Redacția Comunitatea Liberală reia integral intervenția teologului Marius Balo din Parlamentul European despre 2922 de zile petrecute în sistemul penitenciar din China ridicând problema drepturilor omului din Republica Populară Chineză și cazul Alinei Apostol, întemnițată de opt ani într-o închisoare a RPC. Marius Balo a fost invitat și în podcastul Comunității Liberale unde a povestit despre regimul de detenție din China și propaganda regimului comunist chinez.
În data de 14 aprilie, la patru ani de zile distanță de momentul eliberării mele din temnițele Chinei comuniste, am fost audiat în Parlamentul European în cadrul unui eveniment inițiat de Miriam Lexmann, europarlamentar slovac și intitulat „Piercing the veil of imprisonment in China: First hand testimony from European citizens oppressed by the Communist regime”.
Au fost prezenți numeroși europarlamentari, experți în cadrul unor organizații neguvernamentale, diplomați, ambasadori, jurnaliști, foști pătimitori din temnițele Chinei comuniste sau rude ale celor care încă pătimesc acolo. A fost prima audiere de acest gen din istoria Parlamentului European.
Înainte de începerea audierii, Engin Eroglu, liderul Delegației europarlamentare privind China, ne-a mărturisit că s-au făcut presiuni asupra lui, pe parcursul întregii săptămâni premergătoare evenimentului, pentru a nu participa la eveniment. Nu doar că a participat însă a luat loc în prezidiu și s-a adresat celor prezenți.
Cinci persoane audiate. Tot atâtea mărturii de neuitat ale foștilor deținuți sau ale rudelor celor închiși încă acolo. Am vorbit atât despre propria mea experiență concentraționară cât și despre cazul Alinei Apostol, o tânără din București care este încă întemnițată în China de mai bine de opt ani de zile.
Redau mai jos textul intervenției mele:
Stimați membri ai Parlamentului European,
Dragi colegi de suferință din închisorile Chinei comuniste,
Stimați invitați,
Încerc de patru ani de zile să obțin o audiere în Parlamentul României pentru a îmi spune povestea. Încă nu am reușit. Sunt așadar foarte bucuros și onorat să am această oportunitate aici.
În ziua în care am fost arestat, 28 martie 2014, am fost dus la Centrul de Detenție nr. 1 din Shanghai și, după ce am fost dezbrăcat, am fost introdus în camera 309, la etajul al treilea, prima ușă la dreapta după postul de comandă. Când am intrat, primul lucru pe care l-am văzut a fost o propoziție din trei cuvinte, mâzgălită pe peretele din dreapta mea: NU EXISTĂ UMANITATE.
La momentul respectiv, nu am înțeles pe deplin ce înseamnă, în afară de sensul evident. Mi-a luat mult timp să pătrund unele dintre sensurile mai profunde ale acelor cuvinte. Sunt liber de patru ani acum, după calvarul de opt ani pe care l-am îndurat acolo, și simt că încă nu înțeleg pe deplin ce înseamnă cu adevărat.
Am petrecut acolo 2922 de zile. Cum arăta o astfel de zi? Deținuții se trezeau la ora 6 dimineața și, la scurt timp după aceea, erau duși în marș spre fabrici. Complexul penitenciar era gigantic. Doar o mică parte era destinată spațiilor de locuit. Restul era ocupat de fabrici.
Ce produceam acolo? Sunt șanse mari să găsiți destul de multe produse fabricate în închisori în mall-urile și magazinele din centrul Bruxelles-ului sau chiar din Cluj… orașul meu natal. Peter v-a arătat deja câteva mostre pe care am reușit să le scoatem de acolo pe ascuns.
Deținuții erau scoși în marș, în stil nazist, cântând, iar bolnavii și bătrânii erau îngrămădiți unul peste altul într-o căruță rudimentară și trași în urma coloanei. Toată lumea trebuia să meargă. Nimeni nu avea voie să rămână în dormitoare. Cântecul spunea: „Gong chan tang shi wo de mama!” Partidul Comunist Chinez este mama mea!
Într-o democrație, partidele servesc poporul. În România comunistă, partidul și poporul erau pe același plan. În China comunistă, toți există doar pentru a servi Partidul. Trăind în interiorul acelui sistem timp de opt ani, în „pântecele” lui, ca să spun așa, vă pot spune o serie de lucruri despre el pe care nu le-ai putea învăța altfel.
Spunem că acest sistem nu împărtășește valorile noastre. Dar adevărul este că acest sistem nu are valori. Nu are principii. Nu există un cod și nu există onoare. Sistemul există doar pentru a se servi pe sine. Să nu aveți nicio îndoială: unul dintre obiectivele sale este dominația mondială. Este acel tip de discurs de genul „acesta este secolul nostru”… și nu se va opri la nimic pentru a-și atinge scopul, chiar dacă asta ar însemna distrugerea lumii în sine.
Acest lucru se întâmplă deoarece comunismul neagă componenta spirituală intrinsecă a omului. China comunistă neagă existența unei vieți de apoi și, atunci când această viață scurtă este tot ce există, totul devine permis. Devii dispus să faci orice pentru a obține controlul.
Ați auzit în această seară povești cutremurătoare despre ce se întâmplă atunci când este negată nu doar latura spirituală a omului, ci și valoarea intrinsecă a unei ființe umane. Într-un sistem comunist, valoarea unui individ este zero.
Sistemul îi prinde în capcană pe oameni și, în cele din urmă, îi înrobește. Toți sunt legați într-un lanț. Dacă trece suficient timp, devine aproape imposibil să-l mai rupi. Chiar și atunci când oamenii reușesc, vindecarea durează mult.
Un exemplu: de ani de zile încerc să conving Guvernul României să aducă acasă o tânără româncă întemnițată în China de mai bine de opt ani: Alina Apostol. Nu pentru a o elibera sau a o rejudeca, ci doar pentru a o transfera într-o închisoare din România, astfel încât să-și ispășească restul pedepsei în țara natală. Nu am reușit încă acest lucru. Unii dintre cei aflați în poziții de putere nu sunt interesați. Alții se simt neputincioși. Încă suferim enorm din cauza rănilor lăsate de cei 42 de ani de comunism.
Sunt teolog, după cum puteți vedea. Nu sunt politician… dar sunt acasă de patru ani și am observat că nu avem cu adevărat o strategie vizavi de China. Suntem încă prinși în același tipar de gândire care a creat această situație de la început. Este trist și descurajant să vezi cum marii noștri lideri europeni încă se întrec între ei pentru a vedea cine ajunge primul acolo să „sărute inelul”. Trebuie să fim buni sau să murim! Trebuie să ne iubim unii pe alții sau să murim!
Când vine vorba de China comunistă, am încetat de mult timp să mai fim în ofensivă. Suntem în defensivă, suntem Rezistența. Așa că vreau să știu: cine ne va conduce în vremurile care vin? Cine va fi John Connor al nostru în această luptă? Avem nevoie de el sau de ea și avem nevoie urgent!
Cel mai important lucru este să rămânem uniți. Nu este momentul să fim divizați. Nu vorbesc doar despre Europa. Trebuie să începem să gândim la scară mare. De asemenea, trebuie să recunoaștem faptul că singura modalitate prin care putem concura cu China comunistă este să ne creăm propria noastră „Chină”: una bazată pe valori și principii. Cum facem asta?
300 de milioane de dolari americani. Aceasta este mita pentru un șef de stat, după cum am aflat dintr-un articol din Economistul. Totuși, cât înseamnă asta din cei aproximativ 100 de miliarde de dolari, deficitul comercial al lumii cu China? În fiecare lună, lumea oferă această sumă Partidului Comunist. Cu fiecare lună care trece, vocea Rezistenței devine tot mai slabă!
Sângerăm cu fiecare zi în care rămânem blocați în acest tipar autodistructiv. Timpul nu este de partea noastră, ci de partea lor. Trebuie să venim cu idei noi, trebuie să începem să gândim creativ despre cum să abordăm această amenințare existențială. Dacă nu facem nimic, nu va mai rămâne o civilizație occidentală de care copiii noștri și copiii lor să se bucure. Vorbesc din experiența celor opt ani petrecuți acolo când spun că acest lucru este garantat.
Știu că unele dintre aceste afirmații vi se par ciudate. Și mie mi s-ar părea dacă aș fi în locul Dumneavoastră. Eu am trăit acolo, în cele mai revelatoare circumstanțe. Am văzut totul cu ochii mei și am simțit în oase timp de opt ani întregi, în spatele gratiilor. Vă rog să mă credeți când spun că vremurile sunt foarte periculoase! Trebuie să acționăm acum, cât încă mai putem!
Vă mulțumesc!
