https://www.factual.ro/declaratii/nicolae-ciuca-despre-granarul-europei/ (accesat 15.12.2023).
[4] Emisiunea TVR „Mic dejun cu un campion” difuzată în ziua de 2 decembrie 2023 și accesibilă online la https://www.youtube.com/watch?v=AOAyGs3jcgw (minutul 43).
[5] https://ibani.stirileprotv.ro/agricultura/a-fost-vreodata-romania-granarul-europei.html (accesat 15.12.2023).
[6] Date preluate din Victor Axenciuc, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859-1947. Vol. 2. Agricultura. Bucureşti, Editura Academiei, 1996, p. 517 (pentru producție) și ibidem, Vol. 3. Monedă – credit – comerţ – finanţe publice. Bucureşti, Editura Academiei, 2000, p. 374 (pentru exporturi).
[7] Acolo unde nu se menționează alte surse, această secțiune și următoarele două reiau date și argumentări din Bogdan Murgescu, Viorel-Sebastian Bratosin Ponderea cerealelor româneşti în comerţul european (secolele XVI-XX), publicat în Maria Mureşan (coord.), Experienţe istorice de integrare economică europeană, Bucureşti, Editura ASE, 2006, p.31-57; studiu republicat în Bogdan Murgescu, Țările Române între Imperiul Otoman și Europa creștină, Iaşi, Polirom, 2012, p.244-265.
[8] B. R. Mitchell, International Historical Statistics, London, Palgrave Macmillan, 2013, p.3976-3977.
[9] Victor Axenciuc, România – grânarul Europei?, „Magazin istoric”, 33, 1999, nr. 1, p. 24-26.
