Probabil sunteți deja crizapolitizați destul, așa că o să vă scutesc, deși sunt convins că aș putea face mișto de PSD mai mușcător și mai agresiv decât face PSD de noi. Cum și Trump este acum o țintă prea facilă, o să mă concentrez pe intelectualul care greșește mai corect și mai relevant decât au dreptate alții. Dar greșește. Și nu e singurul.
Francis Fukuyama publică recent, prin intermediul Persuasion și reluat pe Comunitatea Liberală, un text în care își propune să tempereze entuziasmul „fanilor” Inteligenței Artificiale. Teza e construită pe un cadru familiar universitarilor de la Stanford: problemele publice au trei cercuri: identificarea problemei, dezvoltarea soluției, implementarea, iar AI, oricât de performantă ar deveni, se oprește la sfârșitul celui de-al doilea. Mafiile apei din Dhaka, ne spune profesorul, nu pot fi dizolvate cu un memorandum strălucit, oricât de inteligent algoritmul care l-a redactat. Instalatorul care taie tocul ușii pentru noua centrală termică din casa lui Fukuyama rămâne, încă pentru mult timp, de neînlocuit.
Argumentul e seducător, mai ales pentru cei care au obosit citind despre AGI ca soluție universală, însă e construit pe unanacronism. Fukuyama discută inteligența artificială din 2023, cu vocabularul anilor 2010, la momentul în care ecosistemul a intrat deja într-o altă fază. Iar el nu e singur. Aceeași eroare o face, din unghi diferit, și Daron Acemoglu, laureat Nobel pentru economie, care susține că AI va adăuga între 1,1% și 1,6% la PIB-ul american în zece ani, o creștere anuală a productivității de 0,05%, deci aproape neglijabilă, pentru că AI va afecta doar aproximativ 5% din sarcinile din economie. O face și Gary Marcus, fostul fondator al Geometric Intelligence (achiziționată de Uber în 2016) și profesor emerit la NYU, care repetă de zece ani argumentul că LLM-urile sunt fundamental incapabile de raționament și prin urmare un drum înfundat. Trei voci prestigioase, trei eșafodaje argumentative diferite, aceeași greșeală de fond: toți trei proiectează asupra viitorului limitele prezentului, ignorând că prezentul se mișcă mai repede decât analiza lor. Schimbările în sistemele complexe, de magnitudinea celor pe care urmează să le producă AI în lumea din jur, nu se întâmplă linear, ci dramatic, după un anumit prag. E ciudat cum oameni care altfel sunt convins că înțeleg complexitatea, sunt incapabili să o aplice în afara unui domeniu strict, fenomen pe care l-am mai observat (avem un exemplu bun la Cotroceni, iar personal cunosc psihologi incapabili de a susține relații personale pozitive).
Cel mai bun contraexemplu la teza lui Fukuyama s-a produs fix în timpul în care profesorul probabil își redacta articolul. În noiembrie 2025, dezvoltatorul austriac Peter Steinberger, care și-a vândut compania PSPDFKit în 2021 și s-a retras din antreprenoriat, a lansat un agent AI open-source, botezat inițial Clawdbot. După o notificare de conflict de marcă din partea Anthropic în ianuarie 2026, proiectul a fost redenumit succesiv Moltbot și, în final, OpenClaw, având ca mascotă un homar mic, roșu. Proiectul a ajuns la 247.000 de stele pe GitHub până pe 2 martie 2026, iar Jensen Huang de la NVIDIA l-a numit la conferința GTC din 17 martie „cel mai popular proiect open-source din istoria umanității”, anunțând și o suită proprie de servicii (NemoClaw) construite în jurul agentului. Între timp, pe 14 februarie, Steinberger se alăturase deja OpenAI.
În China, „creșterea homarului”, expresia prin care utilizatorii chinezi au botezat procesul de instalare și antrenare al agentului, a devenit o manie națională. Unii instalatori ai săi au declarat că au câștigat până la 260.000 yuani (aproximativ 36.000 de dolari) oferind servicii de instalare. Guvernele locale au reacționat prompt: districtul Longgang din Shenzhen a publicat pe 7 martie un plan cu zece măsuri care include subvenții de până la 2 milioane yuani, iar High-Tech Zone din Wuxi a urmat cu douăsprezece măsuri, oferind până la 5 milioane yuani per proiect. Changshu, Hefei, Hangzhou Xiaoshan și Nanjing Qixia s-au aliniat în decurs de o săptămână. Tencent a lansat „forțele speciale homar” și a organizat sesiuni publice de instalare în care s-au aliniat aproape o mie de oameni în fața sediului din Shenzhen. Baidu, Alibaba, Xiaomi, ByteDance și JD.com au lansat toate variante proprii sau servicii de instalare.
Apoi au urmat consecințele. Echipa de securitate Cisco a găsit că cel mai popular skill din comunitate avea nouă vulnerabilități, două critice, inclusiv exfiltrare silențioasă de date către servere controlate de atacatori. Giskard a documentat scurgeri de chei API și credențiale. Vulnerabilitatea ClawJacked, descoperită de Oasis Security, permitea oricărui agent malițios să preia controlul asupra unei instanțe locale de OpenClaw.
Pe Xianyu, platforma second-hand a Alibaba, „dezinstalare OpenClaw” a început să apară ca serviciu plătit la începutul lui martie 2026 (299 yuani pentru o dezinstalare). CNCERT, agenția guvernamentală de securitate cibernetică, a publicat o listă cu patru pericole majore. Ministerul Securității de Stat a avertizat că agentul poate fi folosit pentru dezinformare coordonată pe rețelele sociale și pentru fraudă financiară. Autoritățile au interzis rularea OpenClaw pe calculatoarele instituțiilor de stat, iar mai multe universități chineze au blocat-o pe rețelele de campus.
Un agent AI de cod deschis, dezvoltat de un singur inginer austriac într-un weekend, a declanșat în mai puțin de patru luni: o industrie de servicii conexe cu taxe de la 100 la 1.500 yuani per instalare, o campanie națională de promovare din partea celor mai mari companii tech chinezești, o reacție regulatorie a mai multor agenții de stat, șase districte competiționând cu subvenții de milioane de yuani, o infrastructură de atac cibernetic construită parazit pe agent, un jaf cripto de 16 milioane de dolari, și o piață secundară de dezinstalări. Toate acestea fără ca nivelul agentului să fi trecut dincolo de sarcini nespectaculoase de automatizare.
Fukuyama afirmă că un LLM nu poate interacționa direct cu părțile interesate, nu le poate trimite mesaje, nu poate genera resurse. OpenClaw trimite emailuri, gestionează agende, efectuează plăți, manipulează conturi de social media, citește documente din cloud, execută comenzi de sistem. Un studiu al USC-ISI condus de Luca Luceri și Emilio Ferrara, acceptat la The Web Conference 2026, documentează cum rețele de agenți AI pot coordona autonom campanii de propagandă fără regie umană. „Acest lucru nu e o amenințare viitoare, e deja tehnic posibil”, spune Luceri.
Când Fukuyama vorbește despre „implementare” ca zonă rezervată relațiilor umane, el presupune un LLM static, care nu mai corespunde realității din 2026, deoarece acum vorbim despre sisteme care observă, deliberează, execută, învață din feedback și reiau ciclul.
De asemenea, Fukuyama îl citează pe Alex Stamos cu aforismul: „Câinele meu știe mai multă fizică decât un LLM.” Era adevărat în 2023, dar în aprilie 2026 asta e istorie antică. Compania chineză AGIBOT, care a livrat 5.168 de roboți umanoizi în 2025, capturând 39% din piața globală, anunța pe 30 martie atingerea pragului de 10.000. Generalist AI lansa pe 2 aprilie modelul GEN-1, un model de fundație cu rată de succes de 99% pe sarcini fizice, față de 64% la generația precedentă, cu doar o oră de date pentru adaptarea la sarcini noi. NVIDIA și Cadence anunțau luna trecută o platformă care închide decalajul „sim-to-real”, problema care până în 2024 părea insurmontabilă.
Pariul pe imposibilitatea acestei schimbări pe termen mediu e, ca să fiu elegant, absurd. Joel Mokyr, pe care îl invocă Fukuyama pentru a argumenta că revoluțiile tehnologice cer timp, poate fi folosit la fel de bine împotriva tezei sale: ceea ce a durat decenii în secolul XIX se întâmplă astăzi în ani, iar ceea ce a durat ani se întâmplă în luni. Fukuyama, Acemoglu și Marcus presupun că oamenii păstrează, prin simpla lor prezență, un monopol asupra implementarii. Dar oamenii nu au fost niciodată „operatori privilegiați” ai realității sociale, ci doar singurii agenți capabili să opereze. Când apare un alt agent capabil, iar capacitatea lui crește exponențial, presupunerea monopolului devine rapid iluzie al cărei unic rol e să ne atenueze anxietățile.
Știți că pot fi descris oricum, dar nu ca optimist incurabil, și prin urmare nu spun că AI va rezolva totul. Dimpotrivă, tocmai pentru că AI se va integra (cum o face deja) în cercul al treilea, riscurile cresc, nu scad. Fenomenul OpenClaw sugerează altceva. Când agenți autonomi populează piețele, rețelele sociale, sistemele financiare, când propagandistul de tip Goebbels e înlocuit de un sistem automatizat de propagandă personalizată (cum se întâmplă deja), când negocierea politică se desfășoară între echipe umane asistate de agenți, nu intrăm într-o lume mai comodă, ci într-una radical mai instabilă.
Argumentele că AI nu poate produce ceva cu adevărat original, în afara programării și în limitele inteligenței umane, sunt din nou absurde, pentru că nu tin cont de o altă caracteristică a complexității: emergența (adică atunci când outputul nu poate fi înțeles sau anticipat în baza inputului și a elementelor sistemului). Deja LLM-urile se comportă ca niște cutii negre și își surprind constant programatorii. Problemele de politici publice sunt într-adevăr complexe, dar asta pentru că au mai multe variabile decât suntem noi capabili să analizăm. Știți cine e capabil să analizeze multe variabile? Exact, algoritmii AI, care vor impacta decisiv și acest domeniu.
Fukuyama se înșală cel mai grav (ca de obicei) în privința concluziei: „planeta Pământ nu va furniza materialele — apă, pământ, minerale, energie sau oameni — pentru ca acest lucru să se întâmple, indiferent cât de inteligente devin mașinile noastre.” Argumentul e corect doar dacă echivalăm impactul AI cu o dublare a PIB-ului global. Dar impactul masiv al AI nu trebuie să treacă prin creștere materială, poate trece, dimpotrivă, prin dematerializarea activităților sau măcar prin extragerea și utilizarea mai eficientă a resurselor. Un agent care înlocuiește trei angajați de birou, un model de diagnostic care reduce cu o treime consultațiile inutile, un sistem de rutare logistică care optimizează rute existente, toate acestea produc impact economic și social major fără a consuma substanțial mai multe materiale.
Personal, am acceptat deja faptul că suntem la începuturile unui proces de schimbare radicală care va face lumea de peste câțiva ani de nerecunoscut. Cine susține altceva e depășit mai grav decât strategiile PSD-ului. Mă concentrez acum pe managementul riscurilor acestor schimbări, și voi scrie mai mult despre asta în perioada următoare, dacă mă lasă Trump, Nicușor sau Grindeanu.
Întrebarea e dacă specia noastră poate sau nu supraviețui detronării sale din postura de deținătoare a celui mai performant algoritm de procesare a informațiilor de pe Terra (în cuvintele lui Harari). Deschideți știrile și o să vă convingeți în câteva minute că nu suntem pregătiți pentru aceste schimbări, pentru magnitudinea și viteza lor. Și nici nu vom fi prea curând, pentru că genetic nu evoluăm atât de rapid, iar cultural asistăm chiar la o involuție, atâta timp cât bande de nicușoriști, georgiști, auriști sau boloianiști, flat earthers, anti-vaxxers, trumpiști sau woke-iști se agresează verbal și fizic cu discernământ inferior unor primate superioare pentru mize la fel de irelevante ca discursul de ieri al președintelui României (nu m-am putut abține nici acum, tot primata sunt și eu).
E un altfel de sfârșit al istoriei.
