În doar prima lună din an vedeam în presă cazuri de abuz asupra fetelor. O fetiță de 14 ani a născut, acasă, în baie. Tatăl copilului este un bărbat de 22 de ani. O diferență de 8 ani între ei. Caz clar de viol, fără doar și poate, pentru care, din fericire, avem legislația corectă. Dar implementarea ei o discutăm cu altă ocazie. Suntem în continuare țara europeană cu cel mai mare număr de mame minore.
Ce face statul să prevină sarcinile nedorite printre adolescente? Nimic sau, în cel mai bun caz, extrem de puțin. În loc să le sprijine și să le protejeze, sistemul îi lasă pe adolescenți și adolescente vulnerabili, pradă abuzurilor, dezinformării și unei educații precare. Iar consecințele sunt dramatice: fete care devin mame la 14-15 ani, fără niciun sprijin real, fără resurse economice și, cel mai probabil, prinse într-un cerc vicios de sărăcie și lipsă de oportunități.
Ramificațiile sunt uriașe și afectează viitorul țării într-un mod mai grav decât ne imaginăm. Și nu, nu e o surpriză că în România influencerii care vând pseudo-soluții și hack-uri de sănătate sunt în plină ascensiune. Mediul e perfect pentru dezinformare.
De fiecare dată aud replica „sunt alte probleme mai mari în România” și mă întreb: cine face clasamentul? De ce nu putem rezolva mai multe probleme în același timp? Sau poate e doar un pretext să evităm discuțiile care ne incomodează, cele despre problemele reale cu care se confruntă fetele și femeile (și implicit băieții și bărbații)?
Educația sexuală – ignorată sistematic de un stat care preferă să tacă
Anul trecut, Consiliul Național al Elevilor a cerut ca educația sexuală să devină materie obligatorie în toate școlile. Nu doar pentru că avem probleme serioase legate de sarcini în adolescență, ci și pentru că tinerii sunt expuși abuzurilor și nu știu să recunoască semnele pericolului. Știm că reticența față de acest subiect este profund înrădăcinată: discuțiile despre educație sexuală sunt fie evitate, fie transformate în polemici inutile, fie prezentate ca o amenințare la adresa „valorilor tradiționale”, mai ales de către partidele extremiste.
În realitate, educația sexuală nu „pervertește” pe nimeni, ci îi învață pe tineri să fie informați și responsabili. Nu vorbim despre „promovarea sexului la copii”, așa cum insistă unii, ci despre prevenirea sarcinilor nedorite, a bolilor cu transmitere sexuală și, mai ales, despre înțelegerea consimțământului și a limitelor personale.
Și da, există un interes real pentru această materie din partea elevilor. Nu e o cerere artificială „impusă de ONG-uri” sau de partide progresiste. Este ceva ce tinerii înșiși își doresc. Consiliul Național al Elevilor susține că educația sexuală e necesară tocmai pentru că realitatea o cere: cazurile de abuz și dezinformare sunt la ordinea zilei, iar sistemul de învățământ nu face absolut nimic să le prevină. Și nu, educația nu o pot primi de la părinți, nu se poate face acasă, pentru că, așa cum probabil ghiciți, nici părinții lor nu au avut acces la informațiile necesare.
„Totul pleacă de la educație.” Și atunci?
Mi se pare fascinant cum toată lumea e de acord că „educația e cheia”, dar când vine vorba de educație sexuală, brusc devine un subiect tabu. Dacă vrem să reducem numărul mamelor minore, al avorturilor în rândul adolescentelor și al abuzurilor sexuale, atunci trebuie să discutăm deschis despre asta. Trebuie să existe profesori pregătiți, un curriculum clar și resurse moderne care să ajute tinerii să ia decizii informate.
Dar nu, în România preferăm să ne ascundem după deget și să sperăm că problema o să dispară de la sine. Să ignorăm realitatea că peste 40% dintre fetele care devin mame minore nu mai reușesc să termine școala. Că una din patru adolescente însărcinate rămâne blocată într-un cerc de sărăcie și vulnerabilitate. Că fără educație sexuală, tinerii ajung să se informeze din surse dubioase precum TikTok, influenceri conspiraționiști sau, și mai rău, din mituri transmise din generație în generație.
Cât mai așteptăm? Câte fete trebuie să mai nască la 14 ani ca să înțelegem că problema e reală? Câți adolescenți trebuie să fie victime ale abuzului înainte să decidem că educația sexuală nu mai poate fi ignorată?
Dacă vrem să facem ceva concret, e momentul să depășim clișeele și să luăm decizii reale. Fără educație sexuală, vom continua să vedem aceleași știri, aceleași tragedii și aceleași scuze ieftine din partea celor care preferă să nu facă nimic.
